- Joienele, mamă, ce te
preocupă,
de stai cu privirea
proţăpită-n supă?
Ai şi tu dreptate, e o
zeamă lungă,
dar dacă, mămică, n-am
un ban în pungă,
tăiţei de casă nu-s, că
nu-i făină,
delikat din ăla cu gust
de găină
nu mai am, băiete, de
acum un an,
noroc că verdeaţa creşte
pe maidan...
- Mămiţică dragă,
lasă-mă niţel
să cuget în tihnă, ca
orice viţel!
Nu aceasta zeamă lungă,
insipidă,
îmi provoacă mie atâta
obidă,
meditam la faptul că prea
mulţi viţei
sunt pe lumea asta ce
rămân holtei
din motivul simplu, însă
evident,
că nu au, mămucă, un
apartament,
o casă acolo, n-au un
aşternut
să-i ofere soaţei, ca
orice cornut.
Mămiţică dragă, vouă
ce vă pasă,
că a fost programul ăla
„Prima casă”
şi aveţi deasupra un
acoperiş.
- Care „Prima casă”?
Un alişveriş
a fost pentru unii,
Joienele dragă,
că puteau să-i spună
chiar şi... „Prima şpagă”.
Coşmelia asta ce stă
într-o rână
a fost... prima casă a
lu`
a bătrână
şi-am primit-o zestre, pe
lângă trusou,
când m-au dat de-acasă
după primul bou.
Să nu-mi iasă vorbe,
fiindcă eram fată
şi te-aveam pe tine,
ţi-au găsit un tată
care, Joienele, nu avea un
sfanţ
şi dormea, ca boul,
noaptea într-un şanţ.
Dacă n-aveam casa, zestre
de la bună,
dormeam lângă tactu
toţi, sub clar de lună...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu