duminică, 30 octombrie 2011
joi, 27 octombrie 2011
Mediatizarea, ca un bumerang
Cu vreo şapte, opt ani în urmă, pe când eram redactor-şef la o publicaţie săptămânală, scriam editorialul cu titlul de mai sus. Câţiva dintre membrii redacţiei m-au rugat, „spre binele publicaţiei”, să renunţ, ca nu cumva spusele mele să ajungă la urechile domnului Gigi. Nu i-am ascultat. Şi cred că am procedat bine. Iată cam ce scriam atunci:
„La doar câteva zile după ce, printr-un comunicat, Clubul Român de Presă recomanda publicaţiilor, posturilor de radio şi televiziune şi agenţiilor de presă să boicoteze prezenţa persoanei Gigi Becali în materialele de presă, considerându-se că aceasta este nocivă atât pentru ziarişti, cât şi pentru public, o jurnalistă de la un cotidian central a simţit pe pielea ei ce înseamnă să ignori respectiva recomandare. O recomandare pe care mulţi o consideră binevenită, dar tardivă. Pentru că tocmai ei, ziariştii, admonestaţi, înjuraţi şi ameninţaţi acum de pitorescul personaj, au pus umărul la ridicarea piedestalului de nisip pe care acesta s-a căţărat, aruncând, după fiecare opintire, cu bani în stânga şi în dreapta.
Ca să-i poată smulge acestuia crâmpeie de "înţelepciune" pe care, apoi, să le aştearnă pe hârtie, pentru a ajunge la cititorul bulversat de neaşteptata răsturnare a şubrezitei scări a valorilor din societatea postrevoluţionară, cohorte întregi de ziarişti se ţineau (şi încă se mai ţin) aproape de intempestivul personaj ajuns, peste noapte, "vedetă naţională". Iar unii moderatori de emisiuni, pentru a creşte ratingul posturilor de televiziune, ar fi în stare să stea la taifas cu „înţeleptul înţelepţilor” o noapte întreagă, renunţând chiar şi la spoturile publicitare aducătoare de venituri substanţiale. În fond, tot despre publicitate este vorba, respectivii moderatori încercând să ne vâre pe gât un produs expirat deja, înainte ca acesta să ajungă pe piaţă.
Iată că, mediatizarea agresivă a individului se întoarce acum, ca un bumerang, exact împotriva celor care i-au făcut-o, retezându-le condeiele din care au curs cuvintele mieroase menite să-l ungă, la inimă şi pe întreg corpul, pe cel care, în visele sale, se şi vede purtând într-o mână barda lui Mihai Viteazul şi în cealaltă arginţii pe care să-i arunce mulţimii. Asta în timp ce mai sloboade câte o ocară asupra celor care, încercând să-i descopere adevărata imagine, cutează să ridice privirea din colbul drumului pe care se preumblă măria sa. Cum s-a întâmplat şi cu biata ziaristă care, în zi de martie întâi, în loc să primească de la „marele gânditor” o floare, s-a trezit cu un potop de sudălmi revărsate asupra sa. Reacţia colegilor de breaslă prezenţi? Bagatelizând recomandarea Clubului Român de Presă, s-au grăbit spre studiouri, pentru a transmite în eter memorabilele imagini.”
Acum, un alt „înţelept” repetă acea scenă care m-a cutremurat. Nu fac altceva decât să-i reproduc cuvintele. „Băi, sunt învinuit, băi, nebunilor. Nu, bă, pentru că sunt prea sexi. Voi nu vedeţi cât sunt de frumos? Fir-aţi ai dracului să vă ia! Băi, nebunule, pune mâna şi învaţă, dacă... Pune, bă, mâna şi citeşte ce înseamnă învinuit şi ce înseamnă inculpat... Voi mă jigniţi pe mine, ce căutaţi după mine? Voi vreţi sânge? De ce nu mă lăsaţi să plec? Cine sunteţi voi să faceţi abuzurile astea? Păi ce, bă, voi mă călcaţi pe bombeuri, păi cine sunteţi voi să faceţi abuzurile astea... Păi, ce căutaţi peste mine, mă călcaţi, uite ce mi-aţi făcut pe pantofi, pe pantaloni...”
Ce aş putea să mai zic eu? Doar atât: `re-aţi ai dracului de ziarişti, că voi i-aţi ajutat să ajungă parlamentari şi europarlamentari. Ba, pe unii, chiar preşedinţi. Aşa vă trebuie, tonomatelor, nebunulor, găozarilor, păsăricilor, ţigăncilor împuţite...
marți, 25 octombrie 2011
Jurământ
Eu, tânăr voievod,
intrând în rândurile Ţării,
JUR pentru galbenul din rod
şi pentru albăstrimea zării,
JUR pentru sângele din Steag
şi pentru verdele câmpiei,
JUR pentru cântecul din larg
şi pentru trilul ciocârliei,
JUR pentru clipa de lumină
când visul capătă contur,
pentru prezentul ce-o să vină,
eu, voievodul tânăr, JUR!
Elev fiind, în anul întâi, în Şcoala Militară de Ofiţeri Activi din Sibiu, am scris această poezie acum 40 de ani, după depunerea Jurământului Militar. Era legământul meu nescris cu ŢARA. Eu mi-am respectat legământul. Ce face acum ŢARA, prin conducătorii ei, pentru mine? Ce face pentru Oştirea ei?
Ilie Bâtcă
Ilie Bâtcă
Ursul privatizat
Studiind foarte atent
(le-avea strânse-ntr-un dosar)
legile din Parlament,
Ursul, mare prisăcar,
s-a gândit, aşa-ntr-o doară,
să-şi deschidă în pădure
(reşedinţa lui de vară)
un market cu fragi şi mure.
Să-şi obţină toate cele
necesare, n-a fost greu,
dacă a avut „proptele”,
recunosc, nu ştiu nici eu.
Cu patalamaua-n labă,
Ursul, deci, s-a apucat
serios atunci de treabă,
luând marfa de la Stat.
Mure, fragi, miere, salată,
caşcaval, dar şi zăitin
puteai cumpăra îndată
de la „Ursul carpatin”.
Văzând că toate-ale gurii
au preţ liberalizat,
dobitoacele pădurii,
evident, au protestat,
sesizând, cum se cuvine,
mai marilor codrului
că salata nu provine
din grădina Ursului.
Însă li s-a replicat,
printr-un studiat excurs,
că „bietul” incriminat
nu-i decât un... pui de Urs.
Ilie Bâtcă
Ilie Bâtcă
joi, 20 octombrie 2011
Post mortem
(după George Coşbuc)
A mai murit un deputat
Dintre acei de la Putere,
Dar nu a fost, precum se cere,
În catastife declarat.
Să-l ţină-n viaţă, mai departe,
Milică Boc a chibzuit
Şi-acest deces l-au tăinuit,
Că-i Palfi bun şi după moarte.
Hunor a zis: „A fost model,
Ne-a părăsit mult prea devreme.”,
Roberta arunca blesteme
Spre cei ce întrebau de el.
Nici vorbă să-şi cernească portul,
Nici să jelească n-au putut
Şi nici măcar nu au ştiut
Dacă în viaţă mai e mortul.
Şi nu vor şti! În veci de veci
Acest secret nu-l vor pătrunde
Şi nici nu-şi vor putea răspunde
Cum s-a făcut, din dramă, scheci.
Au încetat să iscodească
Dacă există un mormânt,
Nu se mai suflă un cuvânt
Despre o treabă pământească.
Doar în şedinţe, uneori,
Când e dezbaterea în toi,
Li se arată un strigoi,
Privind cu ochi întrebători.
Şi-ntr-una, cată spre Cotoi
Şi spre Roberta Anastase,
Rugându-i, parcă, să îl lase
Să-şi ducă viaţa de apoi.
Prea mare este interesul
Întreţinut de mari orgolii:
Ei vor rămâne în fotolii,
De-ar fi să piară Universul,
Nu doar un om, un deputat
A cărui vină e aceea
Că el, murind, le-a dat ideea
Să-i ţină locul ocupat.
Ilie Bâtcă
luni, 17 octombrie 2011
„Ambasadorii” integrării
Pe malurile Senei, cu şapca lui de gală,
Belmondo trece palid, în gânduri adâncit,
îi pare rău de anii când nu mergea la şcoală,
căci azi, storcându-şi mintea, nu-i ies la socoteală
mai multe milioane din câte a ciordit.
Socoate, tot socoate, scobindu-se-n urechi,
cam cât ar strânge şatra, luată la un loc,
atât din alba-neagra, atât din fierul vechi,
de-o merge Pardaillanu, cu două-trei perechi,
să vândă Turnul Eiffel vreunui dobitoc.
Socoate, deci Belmondo, neîncetat socoate
cum ar putea să strângă, cu miile, lovele,
o parte miss Piranda, cu siguranţă, scoate,
ceva o să aducă, lucrând mai pe la spate,
şi Parpanghelu, meşter în strâns de... portofele.
Dar s-au dilit cu toţii franţujii aştia, vere,
îşi aminti Belmondo, oprit din socotit,
un mahăr de p-acilea lui Băse cică-i cere
să revenim în ţară, c-am fi făcut avere
din datu-n cap la oameni, ba chiar şi din cerşit.
Cum pot să zică asta franţujii, chiar mă mir!
Să merg în România, la şaibă? Ai sictir!
Ilie Bâtcă
Belmondo trece palid, în gânduri adâncit,
îi pare rău de anii când nu mergea la şcoală,
căci azi, storcându-şi mintea, nu-i ies la socoteală
mai multe milioane din câte a ciordit.
Socoate, tot socoate, scobindu-se-n urechi,
cam cât ar strânge şatra, luată la un loc,
atât din alba-neagra, atât din fierul vechi,
de-o merge Pardaillanu, cu două-trei perechi,
să vândă Turnul Eiffel vreunui dobitoc.
Socoate, deci Belmondo, neîncetat socoate
cum ar putea să strângă, cu miile, lovele,
o parte miss Piranda, cu siguranţă, scoate,
ceva o să aducă, lucrând mai pe la spate,
şi Parpanghelu, meşter în strâns de... portofele.
Dar s-au dilit cu toţii franţujii aştia, vere,
îşi aminti Belmondo, oprit din socotit,
un mahăr de p-acilea lui Băse cică-i cere
să revenim în ţară, c-am fi făcut avere
din datu-n cap la oameni, ba chiar şi din cerşit.
Cum pot să zică asta franţujii, chiar mă mir!
Să merg în România, la şaibă? Ai sictir!
Ilie Bâtcă
joi, 13 octombrie 2011
Ai naibii tineri....
(după Mihai Eminescu)
Ai naibii tineri pedelişti învaţă
La gât cravatei cum se leagă nodul
Şi cum să-mbrobodească ei norodul
Cu vorbe dulci, când vor ieşi în faţă.
Croiţi cu toţii după calapodul
Celor hârşiţi în rele de o viaţă,
Probabil se gândesc în care piaţă
Să îi ridice Ţării eşafodul.
Discipoli de-ai lui Hrebe şi Cozmâncă,
Din garda veche, până-n vârf coruptă,
Dau pilde din gândirea lor adâncă
Şi îi învaţă ce-i aceea luptă
Pentru ciolanul ros din care încă,
Fără ruşine dânşii se înfruptă.
Ilie Bâtcă
(2011, toamna. La şcoala de... vară a tineretului PDL)
vineri, 7 octombrie 2011
Povestea vilei
(după George Coşbuc)
De baţi pământu-n lung şi-n lat,
Om ca Videanu de bogat,
În PDL un altul nu-i
Şi are-o vilă, vila lui,
Printre palate să o pui
Eşti obligat.
Şi dac-a fost ades „vizat”
De presă, s-a simţit lezat,
Căci, dintr-al vilelor şirag
Ce-a împânzit acest meleag,
A sa făcută e cu „cheag”
Legalizat.
El, Adriean, el s-a gândit
Că doar n-o fi vreun prăpădit,
Să-şi facă vilă în Bucale,
El, asul în politicale,
S-o facă la Snagov, încale,
E răzvedit.
Să-i dea terenul la Snagov,
Umblat-au preoţi la ceaslov,
Mişcat de gestul lor sublim,
A zis Videanu: „Aferim!
Chiar dacă-i lângă ţintirim,
Eu vreau hrisov!”
Sătenii, Doamne, cum priveau!
Dar nimeni nu zicea nici bleau,
Se închinau pe după porţi,
Văzând cum este tras la sorţi
Acel pământ ce pentru morţi
Ei îl aveau.
Şi s-a pornit apoi cuvânt,
Prin ziare, despre-acel pământ
Şi a fost mare hărăbor
Că popii, în al lor sobor,
I-au dat loc unui muritor
De şezământ.
Dar nu a fost niciun frământ
La domnii din guvernământ
Şi nimeni n-a săpat afund
Să vadă câte se ascund
După acest gheşeft imund.
Doar vorbă-n vânt!
Iar când a fost de s-a-mplinit
Sorocul pentru construit,
Din munţi şi văi, de prin oraş
Sau din cătune, mintenaş,
Chiar cei mai buni meseriaşi
S-au grămădit.
De cum în fapt de zori a dat
Peste pământul arondat,
Mulţime, ca de furnicar,
Venea întruna, iar şi iar,
De se simţea vel-gospodarCa niciodat`.
Din fundul munţilor, de sus,
Din Ruşchiţa, el şi-a adus
Şi marmură, dar şi granit
Şi meşterii au bocănit,Într-un avânt nestăpânit,
Pân` la apus. Se bucurau fostul edil
Şi soaţa, şi al lor copil,
Băiatul, pentru că doar el
Venise-acasă, cătinel,
Tocmai din Alpi, dintr-un castel,
Unde-i pupil.
Din depărtări el a venit,
Într-un repaus cuvenit
După programul său anost,
Vrând să-şi înalţe adăpost,
Să nu se spună că a fost
Un izmenit.
Munceau zidarii în asalt,
Să urce vila spre înalt
Şi-o calfă nu mai prididea
Să dea o bârnă la rindea,
Tot aşteptând ca beizadea
Să spună: Halt!
Iar când zidarii au zis: „STOP!
Nu mai avem ciment în şop.”,
Videanu, galben ca un pai,
S-a canonit, cu chiu, cu vai,
Să facă rost iar de „mălai”,
Măcar un strop.
Ce-ar fi să vindem Marmosim?”,
Îl întreba a sa consoartă.
Ce soartă crudă, dar ce soartă,
Să nu poţi să-ţi întinzi la poartă
Un biet chilim!
Să-şi ia cimentul pentru zid,
Au făcut chetă la partid,
De nu săreau alde Cocoş,
El vila nu-şi vedea la roş`,Căci bani nu mai avea în... coş,
Nici în caid.
L-a ajutat chiar Viorel
Cu care se certase el,
Mai să se bată cu haragii,
Când cu furatul din sufragii.
S-au împăcat acuma, dragii,
Nu-s în rezbel.
Iar când a fost de-au terminat
Acel viloi cât un palat,
Venit-au pedelişti, ciopor,
La casă nouă urând spor
Şi, precum datina-n popor,
Au închinat:
Atâţia ani să guvernezi,
Cu noi alături, Adrieane,
Şi să primeşti comisioane
Şi-n viitor, tot milioane,
Precum visezi!”
Ilie Bâtcă
Ilie Bâtcă
joi, 6 octombrie 2011
10.000
Mulțumesc din inimă prietenilor care, în scurtul răgaz ce a trecut de când am dat jos din cui ”Tolba cu săgeți”, au trecut pe la mine pentru a-mi spune o vorbă bună, a mă încuraja, sau numai din curiozitate.
Tot atâtea mulțumiri, pentru cele zece mii de vizite pe care mi le-ați făcut, dragi prieteni!
Biliuță
miercuri, 5 octombrie 2011
Investitorii disperării
(după George Coşbuc)
Dintr-alte ţări, pline de soare,
Cu capitaluri migratoare,
Veniţi, investitori, la noi,
Cu mic cu mare!
Împovăraţi de mari nevoi,
Românii plâng azi după voi.
În ţara, de acum, sihastră
E situaţia albastră
Şi guvernanţii ne-au lăsat
La mila voastră.
Niciunuia nu i-a păsat
Că ţara-i scoasă la mezat.
Voi aţi venit, chiar din Finlanda,
La Jucu şi pornirăţi banda,
Dar, dintr-o dată, văd c-aţi spus:
La loc comanda!
Atât de mult v-a indispus
Că drumuri bune la noi nu-s?
Şi-acum plecaţi în altă ţară,
Iar noi rămânem de ocară,
Şi păcăliţi şi-nfometaţi
A câta oară?
Voi şpagă cui o să mai daţi
Din ţara noastră de plecaţi?
Pe unde mergeţi, pe pustie,
N-o să găsiţi birocraţie
Atât de multă ca la noi
Şi nici hoţie!
De vreţi, luaţi-le cu voi
Şi nu le-aduceţi înapoi!
Ilie Bâtcă
Ilie Bâtcă
duminică, 2 octombrie 2011
Glossă
(după Mihai Eminescu)
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Mulţi furau şi înainte,
Cazurile-s cunoscute,
Cine să mai ţină minte
Timpurile revolute?
Astăzi ţara se împarte
Între cei aleşi de tine,
Tu priveşti şi stai deoparte,
Vreme trece, vreme vine.Toţi vorbesc aceeaşi limbă,
Când, din ţară, îşi fac porţii,
Viaţa nu ţi se mai schimbă,
De te laşi în voia sorţii.
De te laşi în voia sorţii.
De-alde Udrea, de-alde Falcă
Se agită, dau din coate,
Pentru cei ce-şi taie halcă
Toate-s vechi şi nouă toate.Privitor ca la spectacol,
La un teatru de duzină,
Nu mai eşti, demult, obstacol
Pentru răul ce-o să vină.
Azi hoţia lor e... artă,
Iar tu te întrebi, în sine,
De se pupă, de se ceartă,
Ce e rău şi ce e bine.Nici trecutul, nici prezentul
Nu te mai interesează,
De ratezi iarăşi momentul,
Viitorul nu contează.
Şi ce-a fost, şi ce-o să fie
Ţi-au furat, aproape toate,
De a lor nimicnicie
Te întreabă şi socoate.Tot aceloraşi sloganuri
Le răspunzi, ca la paradă,
Timp în care îşi fac planuri
Cum să te transforme-n pradă.
Măştile se schimbă numai
Într-o nouă melodramă,
Când eroii sunt întocmai,
Nu spera şi nu ai teamă.Nu spera când vezi hultanii
Din înalturi cum planează,
Neştiuţi, vor trece anii
Şi odraslele-i urmează.
Teamă n-ai, veni-va clipa
Şi vor trebui să plece,
Când le-om alici aripa:
Ce e val, ca valul trece.Cu înşelătoare cânturi
De sirenă de te-ndeamnă,
Vorbele lor să le vânturi,
Ele mai nimic nu-nseamnă.
Viitorul nu aşteaptă,
Pe hoţi nu-i băga în seamă,
Tu urmează-ţi calea dreaptă,
De te-ndeamnă, de te cheamă.Cu râuri de-ar fi, de miere
Şi de lapte, să te-mbie,
Luna de-ar vrea să-ţi ofere,
De pe cer, pe o tipsie,
Lasă-i să îşi bată gura,
În curând lor le va trece,
Şi, ştiindu-le măsura,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate,
Vreme trece, vreme vine.
Ilie Bâtcă
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate,
Vreme trece, vreme vine.
Ilie Bâtcă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)