luni, 26 septembrie 2011

Eu nu pun umărul la aşa ceva!

„Încă nu sunt maturizat politic.”, îi răspundeam, invariabil, secretarului comitetului de partid din Şcoala militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu”, ori de câte ori acesta mă întreba dacă am făcut cerere pentru intarea în partid. Până într-o zi când, mai grav ca de obicei, mi-a zis: „Tot nu te-ai maturizat politic, consătene? (Nu eram consăteni, eram doar născuţi în acelaşi judeţ!). Vezi că, mâine, poimâine, termini şi anul trei şi repartiţia bate la uşă!” Treaba asta cu repartiţia care „bate la uşă” m-a cam pus pe gânduri. Era un fel de „Bate şaua, să priceapă iapa!”. Şi eu am priceput. A doua zi, dimineaţa, cum am deschis ochii, am simţit că eram maturizat... politic şi am făcut cerere să intru în partid, pentru a întări rândurile acestuia. Dacă nu m-aş fi „maturizat”, n-aş fi pupat eu garnizoana Brăila, locul de naştere al „consăteanului” meu şi reşedinţa judeţului în care mă născusem şi în care locuiau părinţii mei. A contat, desigur, şi media de absolvire, şi faptul că eram căsătorit, dar cel mai mult a contat... maturitatea mea politică.
Acum, după mai bine de 37 de ani de la... maturizarea mea politică, am fost pus într-o situaţie dacă nu similară, cel puţin hilară. „Nu vrei să pui umărul, să schimbăm şi noi ceva în Sectorul 5?”, m-a întrebat, mai deunăzi, unul dintre foştii colegi cu care am lucrat nişte ani buni în aceeaşi structură, înainte de trecerea în rezevă. Cum să nu pun umărul, chiar dacă, într-un nefericit accident de maşină pe care l-am avut, în urmă cu vreo 15 ani, clavicula dreaptă mi-a fost făcută ţăndări? „De acord, doar trăiesc aici de vreo 30 de ani? Ce trebuie să fac pentru asta?”, l-am întrebat eu pe colegul care, din două în două minute, îşi verifica ceasul, semn că era tare grăbit. „Păi, să vii alături de noi şi e suficient. Mulţi dinte foştii colegi, dacă ar şti că eşti cu noi, ni s-ar alătura sigur.”, mi-a răspuns acesta. „Doar atât?”, m-am întrebat eu în gând, apoi am continuat cu voce tare „Şi aceşti colegi care ni s-ar alătura ce ar trebui să facă?” S-a uitat întrebător în jur şi, după o scurtă pauză, mi-a răspuns: „Deocamdată, să ne ajute să repartizăm ajutoare celor săraci din sector. Am avut vreo două astfel de acţiuni până acum, dar n-avem forţe suficiente. Sunt prea mulţi oameni necăjiţi în sector şi e păcat să nu-i atragem de partea noastră, pentru alegeri. S-au înscris în partid şi X, şi Y, şi Z, şi...”
Pe X şi Y îi cunosc. Am lucrat cu ei o perioadă. Au urcat repede treptele ierarhiei militare, aş putea spune că şi câte două deodată, până la gradul de colonel. Apoi s-au oprit. Nu că ar fi vrut ei. Odată cu schimbarea regimului, au fost schimbaţi şi şefii lor şi nu prea a mai avut cine-i susţine. Pe Z nu-l cunosc. Şi nici pe icşii, igrecii şi zeţii pe care mi i-a înşirat fostul coleg, proaspăt înscrişi în partidul care are ca principal obiectiv "ajutorarea" sărmanilor din sectorul meu. Probabil că şi aceşti icşi, igreci şi zeţi se simt frustraţi că nu au ajuns generali, cum, sigur, se simt X şi Y, foştii mei colegi. Şi atunci au sărit... să pună umărul, în speranţa că şeful partidului pentru care sunt „trup şi suflet” le va pune şi lor pe umăr mult râvnita stea de general. N-au decât! Au ajuns unii generali, din caporali! De ce nu ar ajunge şi ei, care sunt colonei cu state vechi?
„Regret, colega, dar nu pot să pun umărul. Sunt destul de maturizat politic pentru aşa ceva...”, am conchis eu, aruncându-i colegului meu o privire semnificativă... peste umăr.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Jim Henson si păpușile Muppets. România şi păpuşile ei

Printr-un nou logo, Google, cel mai mare motor de căutare din lume, aniversează astăzi 75 de ani de la naşterea lui Jim Henson, publicând şase imagini animate cu  personajele create de acesta. Cine nu-şi aminteşte de păpuşile lui Jim Henson - Kermit, Miss Piggy, Big Bird, Oscar Grouch, Elmo, Zoe, Bert, Ernie, Cookie Monster, Grover, Abby Cadabby şi contele Count von Count - cunoscute în întreaga lume sub numele de Muppets? Acest termen a fost inventat de papuşarul englez, din doua cuvinte englezeşti: marionettes (marionete) şi pupets (papuşi).
Lansat în anul 1969, ”Sesame Street” este unul dintre cele mai lungi seriale de televiziune, fiind turnate peste 4.100 de episoade, în 38 de sezoane. Serialul a rămas în amintirea tuturor pentru personajele sale, ”Muppets”, sau ”Los Teleñecos”, cum le spun spaniolii. Serialul a fost difuzat în 140 de ţări, inclusiv România, India, Japonia, Bangladesh, Kosovo sau teritorii precum Palestina. Premiera show-ului a avut loc la data de 10 Noiembrie 1969, în Statele Unite. Personajul principal este Kermit Frog, prezentatorul spectacolului, care încearcă să păstreze controlul asupra celorlalte personaje precum şi a interacțiunii cu oaspeții emisiunii, aceştia fiind în general persoane celebre.
Rememorând acele timpuri, când, alături de copii, urmăream cu sufletul la gură acest serial, gândul m-a dus dintr-o dată la păpuşarul nostru şef şi la marionetele din Guvern şi din Parlament, pe care acesta le manevrează după cum îi este voia. Ce Kermit, ce Miss Piggy, Big Bird, Zoe, Bert sau Ernie? Pe lângă Boc, Roberta Anastase, Oprea, Olteanu sau Sulfina Barbu, păpuşile lui Jim Henson ca şi cum nici nu ar fi fost...

miercuri, 21 septembrie 2011

Telegrama a III - a




(după Mihai Eminescu)


Un yankeu dintre aceia ce-au venit şi-n ţară noastră,
Să vadă dacă, pe bune, situaţia-i albastră
Şi românii trăiesc zilnic neştiutele lor drame,
S-apucă el să trimită fel de fel de telegrame
Despre una, despre alta, bossului dându-i de ştire
Că românii, cum se spune, chiar au rupt-o-n fericire,
Fiindcă, dacă, în Moldova, vor fi iarăşi represalii,
Prezidentul vrea să-i mâne la bătaie cu muscalii.


Şi abia sfârşi yankeul alarmanta lui misivă,
Că-n Bucureşti dădu goarna semnalul de ofensivă.
Praştii cu bătaie lungă de la conservare-s scoase
Şi rachetelor... de tenis li se montează focoase,
Avioane... de hârtie, adunate de prin parcuri,
Să dezlănţuie sunt gata decisivele atacuri,
Hotărât ca, într-o oră, să-i facă pe ruşi arşice,
Oprea-şi înarmează oastea c-un lot nou de... polonice,
Bucătari cu şorţuri albe vin cu toţii, la un semn,
Şi-n capacele de oală bat cu linguri noi de lemn,
Igaş îşi trimite-ndată cel mai dotat echipaj,
Să-i lase fără puşcoace pe cei prinşi la branconaj
Şi, cu săbii confiscate de la şuţi şi cocalari,
Până-n dinţi să-şi înarmeze un pluton de comisari,
Pe care-i ţine-n rezervă, gata de trimis, la ţanc,
Muscalilor să le cadă, când nici nu gândesc, în flanc.
O-ntrebare, zi şi noapte, pe un dregător îl roade:
Câte să reactiveze dintre vechile iscoade
Care cunosc limba rusă şi sunt aşi în meserie,
Unele fiind, odată, şi-n a ruşilor simbrie?
Ţara-ntreagă se agită şi-i pe picior de război,
De la moşul paralitic, pân` la ultimul mboi.
În zadar striga yankeul, ca leoaica în călduri,
S-o lase moale românii cu-ale lor înjurături,
În zadar voia să spună c-au fost vremuri şi mai proaste,
Flamura portocalie se înalţă peste Oaste.
Oprea însuşi mână-n luptă acea oaste încropită,
La a cărei măreţie, orice inimă palpită
Şi visează ca aceasta, sub culoarea pedelistă,
Rusia o face pulberi, chiar şi numai c-o... balistă.


Pe când oştenii se-aşează, ordonaţi, în şiruri lungi,
Să-şi primească, fiecare, pomenile puse-n pungi
Pe care întreg poporul le primeşte, la votare,
Umbra nopţii se întinde tot mai mare, şi mai mare...
Doamna nopţilor, sfioasă, printre nouri face breşă,
Luminând cu blânde raze o parfumată depeşă
Pe care-o silabiseşte fiul unui mare domn,
De emoţie, acesta neavând nici pic de somn:
De din centru de Bruxelles,
Vă trimit un bileţel,
Chiar de mine scris, din taste,
Celor plecaţi azi la Oaste.
V-aş ruga, mări, ruga
Să citiţi ce-oi îndruga
În frazele de mai jos,
Că-s... debitate frumos.
De aici, cu-acest răvaş,
Un sărut trimite-v-aş,
Dar mi-s buzele mărite
Şi n-aş vrea să vă irite,
De aceea vă transmit,
Printr-un olăcar năimit,
S-aveţi forţă să răzbiţi,
Pe muscali să îi zdrobiţi
Şi-n ale voastre demersuri
Să aveţi numai succesuri!”


Ilie Bâtcă  

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Din atâtea dulci fantasme...

(după Mihai Eminescu)

Un cioban dintre aceia ce habar nu au de limbă,
Ce-au amanetat măgarul, dar cu Maibach-ul se plimbă,
Pe cojoc dormea, visându-şi mâna dreaptă pe o spadă,
Dară ochiu-nchis afară înăuntru-i da să vadă.
Vede cum din a lui turmă se desprinde un cârlan
Şi s-apropie de dânsul, preschimbat în Pavel Dan.
Ca de pasul primăverii, se însenină cararea,
Apele-amorţesc în matcă, vântu-şi ţine răsuflarea,
Împrejurul se-nfioară de a lui deşteptăciune,
Stelele pălesc pe bolta ca o mare de tăciune,
Pulbere de diamnate cade fină peste stână
Şi, venind de el alături, îi întinde-o flască mână.
- Las` să pun înţelepciunea-mi la picioarele-ţi trudite
Şi să te slujesc o viaţă, cu credinţă, preamărite!
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Tu să-mi dai banii cu sacul pentru sfaturile mele...

Şi cum îl privea ciobanul, Dan se-ntunecă mai tare,
Iar în inima lui simte cum vibrează o chemare
Care creşte într-o clipă mai ceva ca într-un veac,
Ca o sete de mărire ce nu mai cunoaşte leac.
Vede cum îi dau pe-afară, din straiţă, euroii
Şi cum îi inundă târla, precum căcăreaza oii,
Basculantele aşteaptă, căci n-au unde-a mai întoarce,
Ca purcoaiele de galbeni la stână să îi descarce,
Bani agonisiţi de dânsul din "comerţul cu iaurt",
Nu ca alte hahalere, din politică şi furt.
Mai în zare, spre Pipera, un teren i se arată,
Un plocon ce i-l va face mahărul de la Armată,
Iar el îi va-ntoarce darul - un spaţiu pentru copila
Bosului, să aibă, biata, unde să-şi înalţe vila.
Vede cufundate-n beznă Ferentarii, Zăbrăuţii
Şi în juru-i cum se-adună mardeiaşii toţi şi şuţii,
Proslăvindu-l şi pupându-i dreapta ce aruncă banii,
Cum grăunţe, la mioare, iarna-împrăştie ciobanii.
Pare c-ar avea în faţă o mulţime de butoane
De unde, trufaş, dictează scorul de pe stadioane
Şi îşi face, din arbitrii cumpăraţi, zeci de pilaştri
La imperiul ce-l înalţă, zi de zi, pe roş-albaştri.
Ziarişti ce dau năvală pe Aleea Alexandru
Poze-i fac ce-ngreţoşează până şi-un vetust calandru
Şi, călcându-se-n picioare, îi sorb vorbele din gură,
Râzând tâmp, când "preacreştinul" îi bălăcăre şi-njură.
Vede cum de a lui bundă îi atârnă şi străluce
Crucea lui Andrei Şaguna, ce abia o poate duce,
Toate se întind 'nainte-i, ca pe-o uriaşă tavă,
La picioare îi stă ţara, arătând ca o epavă...

Se cutremură ciobanul, se deşteaptă şi pe boltă
Vede luna cum pluteşte şi-n el toate se revoltă
Şi ficatul, şi stomacul, şi puţinii neuroni,
Cătrănit că, înainte-i, zeci şi zeci de faraoni
Şi-au înălţat, fiecare, măcar câte-o priamidă.
Copleşit de-acele vremuri, se gândeşte cu obidă
Că, oricât el s-ar opune, timpul vine şi se trece
Şi-n a lui nimicnicie n-are cum a-i mai întrece,
Aşadar nu-i mai rămâne, din atâtea dulci fantasme,
Decât să-şi procure-ndată un palat, precum în basme,
De la care să întindă, pînă-n deal la Cotroceni,
Un covor roşu din lână, dedesubt având coceni,
Peste care el - "alesul" de o plebe fără minte -
Să păşească spre fotoliul, multrâvnit, de preşedinte.
Pân-atunci, să fie sigur că a sa intruziune
Va da roadele scontate, vrea să facă fuziune
Şi, pătruns de importanţă, sus şi tare el declară
Că mişcarea o va face spre... Mişcarea Populară.

Neuronii o iau razna, măcinaţi de paranoia,
Şi gândind că totul fi-va după cum îi este voia,
Îşi trimite-n graba mare toţi nepoţii şi toţi finii
Veste să repeadă-n ţară că-i "războinicul luminii",
E Napoleon Întâiul sau, mă rog, dacă e cazul,
Mulţumi-se-va să-i zică lumea doar... Mihai Viteazul.
Spunând el acestea toate, se îneacă şi sughite,
Amintindu-şi de “Tribunul” care nu prea îl înghite.
Steie liniştit, sărmanul, în Pipera, căci “Tribunul”
A uitat bălăcăreala ce i-a făcut-o "preabunul"
Şi al doilea pe lista de acces către Bruxelles
L-a trecut cu mânuşiţa-i tremurândă chiar… pe el
Şi-al său vis de preamărire, ce mocneşte ca un jar,
A luat conturul unui... europarlamentar.
Însă mintea lui bolnavă „coace” vise an de an,
Cum n-a-ndrăznit să viseze neam de neamu-i de cioban.

Cu ce am greşit noi, Doamne, o naţie blestemată,
De ne reprezintă-n lume un cioban şi-o agramată?!

Ilie Bâtcă  

miercuri, 14 septembrie 2011

Umbra lui Bercea. La Costeşti

(după Grigore Alexandrescu)

Ale corturilor umbre încep să se desfăşoare,
Către satul de alături, maiestoase, se întind,
Iar pirandele-nţolite, purtând chile de odoare,
Uşuiesc copii care, la grătar, privesc cu jind.
Pe izlaz venind aceştia, de pe uliţe înguste,
De-ale micilor arome, ca de un magnet, atraşi,
Se hlizesc la cuconetul ce se-mpiedică în fuste,
Alergând să ostoiască foamea multor bulibaşi.
Este ceasul ghiftuirii: un morman de bunătăţuri,
Ca din cornul abundenţei, se revarsă peste mese
Şi, precum, odinioară, caii lor scăpaţi din hăţuri,
Se reped toţi căldărarii spre bucatele alese.
Purceluşilor de lapte, c-un măr îndesat în gură,
Li se-alătură curcanul rumenit la foc domol,
Printre mici, tronează, falnic, un batal făcut friptură,
Neştiind ei, căldărarii, ce-i ăla colesterol.
Precum apa susurândă, vinul curge în pocale,
Stingând setea, aţâţată de muştar şi de mujdei,
Bulibaşilor ce bagă hartane întregi la foale,
Sub privirea pofticioasă a acelor puradei.
De puteri sleiţi şi astăzi, după truda de la câmp,
Uitând şi să-şi mai adape animalele din curţi,
Pe la garduri vin gagii şi privesc cu toţii, tâmp,
La cravatele din aur, arcuite peste burţi.
Pe izlazul plin de corturi, decibelii se-ntretaie,
Sar cuţitele pe mese şi cafeaua din ibric,
Pe manelele cântate chiar de Guţă Nicolae,
Miss Piranda, posedată, scoate dracii prin buric.
Peste corturi, peste mese, noaptea stă să se coboare,
O suflare parcă trece peste toate, ca un nor,
Bulibaşii strâng din umeri: Ziua asta, prima oară,
Nu se mai aude Puştiu Sorinel, la difuzor.
Scuipă-n sân cîte-o priarnadă şi, pierdută, se căinează:
- Haoleo, iote-o fantomă, cocoţată pe-un zaplaz,
Face semne, dă poruncă, se încruntă, ne mustrează,
C-am făcut paranghelie, fără dânsa, pe izlaz.
Cioabă, tu care eşti rege peste toţi ai tăi din şatră
Şi-ai decis să-ţi faci palatul, pentru sibieni, muzeu,
Dă la baba un tăciune, din ăia nestinşi, din vatră,
Să-ţi ghicească dacă semnul e trimis de Dumnezeu!
Este el, cum îl arată ceafa groasă şi tunsura,
Omul care-a stat în faţă la-mpărţit de caşcaval,
Un frate de preşedinte i-a cinstit chiar bătătura
Şi i-a botezat nepoata. Este Bercea Mondial!
Bercea!”, bâiguie Stănescu; „Bercea!”, răcneşte şi Cioabă.
Acest nume se înalţă în văzduh, ca un ecou,
Iar gagii de la garduri nu pricep, măcar o boabă,
Dacă Bercea Mondialu infractor e sau erou.
Sărutare, Mondiale, treci la masă şi haleşte,
Din Slatina, pân-acilea, ai bătut destulă cale,
Ia din purceluşu` ăla, că-ncepe să se răceşte,
Gustă şi din vinu` ăsta, trăi-ţi-ar neamu` matale!
Râvna-ţi fu neobosită, rezultatul, pe măsură,
Dar te-au ţinut caralii, pe nedrept, în colivie,
La un loc cu românaşii care tâlhăresc şi fură,
Neţinând cont că matale ai şi claustrofobie.
Intreprinderea ta, vere, a fost nobilă şi mare,
Să fie doi ani de-atuncea, când l-ai adus, mintenaş,

La paranghelia noastră, ca invitat de onoare,
Chiar pe fratele cel mare al cinstitului tău naş.
Pentru gestul tău de-ai face un cadou doamnei Maria,
Cocoşeii strânşi în salba ce i-ai prins-o chiar la gât,
Îmi scot, Mondiale, iarăşi, în faţa ta pălăria
Şi te rog să-i chemi şi astăzi pe cei doi. Numai atât!
................................................................................
Au trecut vremile-acelea, de campanii prelungite
După zâmbete, urale, poze şi, desigur, voturi.
În zadar aşteaptă rromii, pentru că un cogeamite
Preşedinte nu mai are ce s-adune de prin... corturi.

Ilie Bâtcă  

duminică, 11 septembrie 2011

Visul unei nopţi de toamnă

Să pună iarăşi în balanţă
trecut, prezent şi viitor,
au revenit în banca lor
parlamentarii, din vacanţă.

Că are mare importanţă
scurta schimbare de decor,
privindu-i la televizor,
poţi observa, cu siguranţă.

Câte-un surâs de circumstanţă,
în sală sau pe coridor,
creează-n ochii tuturor
o nouă teleambianţă.

Boc, doctorul în... ignoranţă,
fecior de casă, silitor,
„trudind” din greu pentru popor,
prezintă legi fără substanţă.

Ministrul, fosta ordonanţă
a unui diriguitor,
în stilul lui de trădător,
o pune iar de-o alianţă.

Mereu mustind de eleganţă,
cu părul blond, unduitor,
la Zeus cel nemuritor
Elena vine c-o doleanţă.

Dudui ce turuie din clanţă,
împrăştie în urma lor
suavul „Christian Dior”,
ca etalon pentru prestanţă.

Interpelări prin alternanţă,
având acelaşi numitor,
chiar şi lipsite de sonor,
au, parcă, altă rezonanţă.

Pe chip, un strop de aroganţă
nu vezi la nici un orator
şi crainicul-comentator
se află în echidistanţă.

Uimit de-această consonanţă,
visez, biet telespectator,
că poate-n anul următor
voi merge şi eu în vacanţă.

Cinci zile de extravaganţă,
(atât!), în luna lui Cuptor,
chit că voi fi un an dator
pentru această cutezanţă.

N-am strâns în pungă o carboanţă,
nu că aş fi risipitor,
căci, pentru visu-mi arzător,
în pensie mi-am pus speranţă.

Dar, de voi pierde în Instanţă
şi-mi vor reduce, din topor,
din pensie, când o să mor,
să îmi bifaţi un vis... restanţă!

Ilie Bâtcă  

miercuri, 7 septembrie 2011

De la „Poşta redacţiei”, la... Poşta Română


Eu nu am primit scrisoarea fumigeno-lacrimogenă a lui Oprea, prin care cadrele militare în rezervă şi în retragere, mai puţin cei zece la sută care s-au grăbit să ia „pensii nesimţite”, sunt anunţate că „Armata Română ştie să-şi apere militarii”, iar el, ca mare ministru mare, ştie să-şi onoreze „datoria faţă de camarazi”. Probabil că mulţi dintre cei care au primit vestea bună, transmisă ”în numele marii familii a Armatei Române şi în numele întregii societăţi”, că le-a crescut pensia cu o sută-două de lei nu mai au „niciun dubiu şi nicio neclaritate” că ministrul Oprea, „cu toate riscurile şi costurile politice”, şi-a asumat „efortul de a-i apăra pe militari”. Că nu a putut să îi apere pe toţi, asta e cu totul altă poveste. Dar, mă întreb eu, de ce nu îi apără şi pe militarii care au trecut în rezervă după 1 ianuarie 2011. Pentru că, iată ce mi-a fost dat să citesc, la „Poşta redacţiei”, în numărul 33 al aservitei (de către Oprea ) publicaţii „Observatorul militar”:
" În atenţia cadrelor militare trecute în rezervă după 1 ianuarie 2011, care ne-au solicitat detalii în legătură cu stabilirea pensiilor:
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a schimbat şi modul de calculare a pensiilor cadrelor militare trecute în rezervă. Celor care au ieşit la pensie dupa 1 ianuarie 2011 nu li s-a stabilit încă pensia conform noilor prevederi.
Pentru că nu au mai primit ajutoare sau plăţi compensatorii la trecerea în rezervă, li s-a acordat, lunar, o sumă care să le permită să se întreţină până când se va realiza programul IT de către Casa Naţională de Pensii Publice.
Deşi a trecut mai mult de o jumătate de an, programul nu a fost încă finalizat, aşa că militarii trecuţi în rezervă în acest an trebuie să mai aştepte. După ce va primi programul respectiv, Casa Sectorială de Pensii a MApN le va stabili pensiile în funcţie de elementele prevăzute de lege a se lua în calcul. Se va face şi o regularizare, astfel încât cei care au primit, lunar, o sumă mai mică decât cuantumul reieşit după stabilire, vor primi şi sumele restante, începând cu data deschiderii dreptului la pensie. Tot după finalizarea programului respectiv, li se vor recalcula pensiile şi celor care au lucrat în viaţa civilă după trecerea în rezervă. Aceştia îşi vor primi drepturile restante începând cu luna urmatoare celei în care au depus la Casa Sectorială de Pensii a MApN cererea însoţită de documentele justificative."
Consultant, Casa Sectorială de Pensii a MApN
col. Viorel Niculescu
Aşadar, pentru a-i anunţa pe cei trecuţi în rezervă după 1 ianuarie 2011 că trebuie să mai aştepte, pentru a-şi primi cuvenita pensie, până când „se va realiza programul IT de către Casa Naţională de Pensii Publice”, domnul colonel, consultant la Casa Sectorială de Pensii a MapN, apelează la... „Poşta redacţiei” a unui săptămânal pe care, probabil, îl mai citesc doar redactorii acestuia şi lucrătorii din structura de specialitate a ministerului, care au, ca principală sarcină, informarea lui Oprea în legătură cu... osanalele ce i se aduc în respectiva publicaţie. În schimb, pentru a atrage de partea sa, în campania electorală ce se pare că a început, pe zecile de mii de cadre militare în rezervă şi în retragere cărora, după recalculare, li s-au dat câţiva arginţi în plus la pensie, mai marele peste Armata Română apelează la... Poşta Română. Ne poate spune cineva din conducerea ministerului, dacă va citi aceste rânduri sau dacă va afla despre ele, cam cât s-a scos din vistieria secătuită a instituţiei pentru a se acoperi costurile cu hârtia, tonerul şi taxele poştale? Mâna de lucru nu o mai punem la socoteală, pentru că truditorii sunt de pe moşia lui Oprea.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Dor de Bucovina




Ne-am regăsit după 40 de ani la Câmpulung Moldovenesc. Oameni şi locuri... Locuri şi oameni... Oamenii, colegi de liceu şi profesori (câţi au mai rămas), s-au mai schimbat între timp. Locurile, mai puţin. Sunt la fel de frumoase. Parcă mai frumoase...




































Venit-am nouă la liceu
Şi cu sergentul zece...

...la umbra lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Gata vacanţa. Înapoi, la Bucureşti...