De la sublim la ridicol nu este decât un pas

„Adevărata mea glorie nu constă în faptul că am câştigat patruzeci de bătălii. Waterloo va şterge amintirea atâtor biruinţe. Ceea ce va trăi veşnic este Codul meu Civil”, scria Napoleon Bonaparte. Au trecut de atunci mai bine de 200 de ani şi se pare că a avut dreptate. Multe dintre statele lumii au copiat sau împrumutat din prevederile Codului Civil Napoleonian, care situează proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice, privind-o drept sorgintea oricăror libertăţi individuale.

Dacă Napoleon a rămas în istorie, de ce nu ar rămâne şi Traian Băsescu? N-am spus-o eu, ci Theodor Paleologu, băiatul acela frumuşel care a fost ministrul Culturii timp de un an şi o zi. Aşadar, preşedintele nostru vrea să rămână în istorie, iar calea prin care poate face asta nu este alta decât modificarea Constituţiei. ”Trebuie înţeles personajul Traian Băsescu, ne mai spune domnul Paleologu. Uitaţi-vă la semnătura lui, seamănă cu semnătura lui Louis XIV, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!”

Nu ştiu cum arată semnătura lui Napoleon, nici cea a domnului Băsescu, aşa că nu pot face o comparaţie. Între cei doi, da!. Dacă Napoleon a înţeles că “gloria este vremelnică, doar obscuritatea este veşnică” şi că „în politică, prostia nu e un handicap”, preşedintele nostru a reţinut, din gândirea celui pe care ar vrea să îl copieze, doar că „în viaţă poţi face multe promisiuni, dar nu e neapărat nevoie să le respecţi”. În timp ce Napoleon a pus „Franţa, înainte de toate şi pentru totdeauna”, domnul Băsescu a pus, pe moment şi mai presus de toate, interesele personale şi pe cele ale clientelei politice. „Mulţi oameni, ca şi cifrele, capătă valoare numai prin poziţia lor”, a mai spus Napoleon, fără să bănuiască măcar că, peste 200 de ani, într-o „Europă, ca un muşuroi de cârtiţe”, se va găsi un conducător care să nu ştie „că nu urci niciodată atât de sus decât atunci când nu ştii încotro te îndrepţi”.

„Orice putere corupe, iar puterea absolută corupe absolut”, mai spunea Napoleon. Asta nu înţelegem noi. Şi mai ales că „nu se poate salva naţiunea fără ajutorul naţiunii”, iar „zece oameni care-şi exprimă părerea în public sunt mai puternici decât alte sute de mii care tac”. Pentru că „a muri nu înseamnă a fi învins. Dar a trăi învins şi fără glorie înseamnă a muri în fiecare zi”.

Spre deosebire de preşedintele nostru, Napoloeon a avut puterea să-şi recunoască greşelile, chiar şi numai spunând: „La Waterloo, începând cu mine, niciunul nu şi-a făcut datoria”. Aşa a rămas în istorie. Cu biruinţele şi greşelile sale. Şi acum vine domnul Paleologu şi ne spune că preşedintele nostru vrea să rămână în istorie. Se va întâmpla asta, doar dacă vom da crezare cuvintelor lui Napoleon care spunea că „Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă”.

Ce şcoală are şi ăsta, dom`le!

La fix o săptămână (plus sau minus câteva minute) după ce, cu ochii scăldaţi în lacrimi, ne-a impresionat, spunându-ne cât de umilit a fost în această perioadă, de când s-a instalat la Cotroceni, fiind jignit, de dimineaţa până seara, de tot soiul de oameni, pe televiziuni, prin adunări publice, preşedintele ţării şi-a făcut din nou apariţia pe micul ecran. De data aceasta, la B1, postul preferat al domniei sale de pe vremea când era invitatul omului de televiziune Radu Moraru. Ca să ne spună ce? Să ne spună ce o să facă după ce nu va mai fi preşedinte. „ Fac o şcoală de politicieni, o fundaţie, o ceva. (...) O să fac o fundaţie să le spun la tinerii ăştia cum se face politica”, ne-a anunţat preşedintele, uitând că, în urmă cu o săptămână, tot domnia sa ne spunea că, în prima zi când va pleca de la Cotroceni, va pleca din viaţa politică.
De ce vrea să facă o şcoală de politicieni, o fundaţie, o ceva acolo? Foarte simplu! Pentru că s-au umplut televiziunile „de profesori care vin şi o fac pe moderatorii. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar în probleme europene, în probleme de gestionare a ţării, mulţi dintre ei nu ar lua nici nota doi. Am văzut gângavi, se numesc profesori, care timp de o oră nu au terminat o frază, să o ducă până la capăt, să înţelegi ce vrea să spună", a argumentat omul care, de la înălţimea fotoliolui pe care îl ocupă, a reuşit totuşi să vadă că şcoală românească scoate doar tâmpiţi, cum ar fi gângavii ăştia, de exemplu.
O fi preşedintele nostru neîntrecut într-ale politichiei, dar singur nu cred că va reuşi să le spună la tinerii ăştia cum se face politica. Sigur îşi va lua măcar nişte asistenţi care să-l ajute, nişte preparatori, ceva acolo. Aşadar, va avea nevoie de o grupă pregătitoare. Şi de unde ar putea să-i ia pe aceştia, dacă nu din partidul său? 

Se aude că, pentru prima serie de cursanţi, deja au fost pregătite câteva materiale şi au fost puse la punct metodele de predare/învăţare/evaluare, cum ar fi: prelegerea „Creşterea şi descreşterea masculocraţiei în politica românesacă”, autor Andreea Paul Vass, studiul de caz „Viitoarea putere economică nu va fi nici China, nici India, ci femeia!”, autor Andreea Paul Vass (după rebranduire, Andreea Maria Paul), eseul „Motivul vânătorii în basmul „Feciorul de împărat, cel cu noroc la branconaj”, autor Traian Igaş, dezbaterea „Să rămânem femei în politică, să nu încercăm să fim mai bărbaţi decât bărbaţii!”, coordonator Elena Băsescu; expunerea „Succesurile şi insuccesurile unei femei-politician care duce povara tinereţii şi pe frunte şi pe spate”, coautori Elena Băsescu şi Andreea Maria Paul Vass; lucrarea practică „Să învăţăm să numărăm cu Roberta Alma Anastase! Numai aşa vom trece de la mica ciupeală, la marea jecmăneală”, sub coordonarea lui Sever Voinescu Cotoi, demonstraţia  „Într-o societate misogină, pentru o femeie este TABU să aspire la funcţia de prim-ministru sau de preşedinte?”, autor Elena Udrea;  explicaţia „Cum să ajungi, de pe scena de la Costineşti, pe marea scenă a politicii europene”, autor Monica Ridzi, descrierea „Cu publicitatea mascată, ascensiunea e garantată!”, autor Monica Ridzi,  observarea sistematică şi independentă „Fiecare femeie-politician poartă în geanta Hermes Birkin sceptrul de preşedinte”, coordonator Elena Udrea, simpozionul „Nu trebuie să aşteptăm10-15 ani, pentru a ajunge... grele!”, pregătit de Elena Udrea şi Roberta Alma Anastase.

Parcă-l aud pe un mai vechi prieten al meu, cum, după ce se va lămuri el ce şi cum e cu această iniţiativă a preşedintelui, va rosti: „Ce şcoală are şi ăsta, dom`le!”

Ce ţi-e şi cu interlopii ăştia!

Cum mitingul organizat de SCMD pe platoul din faţa Academiei Militare s-a încheiat mai repede decât mă aşteptam, ieri am dat fuga acasă, cu un scop precis, acela de a vedea cu ochii mei (din presă bineînţeles) „Ce trăsnăi a mai făcut poliţistul Christian Ciocan, care a trecut, de la chiloţi cu logoul lui, la flirt cu vedete şi iubite de infractori” (http://www.adevarul.ro/). Am aflat astfel că, deşi se numără „printre apropiaţii interlopilor bucureşteni” (http://www.dcnews.ro/), „Christian Ciocan ascunde legăturile pe care le are cu clanul Cămătaru” (http://www.ziuanews.ro/) şi, în timp ce stă „la taifas cu interlopii”, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române mai face şi „poză cu regina Bamboo-ului, protejata clanului Cămătaru” (http://www.jurnalul.ro/).

Din muţimea de informaţii, cel mai mult mi-a plăcut aceea în care ni se spune nouă că „Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Christian Ciocan, îmbrăţişează iubita unui dealer de droguri” (http://www.click.ro/). După ce m-am dumirit cum stau lucrurile, cu poza în faţă şi cu DEX-ul alături, m-am tot chinuit să înţeleg cu care dintre mâini o îmbrăţişează vajnicul comisar pe frumoasa Mihaela, „apropiata lui Nuţu Cămătaru” şi apropiată de Ciocan, doar atât cât s-a declanşat blitzul aparatului cu care a fost imortalizată clipa (http://www.cotidianul.ro/). Cu mâna dreaptă, pe care o ţine pe masă, îndreptată către sticla căreia, în poză, i se vede doar gâtul, ca să nu se facă reclamă băuturilor alcoolice, sau cu mâna stângă cu care Cristi îşi ascunde jumătate din zâmbetul său şăgalnic? A trecut ceva vreme de când am văzut poza, dar tot mă chinuie întrebarea cu pricina. Ori autorii DEX-ului au dat, pentru verbul „a îmbrăţişa”, o explicaţie la plesneală, cum că ar însemna „a înconjura cu braţele (pentru a-şi demonstra dragostea sau afecţiunea); a strânge în braţe; a cuprinde”, ori fetele şi băieţii de la „Click” n-au văzut în viaţa lor un DEX.

Ca să nu mă mai chinuie pârdalnica de întrebare, am zis să mă mai destind un pic şi să văd un filmuleţ, două pe Youtube. Necuratu` m-a împins, că uite peste ce am dat!

Vă doresc vizionare plăcută!

Pentru cei care nu au citit-o, propun spre lectură şi următoarea parodie:

Umbra lui Bercea. La Costeşti

(după Grigore Alexandrescu)

Ale corturilor umbre încep să se desfăşoare,
Către satul de alături, maiestoase, se întind,
Iar pirandele-nţolite, purtând chile de odoare,
Uşuiesc copii care, la grătar, privesc cu jind.
Pe izlaz venind aceştia, de pe uliţe înguste,
De-ale micilor arome, ca de un magnet, atraşi,
Se hlizesc la cuconetul ce se-mpiedică în fuste,
Alergând să ostoiască foamea multor bulibaşi.
Este ceasul ghiftuirii: un morman de bunătăţuri,
Ca din cornul abundenţei, se revarsă peste mese
Şi, precum, odinioară, caii lor scăpaţi din hăţuri,
Se reped toţi căldărarii spre bucatele alese.
Purceluşilor de lapte, c-un măr îndesat în gură,
Li se-alătură curcanul rumenit la foc domol,
Printre mici, tronează, falnic, un batal făcut friptură,
Neştiind ei, căldărarii, ce-i ăla colesterol.
Precum apa susurândă, vinul curge în pocale,
Stingând setea, aţâţată de muştar şi de mujdei,
Bulibaşilor ce bagă hartane întregi la foale,
Sub privirea pofticioasă a acelor puradei.
De puteri sleiţi şi astăzi, după truda de la câmp,
Uitând şi să-şi mai adape animalele din curţi,
Pe la garduri vin gagii şi privesc cu toţii, tâmp,
La cravatele din aur, arcuite peste burţi.
Pe izlazul plin de corturi, decibelii se-ntretaie,
Sar cuţitele pe mese şi cafeaua din ibric,
Pe manelele cântate chiar de Guţă Nicolae,
Miss Piranda, posedată, scoate dracii prin buric.
Peste corturi, peste mese, noaptea stă să se coboare,
O suflare parcă trece peste toate, ca un nor,
Bulibaşii strâng din umeri: Ziua asta, prima oară,
Nu se mai aude Puştiu Sorinel, la difuzor.
Scuipă-n sân cîte-o priarnadă şi, pierdută, se căinează:
- Haoleo, iote-o fantomă, cocoţată pe-un zaplaz,
Face semne, dă poruncă, se încruntă, ne mustrează,
C-am făcut paranghelie, fără dânsa, pe izlaz.
Cioabă, tu care eşti rege peste toţi ai tăi din şatră
Şi-ai decis să-ţi faci palatul, pentru sibieni, muzeu,
Dă la baba un tăciune, din ăia nestinşi, din vatră,
Să-ţi ghicească dacă semnul e trimis de Dumnezeu!
Este el, cum îl arată ceafa groasă şi tunsura,
Omul care-a stat în faţă la-mpărţit de caşcaval,
Un frate de preşedinte i-a cinstit chiar bătătura
Şi i-a botezat nepoata. Este Bercea Mondial!
„Bercea!”, bâiguie Stănescu; „Bercea!”, răcneşte şi Cioabă.
Acest nume se înalţă în văzduh, ca un ecou,
Iar gagii de la garduri nu pricep, măcar o boabă,
Dacă Bercea Mondialu infractor e sau erou.
Sărutare, Mondiale, treci la masă şi haleşte,
Din Slatina, pân-acilea, ai bătut destulă cale,
Ia din purceluşu` ăla, că-ncepe să se răceşte,
Gustă şi din vinu` ăsta, trăi-ţi-ar neamu` matale!
Râvna-ţi fu neobosită, rezultatul, pe măsură,
Dar te-au ţinut caralii, pe nedrept, în colivie,
La un loc cu românaşii care tâlhăresc şi fură,
Neţinând cont că matale ai şi claustrofobie.
Intreprinderea ta, vere, a fost nobilă şi mare,
Să fie doi ani de-atuncea, când l-ai adus, mintenaş,
La paranghelia noastră, ca invitat de onoare,
Chiar pe fratele cel mare al cinstitului tău naş.
Pentru gestul tău de-ai face un cadou doamnei Maria,
Cocoşeii strânşi în salba ce i-ai prins-o chiar la gât,
Îmi scot, Mondiale, iarăşi, în faţa ta pălăria
Şi te rog să-i chemi şi astăzi pe cei doi. Numai atât!
................................................................................
Au trecut vremile-acelea, de campanii prelungite
După zâmbete, urale, poze şi, desigur, voturi.
În zadar aşteaptă rromii, pentru că un cogeamite
Preşedinte nu mai are ce s-adune de prin... corturi.

M-aţi umilit!

(după George Coşbuc)


Când navigam din port în port
Şi-atâtea mări am străbătut,
Eu zi şi noapte m-am zbătut
Să scriu tot, în raport.
Cu un elan nestăvilit,
Pe mulţi colegi i-am „domolit”
Şi i-am împins pe tobogan.
Ca să câştig un gologan
Şi să dea bine la Organ,
M-am umilit.

N-aveam insignă la rever,
Cum poartă astăzi nişte ţânci,
Dar am muncit, din nou, pe brânci,
La postul din Anvers.
Cu un program prestabilit
Şi-angajamentul iscălit,
Trăgeam din greu, pentru Regim,
Având un obiectiv sublim,
Să nu rămân un anonim,
Un umilit.

Proaspăt ministru la Transport,
Am moştenit, ca vai de ea,
O flotă care ruginea
Prin nu ştiu care port.
Nu era vreme de jelit
Şi-adânc în suflet răscolit,
Ca marinar, eram dator
Să îi găsesc un armator,
Dar, ca să fiu un... salvator,
M-am umilit.

Şi, iată-mă!, fost marinar,
După alegeri, am ajuns,
Prin votul plebei, să fiu uns,
În Bucureşti, primar.
Nu am pretenţii că-s şcolit,
Dar legea nu am ocolit
Şi nu pot înţelege, neam,
De ce se face-atât tam-tam
Iar pentru casa ce o am
Sunt umilit.

Nici n-am sfârşit acel mandat,
Când voi mi-aţi pregătit alt post
Şi m-am supus, fiindcă am fost
De voi recomandat.
A fost atunci un hăulit,
Cum n-am văzut, de s-a zbârlit
Puţinul păr ce mi-a rămas,
Dar toate mi-au ieşit pe nas,
Căci, după următorul pas,
M-aţi umilit.

Voi ce-aţi făcut în aceşti ani?
Muncit-aţi, cum v-am sfătuit?
Aiurea! Doar aţi cheltuit
Puţinii voştri bani.
Puşi pe chiolhane, pe chiulit,
De multe ori, voi m-aţi hulit.
Când, din salariu, doar un sfert
V-a fost tăiat, n-aţi dat în fiert
Şi, acceptând un trai incert,
M-aţi umilit.

Nu am puteri şi chip de-acum
Să mai conduc acest popor,
Dar nici să-l las, cum unii vor,
Ca pe-o căruţă-n drum.
Să nu dea Domnul ca, silit
De Ponta sau vreun acolit,
Să-mi vină, chiar dacă ciudată,
Ideea să mai vreau o dată,
Încât să fiu, de ţara toată,
Mai umilit!

De-a Puia-Gaia

E zarvă mare-n cotineaţă!

Trezite-abia din picoteală,

găinile, de dimineaţă,

sunt puse pe cotcodăceală.

- Eu am avut un vis sinistru,

cotcodăci o Cochinchină,

cu unul Fuia, un ministru,

ce zice că n-am fi uzină,

să facem ouă, la comandă,

când se apasă pe buton,

şi să le-aliniem pe bandă,

precum soldaţii în pluton,

c-ar fi-nvăţat el în liceu

că, artificial umflat,

produsul meu galinaceu

îl fac chiar gata... ştampilat.

- Îl cheamă "Puia" şi, de aia,

asupra lui arunc dojană,

urându-i să-l mănânce Gaia,

interveni o Paduană,

în timp ce-şi admira penajul.

Eu, fetelor, pentru moment,

vă las, că n-am făcut menajul

şi (ştiţi voi!) sunt de... ornament!

Foindu-se într-un cuibar,

o transilvană Gât golaş

se-nvrednici să spună doar:

- Îmi pare rău, sunt în relaş!

- Atac, pe faţă, la pudoare,

a ridicat o Langshahn glasul,

nu vreau să-şi vâre nimeni nasul

în fundul meu de ouătoare,

că nu-s Moţată Olandeză,

cu condicuţă să lucrez!

Mai bine grevă japoneză,

decât să mă... prostituez!

Sau, facem grevă, ca la carte,

şi nu ne mai ouăm... nici moarte.

Ilie Bâtcă