Nu mi-e frică de Miau Miau

(după cântecul pentru copii „Nu mi-e frică de bau bau)

Pricăjit şi fără minte,
Pisoiaşul zis „Miau, Miau”,
Fiind mare preşedinte,
Se dă în partid „Bau Bau”.
Dar cu mine ce mai are
Acest „fioros” Miau Miau,
De mă smotoceşte-n ghiare,
Vrea s-audă cum zic AU?

REFREN :
Nu mi-e frică nu mi-e frică de Miau Miau!
Nu mi-e frică nu mi-e frică de Miau Miau!
Nu mi-e frică nu mi-e frică de Miau Miau!
Nu mi-e frică nu mi-e frică de Miau Miau!
Nu mi-e frică de Miau Miau!

La Miau Miau pot să mă toarne
Cei care în preajmă-i stau,
Nu-i voi căuta în coarne
Niciodată lui Miau Miau.
Oare câte luni mai are
De stat la Guvern Miau Miau?
Strada o să-l ia în ghiare
Şi-o să-i spună ciao ciau.

REFREN

Eu acum îi dau de veste
Că sunt profund dezgustat,
Pentru mine nu mai este,
Ca şi cum n-a existat.
Multe zile nu mai are
La Guvern, i-o spun pe şleau,
Şi-o să plece la plimbare
Acest pricăjit Miau Miau.

REFREN

Aceste versuri de... susţinere, scrise cu reţinere, se dedică primarului meu de sector Marian Vanghelie

Ultima şedinţă de pe Kiseleff

(după Dimitrie Bolintineanu)

În vechea clădire de pe Kiseleff
Floare pesedimii intră fără chef;
Într-o încăpere mare, luminoasă,
Şade „Bunicuţa”, cu capul pe masă,
Nu se simte bine printre grandomani
Şi rememorează tinerii săi ani.
„Am fost toată viaţa sărac şi cinstit,
Nicicând la "bucate" nu m-am năpustit,
Am trudit amarnic, însă de pomană,
Să fac socialismul cu faţă umană,
Pe mulţi, cei din sală, v-am scos din nevoi...
Fără mine, astăzi, ce-aţi mai fi fost voi?
Concretul meandric, noua sinergie
Vouă vă provoacă numai alergie,
Am vrut, pentru mase, altă geometrie
Iar capitalismu-i doar... de cumetrie.
Dar nu-l văd pe Ponta! E tot în Dubai,
Unde chefuieşte, când în ţară-i bai?”
Pe la colţ, baronii şuşotesc în taină
Şi pe Titulescu cel micuţ îl caină.
„Unde-ai fost, măi dragă? Respiră adânc
Şi ieşi la lumină, că nu te mănânc!
Ai lăsat guvernul cu un mafiot,
Despre Oprea-i vorba, şi, ca un netot,
Ai plecat cu Ghiţă tocma-n Emirate,
Viorele, dragă, multe nesărate
A făcut Năstase, chiar şi Prostănacul,
Cu a ta prostie, însă, dăm de dracul,
Căci poporul ăsta ce-l dispreţuiţi
A văzut că sunteţi nişte parveniţi.
Asta e, măi dragă, ţi-ai făcut de cap
Şi, din gura presei, n-am cum să te scap..."

Socrul lui Ponta cel mare

(după Muma lui Ştefan cel Mare)

Într-un club de fiţe, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Premierul nostru şi a sa domniţă
Incognito intră, însoţiţi de Ghiţă,
Hotărâţi să uite ce ruşine mare
Au trăit în ţară luni, după votare.
Din ochii domniţei, lacrimile grele
Şiroiesc şi-s gata fardul să i-l spele,
Nu-i dă pace gândul că-n această toamnă
I s-a dus norocul de-a fi prima doamnă,
Însă premierul, în timp ce dansează,
O priveşte galeş şi-o îmbărbătează.
Orologiul bate în alt fus orar,
Oare cine sună pe un celular?
- Eu sunt, Viorele, socrul tău smerit,
Vezi că paparazzi v-au descoperit!
Nu putea zgârcitul de Sebastian
Să te împrumute, să-ţi iei un turban?
Dacă şi-a mea fată ar fi purtat burkă,
Voi cu paparazzi nu aveaţi de furcă.
Că vă trag în poză, de-asta mi-a fost frică
Şi-o să afle presa, dragă ginerică,
La Realitatea, omul lui Cosmin
Deja te bârfeşte de un ceas. Amin!
- Ce spui, tată socru, ce tot bălmăjeşti
Şi mă iei cu chestii cam... bisericeşti,
Ori baţi apropouri că eu, otrodox,
Stau cu arabeţii la un matrafox?
Ne-au făcut o poză? Ei, şi? Care-i baiul?
Eu, ca tot românul, vizitez Dubaiul,
Sunt într-o vacanţă binemeritată...
Tânăra domniţă intervine: - Tată,
Chiar că poza asta nu-i decât un fleac
Pe lângă necazul... Dar, mai bine, tac...
- Bine, fata tatii, taci şi te distrează,
Victoraş al nostru sigur candidează
Şi a doua oară, peste vreo cinci ani,
Însă fiţi, copilă, mai atenţi la bani,
Cheltuiţi, pe-acolo, mai cu chibzuinţă,
Căci banii lui Ghiţă sunt de trebuinţă!
Tre` să-nchid acuma, nu mai am minute…
Vă aştept acasă! Domnul să v-ajute!

de Ilie Bâtcă

Rondelul poetului rebel

Încerc să scriu un biet rondel,

Nu un poem de anvergură,

Ca alea când dădeam din gură,

Să demonstrez că-s cel mai cel.

Pe Macedonski drept model

Îl iau, din cartea de lectură,

Şi-ncerc să scriu un biet rondel,

Nu un poem de anvergură.

Îmi trec prin minte fel de fel

De rime, doar de umplutură,

Şi-adorm, proptit în tastatură,

Visând că eu, poet rebel,

Încerc să scriu un biet rondel...

ŞANSA

Început mohorât de aprilie. Pe stradă, lume multă, în special tineri. Peste murmurul străzii, se aude, deodată, o voce:
- Alo, tânărul...
Concomitent, vreo 20 de tineri, dar şi câteva tinere, semn că „fetele” nu erau chiar ceea ce voiau ele să pară, au întors capul.
- Nu voi! Voi vedeţi-vă de treabă!, se auzi din nou vocea. Cu băiatul care seamănă cu Titulescu am eu treabă.
Îndreptându-şi privirea spre trotuarul din faţa Palatului Victoria, de unde venea vocea, Tânărul (voi scrie de-acum cu majusculă, pentru că, din acest moment, nu mai este un tânăr oarecare) văzu un deget îndreptat spre el. Deşi mai avea oareşce dubii că ar semăna cu Titulescu, văzând degetul care i se adresa, indicându-l din mulţime, avu o revelaţie. Când arătătorul, orientat în sus, începu să se mişte vioi, înainte şi înapoi, nu mai avu niciun dubiu că el este cel ales şi se îndreptă către degetul îndreptat spre el.
- Ştii cine sunt eu? întrebă acesta, adică proprietarul degetului.
- Nu, dar, cu siguranţă, îmi veţi spune.
Isteţ micuţul Titulescu ăsta!, îşi zise vocea, pardon stăpânul acesteia.
- Eu sunt Năstase...
- Şase case? întrebă Tânărul.
- Hai, că-mi placi! Eeşti şi glumeţ, nu numai isteţ, gândi, de data asta cu voce tare, stăpânul acesteia, bătându-l pe Tânăr, prieteneşte, pe umăr. Doar patru, celelalte urmează, după ce primesc termopanele...
- Treaba, dumneavoastră! Şi eu cu ce vă pot ajuta pentru celelalte case?
- Nu despre case e vorba,Tinere, i se adresă, pe nume, stăpânul vocii, dovadă că Tânărul nu-i era chiar aşa de străin. Noi vrem să-ţi oferim o şansă. Tu vrei?
- Mai am eu câteva şanse, dar nu strică una în plus. Dar care... noi?
- Noi, adică eu, dar lasă că o să înţelegi tu cum stă treaba cu pronumele noi, folosit ca plural al autorităţii...
- Şi cum arată... şansa asta? E atrăgătoare?
Circumspect, stăpânul vocii trase cu coada ochiului o dată jumătate stânga şi, tot de atâtea ori, jumătate dreapta, apoi aruncă o privire înainte şi două înapoi. Nimic. Nici urmă de paparazzi sau de televiziuni. Doar câteva urme de la mitingul din ziua precedentă. Cutii de bere goale, pungi de sticks-uri, tot goale, resturi de ţigări şi resturi de lozinci aruncate pe jos, pe care se mai putea citi doar „JOS...”. În rest, doar băieţii şi fata de la protecţie. De ei nu se ferea, pentru că ei erau cei care îl fereau pe el de ouăle şi roşiile aruncate aiurea de cetăţenii neglijenţi. Cu toate acestea, se apropie de Tânăr la o distanţă rezonabilă, ca să nu lase loc de interpretări, şi începu să îi şoptească ceva la ureche. Pe măsură ce şoapta devenea tot mai insistentă, Tânărul se încrunta pe sub ochelari. Dacă este o păcăleală?, îşi zicea el. Dar, nu, nu poate fi păcăleală, pentru că întâi aprilie a fost acum trei zile, îşi zise tot el, luminându-se la faţă.
- Ai şi tu trei costume mai acătării?, întrebă stăpânul vocii, înainte de a se despărţi.
- Nu am, dar pot să am, răspunse prompt Tânărul, amintinduşi de banii pe care îi strânsese pe vremea când, şi mai tânăr fiind, hoinărea prin Paris. Dar de ce trei?
- Ăăăă, pentru că, deşi nu haina îl face pe om, noi îl facem, cum o să te facem şi pe tine, trebuie să arăţi mai... oficial, când vei merge în control.
Bătură palma şi se despărţiră. În drum spre casă, Tânărul se abătu pe la magazinul „Tata & fiul”, unde văzuse el în vitrine nişte manechine bine înţolite, şi luă trei costume, plătind cu bani cash, neavând încă niciun card pe vremea aia. Puse un costum pe el şi două pe umeraş şi porni, fluierând, prin oraş.
Când intră pe uşă, mai să nu-l recunoscă maică-sa.
- Dar ce faci, dragă, cu atâtea costume, pleci undeva?, îl întrebă ea. Când ai plecat, data trecută, la Paris aveai doar blugii pe tine şi un tricou?
- Nu, mamă, uite cum stă treaba... Şi îi povesti totul, de-a fir a păr, neomiţând niciun amănunt.
- Bine, dragul mamii, de-aia nu ne-am lăsat noi călcaţi în picioare, pe 13 iunie, de mineri? Acum, tu ce faci, striveşti sub tălpile acestor pantofi noi principiile pentru care am luptat?
- Ce să fac, mamă, dacă au fost singurii care mi-au oferit o şansă!?
Auzind cuvântul ŞANSĂ, mama Tânărului nu mai zise nimic. Îşi aminti brusc, după atâţia ani, de steaua (steluţă pe vremea aia) care, călăuzitoare fiind, se angajase, încă din copilăria acestuia, să-l ducă pe Tânăr departe, foarte departe, când îi va veni sorocul şi îi va surâde norocul. Surâse şi ea, abia schiţat, şi închise ochii. Ce văzu o făcu să se înfioare. Deşi nu era aşa de departe cum promisese steaua călăuzitoare, Palatul Cotroceni i se înfăţişă în toată splendoarea lui...

Partidul

(după George Lesnea)

Partidul e-n toate,
E-n cele ce sunt
Şi-n ceea ce vezi cum dispare,
E-n punga în care
Moşneagul cărunt
Şi baba primesc... ajutoare. 

Partidul e-n toate,
E-n suta de lei
La proşti aruncată în scârbă,
Căci are partidul
Doar lei paralei
Pe care nimic nu-i conturbă.

Partidul e-n toate,
E omniprezent,
Un altul ca el nu există
Şi, când se votează,
E foarte atent
Să fie toţi morţii... pe listă.

Se poate şi aşa!

Un eventual scenariul al unei posibile confruntări între cei doi candidaţi la preşedinţie.
Loc: studioul Realitatea Tv.
Data şi ora: când va hotărî Gabriela Firea.
Moderatori: Rareş Bogdan, Ion Cristoiu, Lavinia Şandru şi încă vreo trei fătuci de la Realitatea.
Desfăşurare: Cam vreo jumătate de oră, Rareş Bogdan anunţă cifrele care reprezintă targetul Urban mare de la emisiunea precedentă, cele de la targetul Urban mic urmând să-i parvină din regie în următoarea jumătate de oră. În tot acest timp îşi loveşte pumnii pe sub masă (gestul acela care, în limbajul corporal, înseamnă „SÂC!”), făcând semn operatorului de la camera 2 să ia un prim plan şi cu cifrele şi cu gestul său, ca să moară de necaz Gâdea şi oamenii lui Sebi. După ce termină cu cifrele, le mulţumeşte celor doi invitaţi pentru că au acceptat să vină la emisiunea sa. Pentru prima întrebare, îi dă cuvântul Lavinei Şandru. Lăsând jos pisica moartă pe care o avea pregătită spre a o arunca în braţele lui Iohannis, soţia ministrului de la Buget începe, nu înainte de a face câteva vocalize.
Lavinia Şandru: Domnule Iooohaaaaannis, se poate domnule Ioooohaaaaannis? Dumneavosatră, care vreţi să ajungeţi în fruntea acestei ţări, o faceţi, mai întâi, de râs? Poate găinile alea au sărit gardul în curtea ACL şi, negăsind nimic de mâncare, unele dintre ele au murit de foame. Şi dumneavoastră, dumneavoastră ce aţi făcut, domnule Iooohaaaaannis? În loc să vă faceţi curăţenie în ogradă, că vă veneau musafirii (preşedintele PPE – n.n), să aruncaţi găinile moarte, iar celor vii să le daţi drumul, să scurme prin alte ogrăzi, dumeavoastră ce aţi făcut, domnule Iooohaaaaanis? Aţi aşteptat să vină televiziunile, să filmeze, ca să ne facem de râsul Europei. Se poate, domnule Iooo...
Intervine Ion Cristoiu care, până atunci, îşi notase ceva într-un carneţel tip CAP: Staţi aşa, e foarte interesant ce s-a petrecut...
Rareş Bogdan: Vă rog, maestre, lăsaţi-o pe Lavinia să termine!
Ion Cristoiu: Un moment, Rareş, că eu sunt bătrân, nu mai sunt ca voi, şi uit ce voiam să spun. Deci, unde rămăsesem? Aşa... E foarte important ce vreau să spun eu.... fac numai o remarcă, pentru că e foarte important. Unu: Au sărit găinile gardul, au sărit! Se mai întâmplă şi la mine la Găgeşti, unde mă retrag eu să scriu la cartea pe care trebuie să o predau la tipografie...
Rareş Bogdan: Mai scurt, maeste, mai scurt! Despre cartea dumneavoastră discutăm mai târziu. Avem timp destul, până la sfârşitul emisiunii. Continuaţi, vă rog!
Ion Cristoiu: Deci, ce voiam să spun eu este foarte important. Dacă unele dintre găinile găsite de domnul Iohannis, aici de faţă,... Bună seara, domnule Iohannis, şi vă felicit pentru curajul... Aşadar, unde rămăsesem? Da. Dacă printre găinile alea vii sau chiar şi moarte, ceea ce e foarte grav, erau şi unele lehuze, care abia fătaseră nişte pui vii, unde sunt puii, de ce nu s-au văzut în imaginile prezentate de televiziunile concurente?
Emisiunea continuă...
Aceasta este o fabulaţie. Mai puţin partea cu Lavinia Şandru, care, fiind întrebată în cadrul unei emisiuni ce părere are despre incidentul cu găinile din curtea ACL, nu s-a putut abţine să nu arunce şi ea pisica moartă în curtea lui Iohannis. Rândurile de faţă au fost scrise cu o oră înainte de a se anunţa participarea lui Iohannis la dezbaterea televizată.

Vorba lungă, sărăcia omului

Aşa-i când şi-o face omul cu mâna lui! Sâmbătă seara am ajuns acasă către dimineaţă. M-am întins la vorbă cu câţiva prieteni, la crâşma din colţ, şi nici n-am observat cum trece timpul. Când am intrat pe uşă, soţia dormea cu telecomanda în mâna, iar la televizor o prezentatoare de ştiri zicea ceva despre nişte mitinguri care au avut loc în ţără, cu câteva ore bune în urmă. Cum am închis uşa, soţia a şi deschis ochii. Dar şi gura. „Unde ai fost până la ora asta?”, m-a luat ea din scurt, privindu-mă lung. „La miting, unde să fiu?”, i-am răspuns eu tot cu o întrebare. „Şi eu de ce nu te-am văzut? Am butonat telecomanda pe toate posturile, doar, doar voi surprinde un prim plan cu tine, să văd dacă mai eşti la fel de telegenic ca pe vremea când ne-am cunoscut.” „Păi, am stat mai retras, zic eu. I-am lăsat pe tineri în faţă, să se remarce şi ei” Mi-a aruncat o privire mai mult întrebătoare decât aprobatoare şi mi-a zis: „Vezi că pe masă, în bucătărie, e o listă de cumpărături. „Şi banii?”, întreb eu. „Foloseşte-i pe cei care ţi i-au dat la miting!” Am tăcut mâlc, am luat sacoşa şi m-am îndreptat încetişor către piaţă.

Aseară, ca să refac „rezerva comandantului” din care nu mai rămăsese nimic după ce am făcut cumpărăturile, m-am hotărât. Merg la miting, le iau alora banii şi dispar. Doar n-o să stau atâtea ore în picioare şi să strig până răguşesc că vrem vot corect sau lozincile alea ”Cine stă acasă ţara o trădează”, ”Nu pot ei fura, cât putem noi vota” şi altele, că tot nu ne bagă nimeni în seamă. I-am spus soţiei că merg să mă întîlnesc cu nişte prieteni şi... dus am fost. La miting, lume multă. Când am văzut atâţia tineri, mi s-a făcut milă de ei. De ce mă bag eu peste ei, mi-am zis, şi nu-i las să câştige şi ei un ban? Eu, de bine, de rău, am o pensie cu care încă mă descurc. Dar ei, săracii... Totuşi, dacă am venit, nu-mi strică nici mie câteva zeci de lei acolo, mai ales că rezerva mea...

„Cât se dă?” îl întreb eu pe un tinerel care tot flutura un tricolor în dreapta mea. „Ce să se dea?” mă întreabă el mirat. „Bani.” zic eu. „Tataie, matale nu ai ce face acasă? Sau eşti de-ai lui Ponta şi ai venit să ne provoci? Lasă-ne pe noi să ne batem pentru viitorul nostru! Mata ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat mălaiul...” Ce-o fi mai spus în urma mea nu ştiu, pentru că am plecat tare amărât către casă. Asta cu trăitul traiului m-a durut şi nu m-a durut. Dar să spună despre mine că sunt de-ai lui Ponta?!

Marea unire?

Se dau ciocoii azi de ceasul morţii
Că nu-s băgaţi în seamă de domn` Dan,
L-aşteaptă-nfriguraţi în faţa porţii,
Dispuşi să-i dea o parte din ciolan.

OLTCHIM-ul, de-l mai vrea, i-l pun pe tavă
Şi OTV-ul iar o să emită,
Doar votul să le dea, fără zăbavă,
Chit că vor zice mulţi că asta-i mită.

Gândeşte domnul Dan „Dacă Tribunul
Îl sprijină pe maimuţoiul hoţ,
La fel şi baragladina, şi hunul,
Mă bag şi eu, că n-oi fi mai cu moţ, 

Şi-n turul doi susţinem eunucul
S-ajungă preşedinte, cum aspiră...
Dar dacă „uită” să îmi dea ciubucul,
Că ăsta minte ca şi cum respiră?!”

P.S. Ca şi altă dată, la scrierea acestui pamflet am lucrat cu... materialul clientului. Expresiile, care ar putea să supere pe unii, au fost folosite, de-a lungul timpului, de cei care astăzi uită unde au scuipat.

La aniversarea lui Traian Băsescu

De ziua ta aniversară
(aşa apare scris în scripte),
îţi mulţumim întreaga ţară,
că ne-ai făcut doar... zile fripte.