Ultima şedinţă de pe Kiseleff

(după Dimitrie Bolintineanu)

În vechea clădire de pe Kiseleff
Floare pesedimii intră fără chef;
Într-o încăpere mare, luminoasă,
Şade „Bunicuţa”, cu capul pe masă,
Nu se simte bine printre grandomani
Şi rememorează tinerii săi ani.
„Am fost toată viaţa sărac şi cinstit,
Nicicând la "bucate" nu m-am năpustit,
Am trudit amarnic, însă de pomană,
Să fac socialismul cu faţă umană,
Pe mulţi, cei din sală, v-am scos din nevoi...
Fără mine, astăzi, ce-aţi mai fi fost voi?
Concretul meandric, noua sinergie
Vouă vă provoacă numai alergie,
Am vrut, pentru mase, altă geometrie
Iar capitalismu-i doar... de cumetrie.
Dar nu-l văd pe Ponta! E tot în Dubai,
Unde chefuieşte, când în ţară-i bai?”
Pe la colţ, baronii şuşotesc în taină
Şi pe Titulescu cel micuţ îl caină.
„Unde-ai fost, măi dragă? Respiră adânc
Şi ieşi la lumină, că nu te mănânc!
Ai lăsat guvernul cu un mafiot,
Despre Oprea-i vorba, şi, ca un netot,
Ai plecat cu Ghiţă tocma-n Emirate,
Viorele, dragă, multe nesărate
A făcut Năstase, chiar şi Prostănacul,
Cu a ta prostie, însă, dăm de dracul,
Căci poporul ăsta ce-l dispreţuiţi
A văzut că sunteţi nişte parveniţi.
Asta e, măi dragă, ţi-ai făcut de cap
Şi, din gura presei, n-am cum să te scap..."

Socrul lui Ponta cel mare

(după Muma lui Ştefan cel Mare)

Într-un club de fiţe, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Premierul nostru şi a sa domniţă
Incognito intră, însoţiţi de Ghiţă,
Hotărâţi să uite ce ruşine mare
Au trăit în ţară luni, după votare.
Din ochii domniţei, lacrimile grele
Şiroiesc şi-s gata fardul să i-l spele,
Nu-i dă pace gândul că-n această toamnă
I s-a dus norocul de-a fi prima doamnă,
Însă premierul, în timp ce dansează,
O priveşte galeş şi-o îmbărbătează.
Orologiul bate în alt fus orar,
Oare cine sună pe un celular?
- Eu sunt, Viorele, socrul tău smerit,
Vezi că paparazzi v-au descoperit!
Nu putea zgârcitul de Sebastian
Să te împrumute, să-ţi iei un turban?
Dacă şi-a mea fată ar fi purtat burkă,
Voi cu paparazzi nu aveaţi de furcă.
Că vă trag în poză, de-asta mi-a fost frică
Şi-o să afle presa, dragă ginerică,
La Realitatea, omul lui Cosmin
Deja te bârfeşte de un ceas. Amin!
- Ce spui, tată socru, ce tot bălmăjeşti
Şi mă iei cu chestii cam... bisericeşti,
Ori baţi apropouri că eu, otrodox,
Stau cu arabeţii la un matrafox?
Ne-au făcut o poză? Ei, şi? Care-i baiul?
Eu, ca tot românul, vizitez Dubaiul,
Sunt într-o vacanţă binemeritată...
Tânăra domniţă intervine: - Tată,
Chiar că poza asta nu-i decât un fleac
Pe lângă necazul... Dar, mai bine, tac...
- Bine, fata tatii, taci şi te distrează,
Victoraş al nostru sigur candidează
Şi a doua oară, peste vreo cinci ani,
Însă fiţi, copilă, mai atenţi la bani,
Cheltuiţi, pe-acolo, mai cu chibzuinţă,
Căci banii lui Ghiţă sunt de trebuinţă!
Tre` să-nchid acuma, nu mai am minute…
Vă aştept acasă! Domnul să v-ajute!

de Ilie Bâtcă

Drama lui Gigi Becali

(după Muma lui Ştefan cel Mare)

Pe un tron de aur, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Se frământă Gigi şi nu-i vine-a crede,
Când la „Al-Jazeera” ştirile el vede,

Căci comentatorul spune răspicat

Că, la el în ţară, a fost condamnat.

Îşi face în grabă trei sau patru cruci

Şi, în timp ce-njură, îi apar clăbuci

Pe la colţul gurii, ochii stau să-i iasă

Ambii din orbite, inima îl lasă...

Iute, camerista i-aduce-ntr-o pânză

O bucată mare, proaspătă, de brânză.

Gigi face semne, fata să priceapă

Că nu merge brânza, dacă nu-i şi-o ceapă...

Orologiul bate, în alt fus orar,

Oare cine sună pe un celular?

„Eu sunt, fă, tâmpito, ce nu mă cunoşti?

Sunteţi hahalere, sunteţi nişte proşti,

O s-aveţi, de-acuma, rating, proasto, ciuciu

Şi vă lasă Ghiţă fără de serviciu,

Lasă-mi microfonul şi mai tacă-ţi clanţa,

C-o făcu de oaie, în ţară, Instanţa,

Lasă-mi microfonul, să audă Crin

Că, atâta vreme cât sunt peregrin,

Să îşi ia adio, să-şi scoată din minte

C-o să mai ajungă dânsul preşedinte,

Să nu se aştepte să-i trimit „mălai”,

Chiar de-mi prisoseşte, de-aici, din Dubai.”

Juna jurnalistă face-o încercare:

„Doamna e acasă sau e-n... deplasare?”
„Tu nu vezi, deşteapto, că mai eşti şi proastă?

Cum să plec, din ţară, io fără nevastă?!

Sunt cu mine-aicea, printre arăbeţi,

Ambele fetiţe, că nu am băieţi,

A rămas acasă numai a bătrână,

Să supravegheze trebile la stână,

Fiindcă eu, în ţară, nu o să mai calc,

Nici de mă invită Ţiriac la Balc...”

Când moderatoarea vrea să-l întrerupă,

Răcneşete Becali: „După mine! După...”

„Nu se poate, Gigi, sunt mâhnit amarnic,

Intervine unul, pe un ton slugarnic,

Zic că nu se poate să fii condamnat,

Să trăieşti departe, precum un damnat.

Cred că îţi dai seama cine-s, după ton...”

„Te ştiu, hahalero! Eşti tu, Aghaton!”

Aghaton se-ntoarce către invitaţi:
„Ăsta este Gigi, vă rog să-l scuzaţi!”,

Zice el atuncea, cu o voce gravă

Şi începe iarăşi să-l ridice-n slavă.