Legi cu dedicaţie

(după George Topârceanu)

După atâta zăbavă,

Mare agitaţie,

Căci ni s-a servit, pe tavă,

Un fel de... lustraţie.

Pedeliştii se adună

Şi fac demonstraţie

Cum că legea este bună,

Nu-i o imitaţie.

La B 1, în ogradă,

Mare concentraţie

De lingăi ce stau grămadă,

Plini de admiraţie.

Mircea Toader iar se screme

(Ca la constipaţie!)

Să ne spună că, prin vreme,

A curs transpiraţie.

Pirpiliii care „cântă”

După orchestraţie,

Gata-s să se ia la trântă,

Plini de abnegaţie.

Apele iar se agită,

Vorbind de lustraţie,

Opoziţia unită

Face figuraţie.

Numai nea Ion, sărmanul,

Căzut în dizgraţie,

Va „profita”, de la anul,

De-această lustraţie.

Pentru asta are, cică,

Şi o explicaţie,

C-a făcut nea cutărică

Pentru el fixaţie.

Totuşi, legea asta are

Şi o destinaţie:

Premierul nostru care

E iubit de naţie.

Când constat că legea-i altă

Mare aberaţie,

Zău că-mi vine să las baltă

Orice inspiraţie!

Ilie Bâtcă

Javra şi măgarul

Două oi dintre acelea ce se răzleţesc de turmă,

Iar făcură ce făcură şi rămaseră în urmă

Şi, ca-n alte dăţi, acestea se şi puseră pe bârfă:

- Ţi-am zis eu că Bucălaia, sclifosita, e o târfă,

În sulimeneli din alea, nici capra nu o întrece

Şi-i face ochi dulci întruna celui mai focos berbece.

- Asta, fato, nu-i nimica, dar văzându-l că-i robaci,

A pus ochii, homofila, de o vreme, şi pe baci.

- De măgar, ce spui, surato, pe când se bătea de muscă,

Dete peste el, săracul, cic-o amnezie bruscă

Şi-a uitat cum, într-o vreme, îl făcuse de ocară,
Fiind gata să-l mursece javra aia ordinară,

Pentru că i-a zis măgarul că a fost, cândva, iscoadă

Şi-a ajuns în fruntea haitei doar c-a dat frumos din coadă.

Acum, iată-i împreună, sunt prieteni la cataramă

Şi păşesc în fruntea turmei. - Ca să vezi ce panaramă!

Eu zic, fato, că măgarul, cu spiritul lui gregar,

A ajuns de râsul turmei, s-a făcut de... băligar!

Ilie Bâtcă

Becali vrea să o facă „oficial” cu Elena Udrea

          După ce a scos de sub nămeţi şi ultima oaie dintr-un cătun din creierii munţilor, tocmai de pe acolo pe unde au hălăduit feciorii Vrâncioaiei, până când muma lui Ştefan cel Mare, supărată pe acesta, n-a vrut să-l primească în castel şi l-a trimis să-şi adune de prin văi oastea lui zdrobită şi să moară pentru ţară, că-i va fi mormântul coronat cu flori, Gigi Becali, acest Mesia al zilelor noastre, care era hotărât să stea cu Steaua în Olanda, ca Mihai Viteazul, a revenit pe meleagurile dâmboviţene. 

Convins fiind că, la Bruxelles, nu a făcut şi nu o să facă mare brânză, se gândeşte tot mai des la turma Domnului, pe care ar vrea să o păstorească el. Cum altfel decât ajungând premierul României, adică un fel de „general al lui Hristos”?! De ce acest sacrificiu din partea unui simplu muritor? Pentru că, "dacă am avea 100 de Becali, ţara asta ar întrece Germania şi Franţa". A spus-o chiar el, vorbind despre sine la persoana a treia. "Becali are dragoste, dacă nu ai dragoste pentru oameni, nu faci nimic".

         Tocmai pentru ca are prea multă dragoste, el vrea s-o facă cu Elena Udrea. Dar nu oricum, ci „oficial”. "Am fost contactat de doamna Udrea, am fost întrebat dacă mergem mai departe în aceeaşi formulă în Capitală. Am spus da, urmează în viitorul apropiat să o facem oficial pentru a avea mai multă putere de imagine”, a mai declarat el pe un post de televiziune. După oficializarea dragostei celor doi vor avea de câştigat bucureştenii şi nu numai. Vom putea spune, după alegerile locale, că, oficial, ne merge bine. Până atunci poate se schimbă şi Constituţia şi se legalizează prostituţia. Prostituţia politică, desigur...

Stenograma

(de la “teleconferinţa” ţinută la primăria

de sector unde tronează… Aroganţa şi Prostia)

“Parcurile care este, momentan, pline de ciori,

pentru cetăţeni să fie cuibuşor, de sărbători,

de-aia dispun ca zăpada care e peste normal

să fie îndepărtată cu mâna sau manual,

astfel ca orice străduţă aflată-n sectorul meu

s-arate, ca-n Franţa, vara, vestitul Câmp Elizeu,

parcurile să răsune de muzici şi pocnitori,

experienţ-avem destulă, c-am pocnit de-atâtea ori!

Pentru asta vreau, degrabă, ca toţi şefii de servicii

care este-n primărie să cumpere artificii,

două tone, fiecare, şi trei tone de petarde,

fiindcă alea care este de la Paşte nu mai arde,

să facem în parcuri scene ridicate sus pe schele,

cântăreţii care este să nu fie de manele,

că ăştia, îi ştie-o lume, are banii toţi la saci,

s-aducem gurişti din ăia de hip-hop, că e săraci,

cetăţenii care este în sector să se distreze,

astfel ca, din nou, la vară, tot pe noi să ne voteze.

Ar mai fi două probleme care este mai urgente,

dar le trec, pentru la anu', la… problemele curente.”

… Şi abia plecă primarul, ce mai freamăt, ce de şoapte,

orologiul chiar bătuse ora treişpe din noapte…

De interes local

Gânduri, în patru rânduri

Unor rusofobi

S-a dat Putin iar cu bobul?

Se vor găsi destui snobi

care să spună că jobul

cel mai bun e... datu-n bobi!

Oajdea a trecut la partidul lui 3 D

I-au surâs, în sfârşit, sorţii,

fostul pedelist convins

de-acum ţelul şi-a atins,

putând să... dezgroape morţii.

Sunt tot mai dese penele de curent

Tensiunea populară

e în scădere, poţi spune,

câtă vreme, azi, în ţară

sunt... căderi de tensiune.

Un protopop de la Episcopia Huşilor, acuzat de fals

Şi-a băgat coada Satana

până şi prin cele sfinte.

Acum să-l văd pe părinte

pe unde scoate... sutana!

Printre ajutoarele trimise de C. V. Tudor sinistraţilor, se află şi cărţile „Groapa”, „Principele” şi „101 poezii”

Sfârşind ultima epodă,

moşii din Vintilă Vodă,

hotărâţi, vor lua sapa,

ca să termine şi... „Groapa”.

Ilie Bâtcă

Gâlceava deputatului cu lumea

Un mârlan dintre aceia ce-au intrat în Parlament,
Cu vreo zece ani în urmă, pe bază de-aranjament,
Banul, numai, propulsându-l, la Galaţi, în cap de listă,
Acum crede că, în lume, ca el altul nu există.
Având Ţara, ca pe-o cârpă, aşternută la picioare,
Face legile să treacă, cum vrea degetul lui mare,
Ţinând cont doar de ce-i spune şefa lui, coana Roberta,
Ajunsă, din miss Piranda, în furat voturi – experta.
Insul, fostul şef mecanic de pe nu ştiu care navă,
Dădu, la tv, dovada că are mintea bolnavă,
Decretând, ca premierul, pe un ton foarte ritos,
Că românul, din născare, nu e numai puturos,
E şi un beţiv notoriu, care bea câţi alţii zece
Şi-n dus paharul la gură, nici chiar rusul nu-l întrece,
De-asta, cum a curs din ceruri un prăfuleţ de zăpadă,
Au şi început beţivii, precum muştele, să cadă,
Dintre cei 80, sau nu ştiu câţi or mai fi fost!, de morţi,
Găsiţi sloi, fie prin case, fie sprijiniţi de porţi,
Doar unul, de moarte bună, a murit, într-o maşină,
Iar în celelalte cazuri, alcoolul a fost de vină.
.........................................................................
Acum este individul cunoscut, ca un cal breaz,
Mai rămâne ca, la urne, românul să fie... treaz!


Ilie Bâtcă

Vorba preşedintelui...

Aprig, generalul Iarnă

iar în ţară se întoarnă

şi îngroapă tot în cale.

Unde-i deal şi unde-i vale,

nici măcar un geodez

nu-şi dă seama. La namiez,

câinii latră a pustiu,

unde-i casa nu mai ştiu

bătrânii prinşi la privată.

Nici făină, în covată,

nu mai au, nici untdelemn,

pentru sobă, niciun lemn,

au pus pe foc făcăleţul,

după ce au ars coteţul

unde-au murit, îngheţate,

orătăniile toate,

din fântână, scot zăpadă

şi-o aruncă tot în stradă,

fiindcă nimeni nu se-ndură

s-o pună în bătătură,

căci acolo-i berechet,

nu mai vezi niciun boschet.

Lumânări n-au pentru morţi,

pentru brad, nu mai au porţi,

lacrimi nu mai au, să plângă,

doar privirea lor, nătângă,

se îndreaptă către cer:

- Vine vreun elicopter?

....................................

Satul nici nu mai există,

îl poţi şterge de pe listă,

îl poţi şterge de pe hartă.

Mai marii ţării se ceartă

dacă-i stare de urgenţă.

Dând dovadă de „clemenţă”,

preşedintele susţine:

„Aţi trăit şi-aţi trăit bine!”

Ilie Bâtcă

Premierul şi nămeţii

Înfruntând nămeţi şi gerul,

Vine-n Vrancea premierul,

Să îi tragă un refec

Vreunui moşneag zevzec

Care sprijină pereţii,

Când i-ajung, la gât, nămeţii

Şi-o lasă pe baba Floarea

S-o acopere ninsoarea.

Ruşinat tare, moşneagul

Zvârle cât colo toiagul

Şi mai cheamă trei vădani,

De vreo nouăzeci de ani,

Ce ard gazul de pomană

Sus pe casă, la comană.

Punând mâna pe lopeţi,

Dau năvală în nămeţi

Şi deschid drum, prin zăpadă,

Până la un colţ de stradă,

Unde cârciumarul Gică

Îi cinsti cu una mică,

Apoi, făcând cale-ntoarsă

Şi-mbrăcând o altă gioarsă,

Ce-o luară de prin tindă,

Se grăbiră să îl prindă

Pe premier şi să-i spuie:

- Iote, bre, nămeţii nu e!

Ilie Bâtcă

Cârlanul şi maestrul

Un cârlan dintre aceia

care merg doar în buiestru

şi nu ştiu ce e dârlogul

agăţat de un căpăstru,

care cred că doar Pur-Sânge

românesc au ca ancestru,

într-o zi zvârli copita

şi-l atinse pe maestru,

fără să-i treacă prin minte

că mai e doar un semestru

şi-o să vină iar buldogul

să pună, pe grajd, sechestru,

iar românul va rămâne,

ca şi pân-acum,... pedestru.

Ilie Bâtcă

Stare de urgenţă

Viscolul de bate, fără continenţă,

suflete şi case înghiţind, de-a valma,

nu-i motiv, zic unii, să tragă alarma

şi să decreteze starea de urgenţă.

Cufundaţi cu toţii într-o somnolenţă,

ca într-un perpetuu dolce farniente,

pe aleşi îi doare-n scula lui Terente

şi nici nu visează starea de urgenţă.

Dând dovadă clară de incompetenţă,

guvernanţii noştri, puşi la patru ace,

pe români tratându-i ca pe dobitoace,

nici nu ştiu ce-i aia stare de urgenţă.

Căzut ca din lună, fără experienţă,

cu cravată Guci şi costum Armani,

ca să ia, din aer, "la control" ţăranii,

premierul nostru pleacă "de urgenţă".

Fiind cu poporul, azi, în divergenţă,

negândind că Ţara este în alertă,

marinaru-şi soarbe whisky-ul pe covertă.

Pentru el, aceasta-i starea... de urgenţă.

De arată presa, "cu impertinenţă",

marele dezastru ce domneşte-n ţară,

ni se spune iarăşi (pentru-a câtă oară?)

- Nu se decretează stare de urgenţă!

 

Punându-şi speranţa doar în Providenţă,

care să le ieie, de pe cap, nămeţii,

bâjbâind prin case, mai vor viii, bieţii,

doar să îşi îngroape morţii, de urgenţă.

Când vezi pe ecrane-n câtă opulenţă

îşi duc viaţa unii, în timp ce, pe stradă,

copleşiţi de foame, alţii stau să cadă,

nu este aceasta stare de urgenţă?

Va mai da dovadă, oare, de clemenţă,

la vară, românul, la anticipate

sau va fi în stare s-arate că poate

singur să declare... starea de urgenţă?

Ilie Bâtcă

Declaraţie de avere

Cu întârziere declar (şi iertare îmi cer!)
că-n seifuri, la bănci, nu am niciun ster
de Euro, pământ nici atât,
doar praful ce mi se insinuează în gât
din gropi botezate cu nume de stradă,
orătănii nu am, nu am nici ogradă
la Corbu, la Breaza, Snagov sau aiurea,
un copac nu am, măcar, din pădurea
ce se distruge, după veacuri şi veacuri,
n-am iahturi, nici voie nu am, azi, pe lacuri
să prind un biban, un caras, o plătică,
un peşte, oricare, căci alde Mitică
stăpâni sunt în ţară, acum, peste toate,
n-am marmură, aşa că palate
nu-mi pot înălţa, la poale de stâncă,
n-am aia, n-am aia, mă mir cum de încă
mai am, ca şi alţii, atâta răbdare
s-aştept o minune, s-aştept o schimbare,
nici vilă, pe plaja de vis din Miami,
nu mi-am cumpărat, cu bani de la mami,
pe care aceasta i-a strâns de prin piaţă,
vânzând, la tarabă, ridichi şi verdeaţă,
nu am o epavă, rămasă din flotă,
din banii pe-aceasta să-i fac fetei dotă,
dar pot, fără teamă, să-mi urlu năduful,
văzând cum prosperă săracii cu duhul
ajunşi să conducă poporul sărman,
odraslele celor cu extra-viran,
pe care-l măsoară cu tona şi cubul...
Când, oare, şi cine va strânge şurubul?


Ilie Bâtcă

Cine spune că iarna nu-i frumoasă?!

Foto: Marius Bâtcă

Ia-le, domnu` Geo!

Mi-am amintit zilele acestea de o emisiune tv care, pe la sfârşitul veacului trecut, provocase o adevărată isterie în România. Este vorba de TELEEUROBINGO, realizată de Geo Raeţchi. Un tinerel, Mihai Mitoşeru parcă îl cheamă, câştiga şi el un ban, repetând, din când în când, doar patru vorbe: „Zi-le, domnu` Geo!”. Şi domnu` Geo le zicea, cum ştia el mai bine. Cu cât domnu` Geo le zicea mai bine şi mai repede, cu atât erau mai mulţi oamenii care stăteau ore în şir la coadă, fie arşiţa de foc, fie ger de crăpau pietrele, pentru a-şi procura cupoanele dătătoare de speranţe.

De ce mi-am amintit de această emisiune, după atâţia ani? Pentru că în viaţa mea a pătruns brutal, mişeleşte, un domn Geo al zilelor noastre. Nu ştiu sigur dacă este Geo sau Teo. El îşi zice în ambele feluri, dar, când este să semneze pe blogul lui, semnează cu Gigi Tudor. Ei, bine, acest Geo, neavând şi el un Mihăiţă care să-l impulsioneze, zicându-i: „Zi-le, domnu` Geo! Zi-le, domnu` Geo!”, a făcut ce a făcut şi l-a reinventat pe Neghiniţă, băieţelul acela năzdrăvan, cât un bob de neghină, din povestea cu acelaşi nume. Şi fiindcă locul favorit al lui Neghiniţă era în urechea Împăratului, unde putea el să se simtă mai bine decât în urechea medie a lui domn Geo al nostru?

Sărind el de colo, colo, de pe nicovală, direct pe scăriţă, ca să nu-l lovească ciocănaşul, striga spre fereastra ovală: „Ia-le, domnu` Geo! Ia-le, domnu` Geo!” Aşa îl învăţase domnu` Geo să spună şi Neghiniţă asta făcea. Iar domnu` Geo lua tot ce găsea pe blogul pe care se afla. Dădea fuguţa apoi şi îşi deşerta desaga pe blogul lui, unde punea tot, nu înainte de a-şi trece semnătura – Gigi Tudor.

Într-o noapte, cam pe la unu şi ceva, când a poposit din nou pe blogul meu, cu gând de ciordeală, domnu` Geo, care umblă pe blogurile oamenilor numai noaptea, ca un huhurez, s-a trezit că nu ştie ce să facă. Obosit, la acea oră târzie din noapte, Neghiniţă dormea profund, pe nicovală, fără teama că o să cadă ciocănaşul peste el şi o să-l strivească. Aşa au scăpat de mâna lungă a domnului Geo unele dintre postările mele de pe blog

Mărturisire

           Mă, fraţilor, mi-e ruşine să vă zic, da-i musai s-o fac, ca să-mi iau piatra asta dupe inimă. Să ştiţi că, în ultima vreme, cam păcătuii. Păcătuii, ce mai! Mă luă aşa, cam pă la Ignat, şi de-atunci nu poci să mă mai abţiu. Cum porc n-aveam de tăiat, îl sunai pă un leat de-al meu dupe la Constanţa, unu Marcus, şi-i zisei să mergem împreună pă blogu` unuia de-l cheamă Geo Tudor, c-auzii io că ăsta tare le mai aduce din condei. Numa că leatu` nu veni singur, o luă şi pă o doamnă dupe la el, tot din Constanţa, că şi mneaei îi place poezia.

          Mă, şi ce să vezi, când ajunserăm noi acolo, mai dădurăm păste o duduiţă, una care are un blog de să cheamă vali.ablog.ro . Mă, fraţilor, să ştiţi că ce văzurăm noi pă blogu lu Geo (http://ro.netlog.com/teo_geo3128/blog ) ne plăcu la toţi patru. Ne plăcu aşa de mult, c-am zis că să nu plecăm cu mâna goală şi să luăm şi noi oarece texte de pe la domn` Geo, c-avea dăstule. Primu` să răpezi Marcus, că văzu el unele cu Chiombilă, un marinar de-al lui. Unu dăştept, bag samă, că ăsta să proţăpi dă fro şapte ani în fruntea bucatelor şi nu-l mai urneşte de-acolo nici Oprea cu şenilatele de le scoase acu` la deszăpezire. Şi-alese leatu` fo câteva păntru blogu lui - http://marcus64.wordpress.com/  - şi să opri.

           Duduia de-o aduse Marcus cu el, cam fandosită! Fandosită, ce mai! Parc-o văz cum strâmba din nas când citea. Până la urmă, îi căzu cu tronc o poezie şi-o luă. Io zic cum că, dacă nu să fandosea atât, mai găsea şi altele, că, vă zisei, are Geo ăsta tot felu` dă texte. Asta, Vali cu ablog.ro, nu să mulţămi cu o poezie, doauă, acolo. Cum citea una, cum o băga în paporniţa cu care venise, de ziceai că să pregăteşte păntru iarna de-o anunţă tâmplaru` ăla dupe la Interne. 

          Io, care o făcui pă cavaleru` şi rămăsei mai la urmă, mă mulţămii cu ce găsii. Da` nu-mi păru rău. Luai şi io fo câteva de-ale de le zice... Ia, zi, Mărine, că tu ştii, că văzui că şi tu scriseşi d-astea pă blogu` tău! Aşa, Mărine, parodii! Luai, mă, fraţilor, una dă să cheamă „Manifestul Pieţii”, alta de-o boteză domn Geo „Coana cu suliţă”, mai încolo mai găsii una „Cântecul premierului”, alta „Desperado”, despre care auzisem şi io, de când cu arabu` ăla de să înfruntă cu Chiombilă a lu` Marcus. Mai înghesuii în tolbă şi fo câteva Pluguşoare care-mi merseră la inimă (unu` dăspre medici, altu` cu dascăli, unu` făcut păntru băieţii lu` Igaş, un Pluguşor cu portocalii lu` Boc, altu` în care văzui că domn` Geo o rupse puţin şi pă ungureşte), mai luai ş-o urare, o poezia cu viermi şi ciumpalaci şi... Na, că uitai ce mai luai!

           Acu`, păcatu` ăl mare nu e că le luai, da mă-mpinse necuratu` de le mai şi pusei şi pă blogu` meu. Recunosc că le pusei ezact aşa cum le găsii. O virgulă nu clintii de la locu` ei. Ba, minţ. Iote că mi-amintii că la una de-aia de zise Mărin că să cheamă parodie, nu ştiu ce-mi veni, că umblai niţel şi zisei: „Acest cântec îl făcui/ Eu, numitul B. Ilie,/ Uimit de câtă prostie/ E în capul dumnealui.” Bag samă că prostie fu în capu` meu, nu în capu` dumnealui, fincă domn` Geo scrisese scurt pă doi: “Acest cântec îl făcui/ Eu, numitul Gigi Tudor,/ Uimit de câtă prostie/ E în capul dumnealui”. Bag samă că n-avuse omu` la-ndemână o rimă potrivtă păntru Tudor, d-aia nu-i ieşi aşa frumos ca până acolo. Că doar nu era să spuie: „Acest cântec îl făcui/ Eu, numitul Gigi Tudor,/ Văzând o sârmă de fludor/ În scăfârlia mnealui”.

           Şi mai păcătuii io cu ceva, anume că-n locu` lu` domn` Geo mă iscălii pă mine ca autor. Numa că el avea semnătura pusă sus, după titlu, şi scria cam aşa: de Gigi Tudor. De, ce să-i faci? Mai greşeşte omu`. Da, acu`, dacă stau şi mă gândesc bine, bag samă că de vină fu calculatoru`, că ăsta trecu la mine, pă blog,  toate astea de le jmanglii dupe acolo cu fo zi, două înainte de a le scrie domn` Geo.

           Dăştept băiat domn` Geo ăsta! Cum le mai aduse el din condei. Şi io mă apucai să-i fur munculiţa lui! Musai să-i trimiţ şi lui vorbă de trăznaia ce-o făcui, să nu mă trezesc, dracu`, că vine păste mine cu legea aia privind drepturile de autor. Asta-mi mai lipseşte acu`, dupe ce îmi mai luă din pensie domn` Boc, ăsta de-şi anunţă demisia chiar acu`, când m-apucai io să vă fac mărturisirea asta.

Fane Sucitu

Pentru conformitate,

Ilie Bâtcă

Câtă minte!

Dă-mi, tăticule, şi mie

O bucată de hârtie

Şi un pix din ăla bun,

Fiindcă am ceva să spun,

Dar trebuie să-mi notez,

Căci nu pot să editez

Frazele, ca domnul Boc,

Câte două la un loc.

La club, mai spre dimineaţă,

O idee îndrăzneaţă

Mi-a venit deodată-n cap

Şi de ea nu pot să scap,

Dacă n-o zic la Bruxelles,

Nu am linişte defel.

Uite, dragul meu tătic,

În Parlament ce-o să zic:

„Nu mai este o surpriză

De ce am intrat în criză,

Pentru că, în România,

Toţi fac azi Economia,

Diplome fără valoare,

La tarabe-s de vânzare,

Nu-i un lucru înţelept

Să se-nghesuie la Drept

Tineretul şi să spere

Că aşa face avere.

Eu am lucrat la „Luxten”

Şi nu mi-a stricat la... ten.

Instalatori şi tâmplari

Sunt, în ţară, tot mai rari,

Ospătari, dar nici frizeri

Nu mai sunt, cum erau ieri,

Tinichigii-s pe sponci,

Nu poţi să-ţi mai faci un conci,

Fiindcă-n profesionale

Clasele-s aproape goale.”

Unii care nici de mine

Nu le plac, dar nici de tine,

Dar nu vor să merg la muncă,

S-ar putea să spună cum că

Un tâmplar aveam şi noi,

Dintre alţii, mai de soi,

Dar tu, fără a discerne,

L-ai instalat la Interne,

Fără să fi fost, măcar,

Impetuos necesar

Şi breasla lui e vădită

de o calfă erudită.

Ilie Bâtcă

Manifestul Pieţii

(după „Cântecul redutei”, de George Coşbuc)

Treaba-i groasă, alelei!
Uite-i, mă, başibuzucii,
S-au gândit să-i dea papucii,
Negreşit, şi dumneaei,
Doamna de la Dezvoltare,
Care a păpat, se pare,
Miliardele de lei.

Strâng băieţii şi opinci,
Şi ghetuţe scâlciate,
Galoşi, cizme aruncate,
Putrezind printre popinci,
Gumari, ce-i poartă săracii,
Strâng, în Piaţă, ciumpalacii,
Hotărâţi s-o prindă-n clinci.

Un galoş, egal un vot,
În „Manifest” se arată.
Mahalaua-i supărată,
Cum se vede, rău de tot.
Dârdâiesc din dinţi, mă, vere,
Cei aflaţi azi la putere,
Însă nu de frig, socot.

Într-o zi - alt vicleşug -
Dete Boc porunci să-i puie
Un scăunel, să se suie
Şi să spună că-i belşug
În ţară şi să anunţe
Că mai dă nişte grăunţe
Boilor scăpaţi din jug.

Strigă viermii: „Ciocu` mic!
Păstrează-ţi cei cinci la sută,
Că-s buni banii pentru tută,
Să-i cheltuie pe... nimic.
De nu vin la licitaţii
Verişorii sau cumnaţii,
Să-i deie unui amic!”

E un ger, de-ngheaţă mucii,
Vremea e de stat în casă,
Ciumpalacii nu se lasă,
Se fac gheaţă vălătucii,
Când lozincile îşi strigă,
Iar pe Nuţi o intrigă
Că vor să îi dea... papucii.

Ilie Bâtcă

Coana cu suliţă

(după „Iarna pe uliţă”, de George Coşbuc)


A-nceput de ieri să scadă
Numărul de ciumpalaci,
E cam ger, să dai în draci,
Viermi nu prea mai ies în stradă.
Ce să faci?
Nu mai ninge, dar nici bine
Nu prea e de stat în drum,
Boc e liniştit acum
Că mulţimea nu mai vine
Nicidecum.
Pedeliştii, tot dihănii
Hămesite au rămas,
O ţin langa, la taifas,
Nu mai fac acum mătănii,
Au prins glas!
Gură fac, precum o ţaţă
Proţăpită în uluci,
Fel de fel de mameluci,
Când rostesc cuvântul „Piaţă”,
Fac clăbuci.
Cei mai mari sunt puşi pe harţă
Şi se iau de premier
Îl vor o „doamnă de fier”,
Să nu mai fie o fleoarţă
Toţi îi cer.
De pe un fotoliu sare
Un matroz de prin Galaţi:
„Fraţilor, de ce urlaţi?
Voi, prin ţara asta mare,
Nu umblaţi?
Iarna o să se pogoare
Peste noi, să fie clar!
A spus chiar domnul tâmplar
C-o s-avem, după ninsoare,
Ger polar.
El e doct, precum se vede,
Nu i-a fost deloc uşor,
Şi-a dat bac-ul târzior,
Dar acum, iată, se crede
Că-i Topor.”
Mârâie spre el „Buldogul”,
Peste poate supărat,
Mai că nu l-a sfâşiat,
Ascultându-i monologul
Lăbărţat.
„Vă spun eu, căciula asta
E cam mare pentru Boc,
Parc-ar fi un oboroc
Care îi ascunde ţeasta,
Altu-n loc!
Ducă-se, de vrea, la coasă,
La lopată-i priceput,
Altfel, partidul – kaput!
Treaba e destul de groasă,
Aţi văzut!”
Se răstesc unii mai tare
La umilul Piticot,
Numai că, de un boicot,
Pe acesta nu îl doare
Nici în cot.

Vine-o doamnă la tribună,

Cătrănită pe acei

Vreo patru sau cinci mişei

Care vor, în corzi, să-i pună

Şeful ei.

S-oţărăşte rău cadâna

Pentru şeful Piticot.

„Aţi înebunit de tot
Şi-l daţi jos cu anasâna,
Eu socot.
Nu aveţi deloc glagole,
De vă stă şefu` în gât!
Bani de nu ne-ar fi vârât,
Mai aveam telegondole?
Nici atât!
Mai aveam noi patinoare,
În cătune, săli de sport,
Sau, la munte, eliport?
În el avem fiecare
Un suport.”
Prosternaţi, ca la icoană,
Cu gândul la chilipir,
Pedeliştii, în delir,
O ascultă pe cucoană
Ore-n şir.
Într-un sfârşit, ea aruncă
Un mesaj destul de clar:
„Să facem ce-i necesar,
Să punem viermii la muncă,
Aşadar!”


Ilie Bâtcă