Postată prin aprilie 2011, când prea puţini auziseră
de „Tolba cu săgeţi”, această parodie după „Scrisoarea III”
a trecut aproape neobservată pe blogul meu. Graţie prietenului Ică, cel care
mi-a descoperit blogul şi i-a făcut o frumoasă (nu ştiu dacă la
fel de meritată prezentare) pe blogul său
(http://victorvis55.blogspot.ro/), am ajuns să fiu şi eu cunoscut
în... blogosferă. Pentru prietenii care trec zilnic pe aici şi vor
avea răbdarea să citească până la capăt această parodie, o
reproduc, menţionând că aceasta este una din modestele mele
contribuţii la campania „Anti Băsescu”.
De
ce un... negru? Pentru că Boureanu spune că „Vara asta se poartă
alb”, iar eu nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată de
aceeaşi culoare cu Boureanu!
Scrisoarea III (Biletul lui Călin)
(după Mihai
Eminescu)
La un semn, deschisă-i calea
şi coboară din maşină,
Împărţind
bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
- Tu eşti,
şefu? - Da, frumoaso. - Am venit să te
mai văd
Şi să stăm
la sfat, Traiane, că în ţară e prăpăd.
- Orice gând
ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect
momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot
la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după
draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi
bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia
aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta
petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei
şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă,
n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem
de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc,
cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid
şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu
sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi
zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul
de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea,
dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
Şi-o să-ţi
demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă
Când se spune,
de când lumea, că politica-i o târfă!
Aşadar, să
bată gongul şi da capo cu scrisoarea,
Eu sunt turcul,
tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:
- Tu eşti
Mircea? - Da-Împărate. - Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a
ta parcare într-un câmp plin de ciulini!
- Orice gând
ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,
Să lăsăm
ameninţarea şi să discutăm în pace!
Despre treaba
cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
Căci, fiind la
Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
Ţi-a adus
Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
Să ne dai ceva
şi nouă din moşia dumitale.
De-o fi una,
de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
Bucuroşi le-om
face toate, Împărate, cum ai zis...
Dar, când eu
ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
Tu te-mpiedici
de-o parcare şi faci azi atâta caz?
- O, tu nici
visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
Toată floarea
ce vestită a regimului apus,
Mafioţi de
pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
Să dea piept
cu marinarul suspendat pentru o lună.
Pesedişti pe
care ţara nu putea a-i mai încape
Începură, pe
la spate şi prin faţă, să mă sape,
Hotărâţi să
mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
Liberalii lui
Patriciu, ungurii, consevatorii,
Oastea lui
Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
Ar fi vrut şi
ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
Şarpele
crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
Mă-mproşca,
de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.
Adunaţi pe
Dealul Spirii, vreo treisute douăjdoi,
În a lor
nesăbuinţă, îmi declarară război,
Ca bezmeticii,
porniră, de la Parlament, asaltul,
Nea Ion, cu
trei mandate puse unul peste altul,
Agita, deasupra
hoardei, ca pe un stindard, toiagul
Şi, punându-mi
sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus - moşneagul.
Când văzui a
lor mulţime, câtă frunză au copacii,
M-apucară,
dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii
Şi-am jurat
ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
Cum trecui
odinioară peste Roman şi Duvăz.
N-am avut decât
cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
Şi-apăru Boc,
la comandă, pe căluţul lui de lemn,
Stolojan, cu
mercenarii, a picat şi el la ţanc,
Lovind hoardele
din spate şi-mpungându-le din flanc,
Vorbă mi-a
trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz
Şi m-aşteaptă,
după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.
El,
„războinicul luminii”? Hahalera de la Steaua
Se gândea la
băutură, când mie-mi crăpa măseaua!
La referendum,
văzut-ai gloatele cum au venit,
Ca să steie
împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?
Explicaţia e
simplă, căci acest stupid norod
M-a văzut, cu
muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,
M-a văzut cum,
în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă
Şi să fac cu
dânşii poze, puradeii vin grămadă,
Iar ţăranii,
peste care a trecut din nou potopul,
Îşi pun
voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.
Chiar de-aş da
şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,
S-or găsi să
mă aclame mulţi la kilometrul zero,
De-asta n-am eu
a mă teme de aceste mici lichele
Ce se pun de-a
curmezişul la ambiţiile mele.
Dumitrescu şi
o haită (cum să zic?) de... piţifelnici,
Prin studiouri
mă latră zi de zi. Nişte nemernici
Ce-şi
închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul
Dacă vor da
iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.
Analişti cu
ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,
Pe la cele trei
Antene, zilnic, îşi tocesc condurii
Şi încearcă,
în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,
Toţi să
scormone trecutu-mi de ministru şi primar.
Între noi
rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,
Dar nu ai fi
vrut, păpuşă, de-ale lor vorbe să-mi pese,
C-am semnat, la
Capitală, precum primarul (pardon!)
Şi terenuri,
vile, parcuri le-am dat unora plocon.
Multe am făcut
în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă
E că, din
întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,
Dar, când nu
petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,
Pentru c-am
urmat întocmai strategia lui Petrică
Şi, văzând
şi eu în nave un morman de fiare vechi,
Am vândut, pe
mai nimica, vasele, perechi, perechi.
Dar, văd că
nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,
Până termini
căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!
- Doamne, n-aş
vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,
Dar să ştii
că în sondaje am ajuns să stăm nasol,
A luat-o Boc la
vale, ca purtat de avalanşă,
Şi, dacă-l
mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă
Nici în
Parlament, în toamnă, la putere nici atât,
C-a ajuns
piticu` ăsta să le stea la mulţi în
gât.
Dascălii îşi
pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,
Iar
funcţionarii publici ne cam iau peste picior,
Cântăreţii
şi actorii nu vor să-şi plătească birul
Pus pe capul
lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,
Medicii-şi
găsesc de lucru prin întreaga Europă,
De-or să
rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă
Care să le
fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,
Despre pruncii
arşi în august ni s-a dus în lume buhul,
Rezerviştii
lui Dogaru încep şi ei să se-agite
Căci nu vor să
li se taie „pensiile nesimţite”,
Cică au răbdat
în viaţă tot felul de servituţi,
Iar tu îi
tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,
Ba, vor, de
Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,
Şi să-ţi
strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.
- Uite ce e,
păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,
Că simt că
m-apucă greaţa, când aud de apevişti!
Nu i-am pus eu
să devină, ca tâmpiţii, militari,
Când ţara
avea nevoie de frezori şi ospătari.
Îţi zic eu,
păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,
Ca activi,
chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!
După câte ţin
eu minte, primeau gratis şi izmene,
Chiar din
mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.
Cât au stat
prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,
Căci au stat,
pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,
Dac-au mers,
când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,
Au primit
mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,
Au primit grade
la termen, unii chiar şi decoraţii,
Aşa că s-o
lase moale cu tot felul de-aberaţii!
Fesul ăla tot
nu-i gata, ca să pot să îl probez?
Dă din andrele
mai iute, că-ncep să mă enervez!
Cât împleteşti
tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,
Ia să-mi chem
aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă
Şi-aş avea,
după aceea, o dorinţă, dar expresă,
Vreau să aflu
de la tine ce mai zic ăia prin presă!
- Să nu-ţi
dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,
Dar să ştii
că treaba asta cu imaginea e groasă,
Ziariştii
şi-analiştii au înebunit cu toţii
Şi strigă
prin studiouri, zi şi noapte, „Hoţii, hoţii...”,
Alta neavând
ce face, stau cu toţii la taclale
Şi se iau,
fără ruşine, de neamul Măriei Tale.
Ca să vezi ce
îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,
Să se ia de
armamentul traficat de Mirciulică,
Ca să nu mai
zic de faptul că ziariştii, în goana
După câte-o
ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,
Cum că ar fi
primit casa şi biroul de serviciu,
Drept plocon
pentru matale, de la Puiu Popoviciu.
Bârfe, Doamne,
numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,
Bine-ar fi să
ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi
Pe nemernicii
aceştia care nu mai ştiu de frică
Şi-au luat-o
în tărbacă până şi pe aia mică,
De-a ajuns,
biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul
Şi cu casele
de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul
Şi netrebnicii
din presă dau tot felul de-nţelesuri
Năzuinţei ei,
ca-n viaţă, să aibă numai... succesuri.
- Vezi că
ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!
Dă-i în mă-sa
de nemernici, de moguli şi găozari!
Dacă văd că
latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,
Le dau, ca lu`
ăla micu`, una scurtă peste moacă
Şi-o să ştie
toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,
Să nu se mai
ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.
Şi cu astea
fiind zise, lecţia e încheiată!
Sper c-ai
înţeles destule din a mele vorbe, fată.
Apropos, de-o
fi să fie să avem remaniere,
Eşti
dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?
Şi abia
tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,
Se-auzeau
prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.
SPP-işti,
copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,
Alergau pe
coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu`.
Neştiind acele
stranii zgomote de unde vin,
Nici nu bănuiau
sărmanii că biletul lui Călin,
Bine pitulat la
sânu-i de pârdalnica Elenă,
Penetrase
obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,
Fostul
comandant al navei botezată „Biruinţa”,
Din sutienul
blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.
Când, într-un
târziu, străjerii pricepură cum stă treaba,
O lăsară
pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,
Revenind,
tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,
Ci la banii de
chirie şi la ciopârţita soldă...