Visul de mărire al lui Joienel

Joienel, stând singur, astăzi, în ogradă,
lălăia un cântec, dând voios din coadă:
„Mi-a spus bunicuţa că sunt os domnesc
şi cu asta, lume, tare mă mândresc...”
- Da`, mai tacă-ţi gura, că mă enervezi,
ai tras, cumva, iarbă, de tot divaghezi?
- Se poate, mămucă, păcatele mele,
n-am eu obiceiuri din acelea rele!
Ieri mi-a spus bunica despre nuş`ce probe
care demonstrează că sunt neam de... Kobe
şi nu se cuvine să stau în ocol,
când locul meu este chiar la... Protocol.
- Iart-o, Joienele, că-i vacă bătrână,
care dă, pe cioară, vrabia din mână
şi (să fiu mai dură), ca orice bovină
din neamul lu tactu, a vrut să parvină,
dar, dacă, vreodată, le-o fi surâs soarta,
au stat, ca viţelul, să admire poarta.
Şi, să-ţi mai zic una, să ştii că-i nasol
să ajungi pe lista de la Protocol,
că ăştia, băiete, nu te promovează
ci îţi curmă viaţa, apoi te tranşează
şi aleg din tine doar un muşchiuleţ
care, se aude, are-aşa un preţ
că şi-l pot permite numai premierii
şi alţii cu vile, de prin Primăverii,
că ăstora, mamă, cică li s-apleacă,
dacă bagă-ntrânşii muşchiuleţ de vacă,
o vacă de-a noastră, deci autohtonă,
care cântăreşte o juma` de tonă...
Dar, tu, Joienele, n-ai de gând să-nveţi,
visezi, ca şi tactu, cai verzi pe pereţi?
Lasă-le în boale de-aşa-zise probe,
mai bine stucheşte şi spune: „Ptiu, cobe”!

Cugetările sărmanului MRU

(după Mihai Eminescu)

Ah! carafa pântecoasă şade goală de vreo lună
Şi pe rafturi, în cămară, nu mai am niciun borcan,
În această sărăcie, pas de cumpără calcan,
Muşchiuleţ de vită Kobe, un fistic sau o alună!

Un contract pentr-o ţigară, nu mai zic de un trabuc!
O himeră!...Dar de unde? Bani în visterie, ioc!
Căci pomeni la clientelă a făcut Milică Boc,
Geaba caut eu prin scripte, la Guvern, ca un năuc.

Uh, ce frig!... Îmi curg iar ochii şi mă paşte o rinită.
De-aş avea la îndemână un flacon de Netildex,
M-aş doftorici şi singur, că mi-a intrat în reflex,
Dar în trusă sunt doar hapuri şi-o pensetă ruginită.

Cum de nu m-am gândit, oare, să îmi cumpăr, din chenzină,
Nişte feşi sterilizate, spray de omorât bacterii,
Pentru dinţi, o periuţă, dar şi pieptene şi perii
Şi am cheltuit, ca prostul, banii toţi doar pe benzină?

Văd că viscolul de-afară în ferestre se izbeşte,
Dar, în noaptea asta, musai să mă pun frumos în tren
Şi să plec în deplasare, dar nici pic de Voltaren
Nu am, de va fi nevoie. N-am nimic ce-mi trebuieşte...

Să nu uit să-mi pun în geantă, chiar dacă-i ciobită, cana,
Poate că-n acele sate cufundate sub nămeţi
S-o gândi, la o adică, vreun moşneag din ăia beţi
Să-şi cinstească premierul îngheţat cu rom Havana!

De-aş avea, mi-aş pune-n geantă papuceii albi de casă,
Să nu stau desculţ, pe preşuri, de-oi nopta în vreun cătun,
Antipespirant, o cremă şi-un săpun din ăla bun,
Şerveţele de hârtie, să-mi şterg gura după masă.

Dacă mă gândesc mai bine, sunt atâtea prostioare
Ce-mi lipsesc, fiind cu toate doar un minim necesar,
Chiar şi o banală pudră, la nevoie să-mi presar,
De-oi face, Doamne, fereşte!, rosături între picioare.

Bruh, mi-i frig! Cu toate astea, simt tot mai uscată gura,
De-aş fi avut o tărie, cana ochi mi-aş fi umplut,
Am uitat şi cum mai este gustul vodcii Absolut
Sau cum arăta o sticlă, la un kil, cu whisky Jura.

Mmmm! Lângă whisky, ce-ar mai merge deliciosul caviar!
Aş mânca şi-un lup de mare presărat cu pătrunjel,
Pregătit, cum doar el ştie, de Sabadiş Mugurel,
Chit că o să-mi dea de furcă iar lichidul biliar.
...............................................................................
Uns în funcţie de-o lună, premierul nostru, bravul,
Cugeta cu voce tare, dând biroului ocol,
În răstimp, o duduiţă, şefă pe la Protocol,
Îşi lua de zor notiţe, ca să nu-şi piardă năravul...

Învăţăturile lui nea Goe ot Basarabi către slugile sale

Veniţi şi voi, boiarii miei cei credincioşi şi slugile mele, carii mi-aţi slujit bine în toată viaţa mea şi luaţi astăzi aminte glasul gurii mele şi-l ascultaţi! Că astăzi traiul vieţii mele la Palat să sfârşaşte şi ceasul cel de apoi mi s-au apropiat. Astăzi lumina ochilor miei, cu care în toată vremea priviiam spre lucrurile cele trecătoare şi spre slava cea deşartă a lumii aceştiia şi cu carii în toată vremea vă îmblânzeam, dragii miei, şi voi luaţi de la dânşii veselie şi bucurie, iată acum că se întristară, şi altă privire dobândiiu şi de acum nu-mi mai iaste a mai privi spre voi cu veselie. Astăzi limba mea, cu carea de-a pururea vă îndulceam şi dinpreună cu voi petreceam şi ne veseleam, iar pre alţii îi împroşcam cu venin, acum să amărî şi să încue şi de acum nici o vorbă dulce nu vă poate răspunde şi să vă grăiască. Astăzi frumuseţea feţii mele, care o spălam în băile cele calde de mulţime şi în odihna cea bună din vila de protocol şi în slavă dăşartă, acum toate întunecară. Şi urechile mele, cu care ascultăm vioarăle şi tobele şi surlele lu Bercea Mondialu, la Costeşti, şi canoanele şi alte feliuri de veselii multe, acum să astupară. Astăzi anii miei şi zilele vieţii mele toate să întunecară, carii i-am cheltuit în zadar în lumea aceasta, şi slava mea trecu ca o umbră şi să uscă ca florile câmpurilor. Astăzi mintea mea cea neînţeleaptă, cu carea niciodată n-am cugetat, nici am avut gându s-o fac, acum ce folos îmi iaste mie, celuia ce n-am făcut nici un bine înaintea Dumnezeului mieu celui bun? Întâi, că n-am avut dragoste cătră dânsul; a doao, pentru înşălăciunea aceştii lumi lesne amăgitoare, care de-a pururea huiduiam; a treia, încă mai mult pentru dragostea voastră cea multă şi mare, că foarte mi-aţi fost dragi, iubiţii miei, cât am fost într-această lume înşălătoare şi mincinoasă. Iar ia mă înşală şi mă încungiură întunerecul, şi mă află această vreme de nevoe făr’ de nici un lucru bun, care să fi lucrat Dumnezeului mieu. Şi dragostea voastră cea multă, care aţi avut cătră mine, eu acum o cunoscuiu şi văz că foarte m-aţi iubit. Pentr-aceia nu-mi iaste atâta jale, căci mă dăsparţu de mărirea aceasta, nici de avuţiia mea cea multă, cât îmi iaste pentru sufletul mieu (că nu ştiu unde va merge, şi n-are cine să-i ajute, făr’ numai ce să nădăjduiaşte acum spre mila lui Dumnezeu), iar alta pentru mila voastră. Că văzui ochii voştri plini de lacrămi şi inimile voastre acum sunt săgetate cu multă jale şi obidă pentru mine. Şi văzui, iubiţii miei, că de-ar fi vreo putere, voi mi-aţi folosi într-această vreme de nevoe şi toată viaţa voastră aţi da pentru binele mieu, ci nu puteţi nimic să-mi folosiţi, nici voi mie, nici eu voao.

Şi de acum veţi începe a sluji altui domn, necunoscut şi strein, care nu va cunoaşte pre voi, nici voi pre dânsul. Deci, boiarii miei şi slugile mele cele dragi şi iubite, eu voi să vă învăţaţi şi de aceasta. Domnului sau stăpânului neştiut şi necunoscut, nevoe îi iaste a-i sluji sluga până îi va afla obiceaiul lui. Că sluga ceia ce îndrăzneşte cătră stăpânul neştiut şi necunoscut, aceia iaste ca omul cela ce să razimă pre frunza care pluteşte pre faţa apei. Deci când va să să apuce de dânsa şi să-i folosească, atunci să îneacă şi piiare. 

 

Prelucrare după: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”