(după George Coşbuc)
Doiniţă
dragă, barca mea
E gata de plecare,
Jandarmilor ce trag de ea
Le-am dat niscai mâncare,
Că sunt, săracii, slabi
şi traşi,
Să-i vezi, le plângi de
milă,
Cum, după trei sau patru
paşi,
Se-afundă în argilă.
Apoi, să ştii c-a fost
nasol
Pe-aicea, fă, nu şagă,
Curgea pe uliţe nămol,
Nu apă, Doino dragă,
De-aceea eu am socotit
Că nu-i un alt remediu,
Decât să vii tu,
negreşit,
Că te pricepi la...
mediu.
Pe Dragnea văd că-l
doare-n cot,
El ştie numai una:
Să ne cărăm de-aici de
tot,
Că vine iar furtuna
Şi dacă vine alt puhoi,
Că bolta nu-i albastră,
Va fi amar şi vai de noi
Şi de bărcuţa noastră.
Să vezi pe-aici numai
milogi
Ce ştiu doar să
cerşească,
Tu mergi la Oprea să îl
rogi
Cumva să-i miluiască!
Puteri de nu va fi având,
Doar n-o să-l strângi cu
uşa,
Că poţi să apelezi
oricând
Şi la ministrul Duşa.
Lui Şova, dacă-l vezi,
să-i spui
Că treaba este groasă,
Şoseaua asta e ori nu-i
Dar, oricum, este roasă,
De când puhoiul scurmă-n
ea,
De-o parte şi de altă,
De-aceea eu, cu barca mea,
Merg astăzi, ca pe...
baltă!
El lupte-se cum biet o şti
Cu toţi asfaltatorii,
Că şi noi ne luptăm
pe-aci
Cu ploaia şi cu norii,
Dar,
pân` la toamnă, cel târziu,
Aş vrea, o, dar-ar
sfântul,
Să fac la Beiu un raliu,
Să trec prin sat ca
vântul.
Iar de la anul, Doino,
sper
Să se învârtă roata
Şi să vin c-un
elicopter,
Când mă aşteaptă
gloata.
Dar ce faci, fă, de ce nu
urci,
C-aşteaptă sinistraţii,
Tu ai venit doar să
mă-ncurci,
N-ai chef de inundaţii?
de Ilie Bâtcă