Coana Lenuţa în provincie

(după Vasile Alecsandri)

Iată-mă-s moşiereasă,
Visul meu s-a împlinit,
Azi sunt cea mai firoscoasă
Din Pleşcoiul meu iubit.
Cum puteam să fiu pălmaşă
În sătucu-mi buzoian,
Eu care îi sunt urmaşă
Preaiubitului Traian?
Două rânduri de sandale,
Din alea de-acum un an,
Am vândut şi nişte ţoale,
Să-mi cumpăr extravilan.
O poşetă pentru mine
Mai păstrez, restul le vând,
Să am bani pentru combine
Şi tractoare-n primul rând.
Toţi îmi caută pricină,
Mă bârfesc neîncetat,
Că am vrut să-i fiu vecină
Unui moşier bogat.
Să bârfească, nu îmi pasă,
Eu îmi văd de plugărit,
Am ajuns moşiereasă,
Visul meu s-a împlinit!

Eu vreau pământ

(după George Coşbuc)

De-acum m-am pus la adăpost,

Mi s-a-mplinit tot ce am vrut,

Căci zi şi noapte m-am zbătut,

Pe fază eu am fost!

M-am bucurat de crezământ,

Aşa că mi-am luat avânt

Şi planuri mi-am făcut - puhoi,

Cum să-mi scap neamul de nevoi,

Dar, ca să semăn păpuşoi,

N-aveam pământ!

Livadă mi-am dorit, de meri,

De pruni, de vişini şi de nuci,

Dar după bani un` să te duci,

De unde să îi ceri?

Văzându-mă cât mă frământ,

A făcut fata legământ

Cu CEC-ul şi, foarte uşor,

I-au dat un credit mărişor,

Să-mi fie mie de-ajutor

Pentru pământ.

Consilierul a aflat

Că sunt parcele din belşug

Şi-s numai bune pentru plug,

Aproape, într-un sat.

Un procuror foarte zelos,

Voind să-mi fie de folos,

S-a deplasat, ca dus de vânt,

Şi chiar şi morţii din mormânt

Au fost chestionaţi... frumos

Despre pământ.

C-am vrut şi noi, şi noi să ştim

Că nu dăm banii, la noroc,

Că nu-şi vor bate unii joc

De noi, dacă plătim.

Nepoţi şi cei ce dragi ne sunt,

Dacă-i apucă dorul crunt,

Când voi ieşi eu din sistem,

Să ştie, totuşi, că avem

Ocazia să ne vedem

Pe-al meu pământ.

Nici vreme n-am de explicat,

Că sunt lucrările în toi,

Toamna-i pe ducă şi vin ploi,

Iar vremea s-a stricat.

A pus dottore jurământ

Că pune la Senat cuvânt,

Comisiei să-i explicăm

Şi socoteală să îi dăm

Cum ne-am permis să cumpărăm

Atât pământ.

De-aţi şti cât sunteţi voi de mici,

Şi senatori şi deputaţi,

Cu Ponta, dacă vă-nhăitaţi,

Îmi sunteţi inamici!

Pământul meu e scump şi-i sfânt,

Nu-l iau cu mine în mormânt,

Dar, dacă tot am cumpărat,

Cu creditul împrumutat,

Nu o să las necultivat,

Acest pământ!

N-aveţi puteri şi chip de-acum

Să mă împungeţi tot mereu,

Că eu vă joc aşa cum vreu,

Ca praful de pe drum!

Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt,

Să pun la procurori cuvânt!

Când nu voi mai putea răbda,

Când tare mă veţi supăra,

De procurori nu veţi scăpa

Nici în mormânt!

Joienel şi... plagiatul

Găsind în polată un vechi carneţel,
curios din fire, ca orice viţel,
Joienel se puse să îl răsfoiască
şi, cu voce tare, apoi să citească:
„Atât de fragedă, te-asameni
Cu iarba crudă din poieni
Şi, ca un înger dintre oameni,
Apari din neamu-ţi de Joieni!
Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert.
La poarta ta, dragă bovină,
De vreo trei ceasuri stau inert.”
„Fămând şi gol, făr-adăpost,
Fără să am un aşternut,
Duceam, ca ultimul cornut,
O viaţă fără rost.
Mă biciuiau şi ploi şi vânt,
Până să facem legământ,
Cât încă nu ştiam de noi,
Răbdam poveri, răbdam nevoi,
Dar îmi doream, ca şi alţi boi,
Să am pământ!”
- Măiculiţă, mamă, ce scria babacu`
şi ce viaţă duce în prezent, săracu`!
Versuri ca acestea, mobilizatoare,
să predea, la şcoală, doamna-nvăţătoare!
- Crezi tu, Joienele, că un imbecil,
ca să nu zic tac-tu, ştie de dactil,
ştie ce sunt iambii, ştie de trohei?
El ştia să şadă lipit de şporhei
şi să „ciugulească” de colo un vers,
altul de dincolo, văzând că i-a mers
şi nu îl acuză nimeni de pastişă.
Carneţelul ăsta, găsit la cornişă,
este o dovadă de necontestat
că tot ce-a scris tac-tu e doar... plagiat.
- Şi de ce, mămucă, faci atâta caz,
vrei să dea babacu` acum de necaz,
să îl ia un nenea în colimator
şi de râs să-l facă la televizor
pentru nişte versuri ce le-ar fi... furat,
că n-or fi o teză pentru doctorat?
- Nu sunt, Joienele, dar ţi-o spun pe scurt:
Că-i vers sau e teză, furtul e tot furt!

Joienel şi... gargara

- Patruş`doi plus unu şi optzeci de bani,
dacă-i pun deoparte, cât strâng în cinci ani?
- Joienele dragă, dar ce faci, copile,
tu mai eşti la vârsta să te joci cu bile?
- Ce bile, mămucă, tu nu vezi ce fac?
Calculez profitul cu acest abac,
dacă-mi creşte „leafa” Guvernul meu drag,
să vezi, mămiţică, ce ţoale îmi trag
şi, cu ce-mi rămâne, că sunt strângător,
îmi bag în dotare şi calculator.
- Mai lasă abacul, s-ar putea să-l strici,
că nu-ţi dă Guvernul nici doi firfirici!
Pentru alocaţii nu mai sunt resurse,
află de la mine, că ştiu... de pe surse!
De unde, băiete, bani şi pentru voi,
când au guvernanţii atâtea nevoi?
Ca să îşi plătească şefii de regii,
ia Guvernul fonduri de la tablagii,
de la Sănătate, din Învăţământ,
căci bugetul este, mamă, la pământ.
Ca să laşi abacul, să nu mai insişti,
îţi dau un exemplu: Unor poliţişti,
când au mers la doctor şi-au spus ce îi doare,
le-a prescris acesta... gargară cu sare,
măcar o pilulă, cum e sulfamida...
- Păi, puteau să meargă la Mama Omida,
că-i trata şi baba tot aşa, empiric...
- Te rog, Joienele, să nu fii satiric,
poliţiştii ăia pot muri cu zile
şi ţie îţi arde de glume, copile!
- Nu glumesc, mămucă, voiam doar să spun
că medicul ăla poate n-o fi bun.
- Alta e problema, dragul meu băiat,
visteria ţării azi a cam secat.
- Da, dar premierul declara aseară...
- Lasă-mă, băiete, aia e... gargară!

Joienel şi... şpaga

- De ce rozi creionul, Joienele dragă?
- Nu găsesc o rimă la cuvântul şpagă,
tot caut întruna, de când mă trezii...
- Da` ce, Joienele, tu scrii poezii?
- Ei, şi tu, mămucă! Fac o încercare,
să o las perplexă pe învăţătoare,
când voi citi mâine tema despre şpagă
care se propagă, astăzi, ca o plagă,
pentru că, mămucă, nu mai e de şagă,
am ajuns cu toţii slugă la dârloagă,
tu munceşti, ca vita, o viaţă întreagă
şi nicio leţcaie nu strângi în desagă,
în timp ce şpăgarii vile vor „să-şi tragă”,
plătind pentru ele cam un sfert din şpagă.
Justiţia noastră, oarbă, deci beteagă,
se face că-i prinde, se face că-i leagă,
că o fi bolnavă sau că o fi bleagă,
cine, mămiţică, s-o mai înţeleagă,
dacă e pe ducă şi nu are snagă
să prindă şpăgarii, de ce se mai bagă?
- Rimele, băiete, văd că-ţi vin şuvoi...
- Aşa e, dar toate sunt de gradul doi,
eu voiam o rimă care să atragă,
să te înfioare, când auzi de şpagă!
- Cine-ai vrea, băiete, să se înfioare?
Pe şpăgarii noştri nici în cot nu-i doare
că găseşti, la şpagă, nu ştiu care rimă,
citind ei acestea, râsul şi-l reprimă,
pentru că, băiete, toţi aceşti şpăgari
nu sunt boi, ca tac-tu, sau simpli măgari.
- Dar ce sunt, mămucă? - Ei sunt... pe cai mari.

Joienel şi... taxele

- Dac-ar fi, mămucă, să-ţi fac un reproş
este doar acela că i-ai făcut coş
grajdului acesta, când l-ai construit,
că, şi aşa, coşul stă nefolosit,
n-am văzut să scoată niciun fir de fum,
şi-s destul de mare, pot să zic, de-acum.
- Nu ştii, Joienele, că nu iese fum,
dacă nu faci focul? Dar de ce-mi consum
timpul eu cu tine, când am de făcut
treburi o grămadă? Tot n-am priceput
ce ai tu cu hornul, ce te deranjează?
- Pentru că, mămucă, se impozitează,
de la anul, toate, până şi ogeacul,
de-o să-i vină acru boului, săracul,
să plătească biruri puse de guvernul
care ne aduce, pe pământ, infernul.
Spre norocul nostru, n-avem în grădină,
cum are tot boul, o mică piscină,
un turn de răcire sau un apeduct,
doar aşa, de probă, chiar cu uzufruct,
că strângeai, mămucă, la refuz, cureaua.
- Aşa-i, Joienele, ne-am găsit beleaua,
am dat, cum se spune, din lac, drept în puţ,
ăsta-i adevărul şi e... gol-goluţ.
- Apropo, mămucă, ştii c-a devenit
chiar şi puţul nostru sursă de venit
pentru guvernanţii care ştiu atât:
să ne pună nouă cuţitul la gât
şi, ca să adune dânşii nişte lei,
de pe noi jupoaie trei rânduri de piei?
- M-ai convins, băiete, tot nu-i de folos,
aşa că, deseară, vom da hornul jos...
- Degeaba, mămucă, faptu-i consumat,
tot plăteşti la anul impozit la stat!
- De ce, Joienele? Asta cum mai vine?
- Pentru că Guvernul ne crede... bovine!

Joienel şi... ferma

- Dacă asta este izogeoterma,

eu, în zona asta, îmi voi face ferma!,

îi zise viţelul mamei sale care

îşi privea odrasla, mută de mirare,

văzând că aceasta, chiar fără echer,

trasase pe hartă un patrulater.

- Ce fermă, băiete, iar vorbeşti aiurea,

tu nu vezi, pe hartă, că aia-i pădurea

de salcâmi pe care au plantat-o, cică,

un străbun de-al nostru şi o străbunică?

- Mămiţică dragă, iar ai pierdut trenul!

Păi, mai corespunde harta cu terenul?

Fabrici şi uzine mai sunt doar pe hartă,

în realitate, cam aceeaşi soartă

au avut cu toate, au ajuns... fier vechi,

când au mişcat unii şmecheri din urechi.

Ştiu că pentru tine e o veste tristă,

dar pădurea asta azi nu mai există,

cum ajunge omul oale şi ulcele,

aşa-i şi pădurea - talaş şi surcele.

Deci, pe locu-acesta, curăţat de cioate,

îmi voi face ferma, pe la anul, poate,

zilele acestea ajung la zânoi,

să îmi dea un credit de-ăla de nevoi...

- Ce zânoi, băiete, poate zână, mamă?!

- Ba zânoi, mămucă, ăla din reclamă,

cum să fie zână, că zâna e slabă,

zânoiul ce zice primul o silabă,

tu pe următoarea, de la „personale”,

şi te umpli astfel, mamă, de parale.

Cică o viţică aşa a făcut,

a avut nevoie de un împrumut,

a pus-o zânoiul de-a silabisit

şi cu milioane s-ar fi pricopsit.

- Şi viţica asta ce face cu ferma,

că doar n-o să-şi strice dânsa epiderma

când va da cu sapa printre păpuşoi?!

Munca asta brută este pentru boi.

- Ferma e cadoul pentru tac-su, mamă,

care, în cireadă, e un bou de seamă...

Joienel şi... testele

- Mămiţică dragă, ştii că sunt modest,
dar pe lumea asta nu există test
la care pe alţii eu să nu-i întrec,
uite un exemplu: Dacă lui ygrec,
care e ministru... - Gata, Joienele,
lasă-l pe ministru, caută surcele,
să-ţi fac o fiertură, să-ţi ţină de foame,
că mi-a dat vecina un castron de poame!
- Iar poame, mămucă, ceva mai de soi
nu ai în cămară, nişte păpuşoi,
niscaiva nutreţuri de-ale concentrate
sau alte bucate mai... adevărate?
- Nu am, Joienele, altceva nu este,
că-n loc să faci treabă, tu te ţii de... teste.
- Nu mai sunt surcele, doar crenguţe verzi,
dar, mămică dragă, nici nu ştii ce pierzi
dacă nu laşi treaba două, trei minute,
să-ţi spun ce băftoase sunt nişte cornute.
Cică o junică are-aşa un ghiers,
încât, drept la suflet, unui bou i-a mers
şi-acest bou, ministru pe la Dezvoltare
care-a uns-o şefă pe... privighetoare,
când l-au tras de limbă, a spus, inocentul,
că o recomandă... vocea şi talentul.
- Joienele, mamă, nu văd legătura,
adu nişte paie să îţi fac fiertura!
- Mămiţică dragă, dar e evident,
dacă doar cu vocea şi puţin talent,
la posturi înalte poţi, azi, să aspiri,
că n-avem bucate, de ce te mai miri?
Dacă eu, mămucă, un viţel precoce,
am talent cu carul şi am chiar şi voce,
dar nu prea am carte, aş putea să sper
să ajung bou mare într-un minister?
- Asta, Joienele, e altă poveste...
Aduc eu surcele, tu, vezi-ţi de... teste!

Joienel şi... horticultura

Văzând că Joiana umblă prin ogradă,
Joienel o prinse uşurel de coadă
şi, ca altă dată, foarte circumspect,
reluă cu mă-sa un mai vechi subiect.
- Din această curte primită ca dotă
îmi revine, mamă, şi mie o cotă,
una cât de mică, dar să-mi aparţină?
- De ce, Joienele? - Să-mi fac o grădină
pe care, din toamnă, s-o împart în straturi,
iar la primăvară să pun zarzavaturi,
cucurbitacee, nişte crucifere,
vinete, tomate şi tot ce se cere
să aibă în curte omul gospodar...
- Joienele, mamă, dar tu ai habar
că grădinăritul cere mult efort?
- S-o crezi tu, mămucă, e un fel de sport
pe care îl practici, ca să fii în formă,
pentru asta, zilnic, îţi fixezi o normă
şi mergi în grădină, unde dai cu sapa
până, de pe tine, simţi cum curge apa.
- Cine mai munceşte azi cu aşa spor?
- Am văzut un nene la televizor
cum culegea roşii, mulţumit de sine,
şi să ştii că nenea nu-i un oarecine.
- O fi nenea ăla bun horticultor,
însă din postura de conducător
pe care o are, dânsul ne arată
cam cât valorează...ceapa degerată.

Joienel şi... simularea

- Mămiţică dragă, de pe la amiază

am nişte simptome grave de gălbează,

am simţit, deodată, o hipotermie,

am scaune dese, am şi anemie,

ce mă-ngrijorează însă cel mai tare

e că îmi lipseşte pofta de mâncare...

- Mai taci, Joienele, nu-ţi mai răci gura,

să nu-ţi scadă iarăşi, brusc, temperatura!

Ai scaune dese? Cred şi eu că ai,

c-ai băgat în tine cât într-un buhai,

de ziceai că turcii ţi se bat la gură,

ia să mănânci seara şi tu cu măsură

sau, dacă se poate, să sari peste cină

şi să vezi, băiete, că n-o să-ţi mai vină

să stai toată ziua numai la privată,

mi-ai mâncat făina toată din covată,

de-aia nu ai astăzi poftă de mâncare,

nu că ai simptome de vreo... gălbinare

şi, băiatul mamii, să nu-mi spui tu mie

că lenea se cheamă, de-acum, anemie!

- Bine, mămiţică, iată, retractez,

dar cum ţi-ai dat seama că eu simulez?

- Şi eu, Joienele, când am declarat

că-l iubesc pe tac-tu, am cam... simulat,

dar n-aveam ce face, pentru că, mămică,

m-a-mpins de la spate scumpa ta bunică

şi m-a dat de-acasă după un cornut

care-n simulare e neîntrecut.

Când băgam în brazdă, primăvara, plugul,

simula că trage, ca şi mine, jugul

sau când stăteam, noaptea, singuri în obor,

simula că face cu mine amor.

Acum, la Milano, tu crezi că lucrează?

- Ştiu şi eu, mămucă, poate simulează,

de-asta ne trimite bani din an în paşte,

cam aşa stă treaba, însă recunoaşte

că în ţara nostră nu sunt simulanţi

care să-i întreacă pe... - Pe guvernanţi?

Aşa-i, dragul mamii, ăştia simulează

nu fleacuri ca tine, de-astea cu... gălbează,

tot ce fac ei astăzi e o simulare,

încât Joienele, de-aşa guvernare

(îţi spun numai ţie), îmi cam vine acru.

- Păi, nu-i guvernare, e un... simulacru!

Joienel şi... Salmonella

- Eu cred, Joienele, că puiul acela
care picoteşte are Salmonella!,
îi zise Joiana viţelului care
căuta prin curte ceva de mâncare.
- Ce-ţi veni, mămucă, aşa tam-nesam,
lasă-mă în pace, altă treabă n-am
decât să casc gura la nu ştiu ce pui?
- Eu zic să caşti ochii, altfel te expui,
fiindcă Salmonella este un bacil
care nu se vede, el vine tiptil
şi, fiind de felu-i foarte inventiv,
te trezeşti că-ţi intră-n tubul digestiv
şi de-acolo, mamă, nu-l mai scoţi nici mort,
astfel Salmonella merge la export,
de se plâng străinii, pe bună dreptate,
că le dăm bucate gata infestate.
- Eu nu cred, mămucă, se exagerează,
Salmonella asta nu-i aşa de... brează
cum încearcă unii să o zugrăvească...
Să tacă străinii, să nu clevetească
să nu mai provoace iarăşi un scandal,
cum a fost acela cu carnea de cal!
- Totuşi, se vorbeşte, mamă, că străinii
ne-au mâncat şi caii, ne-au mâncat asinii,
iar pe etichete scria „muşchi de vită”,
de-asta, dragul mamii, lumea ne evită.
Ce ai, Joienele, faci haz de necaz?
- Păi, ne ştie lumea... ca pe un cal breaz!