A-nceput campania!

Mă, fraţilor, fo două ceasuri, două ceasuri şi jumate lipsii azi de acasă, da` când venii de la piaţă, cu paporniţile pline, să cad jos şi alta nu. Cum deschisei uşa, mi să păru mie ceva suspect, că pitbullul meu ăla fiorosu` nu mă mai luă în primire de la uşă, să-mi miroasă paporniţele. Crezui că doarme, că e cam bătrân, săracu`. Da`, de unde! Când deschisei uşa la sufragerie, cam cu grijă o deschisei, îl văzui în poala uneia... cam bruneţică la faţă şi pă la pulpe, care stătea tolănită pă canapea. „Ce cauţi, fă, în casa mea?”, o luai eu, din scurt, la per tu. „Ho, mă, că nu dau năvală ienicerii lu` Suleyman!”, îmi răspunse bruneţica, pă acelaşi ton. Venii că mă trimise domnu` Stolojan. Tu n-auzişi, mă, cheliosule, de sloganul „Europa în fiecare casă!”? Uite, de-aia venii!” „Şi ce-i cu asta, zic eu, ce treabă am eu cu ramolitul ăla care, vorba lu` aia mică a lu` domnu` Băsescu, în loc să se retragă la pensie, îşi mai doreşte un loc călduţ în Parlamentul European, alături de cine îi este dânsului foarte bine? Şi cu Europa ce-i?” „Greşită întrebarea, tataie! Nu să zice „ce-i cu Europa?”, să zice „cine-i Europa?”. Ia de colea buletinu` şi citeşte! Eu sunt Europa! Venisem să-ţi fac un masaj erotic, ca lu` domnu Lis, da, dacă nu vrei, asta e... Dacă nu-ţi place de mine, ţi le trimit pă surorile mele Justiţia şi Constituţia! Ce zici?”

Joienel şi... şpaga

- De ce rozi creionul, Joienele dragă?
- Nu găsesc o rimă la cuvântul şpagă,
tot caut întruna, de când mă trezii...
- Da` ce, Joienele, tu scrii poezii?
- Ei, şi tu, mămucă! Fac o încercare,
să o las perplexă pe învăţătoare,
când voi citi mâine tema despre şpagă
care se propagă, astăzi, ca o plagă,
pentru că, mămucă, nu mai e de şagă,
am ajuns cu toţii slugă la dârloagă,
tu munceşti, ca vita, o viaţă întreagă
şi nicio leţcaie nu strângi în desagă,
în timp ce şpăgarii vile vor „să-şi tragă”,
plătind pentru ele cam un sfert din şpagă.
Justiţia noastră, oarbă, deci beteagă,
se face că-i prinde, se face că-i leagă,
că o fi bolnavă sau că o fi bleagă,
cine, mămiţică, s-o mai înţeleagă,
dacă e pe ducă şi nu are snagă
să prindă şpăgarii, de ce se mai bagă?
- Rimele, băiete, văd că-ţi vin şuvoi...
- Aşa e, dar toate sunt de gradul doi,
eu voiam o rimă care să atragă,
să te înfioare, când auzi de şpagă!
- Cine-ai vrea, băiete, să se înfioare?
Pe şpăgarii noştri nici în cot nu-i doare
că găseşti, la şpagă, nu ştiu care rimă,
citind ei acestea, râsul şi-l reprimă,
pentru că, băiete, toţi aceşti şpăgari
nu sunt boi, ca tac-tu, sau simpli măgari.
- Dar ce sunt, mămucă? - Ei sunt... pe cai mari.