Joienel şi... şpaga

- De ce rozi creionul, Joienele dragă?
- Nu găsesc o rimă la cuvântul şpagă,
tot caut întruna, de când mă trezii...
- Da` ce, Joienele, tu scrii poezii?
- Ei, şi tu, mămucă! Fac o încercare,
să o las perplexă pe învăţătoare,
când voi citi mâine tema despre şpagă
care se propagă, astăzi, ca o plagă,
pentru că, mămucă, nu mai e de şagă,
am ajuns cu toţii slugă la dârloagă,
tu munceşti, ca vita, o viaţă întreagă
şi nicio leţcaie nu strângi în desagă,
în timp ce şpăgarii vile vor „să-şi tragă”,
plătind pentru ele cam un sfert din şpagă.
Justiţia noastră, oarbă, deci beteagă,
se face că-i prinde, se face că-i leagă,
că o fi bolnavă sau că o fi bleagă,
cine, mămiţică, s-o mai înţeleagă,
dacă e pe ducă şi nu are snagă
să prindă şpăgarii, de ce se mai bagă?
- Rimele, băiete, văd că-ţi vin şuvoi...
- Aşa e, dar toate sunt de gradul doi,
eu voiam o rimă care să atragă,
să te înfioare, când auzi de şpagă!
- Cine-ai vrea, băiete, să se înfioare?
Pe şpăgarii noştri nici în cot nu-i doare
că găseşti, la şpagă, nu ştiu care rimă,
citind ei acestea, râsul şi-l reprimă,
pentru că, băiete, toţi aceşti şpăgari
nu sunt boi, ca tac-tu, sau simpli măgari.
- Dar ce sunt, mămucă? - Ei sunt... pe cai mari.

Joienel şi... prima casă

- Joienele, mamă, ce te preocupă,

de stai cu privirea proţăpită-n supă?

Ai şi tu dreptate, e o zeamă lungă,

dar dacă, mămică, n-am un ban în pungă,

tăiţei de casă nu-s, că nu-i făină,

delikat din ăla cu gust de găină

nu mai am, băiete, de acum un an,

noroc că verdeaţa creşte pe maidan...

- Mămiţică dragă, lasă-mă niţel

să cuget în tihnă, ca orice viţel!

Nu aceasta zeamă lungă, insipidă,

îmi provoacă mie atâta obidă,

meditam la faptul că prea mulţi viţei

sunt pe lumea asta ce rămân holtei

din motivul simplu, însă evident,

că nu au, mămucă, un apartament,

o casă acolo, n-au un aşternut

să-i ofere soaţei, ca orice cornut.

Mămiţică dragă, vouă ce vă pasă,

că a fost programul ăla „Prima casă”

şi aveţi deasupra un acoperiş.

- Care „Prima casă”? Un alişveriş

a fost pentru unii, Joienele dragă,

că puteau să-i spună chiar şi... „Prima şpagă”.

Coşmelia asta ce stă într-o rână

a fost... prima casă a lu` a bătrână

şi-am primit-o zestre, pe lângă trusou,

când m-au dat de-acasă după primul bou.

Să nu-mi iasă vorbe, fiindcă eram fată

şi te-aveam pe tine, ţi-au găsit un tată

care, Joienele, nu avea un sfanţ

şi dormea, ca boul, noaptea într-un şanţ.

Dacă n-aveam casa, zestre de la bună,

dormeam lângă tactu toţi, sub clar de lună...

Investitorii disperării

(după George Coşbuc)

Dintr-alte ţări, pline de soare,

Cu capitaluri migratoare,

Veniţi, investitori, la noi,

Cu mic cu mare!

Împovăraţi de mari nevoi,

Românii plâng azi după voi.

În ţara, de acum, sihastră

E situaţia albastră

Şi guvernanţii ne-au lăsat

La mila voastră.

Niciunuia nu i-a păsat

Că ţara-i scoasă la mezat.

Voi aţi venit, chiar din Finlanda,

La Jucu şi pornirăţi banda,

Dar, dintr-o dată, văd c-aţi spus:

La loc comanda!

Atât de mult v-a indispus

Că drumuri bune la noi nu-s?

Şi-acum plecaţi în altă ţară,

Iar noi rămânem de ocară,

Şi păcăliţi şi-nfometaţi

A câta oară?

Voi şpagă cui o să mai daţi

Din ţara noastră de plecaţi?

Pe unde mergeţi, pe pustie,

N-o să găsiţi birocraţie

Atât de multă ca la noi

Şi nici hoţie!

De vreţi, luaţi-le cu voi

Şi nu le-aduceţi înapoi!

Ilie Bâtcă