Joienel şi... prima casă

- Joienele, mamă, ce te preocupă,

de stai cu privirea proţăpită-n supă?

Ai şi tu dreptate, e o zeamă lungă,

dar dacă, mămică, n-am un ban în pungă,

tăiţei de casă nu-s, că nu-i făină,

delikat din ăla cu gust de găină

nu mai am, băiete, de acum un an,

noroc că verdeaţa creşte pe maidan...

- Mămiţică dragă, lasă-mă niţel

să cuget în tihnă, ca orice viţel!

Nu aceasta zeamă lungă, insipidă,

îmi provoacă mie atâta obidă,

meditam la faptul că prea mulţi viţei

sunt pe lumea asta ce rămân holtei

din motivul simplu, însă evident,

că nu au, mămucă, un apartament,

o casă acolo, n-au un aşternut

să-i ofere soaţei, ca orice cornut.

Mămiţică dragă, vouă ce vă pasă,

că a fost programul ăla „Prima casă”

şi aveţi deasupra un acoperiş.

- Care „Prima casă”? Un alişveriş

a fost pentru unii, Joienele dragă,

că puteau să-i spună chiar şi... „Prima şpagă”.

Coşmelia asta ce stă într-o rână

a fost... prima casă a lu` a bătrână

şi-am primit-o zestre, pe lângă trusou,

când m-au dat de-acasă după primul bou.

Să nu-mi iasă vorbe, fiindcă eram fată

şi te-aveam pe tine, ţi-au găsit un tată

care, Joienele, nu avea un sfanţ

şi dormea, ca boul, noaptea într-un şanţ.

Dacă n-aveam casa, zestre de la bună,

dormeam lângă tactu toţi, sub clar de lună...

De plictiseală...

Sunt plictisit cum este o legumă
ce stă de-ast` vară singură pe vrej,
aş vrea să-mi spună cineva o glumă,
dar e târziu şi prea puţini sunt treji,

sunt plictisit ca trenul din triaj
ce-aşteaptă un mecanic să-l urnească,
sunt plictist cum este un bagaj
uitat în gară de un gură-cască,

sunt plictisit cum ceasul de la mână
e plictisit de când nu l-am întors,
sunt plictisit cum mâţa cea bătrână
e plictisită de atâta tors,

sunt plictisit cum este un holtei
când fata o învârte fără sârg,
sunt plictisit ca pupăza din tei
când nimeni n-o mai plimbă pe la târg,

sunt plictisit ca trântorul în stup
visând la mierea albelor livezi,

sunt plictisit precum cumătrul lup

în aşteptarea caprei cu trei iezi,

sunt plictisit cum este eunucul

adus de Suleyman pentru harem,

ce-şi pufăie în linişte ciubucul,

departe de privirea lui Hurrem,

sunt plictisit cum puiul în găoace

se plictiseşte când e singur cuc,

sunt plictisit şi, neavând ce face,

voi sta vreo zece ore pe faisbuc...

Vulpea şi câinele

Vulpea, renumita hoaţă

ne-ntrecută în „idei”,

s-a gândit s-ajungă soaţă

câinelui rămas holtei.

Urmărea cu orice preţ

să-şi încerce acest plan,

căci văzuse-ntr-un coteţ

doar puicuţe de vreun an,

iar coteţu-acela mare

ştia sigur că-l avea

în pază şi apărare

câinele vizat de ea.

Câte vorbe dulci să-i spună

a putut, nu ştiu nici eu,

dar, în mai puţin de-o lună,

a ajuns... madam Dulău.

A urmat luna de miere,

cu fripturi mari la grătar

şi stropite, cum se cere,

cu cel mai bun Murfatlar.

Lua, fără a se teme,

azi o puică, mâine iar,

că-n coteţ, după o vreme,

n-a rămas un... ou măcar.

Şi atunci, se înţelege,

şi-a făcut frumos bagajul

şi a apelat la lege

să-i desfacă mariajul.

Rămas singur şi sărac,

neavând ce pune-n oală,

câinele şi-a zis, posac:

- De-acum, fără îndoială,

casă nu o să mai fac

cu o vulpe... imorală.

Ilie Bâtcă