Joienel şi... pădurea

- Joienele, mamă, ai, ca-n alte dăţi,

să-mi spui, de la şcoală, ceva noutăţi?,

îşi chemă Joiana fiul, să-l descoasă,

după ce acesta a intrat în casă.

- Doamna-învăţătoare ne-a spus despre munţi

că ajung, ca omul, să fie cărunţi,

când, peste întinderi de păduri eterne,

stratul de zăpadă liniştit s-aşterne.

Mămiţică dragă, m-a împins păcatul

şi i-am spus în faţă că eu, subsemnatul,

am altă părere decât dumneaei,

că în ţara noastră, munţii, care-s... chei,

n-or să-ncărunţească nici în veci de veci,

fiindcă-n anii ăştia s-au găsit zevzeci,

nişte maţe fripte, nişte nesătui

ce-au pătruns cu drujba până-n munţi silhui

şi-au ras, ca pe barbă, codrii seculari,

numai ca s-ajungă ei milionari.

- De ce, Joienele, crezi c-au făcut asta?

- Pentru că, mămucă, nimeni n-a zis BASTA!,

pentru că toţii boii care ne conduc,

dac-au închis ochii, au primit ciubuc,

pentru că de Ţară lor nici că le pasă,

fiindcă au cu toţii... cheresteaua groasă.

De plictiseală...

Sunt plictisit cum este o legumă
ce stă de-ast` vară singură pe vrej,
aş vrea să-mi spună cineva o glumă,
dar e târziu şi prea puţini sunt treji,

sunt plictisit ca trenul din triaj
ce-aşteaptă un mecanic să-l urnească,
sunt plictist cum este un bagaj
uitat în gară de un gură-cască,

sunt plictisit cum ceasul de la mână
e plictisit de când nu l-am întors,
sunt plictisit cum mâţa cea bătrână
e plictisită de atâta tors,

sunt plictisit cum este un holtei
când fata o învârte fără sârg,
sunt plictisit ca pupăza din tei
când nimeni n-o mai plimbă pe la târg,

sunt plictisit ca trântorul în stup
visând la mierea albelor livezi,

sunt plictisit precum cumătrul lup

în aşteptarea caprei cu trei iezi,

sunt plictisit cum este eunucul

adus de Suleyman pentru harem,

ce-şi pufăie în linişte ciubucul,

departe de privirea lui Hurrem,

sunt plictisit cum puiul în găoace

se plictiseşte când e singur cuc,

sunt plictisit şi, neavând ce face,

voi sta vreo zece ore pe faisbuc...