Joienel şi... simularea

- Mămiţică dragă, de pe la amiază

am nişte simptome grave de gălbează,

am simţit, deodată, o hipotermie,

am scaune dese, am şi anemie,

ce mă-ngrijorează însă cel mai tare

e că îmi lipseşte pofta de mâncare...

- Mai taci, Joienele, nu-ţi mai răci gura,

să nu-ţi scadă iarăşi, brusc, temperatura!

Ai scaune dese? Cred şi eu că ai,

c-ai băgat în tine cât într-un buhai,

de ziceai că turcii ţi se bat la gură,

ia să mănânci seara şi tu cu măsură

sau, dacă se poate, să sari peste cină

şi să vezi, băiete, că n-o să-ţi mai vină

să stai toată ziua numai la privată,

mi-ai mâncat făina toată din covată,

de-aia nu ai astăzi poftă de mâncare,

nu că ai simptome de vreo... gălbinare

şi, băiatul mamii, să nu-mi spui tu mie

că lenea se cheamă, de-acum, anemie!

- Bine, mămiţică, iată, retractez,

dar cum ţi-ai dat seama că eu simulez?

- Şi eu, Joienele, când am declarat

că-l iubesc pe tac-tu, am cam... simulat,

dar n-aveam ce face, pentru că, mămică,

m-a-mpins de la spate scumpa ta bunică

şi m-a dat de-acasă după un cornut

care-n simulare e neîntrecut.

Când băgam în brazdă, primăvara, plugul,

simula că trage, ca şi mine, jugul

sau când stăteam, noaptea, singuri în obor,

simula că face cu mine amor.

Acum, la Milano, tu crezi că lucrează?

- Ştiu şi eu, mămucă, poate simulează,

de-asta ne trimite bani din an în paşte,

cam aşa stă treaba, însă recunoaşte

că în ţara nostră nu sunt simulanţi

care să-i întreacă pe... - Pe guvernanţi?

Aşa-i, dragul mamii, ăştia simulează

nu fleacuri ca tine, de-astea cu... gălbează,

tot ce fac ei astăzi e o simulare,

încât Joienele, de-aşa guvernare

(îţi spun numai ţie), îmi cam vine acru.

- Păi, nu-i guvernare, e un... simulacru!