Joienel şi... horticultura

Văzând că Joiana umblă prin ogradă,
Joienel o prinse uşurel de coadă
şi, ca altă dată, foarte circumspect,
reluă cu mă-sa un mai vechi subiect.
- Din această curte primită ca dotă
îmi revine, mamă, şi mie o cotă,
una cât de mică, dar să-mi aparţină?
- De ce, Joienele? - Să-mi fac o grădină
pe care, din toamnă, s-o împart în straturi,
iar la primăvară să pun zarzavaturi,
cucurbitacee, nişte crucifere,
vinete, tomate şi tot ce se cere
să aibă în curte omul gospodar...
- Joienele, mamă, dar tu ai habar
că grădinăritul cere mult efort?
- S-o crezi tu, mămucă, e un fel de sport
pe care îl practici, ca să fii în formă,
pentru asta, zilnic, îţi fixezi o normă
şi mergi în grădină, unde dai cu sapa
până, de pe tine, simţi cum curge apa.
- Cine mai munceşte azi cu aşa spor?
- Am văzut un nene la televizor
cum culegea roşii, mulţumit de sine,
şi să ştii că nenea nu-i un oarecine.
- O fi nenea ăla bun horticultor,
însă din postura de conducător
pe care o are, dânsul ne arată
cam cât valorează...ceapa degerată.