Joienel şi... handicapul

- Când spuneai că tata-i un handicapat,
tu glumeai, desigur, sau... e-adevărat?
- Joienele, mamă, ia mergi de te plimbă,
să nu-ţi zic şi ţie ce-mi vine pe limbă!
- Ba, să ştii, mămucă, eu nu plec de-aici
la nicio plimbare, până nu-mi explici
cum se manifestă acest handicap!
Dacă e genetic, nici eu n-o să scap
şi, la fel ca tata, voi fi blestemat
să trăiesc în ciurdă cu acest stigmat,
şi să-mi petrec viaţa tot în izolare,
doar că eu, mămucă, am o consolare,
fiindcă guvernanţii (pe care-i faci hoţi,
dar îi faci degeaba) se-ngrijesc de toţi,
şi de ăla mare, însă şi de... mucea
şi nu-i lasă, singuri, să îşi poarte crucea,
ajutoru-acela circumstanţial
nu-i de ici, de colo, e... substanţial.
- Joinele, dragă, iar vorbeşti în dodii
şi îţi pui speranţa în nişte jigodii!
Ce ajutor, mamă, despre ce vorbeşti?
Asta este ţara în care trăieşti
și-n această ţară, precum ţi-am mai spus,
totul se petrece cu josul în sus,
ajutorul ăla despre care zici
n-o să-l vezi că merge la nişte calici,
fiindcă ajutorul circumstanţial
este, mai degrabă, ... preferenţial
și-l primește boul, numai dacă are
o consoartă care, azi, e... sculă mare.
- Mulţumesc, mămucă, pricep cum stă treaba,
lasă ajutorul, că-mi explici degeaba,
spune-mi dacă tata e handicapat
şi plec la plimbare, cum mi-ai... indicat!
- Joienele, mamă, de ce să te mint?
Pentru tac-tu, asta-i vorbă de alint,
el, întreaga viaţă, n-a-nghiţit un hap,
cu toate că este cam... greuţ de cap,
dar nu-ţi fă probleme, că nu-l moşteneşti!
Îţi spun altădată al cui viţel eşti...