Joienel şi... handicapul

- Când spuneai că tata-i un handicapat,
tu glumeai, desigur, sau... e-adevărat?
- Joienele, mamă, ia mergi de te plimbă,
să nu-ţi zic şi ţie ce-mi vine pe limbă!
- Ba, să ştii, mămucă, eu nu plec de-aici
la nicio plimbare, până nu-mi explici
cum se manifestă acest handicap!
Dacă e genetic, nici eu n-o să scap
şi, la fel ca tata, voi fi blestemat
să trăiesc în ciurdă cu acest stigmat,
şi să-mi petrec viaţa tot în izolare,
doar că eu, mămucă, am o consolare,
fiindcă guvernanţii (pe care-i faci hoţi,
dar îi faci degeaba) se-ngrijesc de toţi,
şi de ăla mare, însă şi de... mucea
şi nu-i lasă, singuri, să îşi poarte crucea,
ajutoru-acela circumstanţial
nu-i de ici, de colo, e... substanţial.
- Joinele, dragă, iar vorbeşti în dodii
şi îţi pui speranţa în nişte jigodii!
Ce ajutor, mamă, despre ce vorbeşti?
Asta este ţara în care trăieşti
și-n această ţară, precum ţi-am mai spus,
totul se petrece cu josul în sus,
ajutorul ăla despre care zici
n-o să-l vezi că merge la nişte calici,
fiindcă ajutorul circumstanţial
este, mai degrabă, ... preferenţial
și-l primește boul, numai dacă are
o consoartă care, azi, e... sculă mare.
- Mulţumesc, mămucă, pricep cum stă treaba,
lasă ajutorul, că-mi explici degeaba,
spune-mi dacă tata e handicapat
şi plec la plimbare, cum mi-ai... indicat!
- Joienele, mamă, de ce să te mint?
Pentru tac-tu, asta-i vorbă de alint,
el, întreaga viaţă, n-a-nghiţit un hap,
cu toate că este cam... greuţ de cap,
dar nu-ţi fă probleme, că nu-l moşteneşti!
Îţi spun altădată al cui viţel eşti...

Citându-i pe clasici

Ţară de pripas
de Alexandru Vlahuţă


Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.
Din ea făcu o prăvălie
Şi, ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă:
Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare
Poftiţi, să faceţi târg cu mine!
Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi... Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!
Aşa sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşterii vin de zor.
În zece ani, ce de lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,
Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană ţară de pripas!