Nu vom uita, Monica!

Ca procuror al ţării devotat,
pe toţi duşmanii clasei muncitoare
i-ai dibuit şi apoi i-ai săltat
şi i-ai trimis să steie la răcoare.

Tu ne prezinţi trecutu-ţi glorios
(vopsit, meticulos, cu acuarela),
pe care ar fi fost invidios,
de-ar fi trăit şi astăzi, chiar Mandela.

Nu-ţi vom uita, Monica, nici curajul
din vara şi la figurat fierbinte,
când nu ai părăsit nicicum garajul,
veghind o lună lângă preşedinte.

Tu şi micuţul Neamţu, doi eroi,
aţi stat pe baricade ne-nfricaţi,
având la îndemână usturoi
cu care pe „strigoi” să-i alungaţi.

Religia, o frază inventată
de nu ştiu cine (tot un muritor),
din şcoală tu o vrei îndepărtată,
spre liniştea acestui brav popor.

Românii care te apreciază
pentru ce-ai fost, vei fi şi încă eşti,
cu siguranţă, Moni, te votează,
dar numai la... calendele greceşti.

Mesaj către protestatari

De-aş fi eu preşedinte, să vă calc,
sau să vă-mpuşte, să îmi pun băieţii,
exact cum fac amicii, cu mistreţii,
în marea căsăpeală de la Balc!

Nişte penibili, aşteptând o pleaşcă,
doar asta sunteţi, nişte mici corupţi,
doar nişte proşti! Ce dacă sunteţi mulţi?
Poliţia aş vrea să vă strivească!

Să se retragă, grabnic, într-o grotă,
mai marii ţării şi să decreteze,
in corpore, ca ţara s-o salveze,
chiar printr-o, neagră, „noapte hughenotă”!

Ilie Bâtcă 



Pamflet inspirat după:
http://www.cotidianul.ro/ce-le-doreste-ion-tiriac-protestarilor-din-piata-universitatii-170273/

Vinovat e doar preşedintele

Am vorbit la telefon, în ultimele zile, cu mai bine de o sută dintre foştii colegi. I-am sunat să le spun „La mulţi ani!” dar şi să le reamintesc că, la sfârşitul lunii, urmează să ne întâlnim la adunarea generală a Asociaţiei. Dintre aceştia, doar vreo câţiva nu mi-au pus obsedanta întrebare: „Ai primit-o?” Nu, până astăzi, nu o primisem. Şi nici nu eram nerădător să o primesc, ştiind, cu multe luni în urmă, că pensia mea urmează să fie diminuată. Aşa că, prea puţin îmi păsa de acel petec de hârtie, purtând o semnătură indescifrabilă, prin care eu, domnul Bâtcă D. Ilie, beneficiar provenit din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, deci nu domnul colonel (r.) B. D. I., sunt anunţat că, prin prezenta, mi se stabilesc, cu începere de la data de 01.01.2011, următoarele drepturi care, puse la un loc, dau pensia mea brută. Care pensie brută este diminuată cu vreo 500 de lei faţă de cea pe care tot eu, dar de data asta colonelul în rezervă Bâtcă D. Ilie, o primisem, timp de 10 ani, pe baza unei legi în vigoare pe vremea când am trecut în rezervă, lege care, printre altele, îmi consfinţea şi statutul de cadru militar în rezervă.

Acea lege, bună, rea, cum o fi fost ea, a fost abrogată. Că domnii care au făcut acest lucru au încălcat legea fundamentală – Constituţia ţării – nu mai interesează pe nimeni. Pot spune că nici pe mine. Mă afectează din ce în ce mai puţin şi faptul că pensia mi-a fost diminuată şi că va trebui să restitui suma pe care am primit-o în plus, faţă de pensia recalculată, timp de un an. Nici luarea abuzivă a gradului militar, la fel ca unuia care a săvârşit nu ştiu ce infracţiune, pentru care a fost condamnat, nu mă mai deranjează. Nu mă mai intrigă nici minciunile deşănţate ale lui Oprea, ultima fiind cea în legătură cu majorarea pensiilor la peste 90% dintre „benefeciarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”. De ce este aceasta o minciună? Pentru că, din cei peste 100 de foşti colegi cu care am discutat în ultimele zile, doar unuia i-a crescut pensia, cu enorma sumă de... trei lei. Ceilalţi au primit decizii cu sume diminuate cu mult faţă de pensiile normale sau faţă de cele care apăreau în numeroasele tabele actualizate, reactualizate, revăzute şi adăugite. Ştiu eu? S-ar putea ca toţi foştii mei colegi să se încadreze la categoria „excepţii”, cum îi place domnului Tiberiu Frăţilă să spună. Nu i-am spus şi gradul de contraamiral de flotilă pe care, conform aceleeaşi legi pe care o apără acum, îl va pierde o dată cu încheierea socotelilor cu armata.

După toate acestea mi-a rămas doar un gust amar şi regretul că nu mi-am închinat viaţa unui alt ţel decât acela de a sluji Ţara. Începusem să mă obişnuiesc cu toate aceste lovituri, când, astăzi, am încasat alta. Nu de la viaţă ci de la cei care îşi bat joc de viaţa noastră. Astăzi am primit decizia privind revizuirea pensiei. E mult spus am primit-o. Pentru că am cules-o de pe jos, de pe holul blocului, de sub cutiile poştale, acolo unde căzuse, după ce poştaşul o pusese în cutia care poartă numărul apartamentului meu. Pe cine să învinovăţesc pentru asta? Poştaşul nu are nicio vină. Să fie de vină subordonaţii lui Oprea, cei care mi-au expediat plicul cu decizia privind revizuirea pensiei? Nu cred. De unde bani pentru timbrele poştale, când fondurile au fost cheltuite pentru expedierea felicitărilor mincinoase prin care Oprea îi anunţa pe „beneficiarii...” cât s-a luptat el pentru a le majora pensiile. Asta e! Singurul vinovat e preşedintele. I-am zis de nenumărate ori, ba chiar am sesizat şi în scris, să „rupă” din fondul de reparaţii şi să ne pună şi nouă, la bloc, nişte cutii poştale mai ca lumea. Eu am zis, eu am auzit. Nu-i nimic! În ianuarie vom avea adunarea generală şi poate o să-l schimbăm. Măcar la bloc să avem şi noi un preşedinte mai acătării.

Umbra lui Bercea. La Costeşti

(după Grigore Alexandrescu)

Ale corturilor umbre încep să se desfăşoare,
Către satul de alături, maiestoase, se întind,
Iar pirandele-nţolite, purtând chile de odoare,
Uşuiesc copii care, la grătar, privesc cu jind.
Pe izlaz venind aceştia, de pe uliţe înguste,
De-ale micilor arome, ca de un magnet, atraşi,
Se hlizesc la cuconetul ce se-mpiedică în fuste,
Alergând să ostoiască foamea multor bulibaşi.
Este ceasul ghiftuirii: un morman de bunătăţuri,
Ca din cornul abundenţei, se revarsă peste mese
Şi, precum, odinioară, caii lor scăpaţi din hăţuri,
Se reped toţi căldărarii spre bucatele alese.
Purceluşilor de lapte, c-un măr îndesat în gură,
Li se-alătură curcanul rumenit la foc domol,
Printre mici, tronează, falnic, un batal făcut friptură,
Neştiind ei, căldărarii, ce-i ăla colesterol.
Precum apa susurândă, vinul curge în pocale,
Stingând setea, aţâţată de muştar şi de mujdei,
Bulibaşilor ce bagă hartane întregi la foale,
Sub privirea pofticioasă a acelor puradei.
De puteri sleiţi şi astăzi, după truda de la câmp,
Uitând şi să-şi mai adape animalele din curţi,
Pe la garduri vin gagii şi privesc cu toţii, tâmp,
La cravatele din aur, arcuite peste burţi.
Pe izlazul plin de corturi, decibelii se-ntretaie,
Sar cuţitele pe mese şi cafeaua din ibric,
Pe manelele cântate chiar de Guţă Nicolae,
Miss Piranda, posedată, scoate dracii prin buric.
Peste corturi, peste mese, noaptea stă să se coboare,
O suflare parcă trece peste toate, ca un nor,
Bulibaşii strâng din umeri: Ziua asta, prima oară,
Nu se mai aude Puştiu Sorinel, la difuzor.
Scuipă-n sân cîte-o priarnadă şi, pierdută, se căinează:
- Haoleo, iote-o fantomă, cocoţată pe-un zaplaz,
Face semne, dă poruncă, se încruntă, ne mustrează,
C-am făcut paranghelie, fără dânsa, pe izlaz.
Cioabă, tu care eşti rege peste toţi ai tăi din şatră
Şi-ai decis să-ţi faci palatul, pentru sibieni, muzeu,
Dă la baba un tăciune, din ăia nestinşi, din vatră,
Să-ţi ghicească dacă semnul e trimis de Dumnezeu!
Este el, cum îl arată ceafa groasă şi tunsura,
Omul care-a stat în faţă la-mpărţit de caşcaval,
Un frate de preşedinte i-a cinstit chiar bătătura
Şi i-a botezat nepoata. Este Bercea Mondial!
„Bercea!”, bâiguie Stănescu; „Bercea!”, răcneşte şi Cioabă.
Acest nume se înalţă în văzduh, ca un ecou,
Iar gagii de la garduri nu pricep, măcar o boabă,
Dacă Bercea Mondialu infractor e sau erou.
Sărutare, Mondiale, treci la masă şi haleşte,
Din Slatina, pân-acilea, ai bătut destulă cale,
Ia din purceluşu` ăla, că-ncepe să se răceşte,
Gustă şi din vinu` ăsta, trăi-ţi-ar neamu` matale!
Râvna-ţi fu neobosită, rezultatul, pe măsură,
Dar te-au ţinut caralii, pe nedrept, în colivie,
La un loc cu românaşii care tâlhăresc şi fură,
Neţinând cont că matale ai şi claustrofobie.
Intreprinderea ta, vere, a fost nobilă şi mare,
Să fie doi ani de-atuncea, când l-ai adus, mintenaş,
La paranghelia noastră, ca invitat de onoare,
Chiar pe fratele cel mare al cinstitului tău naş.
Pentru gestul tău de-ai face un cadou doamnei Maria,
Cocoşeii strânşi în salba ce i-ai prins-o chiar la gât,
Îmi scot, Mondiale, iarăşi, în faţa ta pălăria
Şi te rog să-i chemi şi astăzi pe cei doi. Numai atât!
................................................................................
Au trecut vremile-acelea, de campanii prelungite
După zâmbete, urale, poze şi, desigur, voturi.
În zadar aşteaptă rromii, pentru că un cogeamite
Preşedinte nu mai are ce s-adune de prin... corturi.

Ilie Bâtcă  

Mai bine informator decât... dezinformator

Mă fraţilor, să ştiţi că pă mine preşedintele ăsta al nostru, al tuturor românilor, mă cam băgă în încurcătură. Da, mă băgă rău de tot, ce mai. De-acu fo doauă zâle, de când zâse el la tilivizor vorbele alea de-l învăţă Elena Udrea să le zâcă depre pensiile noastre nesâmţite, să dusă dracului liniştea mea. Doar ce-o mai potolisăm pă muiere dupe supărarea că, din toată pensia din luna asta, venii acasă cu doauă pâini ş-o cutie de lapte din ăla de-i place ei, că atât mai putui să cumpăr din banii ce-mi rămasă dupe ce plătii toate hangaralele pă la bancă, că acu să porni iar. Că d-aia pensia mea să răduse mai mult de jumate, că nu mă făcui şî io, ca alţii, militar de carieră. Că-l auzî ea pă preşedinte la tilivizor că numa lu ăştia, militarii de carieră, o să le rămâie pensiile întregi. Degeaba îi esplicai io că d-aia făcui şî liceul militar, şî şcoala de ofiţeri, ca să ajung militar de carieră, da dacă nu putui, nu putui şî gata. Tomna când mai aveam puţân ş-ajungeam şî io militar de carieră, mă-mpinsă dracu de mă cerui la pensie. Să zâcă mersi domn Băsescu că nu ne făcurăm toţi militari de carieră. Că de unde lua Boc bani acu, ca să ne crească pensiile la toţi?

Şî să mai înţâfnă asta a mea că de ce, când fusăi locotinent şî mai veneam cu fo bluză ruptă p-acasă sau pătată de vaselină sau ulei, zâceam că-i de la transportor, dacă io nu călcai în viaţa mea păn transportor? Acu, de unde să ştie muierea de câte ori mă urcai eu într-un transportor? Că doar nu ierea s-o iau cu mine la plimbare prin poligoane sau pă câmpurile de aplicaţie, că ea trebuia să şază acasă cu copchii, că nu puteam să-i lăsăm sânguri, de capul lor, cu săptămânile, cât ieream io plecat. Şî nici domn Băsescu n-are de unde să ştie, sireacu, câte zâle şî nopţi petrecui eu păn transportor, şî pă arşiţă, când zâceai că acu, acu să topeşte blindaju şî ţi să scurge pă dupe ceafă, şî pă gerurile alea de foc de-ţ rămânea degetele lipite de chepeng. N-are de unde şti, că doar nu să ţânea dupe mine cu barca aia a lui, "Biruinţa" parcă-i zâcea.

Când io dădeam cu capu de toate alea păn transportor, el dormea cu capu pă fro masă dintr-o crâşmă sau bătea străzile porturilor în căutarea bordelurilor. Acu, e drept că păste mine nu prea trecui cu transportoru. Nu păste mine, ăsta de scriu rândurile de faţă, ci păste mine d-alea de fac buuum. Recunosc, nu trecui. Da, dacă ştiam că, păntru a primi pensia întreagă, e musai să fi trecut cu transportoru păste mine, împrumutam dracului o mină de pă la geniştii din unitate, o puneam frumos sub transportor, făceam o poză cu ea şi acu puneam poza la dosaru de pensie. Să mai lega domn Băsescu acu de mine că nu trecui păste mine? Nu să mai lega. Da, dacă nu mă descurcai, aşa-mi trebuie. Cât mă costa o poză? Patru, cinci lei acolo, da aveam acu pensia întreagă.

Mă fraţilor, cel mai tare să cătrăni asta a mea când auzi chestia aia cu miliardul de-l primirăm noi, când merserăm cu mâna întinsă la ăia de ne scoaseră de pân armată. De-asta vă zisei că nu mai am linişte în casă. Că mă toacă muierea toată zâua la cap că unde-i diferenţa de bani, că io, acum fo zece ani, când ieşii la pensie, nu-i dădui decât fo sută de milioane şî ceva. Atâta îmi deteră de la unitate, atât îi dădui. Alţi bani, de unde? Că nu oprii, păcatele mele, nici măcar de-o bere, doauă, acolo. Om cinstit, ce mai. Da, muierea, nu şi nu. Că unde-s banii? Ce făcui cu ei? Acu io nu ştiu cum să scap de gura muierii. D-aia vă scrisei. Poate îmi dă careva fun sfat. Mă gândii eu să merg la unitate, să cer o ţâdulă din care să reiasă ce şi cum, ca să potolesc muierea, da nu cred că că o să mă crează. Ea îl crede pă domn Băsescu, că d-aia e preşedintele nostru. Da, dacâ îi trimiţ io o recomandată lu domn Băsescu şî-l rog să-mi dea, cu împrumut, până primesc pensia întreagă luna viitoare, fo oapt sute de milioane şî ceva, diferenţa până la miliardul ăla de zâce el că-l primii, ce zâceţi, mi-o da? Poate i-o fi rămas ceva mărunţiş din banii de-i luă pă bărcile alea de le vându.

Că nu putu şî ăsta să rămâie un simplu informator, acolo. Să făcu acu şî dezinformator, ca să nu mai am io linişte în casă...

Fane Sucitu