Se afișează postările cu eticheta încurcătură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta încurcătură. Afișați toate postările

vineri, 10 iunie 2011

Lista lu Oprea


Mă, fraţilor, iote că trăii s-o văz şi p-asta. De când mă ştiu, mă roase şi pă mine o ambiţie. Să fiu, dacă nu primul, măcar păntre primii 10%. Nu prea reuşii io până acu şi-mi păru rău. Îmi păru rău, ce mai! Da, iote că, de data asta, mi să împlini visul. Cum auzii io de la tilivizor că băieţii lu Oprea puseră la vedere o listă cu noile noastre pensii, cum dădui fuga să mă benoclez şi io în ea. E drept că nu putui de primaşi dată, că să buluciră alţii înaintea mea, să vază ce şi cum, aşa că, mai de voie, mai de nevoie, cam trebui să aştept.
Mă, fraţilor, da nu îmi păru rău că aşteptai. Că, ce să vezi? Dupe ce scrisei io numărul dosarului de pensie în pătrăţica aia şi-i dădui calculatorului un bobârnac, aşa, ca să-şi facă treaba, apăru şi pensia mea. Şi aia veche, nesimţită, da şi asta de-acu pă care o calculară băieţii lu Oprea, dupe cum le ceru domnii Băsescu şi Boc. Făcui io repede o socoteală, pă deşte, că nu fu deloc greu, şi văzui că-mi scăzu pensia, aia nesimţită, cu fro 500 de lei. Dă-i dracu de 500 de lei, zisei io. Ce ăştia mă făcură pă mine? Important este că, iote, dupe o viaţă, ajunsei şi io păntre primii 10%. Că, parcă aşa zise domnu Oprea, că numa la fro 10% o să le scază pensiile.
Acu, io mă bucurai păntru mine, da să ştiţi că îmi păru rău păntru unu din leatu meu. Că mă sună ăsta şi-mi spuse că lui nici nu-i scăzu, nici nu-i crescu pensia. Rămase bătută în cuie. Niciun bănuţ în plus, niciunul în minus. Drept să spui, nu prea-l crezui. Că cum vine asta, zisei io. Să canoniră băieţii ăştia a lu Oprea atâta amar de vreme şi nu găsiră nimic de care să să lege? Da, când dădui fuga înapoi la listă şi-o luai io aşa, mai pă-ndelete, văzui că are dreptate. Mă, fraţilor, nu e singuru leatu ăsta al meu în situaţia asta, că mai sunt destui pă care Oprea îi puse în încurcătură. Că ăştia, săracii, cu pensia rămasă neschimbată nu pot să să ţie nici cu noi, ăştia 10%, da nici cu ăilalţi care să treziră cu pensiile mărite. Na, că era să spui nesimţite.
Îmi păru rău de ei, nu zic nu. Da, mai rău mi-ar fi părut de mine dacă nu mă regăseam păntre cei 10% pă lista lu Oprea...


Fane Sucitu

luni, 4 aprilie 2011

Numa p-asta, că-i caldă...

          Mă, fraţilor, mi-e ruşine să vă zic, da bag samă că nu prea mă ţinui de cuvânt. Om bătrân şi nu mă ţinui de cuvânt. Zisei eu, în urmă cu fro doauă săptămâni, aşa, mai mult păntru mine, că n-o să mă mai leg de Oprea, da nu reuşii. Nu reuşii şi gata. Acu, pă mine nu de Oprea mă durea grija, că nici pă el nu prea-l duru de mine. Da, io mă gândii mai mult la băieţii ăia ai lui, de-i ţine el, zi şi noapte, în tură, ca să citească toate neroziile de le scriu io sau alţii pă tot felu de bloguri dăspre mai ştiu io cine. Adică ştiu io, că nu-i greu să ţiu minte. Că io, când scriu, scriu dăspre Băsescu, dăspre Boc şi Oprea şi, aşa, când îmi pică mie bine, mai zic ceva şi dăspre Elena Udrea. Dăspre alţii, ce păcatele meu să scriu, că nu prea mă pricep. Îi las p-alde Gâdea, Ciutacu şi Mircea Badea să zică tot ce le trece lor păn cap să zică.
        Da, d-asta vă zisei io, mă, fraţilor, că nu mă ţinui de cuvânt. Nu mă ţinui, că nu putui. Cum cetii io într-o gazetă că Oprea îi chemă la ordin, la Bucureşti, pă toţi comandirii din armată, cum simţii aşa, ca o furnicătură, păn buricu deştelor. O furnicătură d-aia de-ţi vine să-ţi muşti deştele, ca să n-o mai simţeşti din cauza durerii. Mă fraţilor, da azi, cum îmi lipii io vârfu deştelor de tastele calculatorului, cum îmi trecu furnicătura. Aşa că, ce-mi zisei io? Decât să ţie furnicătura asta nu ştiu cât, şi să-mi roz deştele, cum făceam când ieream io mic, mai bine îmi calc cuvântu. Doar de data asta. Ştiţi voi, cum ar zice porcu „Numa p-asta, că-i caldă...”
        Păi, cum să nu scriu io de Oprea, mă fraţilor, când iote ce frumos le aduce el din condei. Vă zic io, cu vorbele lui, ca să vă minunaţi şi voi: „Purtăm grija fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru că fiecare om, indiferent de grad şi funcţie, este în sine o resursă valoroasă, pe care Armata şi Ţara contează” . Vedeţi, dacă voi vă înghesuirăţi ca chiorii şi ieşirăţi din armată, indiferent de gradu şi fucţia pă care le avurăţi, n-are cine să vă mai poarte acu de grijă. Vă purtaţi singuri. Şi nici nu mai reprezentaţi o resursă valoroasă pă care Armata şi Ţara să mai conteze. Voi nu mai contaţi deloc. Da, deloc, ce mai. Da, ce zic eu voi, de parcă io n-aş fi tot p-acolo.
        „Am reuşit, cu inteligenţă, cu pricepere şi determinare... să ne administrăm eficient resursele şi să putem spune că avem şi multe rezultate cu care ne putem mândri.” , cică le mai zise Oprea ălora de căscau ochii şi gura la el. Mă, da ministru ăsta nu spuse şi cu a cui inteligenţă făcu el toate astea, că la el nema inteligenţă. Şi mai zise domnu Oprea ceva de-mi merse la inimă, cum că „să creştem gradul de disciplină al personalului, pentru ca sarcinile importante care ne revin să poată fi îndeplinite eficient şi în termenele stabilite. ” Mă, ce-i al lui e al lui. Ţine omu la disciplină? Ţine! Aşa fu toată viaţa lui de-o petrecu în armată. Mă, fraţilor, lu ăsta când îi spunea un şef mai mare să-i facă un grătar, să să simţească şi el bine, şi să mai puie, lângă ciozvârsta aia rumenită bine, şi o sticlă, doauă de zaibăr, făcea ăsta, Oprea, pă dracu în patru şi-l mulţămea pă şef. Asta, da disciplină! Păi, cum crezurăţi voi că ajunsă ăsta, dintr-un biet izmănar, ditamai ghinărar?! Iac-aşa! Da acu, io stau şi mă gândesc că ăsta, Oprea, vrea să aducă diciplina din armată la gradu lui, de patru stele, că de cinci stele auzii că ajunsă asta, disciplina, abia păn ţările alea cu state vechi în NATO.
        Vă mai zic una şi gata. Tot de-a lu Oprea, mă, fraţilor, păi ce credeaţi voi. Mă, mai zise ăsta că „Avem tot sprijinul Preşedintelui României şi al Primului-ministru pentru ne putea îndeplini misiunile şi obiectivele... „ Iote aşa, Oprea are tot sprijinul Preşedintelui României şi al primului-ministru. Da, noi, al cui sprijin îl mai avem, mă, fraţilor, că Băsescu zise, acu fro doi ani, că el ne sprijină şi pă noi, camarazii ăştia ai lui Oprea, de furăm lăsaţi la vatră, lângă fomei, să nu să atingă nimeni de pensia noastră? Da, acu, dacă preşedintele şi Boc îi acordară tot sprijinul lui Oprea păntru obiectivele alea ale lui, de unde dracu să mai găsim noi sprijin, că să termină?! Da, dacă noi, în loc să aşteptăm sprijin de la alţii, cum ar fi Băsescu şi Boc, de exemplu, căutăm sprijinu în noi, în fiecare, nu-i mai bine ? Ce ziceţi? Io zic că da.
S-auzim de bine! 
Fane Sucitu

vineri, 11 februarie 2011

Mai bine informator decât... dezinformator

Mă fraţilor, să ştiţi că pă mine preşedintele ăsta al nostru, al tuturor românilor, mă cam băgă în încurcătură. Da, mă băgă rău de tot, ce mai. De-acu fo doauă zâle, de când zâse el la tilivizor vorbele alea de-l învăţă Elena Udrea să le zâcă depre pensiile noastre nesâmţite, să dusă dracului liniştea mea. Doar ce-o mai potolisăm pă muiere dupe supărarea că, din toată pensia din luna asta, venii acasă cu doauă pâini ş-o cutie de lapte din ăla de-i place ei, că atât mai putui să cumpăr din banii ce-mi rămasă dupe ce plătii toate hangaralele pă la bancă, că acu să porni iar. Că d-aia pensia mea să răduse mai mult de jumate, că nu mă făcui şî io, ca alţii, militar de carieră. Că-l auzî ea pă preşedinte la tilivizor că numa lu ăştia, militarii de carieră, o să le rămâie pensiile întregi. Degeaba îi esplicai io că d-aia făcui şî liceul militar, şî şcoala de ofiţeri, ca să ajung militar de carieră, da dacă nu putui, nu putui şî gata. Tomna când mai aveam puţân ş-ajungeam şî io militar de carieră, mă-mpinsă dracu de mă cerui la pensie. Să zâcă mersi domn Băsescu că nu ne făcurăm toţi militari de carieră. Că de unde lua Boc bani acu, ca să ne crească pensiile la toţi?
Şî să mai înţâfnă asta a mea că de ce, când fusăi locotinent şî mai veneam cu fo bluză ruptă p-acasă sau pătată de vaselină sau ulei, zâceam că-i de la transportor, dacă io nu călcai în viaţa mea păn transportor? Acu, de unde să ştie muierea de câte ori mă urcai eu într-un transportor? Că doar nu ierea s-o iau cu mine la plimbare prin poligoane sau pă câmpurile de aplicaţie, că ea trebuia să şază acasă cu copchii, că nu puteam să-i lăsăm sânguri, de capul lor, cu săptămânile, cât ieream io plecat. Şî nici domn Băsescu n-are de unde să ştie, sireacu, câte zâle şî nopţi petrecui eu păn transportor, şî pă arşiţă, când zâceai că acu, acu să topeşte blindaju şî ţi să scurge pă dupe ceafă, şî pă gerurile alea de foc de-ţ rămânea degetele lipite de chepeng. N-are de unde şti, că doar nu să ţânea dupe mine cu barca aia a lui, "Biruinţa" parcă-i zâcea.
Când io dădeam cu capu de toate alea păn transportor, el dormea cu capu pă fro masă dintr-o crâşmă sau bătea străzile porturilor în căutarea bordelurilor. Acu, e drept că păste mine nu prea trecui cu transportoru. Nu păste mine, ăsta de scriu rândurile de faţă, ci păste mine d-alea de fac buuum. Recunosc, nu trecui. Da, dacă ştiam că, păntru a primi pensia întreagă, e musai să fi trecut cu transportoru păste mine, împrumutam dracului o mină de pă la geniştii din unitate, o puneam frumos sub transportor, făceam o poză cu ea şi acu puneam poza la dosaru de pensie. Să mai lega domn Băsescu acu de mine că nu trecui păste mine? Nu să mai lega. Da, dacă nu mă descurcai, aşa-mi trebuie. Cât mă costa o poză? Patru, cinci lei acolo, da aveam acu pensia întreagă.
Mă fraţilor, cel mai tare să cătrăni asta a mea când auzi chestia aia cu miliardul de-l primirăm noi, când merserăm cu mâna întinsă la ăia de ne scoaseră de pân armată. De-asta vă zisei că nu mai am linişte în casă. Că mă toacă muierea toată zâua la cap că unde-i diferenţa de bani, că io, acum fo zece ani, când ieşii la pensie, nu-i dădui decât fo sută de milioane şî ceva. Atâta îmi deteră de la unitate, atât îi dădui. Alţi bani, de unde? Că nu oprii, păcatele mele, nici măcar de-o bere, doauă, acolo. Om cinstit, ce mai. Da, muierea, nu şi nu. Că unde-s banii? Ce făcui cu ei? Acu io nu ştiu cum să scap de gura muierii. D-aia vă scrisei. Poate îmi dă careva fun sfat. Mă gândii eu să merg la unitate, să cer o ţâdulă din care să reiasă ce şi cum, ca să potolesc muierea, da nu cred că că o să mă crează. Ea îl crede pă domn Băsescu, că d-aia e preşedintele nostru. Da, dacâ îi trimiţ io o recomandată lu domn Băsescu şî-l rog să-mi dea, cu împrumut, până primesc pensia întreagă luna viitoare, fo oapt sute de milioane şî ceva, diferenţa până la miliardul ăla de zâce el că-l primii, ce zâceţi, mi-o da? Poate i-o fi rămas ceva mărunţiş din banii de-i luă pă bărcile alea de le vându.
Că nu putu şî ăsta să rămâie un simplu informator, acolo. Să făcu acu şî dezinformator, ca să nu mai am io linişte în casă...

Fane Sucitu