- Joienele, mamă, dar ce e cu tine,
nu ţi-s boii-acasă, ce nu îţi convine,
te ajunse dorul iarăşi de coraslă?
întrebă Joiana pe a ei odraslă,
văzând că viţelul, tare abătut,
nu vrea de mâncare, nu vrea de băut.
- Cum să-mi fie bine? E-o absurditate
să existe-n lume aşa nedreptate,
să văd că, la şcoală, pe unul, Godac,
l-aduce şoferul într-un Cadillac,
pe când eu, mămucă, n-am nicio cotigă...
Discrepanţa asta chiar că mă intrigă!
Eu mai am în clasă un coleg, Purcel,
e sărac, săracul, dar e curăţel,
chiar dacă părinţii l-au crescut în paie,
în timp ce godacul are cinci viloaie.
- Tacsu lu` Godacu e din clientelă,
pentru el o vilă e o bagatelă,
la fel ca toţi porcii gemând de lipide,
ăsta suge banii de pe la partide,
când ei, la ruletă, milioane toacă,
alţii o lătură n-au să pună-n troacă.
Şi mai e şi porcul ce-a luat-o razna,
ăla de se crede că e porc... de Bazna.
Află, dragul mamii, că oricum te-ntorci,
întâlneşti în viaţă fel de fel de porci,
dar mai porci ca porcii care ne conduc,
nu trăiesc eu, mamă, alţii să apuc...
nu ţi-s boii-acasă, ce nu îţi convine,
te ajunse dorul iarăşi de coraslă?
întrebă Joiana pe a ei odraslă,
văzând că viţelul, tare abătut,
nu vrea de mâncare, nu vrea de băut.
- Cum să-mi fie bine? E-o absurditate
să existe-n lume aşa nedreptate,
să văd că, la şcoală, pe unul, Godac,
l-aduce şoferul într-un Cadillac,
pe când eu, mămucă, n-am nicio cotigă...
Discrepanţa asta chiar că mă intrigă!
Eu mai am în clasă un coleg, Purcel,
e sărac, săracul, dar e curăţel,
chiar dacă părinţii l-au crescut în paie,
în timp ce godacul are cinci viloaie.
- Tacsu lu` Godacu e din clientelă,
pentru el o vilă e o bagatelă,
la fel ca toţi porcii gemând de lipide,
ăsta suge banii de pe la partide,
când ei, la ruletă, milioane toacă,
alţii o lătură n-au să pună-n troacă.
Şi mai e şi porcul ce-a luat-o razna,
ăla de se crede că e porc... de Bazna.
Află, dragul mamii, că oricum te-ntorci,
întâlneşti în viaţă fel de fel de porci,
dar mai porci ca porcii care ne conduc,
nu trăiesc eu, mamă, alţii să apuc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu