marți, 15 octombrie 2013

Frământările lui Joienel

Privind cu tristeţe la cei din tablou
-o viţică mândră, alături de-un bou -
(aţi ghicit, desigur, scumpii lui părinţi),
îşi luă viţelul inima în dinţi
şi-i puse Joianei, scurt, o întrebare,
de era să cadă, biata, din picioare:
- Mămiţică scumpă, când erai tu fată,
stăteai, ca şi mine, fără niciun tată?
- Joienele, dragă, tu ce vrei să zici
folosind în frază negativul... nici?
Asta e părerea-ţi despre mine, mamă,
crezi că sunt o vacă din aia... bigamă?
- Iartă-mi exprimarea, n-am vrut să te supăr,
am greşit, mămucă, doar pentru că sufăr,
nu-ţi face probleme, că n-am vreo nevroză,
dar eu pe tăticu îş ştiu doar din poză!
M-ai adus pe lume în acest saivan,
când el te lăsase, aproape de-un an,
mergând să muncească în nu ştiu ce ţară,
s-avem în corlată hrana necesară.
Vreau să ştiu, mămucă, aşadar cutez
să-ntreb înc-o dată, deci reformulez:
Când erai tu fată, boii ăi bătrâni
plecau să ajungă slugă la stăpâni,
departe de ţară, departe de casă?
Asta e problema care mă apasă!
- Nu plecau, scumpete, că n-aveau motiv,
se găsea de muncă şi la colectiv,
şi pe şantiere, şi în combinate,
aveam masă verde, aveam concentrate
şi un grajd ca ăsta îl luam în rate...
- Astea sunt din basme sau de-adevărate?
Nu cumva, mămucă, tu îţi râzi de mine,
spunând c-aveam fabrici, că aveam uzine,
că aveam o flotă cum nu s-au văzut,
dac-aveam atâtea, unde-au dispărut,
că în anii ăştia nu a fost război?
- Le-au distrus pe toate, mamă, nişte BOI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu