Mai să nu o recunosc

Azi, uitându-mă la ea,
mai să nu o recunosc,
mi-am dat palme – pleosc, pleosc, pleosc -
şi-mi ziceam: O fi a mea?

De vreo doi ani şi opt luni
se făcuse mică, mică,
dar mi s-a-ntremat, nenică,
zău că nu vă spun minciuni!

Când a pus mâna pe ea,
şi-a făcut soţia cruce,
mă temeam să n-o apuce
vreun cârcel la lingurea.

Pipăind-o îndelung,
mă sorbea din ochi, ce mai!,
de credeam că, drept în rai,
într-o clipă o s-ajung.

Să-i fac un instantaneu
aş fi vrut, cu aparatul,
însă am luat... mandatul
şi l-am pus în pormoneu.

Ducând mâna la caschetă,

mi-a zis factorul poştal:

Să trăiţi, domn general,

aveţi... pensia completă!

Aşa-i place lui să-mi zică,

deşi sunt doar colonel,

dar eu îl las ca pe el

şi-i las şi... de una mică.