Joienel şi... chirurgia

- Joienele, mamă, care e problema?
O să mergi la joacă după ce-ţi faci tema,
aşa că, mămucă, nu fi viţel prost,
că nu mă îndupleci, plânsul n-are rost!
- Să ştii, mamă dragă, că dacă e udă
batista de lacrimi, eu nu plâng de ciudă
că nu merg la joacă sau că-n farfurie
nu mai am mâncare. Plâng de bucurie...
- Cum aşa, scumpete? Fă-mă să-nţeleg!
- Mai ţii minte ziua când eu, ca un bleg,
am săpat o groapă la noi în ogradă,
care să aducă a... autostradă,
iar mata, mămucă, nimerind în groapă,
ai venit acasă murdară şi şchioapă?
- Asta-i bucurie, dragă Joienele,
c-am stat, cu piciorul, o lună-n atele?
- Nu e bucurie, dar este noroc
că ţi-ai pus piciorul, singură, la loc,
fără operaţii pe la chirurgie,
pentru că-n spitale aud că-i urgie.
Cică o persoană de sex feminin
şi-ar fi rupt piciorul, aşa, din senin,
şi-ajungând pe mâna nu ştiu cărui vraci
priceput la toate, dar nu şi la vaci,
a fost operată la piciorul stâng...
- Acum ce-i cu tine? Râzi ca un nătâng!
Nu ţine, băiete, s-o faci pe deşteptul!
- Dar, biata persoană l-avea rupt pe dreptul...