(după Mihai Eminescu)
Pe Splaiul Dâmboviţei, în Duster-ul de gală,
Cezarul trece singur, în gânduri adâncit,
Al vremilor trecute alean l-a toropit
Şi-l roade întrebarea dacă vetusta-i şcoală
A scos mai mulţi, pe bandă, sau numai un tâmpit.
Privirea lui atentă-i la forfoteala străzii,
Cât timp se lasă pradă aceste introspecţii:
„Poliţia, e bine că am trimis-o-n secţii,
Să merg bară, la bară, la fel ca toţi nerozii,
S-aştept, la semafoare, cuminte-n intersecţii?”
Convins că nu e cazul să-şi facă vreun reproş,
Aruncă o privire, spre dreapata, în oglindă,
Să vadă de-i în stare escorta să îl prindă
Din urmă, cât n-apare, la stop, culoarea roş
Şi stinge-n scrumieră ţigara fumegândă.
Se-ntunecă la faţă, gândindu-se la Blaga,
La poliţiştii care şi-au aruncat cascheta,
La ce va face Igaş, de-o dovedi ancheta
Că-n Minister se-ntinde, insidioasă, plaga
Pe care s-o înlături mai poţi doar cu raşcheta.
Să ştie poliţiştii că nu a fost palavră
Când le-a trântit-o-n faţă că nu e loc de scuze,
Că procurorul poate, de-acum, să-i şi acuze
Pentru lozinca aia cu "ordinară javră"
Ce-o are tot românul, ca laitmotiv, pe buze.
Ca marmura de albă, ca ea nepăsătoare,
I-apare-n gând, deodată, ingenua Roberta,
Ajunsă, pentru unii, din fostă miss, experta
În măsluiri de voturi, ce a adus, se pare,
În Parlamentul ţării, la rang de legi, Omerta.
Şi Ponta, şi-Antonescu, micuţii derbedei,
În loc să i se-nchine, precum la Pallas, grecii,
Asupra-i dau năvală, ca în călduri, berbecii
Şi otrăvesc norodul cu ale lor idei,
Voind să o coboare din Pantheon, zevzecii.
„O! luptă-te, frumoaso, şi ţine-i în dârlogi,
Precum, odinioară, focoasele-amazoane,
Pe derbedeii ăştia ce umblă cu tromboane
Şi-n urma lor adună cohorte de milogi,
De simt cum, câteodată, m-apucă cu frisoane!”
Aşa gândea Cezarul, ajuns pe la Romană,
Blocat fiind în trafic de doi taximetrişti
Ce aşteptau, ca alţii, nerăbdători şi trişti,
Să treacă premierul, grăbit, cu-a lui coloană,
Având în frunte, iarăşi, huliţii poliţişti.
Pe străzile ticsite cu mii de cai putere,
Mulţimea dă în clocot, împrăştiind sarcasme.
Aducerile-aminte, aceste dulci fantasme,
Pentru Cezar rămas-au, azi, unica plăcere
De a domni în ţara prea plină de marasme.
Ilie Bâtcă
(septembrie 2010)
Pe Splaiul Dâmboviţei, în Duster-ul de gală,
Cezarul trece singur, în gânduri adâncit,
Al vremilor trecute alean l-a toropit
Şi-l roade întrebarea dacă vetusta-i şcoală
A scos mai mulţi, pe bandă, sau numai un tâmpit.
Privirea lui atentă-i la forfoteala străzii,
Cât timp se lasă pradă aceste introspecţii:
„Poliţia, e bine că am trimis-o-n secţii,
Să merg bară, la bară, la fel ca toţi nerozii,
S-aştept, la semafoare, cuminte-n intersecţii?”
Convins că nu e cazul să-şi facă vreun reproş,
Aruncă o privire, spre dreapata, în oglindă,
Să vadă de-i în stare escorta să îl prindă
Din urmă, cât n-apare, la stop, culoarea roş
Şi stinge-n scrumieră ţigara fumegândă.
Se-ntunecă la faţă, gândindu-se la Blaga,
La poliţiştii care şi-au aruncat cascheta,
La ce va face Igaş, de-o dovedi ancheta
Că-n Minister se-ntinde, insidioasă, plaga
Pe care s-o înlături mai poţi doar cu raşcheta.
Să ştie poliţiştii că nu a fost palavră
Când le-a trântit-o-n faţă că nu e loc de scuze,
Că procurorul poate, de-acum, să-i şi acuze
Pentru lozinca aia cu "ordinară javră"
Ce-o are tot românul, ca laitmotiv, pe buze.
Ca marmura de albă, ca ea nepăsătoare,
I-apare-n gând, deodată, ingenua Roberta,
Ajunsă, pentru unii, din fostă miss, experta
În măsluiri de voturi, ce a adus, se pare,
În Parlamentul ţării, la rang de legi, Omerta.
Şi Ponta, şi-Antonescu, micuţii derbedei,
În loc să i se-nchine, precum la Pallas, grecii,
Asupra-i dau năvală, ca în călduri, berbecii
Şi otrăvesc norodul cu ale lor idei,
Voind să o coboare din Pantheon, zevzecii.
„O! luptă-te, frumoaso, şi ţine-i în dârlogi,
Precum, odinioară, focoasele-amazoane,
Pe derbedeii ăştia ce umblă cu tromboane
Şi-n urma lor adună cohorte de milogi,
De simt cum, câteodată, m-apucă cu frisoane!”
Aşa gândea Cezarul, ajuns pe la Romană,
Blocat fiind în trafic de doi taximetrişti
Ce aşteptau, ca alţii, nerăbdători şi trişti,
Să treacă premierul, grăbit, cu-a lui coloană,
Având în frunte, iarăşi, huliţii poliţişti.
Pe străzile ticsite cu mii de cai putere,
Mulţimea dă în clocot, împrăştiind sarcasme.
Aducerile-aminte, aceste dulci fantasme,
Pentru Cezar rămas-au, azi, unica plăcere
De a domni în ţara prea plină de marasme.
Ilie Bâtcă
(septembrie 2010)
Voiam sa-ti trimit ceva si-mi joaca feste blogul tau.
RăspundețiȘtergereCred ca erau in vizita baietii de la gasca lui don' general, Maior.
RăspundețiȘtergereVoiam sa-ti spun ca m-am luminat. Acum stiu ca, te cunosteam, dar nu te recunosteam. Raman la parerea ca lumea trebuie sa te vada. Ma gandisem sa-i dau un link lui Ion Petrescu dar, constatand ca va cunoasteti, m-am lasat pagubas. Voi incerca asa cum pot, sa-mi trimit prietenii sa te vada.
S-auzim numai de bine!
Salutare!
RăspundețiȘtergerePrietenii tăi sunt şi prietenii mei, aşa că îi aştept cu drag. Ca să te răsplătesc pentru efortul pe care îl faci, îţi mai ofer câteva momente de plăcere, propunându-ţi spre lecturare parodia după "Sergentul" de Vasile Alecsandri. Pe asta a preluat-o şi Ion Petrescu pe blogul său. Altele nu a mai preluat, poate pentru faptul că le postam pe blogul SCMD, iar el nu se avea prea bine cu o parte din conducerea acestuia. Greşesc! Mi-a mai preluat una - "Ovaţie" -, dar pe asta i-am propus-o eu.
Mai târziu, o vei citi şi pe asta. S-o luăm treptat! Oricum, sunt hotărât să le postez pe toate, chiar dacă nu se va înghesui lumea să le citească. Măcar aşa, să le am undeva grămadă.
S-auzim de bine!
Ilie