Nu sunt un fan al emisiunilor de divertisment. Să fie de vină vârsta? Să fie de vină nostalgia după emisiunile pe care le urmăream în tinereţe, avându-i ca protagonişti pe monştrii sacri ai marelui sau micului ecran? Să fie amândouă, la un loc? Nu ştiu. Cert este că, ori de câte ori este anunţată o astfel de emisiune, caut un alt post sau îmi fac de lucru la calculator. Cu atât mai mult nu pot urmări genul de emisiuni-concurs al căror câştigător este desemnat de publicul telespectator, părerea juriului, format, de cele mai multe ori, din specialişti, contând prea puţin sau aproape deloc.
Ei, bine, o astfel de emisiune - „Românii au talent” - s-a încheiat aseară. N-am urmărit-o. Eram la curent însă cu evoluţia unora dintre cei care îşi disputau marele premiu – cei 130.000 de euro. Printre aceştia, şi câţiva copii cu voci de heruvimi. Le-am auzit vocile la televizorul din camera în care soţia urmărea emisiunea, săptămână de săptămână, în timp ce eu mă aflam la calculator. Fără să le văd feţele, fără să le cunosc povestea vieţii, ajunsesem să-i îndrăgesc şi să mă bucur pentru promovarea lor în etapa următoare. Aseară, câţiva dintre ei s-au confruntat în finală. Niciunul dintre cei pe care îi vedeam (şi nu numai eu) pe primul loc nu a intrat în posesia premiului pus în joc. L-a câştigat un adolescent orfan, care avea, pare-se, mare nevoie de aceşti bani. Aşa a hotărât publicul telespectator, în balanţa căruia a atârnat mai greu nu talentul ci povestea tristă a acestui tânăr.
Mă întreb atunci de ce o astfel de emisiune, al cărei scop declarat este descoperirea şi promovarea talentelor autentice s-a mai chemat „Românii au talent”? De ce nu i-au spus realizatorii „Românii au necazuri”, sau „Românii au probleme”, sau „Românii şi suferinţele lor”? Sau să-i fi spus oricum, numai „Românii au talent” nu, pentru că, s-a văzut, nu talentul a contat. Dar, să nu-i condamn nici pe realizatori, nici pe prezentatori, nici pe cei din juriu. Nu ei au desemnat câştigătorul. Au făcut-o telespectatorii. Votul lor de aseară m-a dus înapoi cu gândul la alegerile din 12 decembrie 2004, dar mai ales la cele din 6 decembrie 2009. Şi atunci, ca şi aseară, unii dintre români au desemnat câştigătorul...
Cred că la noi există o pasiune nemărturisită, dar mocnită, a votului negativ. Atitudinea ține de multe alte elemente - cultură, atitudine, sinceritate, conștiința valorii, demnitatea de a privi lucrurile în esența lor clară.
RăspundețiȘtergereGândiți-vă doar la formula care, la noi, dă totdeauna bine” sărac și curat”.
Probabil că de aici, de la starea asta , derivă marile noastre neajunsuri- ne cam mulțumește rolul de rudă săracă, de cenușăreasă, care speră că mereu va veni un prinț cu pantofiorul potrivit.
Într-adevăr, există şi persistă, de ceva vreme, această pasiune a votului negativ. Dacă nu vom fi în stare să ne debarasăm de ea, cât încă se mai poate, mi-e teamă să mă gândesc la ce se va întâmpla cu noi.
RăspundețiȘtergereSalutare Ilie si mii de multumiri pentru condoleantele transmise!
RăspundețiȘtergereCat despre felul in care voteaza sau, mai bine-zis, cum nu voteaza romanii, ce sa spun? Daca votul ar fi obligatoriu,atunci si rezultatele ar fi, cat de cat, corecte. Nici eu nu m-am prea uitat la aceasta emisiune. Dar pot totusi sa spun ca l-am ascultat la prima participare pe pustiul acela din Moldova, Iustin si am spus ca el va castiga. N-am nimerit,dar nici nu l-am votat. Asa ca, au votat mai mult altii, cu altul!