Ciuma sau „moartea neagră” a fost una dintre cele mai devastatoare pandemii din istoria omenirii. Se crede că aceasta ar fi fost cauzată de o bacterie numită Yersinia pestis şi a fost adusă în Europa, din Asia, în toamna anului 1347, de echipajele câtorva corăbii italiene care au ancorat în portul sicilian Messina. Echipajele şi călătorii erau slăbiţi, unii dintre ei morţi, alţii pe moarte. Martorii oculari nu-şi puteau explica motivul, iar medicii vremii nu găseau leacul acestei boli, mulţi crezând că aceasta a fost trimisă de Dumnezeu pe pământ pentru a pedepsi lumea. În câţiva ani, între o treime şi o jumătate din populaţia Europei a murit. Se credea că a venit sfârşitul lumii...
În momentul în care ciuma apărea într-o gospodărie, aceasta era sigilată, întreaga familie fiind condamnată astfel la moarte. Casele infestate erau marcate cu o cruce roşie, pe uşă fiind scrise cuvintele „Dumnezeu să aibă milă de noi”
„Dumnezeu să aibă milă de noi”. Asta a mai rămas să se scrie pe uşa fostului spital Pârscov din judeţul Buzău, după ce acesta a fost închis. După patru zile de la închiderea spitalului, abandonaţi de rude şi de personalul medical redistribuit, 12 bolnavi îşi aşteptau resemnaţi sfârşitul care, oricum, nu este prea îndepărtat. 12 suflete părăsite, 12 suflete mutilate de măsurile luate de nişte iresponsabili care conduc destinele acestei ţări. A rămas cu ei o asistentă. Să le vegheze la căpătâi, să nu-i lase să moară singuri, ca nişte câini, după viaţa de câine pe care au dus-o în ultimii ani. Şi mai sunt şi oamenii cu suflet din localitate, care nu i-au lăsat să moară de foame pe cei 12 năpăstuiţi, aducându-le câte ceva de mâncare...
Ciuma sau „moartea neagră” a făcut ravagii în Europa secolului XIV. „Ciuma portocalie” face ravagii în România secolului XXI...
M-am uitat putin pe postari. Nu inteleg cum, asemenea perle nu au niciun comentariu.
RăspundețiȘtergereAi vreo explicatie, colega?
Chiar ca nu inteleg nimic! Nici macar nu raspunzi?
RăspundețiȘtergereTe-am facut prietenul meu virtual, pentru ca ma faci sa crap de invidie, cand vad ce frumos scrii.
Epigramele cel putin, sunt mortale!
S-auzim numai de bine!
Nici eu nu înţeleg ce se întâmplă. Ţi-am răspuns în 7 aprilie, în jurul orei 17,00, e drept că nu aici (pe adresa de mail) şi răspunsul suna cam aşa: O explicaţie ar fi accea că e un blog despre care nu prea ştie aproape nimeni. Poate, cu timpul, când va fi descoperit... Cine ştie!? Eu voi posta în continuare, cu şi fără comentarii.
RăspundețiȘtergereS-auzim de bine!
Ilie
Mă bucur că epigramele ţi s-au părut "mortale" Spune-mi cum stai cu timpul şi cu... inima, pentru că o să postez ceva special pentru tine şi mai... mortal. Este o parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu.
Lectură plăcută şi să nu mă înjuri pentru că ţi-am dat de lucru (e cam lungă parodia, dar merită efortul, crede-mă)
S-auzim de bine!
Am citit-o cu sufletul la gura! Tare de tot! Merita publicata si pe niste bloguri cu audienta! Te rog s-o transmiti lui Marcus, ca sigur o va pune pe blogul lui. Si eu as posta-o daca-mi dai voie!
RăspundețiȘtergereS-auzim numai de bine!
Marcus a preluat-o pe blogul său la vreo săptămână după ce am postat-o eu, pe 2 septembrie 2010, pe site-ul Sindicatului cadrelor militare disponibilizate (eu fiind colonel în rezervă)şi a mai postat şi alte "prostioare" de-ale mele.
RăspundețiȘtergereDacă vrei să o postezi pe blogul personal, nu am nimic împotrivă. Au făcut-o şi alţii, fără a mă întreba, ba unii au schimbat şi numele autorului, apărând, la un moment dat, şi încă mai apare sub semnătura actorului Dan Puric. E o poveste lungă cu parodia asta. Poate pe altă dată.
Acum, fiindcă mi-ai zgândărit orgoliul, cred că o să-mi fac timp şi o să postez şi altele. Aşa, ca să nu mi-o ia alţii înainte şi să mă trezesc că eu le scriu şi alţii le semnează.
Să mă anunţi când eşti pregătit să le citeşti, ca să îmi fac şi eu timp să le postez!
S-auzim de bine!
Ilie Bâtcă
Iti sugerez sa pretinzi drepturile de autor si sa anunti pe blog la " despre mine" sau unde crezi tu, ca postarea a ceea ce scrii, poate fi facuta numai cu acordul autorului.
RăspundețiȘtergereSunt pregatit! Sigur, n-ai mai publicat nimic pana acum? Ma refer la carti, reviste, ziare etc.
Sunt bulversat de-a dreptul! Nu cred ca un asemenea talent nu a fost descoperit pana acum. Iti recomand sa strangi ce ai scris si sa cauti urgent un sponsor.Ai incercat pe la vreo editura?
Astept postari.
S-auzim numai de bine!
Să le luăm pe rând!
RăspundețiȘtergereDe publicat, am publicat destule, încât nici eu nu le mai ştiu numărul. Am debutat cu poezie, cu vreo 40 de ani în urmă, pe când eram elev în liceul militar. De scris poezie, am început de prin clasa a treia, primele „creaţii” fiindu-mi afişate de directorul şcolii la gazeta de perete, spre deliciul profesorilor şi al colegilor, mai puţin al „eroilor” mei, de obicei colegi mai mari, care îşi manifestau altfel părerea în legătură cu „opera” mea, de regulă printr-o scatoalcă zdravănă. Nu m-am lăsat, am perseverat şi am şi... progresat, ajungând la poezie umoristică mai... serioasă.
Cele mai multe dintre creaţiile de acest gen le-am publicat în perioada 2005 – 2008, când eram redactor şef la o publicaţie. Statutul de redactor şef mi-a permis să folosesc spaţiul tipografic cam cum vroiam eu, aşa că am iniţiat o rubrică săptămânală intitulată... „Tolba cu săgeţi”. În amintirea acelor vremuri, am botezat blogul meu cu acelaşi nume. Cu timpul, o să postez aici şi câteva din creaţiile din acea perioadă care îi vizau pe mai marii vremii. Îmi pare rău că, la desfiinţarea ziarului, nu am salvat din arhivă măcar aceste „săgeţi”. Şi erau destule
Ca să fiu sincer până la capăt, am scris şi versuri omagiale închinate „tovarăşului”. Nu o făceam nici din convingere, nici din plăcere, nici din prea multă iubire pentru acesta. O făcea din pură obligaţie profesională, pe vremea aceea fiind redactor la un ziar militar. Cine ar fi putut refuza „rugămintea” tovarăşului de la eşalonul superior, care îmi cunoştea înclinarea către poezie. Dar, tot în acea perioadă, scriam şi altfel de versuri „închinate tovarăşului”, pe care, bineînţeles nu le publicam. Nici măcar soţia nu ştia de existenţa lor. Pentru că am amintit de asta, voi posta două dintre „bombele” pe care le-am ţinut multă vreme ascunse în casă, departe de orice privire. Şi tot astăzi voi mai posta o parodie scrisă în toamnă, după mitingul poliţiştilor. Pe asta am publicat-o, în virtutea dreptului la exprimare prevăzut de constituţie. Când mi se va lua acest drept, voi proceda ca înainte de 1989.
În privinţa sponsorului, m-am gândit, dar nu am acţionat.
Atât pentru astăzi.
S-auzim de bine!