Scrisoare din Istanbul

(după George Coșbuc)

Rovana dragă, mail-ul meu
Găsească-mi-te-n pace!
Eu sunt la turci și-mi este greu,
Dar rabd, că n-am ce face.
Aș vrea un pas să fac, sau doi,
Dar e prea mare riscul,
Nu pot piciorul să-l îndoi,
Că mi-i beteag meniscul.

Aud că-i mare tărăboi
În București, nu șagă,
Că e Iohannis în război
Cu mine, iarăși, dragă,
Că mă hulește cu păcat,
Deși n-are dreptate,
Căci eu, din țară, am plecat
Să-mi cat de... sănătate.

Păi, mă credeau pesemne prost
S-aștept ca Uncheșelu
Sau altul să mă ia la rost
Și să îmi facă felu`?
Când îmi răspunzi, aș vrea să treci
Întâi pe la cumnatul,
Să vezi de este tot la beci
Și dă cu subsemnatul!

Iar de-o-ntâlnești, aș vrea să-i zici
Iubitei Daciana
Că n-o aștept încă aici,
Cât timp nu-mi trece rana.
Ea lupte-se cum o putea,
Dac-o-ncolțesc dușmanii,
Dar să nu umble la saltea,
Că nu-s acolo banii!

Lui Oprea eu i-am acordat
Puteri să-mi țină locul,
Dar să nu-mi spui că m-a trădat!
E-n stare, dobitocul!
Dacă nu-l vezi, atât îți cer:
Prin Dragnea, vorba-i lasă
Că îi mai dau un minister,
Când mă întorc acasă.

Mi-e bine-acum și așa socot
Că merg spre vindecare,
Vreau să închei, însă nu pot
Decât c-o întrebare:
Parlamentarii ăstui neam
Au pensia ce-au vrut-o?
Majoritatea ce-o aveam,
Doar nu or fi pierdut-o!

Mai am dureri, dar nu să țip,
Cum se-ntâmpla acasă,
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip,
Căci turcii nu mă lasă.
Pe-aici s-ar mai putea să stau
O lună ne-ncheiată,
Și-ajuns în țară, o să-mi iau
Concediu fără plată.