Blestem de pacoste

(după Miron Radu Paraschivescu)

Când ţi-o fi viaţa mai dulce,
la pat boala să te culce,
să n-ai parte de hodină
pe-ntuneric şi lumină,
de cum se arată zorii,
să te calce procurorii
şi, când îţi vor da bineţe,
inima-n piept să-ţi îngheţe,
să simți cum te iau fiorii
până-n măduva spinării
şi să dai cu subsemnatu`,
pân` se lasă înnoptatu`!

Să rămâi fără un ban,
ăl mai ultimul golan,
dintr-un ditamai buhaiu`,
s-ajungi subțire ca paiu`
şi puterea ta de-acum
să se scurgă ca un fum,
să mergi de spate adus,
vântul să te ia pe sus,
să ajungi un peregrin,
flămânzind prin loc străin,
sau milog, la cap de pod,
cerşind bani de la norod!

Boală-n lume să nu fie
de tine să nu se ţie,
arde-te-ar focu`, mangalu`,
c-ai fost mai rău ca muscalu`
şi ne-ai furat toți bănuţii,
călca-te-ar roata căruţii!
Hoț parşiv care mi-ai fost,
te-ai ajuns mare pe post,
de te-aş vedea jos, de-a dura,
frânge-ţi-s-ar junghetura,
să te-adune pe făraş,
că prea te-ai făcut trufaş!

Să fugă toţi, ca de ciumă,
când te-or întâlni, huidumă,
păr pe limbă să îţi crească,
mâţele să te stuchească,
secerat să văz cum cazi,
ca pădurile de brazi!
Scălda-te-ai într-un cazan
cu ăl mai încins catran,
să nu ai parte de şpagă
şi nici trupul tău de vlagă,
vedea-te-aş, cu toată pleava,
după gratii, la Jilava!