Microbul puterii

(după „Bacilul lui Koch”, de George Topârceanu)

Prea onorate doamne, distins auditor, 
Subiectul odei mele pot spune că-i minor,
De nebăgat în seamă, e un subiect banal,
Deci nu ştiu câţi citi-vor ce scriu, pân` la final.
Chiar Muza, altădată prea darnică cu mine,
M-a părăsit de-o oră jumate şi mai bine,
A pretextat că are de rezolvat o treabă,
Şi-a pus pe umăr tolba şi a plecat în grabă.
Prin aburii cafelei privesc neputincios
Spre monitorul care nu-mi este de folos,
De mi-ar fi fost alături, să mă ajute, Muza,
După subiecte bune nu mi-ar mai arde buza,
Dar, de nu-mi vine Muza nici până dimineaţă,
Ce-aţi zice de subiectul ”Parlamentar... pe viaţă”?
O, nu vă fie teamă, nu eu l-am inventat,
E un subiect la modă, deci foarte discutat,
Subiectul despre care aş vrea să vă vorbesc
Include, de la sine, şi genul femeiesc.
Dacă, prin legea firii, egală-i cu bărbatul,
De ce n-ar fi femeia, la fel ca deputatul
Sau senatorul Y, pe viaţă-n Parlament,
Iar locul să îl lase cuiva, prin testament?
Deci, firoscosul ăsta în Parlament ajuns,
Crezând că cinci mandate nu-i sunt îndeajuns,
Se-agaţă, ca-înecatul, de orişice chichiţă
Cum n-ar fi fost în stare nci neica Agamiţă,
Şi vrea alte mandate, cinci, şase, nu contează,
Că-n Parlament, se pare, nimic nu îl stresează.
Nu-i nimeni decât dânsul în ţară mai deştept,
Că nu degeaba este „parlamentar de drept”,
Pe scena mare-a vieţii e un actor teribil,
Când joacă rolul unui distins incoruptibil,
La orice oră poate, cu acte, să confirme
Că n-a avut şi n-are avere şi nici firme,
Că soacra, cam bătrână, dar încă sănătoasă,
E cea care aduce un ban muncit în casă,
Ca să îşi facă firmă, şi-a-nstrăinat, săraca,
Vreo cinci găini de ouă, o capră, dar şi vaca,
A arvunit, din vreme, şi puii din găoace,
Dar n-ar avea atâtea, de n-ar fi fost robace
Şi n-ar pune-n grădină un morcov, o verdeaţă,
Pe care să le vândă, pe mai nimic, la piaţă.
Noroc că el primeşte o diurnă de şedinţă
Cu care să-şi procure ce-i e de trebuinţă,
Cât timp, la datorie, se află-n Capitală,
Unde a sa prezenţă, desigur, e VITALĂ.
De face sacrificii la orişicare pas,
Ca ţărişoara asta s-o scoată din impas,
Nu cere pentru sine onoruri, privilegii,
Dar, dacă, bunăoară, se vor gândi colegii
O pensie să-și facă, să zicem specială,
Și el, din întâmplare, se va găsi în sală
Când se votează legea, doar n-o să se opună,
Chiar dacă-i împotrivă, altfel o să se spună
Că-i populist, că n-are nici pân-acum habar
Ce sacrificii face înaltul demnitar,
Cât își iubește țara, cât e de devotat,
Cum pentru el contează doar cei ce l-au votat,
Doar pentru ei se zbate, doar lor li se dedică
Și, pentru ei, și viața și-o dă, la o adică...

Mai vreau, în încheiere, vreo două, trei cuvinte
Să spun despre subiectul ce mi-a venit în minte.
Parlamentarul ăsta ce „trage ca un rob”
A contactat, se pare, un oarece microb,
A cărui denumire i-au dat-o, de mult, alţii
Şi-am scris-o-n titlul astei pseudodisertaţii.