Ultima poruncă pentru baroneți

(după Dimitrie Bolintineanu)

Într-o sală mare de pe Kiseleff,
unde pesediștii au al lor fief,
dis-de-dimineață este zarvă mare...
Unii stând pe scaun, alții în picioare,
cei veniți din țară, chemați de partid,
în jurul lui Ponta vor să facă zid
și cu procurorii să se ia la trântă,
pe ei DNA-ul nici că-i înspăimântă.
Viorel se scoală și le mulțumește
și de la tribună astfel le grăiește:
- Veșnică credință vreau de la acei
pe care-i consider baroneții mei.
Fac o paranteză! După cum vedeți,
mă adresez vouă, azi, cu ”baroneți”,
căci baronii noștri cei mai cunoscuți
sunt puși la popreală, de parc-ar fi șuți.
Privind eu în sală, mă apucă mila,
că nu-l văd pe Bunea Stancu din Brăila,
Mazăre lipsește, la fel și Pendiuc,
nu-i Cosma, bătrânul, nu-i nici Hrebenciuc,
scaunul pe care stătea Nicușor
văd că este liber cam demultișor,
căci baronul nostru de la țărmul mării
dă cu subsemnatul, când vor procurorii,
cât despre Nichita, nu știu ce să spun,
de când cu amanta, parcă e nebun...
De la Nicolescu nu am nicio veste,
era la-nchisoare, tot acolo este?
Dacă nu-ncetează această prigoană,
ne pun procurorii pe toți în coloană
și ne escortează, ca pe derbedei,
până la clădirea din strada Știrbei.
Acum procurorii și-au făcut un plan:
să ne ia pe mine și pe Șova Dan
și să ne depună la Beciul Domnesc,
cum îi spune Radu. Geaba ostenesc
să găsească probe și să ne înhațe,
că ne țin colegii pe-amândoi în brațe.
Știu că am în juru-mi oameni de ispravă,
mergeți, dar, acasă și, fără zăbavă,
dați sfară în țară că rezist la greu...
Unul este Ponta și acela-s eu!

Nunta copilei

(după George Coşbuc)

A fost o vreme supărat

Și, cât fusese suspendat,

La inimă avea un cui,

Dar, azi, ca el un altul nu-i,

Căci Eba, Nicuşoara lui,

S-a măritat.

Şi dacă prinţi din largul zării

Şedeau la capătul cărării

Şi-i trimiteau bezele-ades,

Ei inima nu i-a dat ghes

Decât când şi-a găsit ales

Mai acătării.

S-au înţeles dintr-un privit

Şi fata nu s-a-mpotrivit,

Cum a făcut cu alţi coconi

De-asfaltatori şi de baroni,

Semn că puţinii neuroni

S-au isprăvit.

Gândindu-se atunci, ad-hoc,

Că nu va da apă la scoc

Acestei lumi care, perfida,

Va spune despre ea, timida,

Că-i mai deşteaptă decât SIDA,

Că nu-i deloc!

S-a anunțat, fără istov,

Că-i nuntă mare la Snagov,

La care cică-s așteptați

Puzderie de invitați,

Numai să fie îmbrăcaţi

În haine mov.

S-a dat de veste-n lung şi-n lat

Că vor fi singuri în Palat,

Doar miri, şi invitaţi, şi naşi,

Nici vorbă nu-i de alţi nuntaşi,

Şi n-o să vezi, la mii de paşi,

Vreun nespălat.

Căci socrul mic a dat ucaz,

În zi de luni, pe la amiaz,

Ca nici ţipenie de om,

Român de-o fi sau de-o fi rrom,

Să nu stea cocoţat prin pom

Sau pe pârleaz.

În ziua de Răpciune întâi,

Oricine fără căpătâi

Sau paparazzi băgăcioşi

Din perimetru vor fi scoşi

De lefegiii credincioşi,

Cum hotărât îi.

Când soarele a scăpătat,

Pe drum cu flori înmiresmat

Aleargă sutele de cai,

Ducând împărătesc alai

Spe locul unde socrul-crai

I-a invitat.

Onaca, fost scufundător,

Se-avântă-n fruntea tuturor,

Veghind făclia din garaj

Ce-o duce Neamţu, micul paj,

Iar MRU, prinzând curaj,

E-n urma lor.

Sosit era micuţul Boc,

Făcându-şi printre fuste loc,

Să-l vadă şeful, socrul mic,

Cât a ajuns el de voinic,

Că şi-a luat, pe mai nimic,

Pantofi cu toc.

Din fund de munţi, de la Pleşcoi,

Purtând podoabe mai de soi,
Blondina de la Cotroceni

Făcea furori printre meseni

Şi iar le promitea pomeni,

Chiar un purcoi.

Să-i facă socrului pe plac,

Roberta vine c-un abac,

Gândindu-se că-i necesar

Să socotească ea, măcar,

La cât ajunge azi un dar

De om sărac.

De peste Prut, cum a aflat

De nuntă, a venit Filat

Să îl asigure pe Crai

Că fraţii de acelaşi grai,

Ca să nu-i strice bunul trai,

Nu au votat.

Şi alţii, Doamne! Câţi supuşi,

Lingăi ce-aşteaptă pe la uşi,

Ţineau privirile în jos,

La socrul mic făcând frumos,

Cu gândul la un os de ros,

Precum Lăbuş.

Şi-atunci din uriaşul cort

Ieşi mireasa-n dalbu-i port

Care-a costat vreo zece mii

De euro, cum auzii,

Dar pentru astfel de copii

Nu-i un efort.

Dintr-o mulţime de băieţi,

Toţi ca şi SIDA de isteţi,

Aşa cum datinile cer,

A fost ales drept cavaler,

Nu-i pentru nimeni un mister,

Chiar Poponeţ.

Când a fost vorba de ospăţ,

Ce opulenţă, ce dezmăţ!

Un râu de vin, somon şi pui,

Ficat de ciută cu gutui,

Purcei n-aveai unde să-i pui,

Să dai prin băţ.

Rapsozi de-ai noştri, populari,

Ce cântă pe la case mari,

Nu stau o clipă la cuvânt

Şi-nchină cânturi după cânt

Mesenilor care-şi fac vânt

Doar cu dolari.

Trei paşi la dreapta, săltăreţi,

Şi doi la stânga, mai înceţi,

Dar nu e muzica de vină,

Aici e vorba de doctrină,

De care dânşii vor să ţină,

Cu orice preţ.

Când fu petrecerea în toi,

Voinescu Sever, zis Cotoi,

Pe socru îl făcu atent

Că mai crescură c-un procent,

Conform sondajului recent

Făcut chiar joi.

Spre ziuă, mai către final,

Ciocni Videanu în pocal

Şi, închinând spre socrul mic,

Îşi drese glasul doar un pic

Şi-i zise, ca unui amic

Aflat pe val:

Întru mulţi ani să ne trăieşti

Şi-acest mandat să-l împlineşti,

Să-ţi fie viaţa fără pante,

Iar camere de-or fi vacante,

Pe-nsurăţei, la vila Dante,

Să-i găzduieşti!