(după George Coşbuc)
A
fost o vreme supărat
Și,
cât fusese suspendat,
La
inimă avea un cui,
Dar,
azi, ca el un altul nu-i,
Căci
Eba, Nicuşoara lui,
S-a
măritat.
Şi
dacă prinţi din largul zării
Şedeau
la capătul cărării
Şi-i
trimiteau bezele-ades,
Ei
inima nu i-a dat ghes
Decât
când şi-a găsit ales
Mai
acătării.
S-au
înţeles dintr-un privit
Şi
fata nu s-a-mpotrivit,
Cum
a făcut cu alţi coconi
De-asfaltatori
şi de baroni,
Semn
că puţinii neuroni
S-au
isprăvit.
Gândindu-se
atunci, ad-hoc,
Că
nu va da apă la scoc
Acestei
lumi care, perfida,
Va
spune despre ea, timida,
Că-i
mai deşteaptă decât SIDA,
Că
nu-i deloc!
S-a
anunțat, fără istov,
Că-i
nuntă mare la Snagov,
La
care cică-s așteptați
Puzderie
de invitați,
Numai
să fie îmbrăcaţi
În
haine mov.
S-a
dat de veste-n lung şi-n lat
Că
vor fi singuri în Palat,
Doar
miri, şi invitaţi, şi naşi,
Nici
vorbă nu-i de alţi nuntaşi,
Şi
n-o să vezi, la mii de paşi,
Vreun
nespălat.
Căci
socrul mic a dat ucaz,
În
zi de luni, pe la amiaz,
Ca
nici ţipenie de om,
Român
de-o fi sau de-o fi rrom,
Să
nu stea cocoţat prin pom
Sau
pe pârleaz.
În
ziua de Răpciune întâi,
Oricine
fără căpătâi
Sau
paparazzi băgăcioşi
Din
perimetru vor fi scoşi
De
lefegiii credincioşi,
Cum
hotărât îi.
Când
soarele a scăpătat,
Pe
drum cu flori înmiresmat
Aleargă
sutele de cai,
Ducând
împărătesc alai
Spe
locul unde socrul-crai
I-a
invitat.
Onaca,
fost scufundător,
Se-avântă-n
fruntea tuturor,
Veghind
făclia din garaj
Ce-o
duce Neamţu, micul paj,
Iar
MRU, prinzând curaj,
E-n
urma lor.
Sosit
era micuţul Boc,
Făcându-şi
printre fuste loc,
Să-l
vadă şeful, socrul mic,
Cât
a ajuns el de voinic,
Că
şi-a luat, pe mai nimic,
Pantofi
cu toc.
Din
fund de munţi, de la Pleşcoi,
Purtând
podoabe mai de soi,
Blondina de la Cotroceni
Blondina de la Cotroceni
Făcea
furori printre meseni
Şi
iar le promitea pomeni,
Chiar
un purcoi.
Să-i
facă socrului pe plac,
Roberta
vine c-un abac,
Gândindu-se
că-i necesar
Să
socotească ea, măcar,
La
cât ajunge azi un dar
De
om sărac.
De
peste Prut, cum a aflat
De
nuntă, a venit Filat
Să
îl asigure pe Crai
Că
fraţii de acelaşi grai,
Ca
să nu-i strice bunul trai,
Nu
au votat.
Şi
alţii, Doamne! Câţi supuşi,
Lingăi
ce-aşteaptă pe la uşi,
Ţineau
privirile în jos,
La
socrul mic făcând frumos,
Cu
gândul la un os de ros,
Precum
Lăbuş.
Şi-atunci
din uriaşul cort
Ieşi
mireasa-n dalbu-i port
Care-a
costat vreo zece mii
De
euro, cum auzii,
Dar
pentru astfel de copii
Nu-i
un efort.
Dintr-o
mulţime de băieţi,
Toţi
ca şi SIDA de isteţi,
Aşa
cum datinile cer,
A
fost ales drept cavaler,
Nu-i
pentru nimeni un mister,
Chiar
Poponeţ.
Când
a fost vorba de ospăţ,
Ce
opulenţă, ce dezmăţ!
Un
râu de vin, somon şi pui,
Ficat
de ciută cu gutui,
Purcei
n-aveai unde
să-i
pui,
Să
dai prin băţ.
Rapsozi
de-ai noştri, populari,
Ce
cântă pe la case mari,
Nu
stau o clipă la cuvânt
Şi-nchină
cânturi după cânt
Mesenilor
care-şi fac vânt
Doar
cu dolari.
Trei
paşi la dreapta, săltăreţi,
Şi
doi la stânga, mai înceţi,
Dar
nu e muzica de vină,
Aici
e vorba de doctrină,
De
care dânşii vor să ţină,
Cu
orice preţ.
Când
fu petrecerea în toi,
Voinescu
Sever, zis Cotoi,
Pe
socru îl făcu atent
Că
mai crescură c-un procent,
Conform
sondajului recent
Făcut
chiar joi.
Spre
ziuă, mai către final,
Ciocni
Videanu în pocal
Şi,
închinând spre socrul mic,
Îşi
drese glasul doar un pic
Şi-i
zise, ca unui amic
Aflat
pe val:
Întru
mulţi ani să ne trăieşti
Şi-acest
mandat să-l împlineşti,
Să-ţi
fie viaţa fără pante,
Iar
camere de-or fi vacante,
Pe-nsurăţei,
la vila Dante,
Să-i
găzduieşti!
