luni, 11 iulie 2011

Raniţa cu amintiri

Partea I 

La Liceul militar, am ajuns... cu trenul

           Când cei de la Comisariatul militar din Galaţi mi-au comunicat că, din punctul lor de vedere, sunt ca şi... admis la Liceul militar, am zis că l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Sau că am prins ultimul tren. În orice caz, aceasta era ultima şansă pentru mine de a nu ajunge învăţător sau, mai bine zis, de a nu ajunge...un nimeni...
           După primul an de Liceu pedagogic, unde ajunsesem fără voia mea, dar cu voia părinţilor, mai încercasem lozul cu Liceul militar. A ieşit „mai trage o dată”, pentru că, la vizita medicală făcută la Galaţi, medicul oftalmolog care, din întâmplare, era soţul dirigintei mele, mi-a pus un diagnostic pe care eu nu prea l-am înţeles atunci: discromatopsie. Fiindcă eram elevul preferat al soţiei sale, profesoară de limba română, materie la care eu excelam, s-a îndurat şi a scris în fişa medicală cuvântul apt, sinonim pentru mine cu „Sesam, deschide-te!” Uşa nu s-a deschis însă, pentru că, la Liceul militar, medicul care s-a uitat... în ochii mei nici măcar nu o cunoştea pe fosta mea dirigintă şi nici pe soţul acesteia, despre care a spus că este incompetent, pentru că nu a fost în stare să descopere o asemenea deficienţă, după o simplă examinare, care era o... floare la ureche în privinţa ochilor mei. Treaba este că, după ce luasem note foarte bune la probele pe care le susţinusem, am fost declarat... respins.
            După mai multe peripeţii, pe care am să vi le povestesc într-un alt episod, iată-mă din nou la Liceul militar din Câmpulung Moldovenesc! Cu emoţii duble de această dată. În primul rând pentru că discromatopsia mi se citea pe ochi şi, în al doilea rând, şi cel mai important, pentru liceele militare nu se mai recrutau elevi de la liceele pedagogice, iar eu îi păcălisem pe cei de la Comisariat, atunci când am completat fişa de înscriere. Cum? Foarte simplu! Înainte de reorganizarea administrativă pe judeţe, Liceul pedagogic „Costache Negri” (noua denumire a acestuia) se chema „Şcoala medie nr. 7”. În bălmăjeala de atunci, credeţi că mai ştia cineva că Liceul pedagogic nu e totuna cu Liceul nr. 7? Nu ştia. Tocmai pe asta m-am bazat şi l-am sfătuit şi pe colegul meu Spînu George să facă la fel, atunci când am trecut în fişă, la rubrica „Instituţia de învăţământ din care provine elevul”, nimic altceva decât... Liceul nr. 7. La Comisariat nu şi-a făcut nimeni probleme. Cred că şi pe atunci se muncea cu la fel de mult spirit de răspundere cum se munceşte şi acum. De fapt, mie prea puţin îmi păsa. Când a venit vremea examenului, m-am urcat în tren şi... direcţia Câmpulung Moldovenesc.
           Norocul meu a fost că era mare nevoie de cadre în Armată, nu ca acum, şi se înfiinţa încă un batalion de elevi la Câmpulung Moldovenesc. Bănuiesc că şi la celelalte licee militare situaţia era aceeaşi în acea perioadă. Cum terminasem anul trei la Liceul pedagogic, normal că am susţinut examenul pentru anul patru. Pe care, şi de data asta, l-am trecut. Până să ajung la croitor să-mi ia măsurile pentru ţinuta pe care urma să o îmbrac în toamnă, mai aveam de trecut un hop. Dar ce hop! O prăpastie, nu alta – vizita medicală. De la Galaţi scăpasem, graţie aceluiaşi doctor, soţul doamnei Răchiţeanu. Pot să le dau numele acum pentru că, acolo unde sunt ei acum, nimeni nu le mai poate face niciun rău pentru binele pe care mi l-au făcut. Vera, asistenta medicală, m-a văzut cam emoţionat şi m-a întrebat, afectuoasă, ce am de tremur aşa, că doar sunt „băiat mare”. I-am explicat, cum m-am priceput eu mai bine, că văd negru înaintea ochilor, pentru că mă cam încurc în culori. Mi-a zis să stau liniştit, că o să rezolve ea totul. Şi chiar a rezolvat. Când mi-a venit rândul la examenul oftalmologic, în loc să-mi pună în faţă cartea cu planşele Ishihara, setul de 24 sau de 38, Dumnezeu ştie, a scos din buzunarul hălăţelului ei, care îi rămăsese cam mic, un cănăfior multicolor şi a început să mă întrebe: „Asta ce culoare este? Dar asta? Dar asta...?” Pe toate le-am nimerit. Din prima...
           Trecusem testul medical, trecusem şi pe la croitor. Deja mă vedeam elev în ultimul an la Liceul militar, când, din senin, s-a abătut furtuna. Eram în dormitor, cu ceilalţi „admişi”, şi aşteptam să fim chemaţi pe platou pentru a ni se înmâna documentele de transport. Parcă văd şi acum cum s-a deschis uşa dormitorului şi cineva a anunţat: ”Elevii Bâtcă şi Spînu să meargă la cancelarie, la tovarăşul maior!” Dacă nu ar fi fost tavanul dormitorului, aş fi zis că s-a prăvălit cerul peste mine. „Gata, Georgică! Ne-au prins!” Atât am apucat să-i spun colegului meu, în timp ce mergeam spre cancelarie, precum vitele spre abator. Şi nu mă înşelasem. Cum am intrat în cancelarie, comandantul batalionului ce urma să se infiinţeze, maiorul, pe atunci, Marinescu Theodor, ne-a şi luat în primire. „Cum, mama dracului, aţi ajuns voi aici, măi, neisprăviţilor?” Eu, care eram recunoscut printre colegi şi profesori pentru replicile mele „spontane”, nu am de lucru şi-i răspund: „Cu trenul, tovarăşe maior.” Atât i-a trebuit, ca să se dezlănţuie! Cei care au urmat cursurile Liceului militar la Câmpulung Moldovenesc în acea perioadă sau, mai târziu, pe cele ale Academiei Militare, unde a fost lector, ştiu ce vocabular „colorat” avea. După ce a înşirat, în ordine alfabetică, toţi sfinţii din calendar, apoi i-a reluat în ordine inversă, cu trimitere la rudele noastre apropiate, dar, mai ales, la mame, s-a mai potolit. „Voi ştiaţi că elevii din liceele pedagogice nu sunt selecţionaţi pentru liccele militare?” De data asta, am răspuns scurt, la obiect. „Nu ştiam, tovarăşe maior.” Ştiam eu, dar ce era să zic, după bălăcăreala dinainte!
           După ce ne-a mai pus câteva întrebări şi s-a mai uitat încă o dată peste foile noastre matricole pe care le avea în faţă, ne-a spus-o verde-n faţă că ne-am plimbat degeaba până la Câmpulung Moldovenesc, pe banii statului, neavând nicio şansă să rămânem în Liceu militar. Eu, care ştiam că, chiar dacă o să mă reîntorc la liceul pedagogic, nu înseamnă că o să-l şi termin, am tot insistat, până când am văzut că se mai înmoaie. A pus mâna pe telefon şi, de faţă cu noi, a sunat la Inspectoratul şcolar judeţean, prezentând situaţia noastră. Spre regretul nostru şi, pot spune că şi al maiorului Marinescu, răspunsul nu ne-a fost favorabil. „Dacă vă primesc în clasa a XII-a, voi rămâneţi repetenţi. Aşa mi-au spus cei de la Inspectorat, pentru că liceele pedagogice au profil uman, iar cele militare au profil real”, ne-a mai spus acel om minunat, înainte de a ne da de înţeles că mai mult de atât nu poate face pentru noi. Cum îl „mirosisem” că nu este chiar aşa de rău, cum vrea să dea de înţeles, nu am ce face şi-l întreb: „Tovarăşe maior, nu se poate în clasa a XII-a, cu toate că am luat examenul, dar în clasa a XI-a se poate?” Şi-a dus mâna la ceafă, scărpinându-se încet, apoi, privindu-mă fix în ochi, mi-a zis: „Ştiu eu ce să zic, mă, băiatule? Se poate, dar e vorba de un an din viaţa ta...” Cu mâna pe clanţă, aruncându-i o privire de milog, i-am zis: „Nu contează, tovarăşe maior! Eu, şi aşa, am mai pierdut unul!” Lui George i-a făcut semn să plece, iar pe mine m-a invitat să iau loc pe scaun şi să-i spun cum stă treaba cu acel an pe care l-am pierdut.
          Despre ce i-am povestit, dar, mai ales, despre ce nu i-am povestit maiorului Marinescu, citiţi în episodul  „Am făcut anul trei... în trei ani”.

43 de comentarii:

  1. Interesanta "intrare"in cetatea lui Fane Babanu',dar fructuoasa.No il aveam cdt.de batalion pe lt.col.Titei.tigri2

    RăspundețiȘtergere
  2. Concurenta-i benefica!
    Complicat modul in care ai ajuns LM-ist nea Ilie.
    Sincer in perioada mea si la Breaza nu aveai nici-o sansa! Pentru ca depaseam 25 pe un loc si daca erai putin mai uratel,daca aveai pistrui prea multe -te respingeau la vizita medicala(am auzit replici-uratelul asta vrea sa fie ofiter sa rada soldatii)
    Noi nu am intrat in examen propriu zis decat dupa ce am trecut -vizita medicala,proba sportiva ,testul psihologic(Toate erau eliminatorii)
    In final am ramas cred ca 15 pe loc!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Avram Iancu:

    Mulţumesc pentru trecerea pe aici. Am trecut şi eu pe la "TIGRI KAKI" şi "Antimafia", dar nu am găsit nimic. Când te hotărăşti să dai drumul... tigrilor?
    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ CEZAR:

    Problema este că am ţinut mult să ajung ofiţer. Mi-a plăcut de mic. În al doilea rând, ştiam că dacă nu fac pasul spre Liceul militar, nu voi ajunge niciodată să termin un liceu. Voi reveni asupra acestui aspect.
    Într-adevăr, probele eliminatorii ar fi trebuit să se dea înainte. Probabil că din cauza numărului mare de concurenţi s-a luat măsura ca acestea să se dea concomitent cu examenele. Prin rotaţie.
    Urâţel nu eram, aşa că m-a rezolvat asistenta medicală. Un atuu, aveam medii foarte bune în anii anteriori. Probabil a contat şi asta. Nu ştiu. Cert este că am terminat Liceul militar. Strângând din dinţi, dar l-am terminat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că dacă n-ați fi avut o structură specială și o foarte bună formă psihologică, n-ați fi reușit să ajungeți și nici să terminați liceului militar!
    Îmi permit să fac o asemenea afirmație, deoarece ca profesoară de limba română și dirigintă, a trebuit să concep multe caracterizări pentru copiii care voiau să ajungă elevi ai Liceului Militar.
    Amintesc o experiență mai proaspătă.
    A. este inteligent, frumos, înalt. Vrea să ajungă ofițer- tatăl l-a părăsit, mama vrea să-și refacă viața, el vrea să aibă un serviciu sigur și bani.
    L-am pregătit.
    Merge, i-am spus mamei, dar meseria nu i se potrivește, este irascibil, plânge, sare repede la bătaie.
    I-am făcut o caracterizare în care am fost sinceră, fără a-l dezavantaja.
    A rezistat un an, timp în care a fost pedepsit de multe ori.
    M-a vizitat ..l-am încurajat!
    Este student la politehnică!
    Viața are reguli stricte!

    RăspundețiȘtergere
  6. Aveţi perfectă dreptate. După următorul episod, veţi înţelege şi mai bine de ce ţineam neapărat să ajung la liceul militar.
    Vă doresc să aveţi o seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
  7. Deocamdata scriu pe ARMYIA lui Cezar,chiar despre debutul meu la C-lung am scris dimineata.o zi buna,in continuare.tigri2

    RăspundețiȘtergere
  8. Salutare biliuţă! În sfârşit, mai citesc şi eu povestiri cazone. Abia aştept continuarea! Vezi însă, că prostimea stă la pândă. Cică se numeşte concurenţă. Nici prin visele mele cele mai năstruşnice, nu m-aş putea compara cu tine, în ceea ce priveşte "arta scrisului". Îmi cunosc limitele. Alţii, niet.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Avram Iancu:

    Am citit postarea de pe "Armya" şi mi-a plăcut. Am şi intervenit cu un comentariu la ora 13,12, ocazie cu care vă invitam pe blogul meu, la o... "raniţă cu amintiri".

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Ică:

    Nu e vorba de concurenţă, ci de un schimb de experienţă. Am trecut la "povestiri cazone", lăsând-o mai uşor cu "săgeţile", fiind forţat de împrejurări nu tocmai favorabile. Nu mie, ci unui membru al familiei. Dacă nu voi scrie pe acest blog despre ce este vorba, poate că o să-ţi explic într-un mail.
    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Câtă dreptate ai! Aşa este, nu am avut niciun general căruia să-i cer sprijin. Singurul grad mai acătării din familia mea l-a avut un unchi, care a făcut frontul, dus-întors, cu gradul de sergent. Nici la el nu am putut să apelez, pentru că, atunci când încercam eu porţile liceului militar, el se mutase, de vreo câţiva ani, în cimitirul de la marginea satului. Lui îi datorez, în mare parte, întreg parcursul meu. Ca fost învăţător, mi-a pus plaivazul în mână, încă de pe la vârsta de cinci ani. Silitor cum am fost de pe atunci, la şase ani mergeam deja la şcoală. La început ca... voluntar. Dar asta-i altă poveste. Poate, altădată...

    RăspundețiȘtergere
  13. Biliuta@ Sper sa nu fie vorba despre ceva care sa te afecteze foarte tare. Ma voi uita oricum si pe la "casuta".
    ...........................................
    Imi cer scuze ca iar trebuie sa dau replici pe blogul tau! Eu n-am pomenit niciun nume. Daca ai lasa liber comentariilor pentru anonimi, ceva imi spune ca te-ai trezi "balacarit" de un tip frustrat, cu un IQ cat un IP: 109.99.40. Spune-i desteptului ca "sa scri" nu se accepta nici la clasa a II-a. Cunosc cativa "cantemiristi", care ar rosi cu siguranta, daca le-as arata "perlele" colegului lor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Don Biliuta-mai era o posibilitate sigura de a intra in LM fara greturi:
    _daca aveai si matale un general la care sa te prezinti si care sa sune pe un general de la MApN care la randul lui sa sune pe generalul comandant al liceului care sa ia pozitia drepi si sa zica : am inteles l-am bagat ..printre primii
    Puteai acum sa scrii, cat de mult te-ai luptat ,asa Net!
    Tot respectul ,din partea ,,prostimii"
    Scuze am mai pus un i(mic de mana) !!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Nici cand vorbiti de anii tineretii nu va puteti abtine de la intepaturi? Atunci va certati de la gagici! Acum?....

    RăspundețiȘtergere
  16. @Elena -Ma tem ca nu ai prea ai inteles!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cand erau elevi cuzisti,
    babani, viteji, cantemiristi
    Rupeau gatul la gacici!
    Acum, cand tineretea a trecut
    Si-amintesc ce au pierdut!

    RăspundețiȘtergere
  18. Mai Leano mai!! -elevi cuzisti ??! What?

    RăspundețiȘtergere
  19. Plano10,
    Aoleu!! Păi, cum așa? erau asasini?
    Poate că le rupeau inimile!!
    p.s. o variantă ar fi- ”săreau gardul la gagici”.
    Circula o vorbă despre un matelot că ar fi făcut sportul ăsta , mai an...

    RăspundețiȘtergere
  20. Ce e Cezar? Nu-i reconosti pe marineri?
    @INCERTITUDINI
    Fetele intorceau capul `pe strada dupa elevii militari!Erau invoiti, nu sareau gardu`.

    RăspundețiȘtergere
  21. @cezar
    Nu inteleg!


    Eu la scoala militara am ajuns cu trenul, dupa examen am plecat suparata (in opinia mea, picasem si intrasera numai pilele), singura, eram in CO, am plecat cu o gasca intr-o comuna, parca Vorona de Botosani, ca sa "imi ling ranile". Nebune, cum eram, dupa ce am hoinarit pe toate dealurile alea, am mers la o baba sa ne dea in bobi. Parca vad si acum cum radeam de biata femeie... De fapt, am mers pentru divertisment. Eu eram ultima si nu voiam sa-mi zica de alte alea, ca voiam de examen. Eram marcata - PICASEM! Baba imi zice ca am intrat, sa dau telefon. Mi-a dat in bobi de 3 ori si de fiecare data a iesit ca DA. A doua zi, de dimineata, am plecat cu fetele la Botosani si am dat telefon. Era din acela cu fise de 25 de bani. Am aflat ca intrasem si cel de la capatul firului s-a aratat indignat, de ce nu am ramas pana la afisarea rezultatelor...

    RăspundețiȘtergere
  22. @Elena -era vorba de intepaturi! Nu sunt intre mine si don Ilie!! Nu am inceput eu sa impung-reiese din postari

    RăspundețiȘtergere
  23. PS. Se pare ca totusi ,avem ceva in comun!
    Nici eu nu am indraznit(mai ales ca era o imbulzeala) sa merg sa vad lista cu rezultate! Cu notele mele de la oral(mate-7,romana-8 istorie-9)in conditiile in care aveam in camera colegi cu 10 pe linie,sau 10,10,9 sau...Se pare ca scrisul la mate si romana a facut diferenta!

    RăspundețiȘtergere
  24. Recunosc, eu mai împung
    cu săgețile din ”Tolbă”,
    dar pe Cezărel, nici vorbă
    să-l înțep, dar nici să-l... ung.

    S-aveți o zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  25. Salutare biliuta! 27 de comentarii! Doamne, cat ma bucur!

    RăspundețiȘtergere
  26. Îmi pare rău că te contrazic, Ică, dar eu văd că sunt 28.
    S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  27. Aşa este, don Cezar! Am zis doar că am avut probleme cu vederea.
    O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  28. Femeile se ciondănesc din te miri ce..de ce se vor fi sâcâind bărbații?
    p.s. ghici- câte comentarii sunt?

    RăspundețiȘtergere
  29. Nu e vorba de sâcâială, doamna Gina. Uite că v-am zis pe nume! Aş fi vrut să o fac mai de mult, dar aveam oarece INCERTITUDINI. Ne mai... copilărim şi noi.
    Am şi răspunsul la întrebare. Sunt 32.
    Vă doresc o zi minunată!

    RăspundețiȘtergere
  30. Să fie 33, sună mai frumos!
    Ca-n basmele copilăriei!!

    RăspundețiȘtergere
  31. @Incertitudini
    ... Ba ca la doctor! (Zi 33! Asa inca o data! 66!)

    RăspundețiȘtergere
  32. @Biliuta
    Esti setat pe alte fuse orare sau la tine se posteaza in crucea noptii! :)
    Vad eu acum la ceora ma ponteaza.

    RăspundețiȘtergere
  33. Am observat, dar nu ştiu cum să fixez ceasul. Aştept sfaturi!

    RăspundețiȘtergere
  34. Intri pe Setari- Formatare si fixezi fusul orar pe GMT+2(Bucuresti)

    RăspundețiȘtergere
  35. Cred că am reuşit! Încă o dată, mulţumiri, Plano 10!

    RăspundețiȘtergere
  36. @Elena -69 e mai aproape de adevar!

    RăspundețiȘtergere
  37. Desigur ;Club 69-Iubiti-va pe tunuri(sau -Faceti dragoste nu razboi!)
    Imnul-e partea lui don Ilie!

    RăspundețiȘtergere