În ce vară, în ce an,
n-are mare importanţă,
cert este că, în vacanţă,
lupul s-a tocmit cioban,
nu pe bani, nici pe mâncare,
precum datina o cere,
ci aşa, doar de... plăcere,
la o turmă de mioare.
Nu e cazul să insist
pe faptul c-a dat ciubuc,
să-i „procure” un alt look
cel mai cel mai hair stylist.
Cu vopseaua L`Oreal,
folosită cu bun gust,
a ajuns, dintr-un vetust
lup, un fante-n areal.
Plin de zel, şi-a suflecat
blana până peste cot
şi, lingându-se pe bot,
muncea... dezinteresat.
Nici o lună nu trecu
şi, în turmă, berbecuţii
se-ngrăşaseră, drăguţii,
să-i mănânci şi alta nu.
Pusă repede în temă
cu succesul dumnealui,
toată obştea satului
hotărî să-l salte-n schemă.
Lăudându-l că-i dibaci
şi neîntrecut în toate,
fură-n unanimitate
de acord să-l ungă baci.
Ce-a urmat apoi, în fine,
nu e greu de priceput,
când cumătrul s-a văzut
cu puterile depline.
Abia atunci obştea toată
s-a convins de adevărul
că lupul îşi schimbă părul,
dar năravul niciodată.
Ilie Bâtcă
Ilie Bâtcă
Perfect adevarat!Versurile tale, sunt pline de intelepciune!
RăspundețiȘtergereAcum aprox.6 ani mohicanii care plang ,Jucau tontoroiu fericiti ca au scapat de...comunism!!
Jurau sa se intalneasca in fiecare an sa le dea cu sticla de sampanie in cap!
Sper sa mai mearga si sa le arunce niste bolovani ,cam asa cat oul de strut ,sa fie multumiti ca nu mai au comunism!!
Ca lupul isi schimba parul
RăspundețiȘtergereDar naravul niciodata,
Stie bine vanatorul
Nu si gloata dobitoaca.
Asa e,aveti cu totii dreptate,necazul e ca nu numai lupul se ospateaza din prostia turmei ,acest lup si-a adus toate jivinele din padure si nu se mai satura.Iar poporul sta in ploaie si rade a prost zicand "daca trebe -trebe",in loc sa iasa cu sapa in drum si sa starpeasca jivinele.tigri2
RăspundețiȘtergereSalut biliuta! Am citit pe SCMD 5 o fabula, "Vulpea si cainele". Tare de tot, ca si aceasta! Poate o "plantezi" si aici.
RăspundețiȘtergereS-auzim numai de bine!
Câtă vreme ai căta
RăspundețiȘtergereCiobănel doar de plăcere,
Paznic la stupul cu miere,
Nu prea cred că vei afla.
Lupul poa să-și schimbe fesul,
Niciodată interesul...
De ziua onomastica iti urez LA MULTI ANI, CU SANATATE, ILIE!
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI, NEAPARAT FERICITI, MULTA SANATATE SI REALIZARI!
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI, NEAPARAT FERICITI, MULTA SANATATE SI REALIZARI!
RăspundețiȘtergereps. acu de ziua matale nu cred ca poti sa ma injuri-deci:
RăspundețiȘtergerecand va mai scoate tanti plotoner la I.F. si daca-i si Elena in formatie sa-mi dai si mie un bip.
vreau sa stau in boschet si sa strig :sus piciorul........
La mulți ani de fericire!
RăspundețiȘtergerePrietenilor mei!
RăspundețiȘtergereMulţumesc tuturor pentru urări şi pentru comentariile la fabulă. Sper că nu v-aţi făcut prea mari griji din cauza... tăcerii mele. M-am dezlipit şi eu pentru câteva zile de calculator şi am umblat hai-hui.
@ CEZAR: Nu cunosc programul doamnei plutonier, pentru că sunt în... vacanţă. În privinţa înjurăturilor, stai liniştit! N-o să reuşeşti aşa uşor să mă scoţi din... pepeni. (Chiar am fost la o bostănărie...)
Multi ani fericiti sa fie
RăspundețiȘtergereIn tolba vietii lui Ilie!
Mie imi pare ca poeziile sint, cu haz ca ale lui Ion Pribeagu.
RăspundețiȘtergereNu stiu ce am facut eu ca, nu mai apar toate persoanele interesate. Nu am putut sa redresez. Nu este intentionat. Te-am gasit pina la urma pe alt blog.
Un sfirsit de saptamina frumos,
Odorica
Nea IliEEEEEEEE ! da unde esti frate? Chiar asa v-a nenorocit tanti la I.F.(mai cere si matale un ajutor colegial ceva )
RăspundețiȘtergere@ Biliuta :
RăspundețiȘtergereNu prea cred c-a fost asa,
Asta dupa stirea mea:
Cand fu lupu intrebat
Cine-oile-a mancat
Dezinvolt si plin de sine
El a dat vina pe caine!
sa fii iubit
marcus
Mare pierdere pentru Cititor de proză este plecarea dvs. Intru ades pe "Tolbă" şi citesc lucrările dvs cu o deosebită plăcere.
RăspundețiȘtergereVă doresc în continuare muze cât mai inspirate şi bogate în subiecte.
Cu deosebită stimă
Cornelia F