(după George Coşbuc)
A ieşit lumea grămadă,
Ca la urs s-a adunat,
Doar un moş cam... afumat
Stă la dânsul în ogradă
Îmbufnat.
Şuşotesc nişte vecine
Şi-şi fac cruce ca şi cum
Li s-a arătat pe drum
Scaraoţchi care vine,
Ca un fum.
Gură fac ca roata morii
Ţaţele şi se foiesc,
Unele se înroşesc
Când, plouaţi, operatorii
Le zâmbesc.
Opt jandarmi cu multe trese
Trag o barcă pe uscat,
În care s-au cocoţat
Unii ce au interese
Pe la sat.
Barca, măturând asfaltul,
Se târăşte-abia, abia,
Trei miniştri-ncap în ea,
Nu-i loc să mai vină altul,
Dac-o vrea.
La babord acum răsare
Premierul ambarcat,
Vicele, puţin marcat
De momentul ăsta mare,
Stă-ncruntat.
El e ştab, precum se vede,
Mă-sa cică l-a-nţărcat
La trei ani şi l-a spălat
În că... rbuni, de-aia se crede
Însemnat.
Cad jandarmii, se ridică,
Scuipă-n palme şi icnesc,
Au un scop ce-l urmăresc,
Pe miniştri, fără frică,
Îi servesc.
Se tot uită premierul,
Face semne, disperat,
Şi e tare supărat
Că lipseşte... ministerul
Adecvat.
„Uite-o pe Doiniţa, frate,
Urcă, fă, ce mai aştepţi,
Opt jandarmi am, cu lopeţi,
Prin comună să ne poarte!
Ce mai vreţi?”
El degrabă-n jur chiteşte
Un loc bun de acostat,
Sinistraţii s-au postat
Pe la porţi şi râd mânzeşte,
Pe-nserat.
Barca iată că se duce
Mai departe-n drumul ei,
Doar vreo două, trei femei,
Pe la poartă îşi fac cruce
Cu temei.
