Se calcă lumea în picioare,
la dispensar, cum dă lumina,
la mare preţ, Citroftalmina
pe cale-i de epuizare.
Sun tot mai mulţi solicitanţii,
recepte se prescriu, cu vraful,
căci ne orbeşte, astăzi, praful
ce-n ochi ni-l vâră guvernanţii.
Profesorii sunt în derută:
să ia un kil de caş de vacă
şi doi covrigi, sau ce să facă
din creşterea de... cât la sută?
Se uită medicii, cu jale,
cum munca lor se prăpădeşte,
cum nepăsare rugineşte,
ca lacătul de pe spitale.
Sunt militari de meserie,
nu doar de-un an şi patru luni,
dar, cât ar fi unii de buni,
se-ntorc acasă în sicrie,
nişte eroi de circumstanţă,
jertfiţi dincolo de hotare,
noi nu-nţelegem, dar ne doare
această jertfă la distanţă.
Dau bunicuţele năvală,
când sunt „promoţii” mai de soi,
cu părul, când le vezi, vâlvoi,
gândeşti că este vreo răscoală.
Ştergându-şi roua de sub pleoape,
pensionarii se întreabă
de ce-şi mai fac prin viaţă treabă,
sfârşitul când şi-aşa-i aproape.
Se plâng ţăranii că recolta
nici pentru ei nu e de-ajuns,
dar guvernanţii, drept răspuns,
le-arată,-nseninată, bolta.
La fel ca în toţi aceşti ani,
de vină-i seceta, se pare,
nu preţul motorinei care
îi îngrozeşte pe ţărani.
Sindicaliştii, vara-ntreagă,
vor sta în casă, la... căldură,
şi, poate, o înjurătură,
din când în când, or să mai tragă,
sperând că, şase, şapte luni,
va ţine “pacea socială”,
răstimp în care ei, în oală,
vor pune doar... promisiuni.
Cât încă nu-s orbit de praf,
mai scriu un ultim parag.........
Ilie Bâtcă
