Se afișează postările cu eticheta slogan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta slogan. Afișați toate postările

miercuri, 31 octombrie 2012

Imparțial, ca tot românul...


Gata, m-am lămurit! Din cărți nu scoți bani! Nu-i scoți nici măcar pe cei pe care i-ai cheltuit, darămite să te îmbogățești. Musai să mă orientez către altceva! Ce-ar fi să mă apuc să scriu și să vând slogane electorale, pentru că tot bate campania la ușă? Deja, primul e gata. Și cred că ar merge la orice partid. S-ar putea să-mi sară în cap cei de la ”Academia Cațavencu” și să spună că i-am copiat, pentru că, pe la începutul anilor `90, aveau pe frontispiciul revistei următorul slogan: ”Cititorii noștri sunt mai deștepți decât noi”. N-au decât să mă acuze, că doar n-oi fi eu primul și utimul căruia să i se pună un plagiat în spate.
Așadar, iată sloganul cu care cred că am să dau lovitura: ”Ciorditorii noștri sunt mai șireți decât ai lor!”. Nu-i așa că merge? Și nici nu pot fi acuzat de partizanat politic, cum mi s-a mai întâmplat pe aici.

marți, 15 mai 2012

Gunoiul de la Primărie



Hai cu noi să scăpăm de GUNOI!” scrie, cu litere de-o şchioapă, pe benerele electorale de înălţimea unui bloc cu patru etaje care ni-l înfăţişează pe Corin Romanescu, candidat din partea UNPR la Primăria sectorului 5. După cum îşi îndreaptă, ameninţător, arătătorul către noi, amărăştenii, ai crede că acest slogan nu seamănă a îndemn, a chemare ci, mai degrabă, a poruncă, iar mie, cel puţin, după o viaţă de executat ordine, acest lucru îmi repugnă.
Fiind însă vorba de o problemă arzătoare, cea a gunoaielor, am zis să trec peste asta şi să dau şi eu o mână de ajutor la salubrizarea sectorului în care locuiesc. Numai că, domnul candidat n-a învăţat de la şeful său de partid, generalul cu patru stele Oprea, că, atunci când organizezi o activitate, e musai să precizezi data (ora), locul şi ţinuta. Să zicem că de precizarea ţinutei nu era nevoie, pentru că nu aş fi mers la adunat gunoaie îmbrăcat la costum şi cravată, cum i-am văzut eu pe unii candidaţi de prin alte sectoare. Dar, locul? Locul şi ora? Cum să le ghicesc? Că doar n-oi fi eu băiatul ăla, mentalistul Cristian Gog, care, în finala concursului “Românii au talent”, a reuşit să pună mâna pe marele premiu de 120.000 de euro!
Neavând, aşadar, datele necesare, nu-mi rămâne decât să aştept, ţinând permanent la îndemână un sac de plastic şi mătura din dotare. Şi unde aş putea să fac mai bine acest lucru, adică să stau şi să aştept, dacă nu pe balcon, de unde pot să admir, în toată măreţia lui, benerul de pe peretele blocului de vizavi?!
Dar, ia stai! Dacă în sloganul domnului Romanescu nu este vorba de gunoiul nostru obişnuit, cel de toate zilele? Dacă, sfătuit de cineva (de Oprea, în niciun caz, că nu-l duce mintea!), încearcă să ne sugereze că gunoiul de care trebuie să scăpăm se află la Primărie? Din păcate, cu acesta ne-am obişnuit. Așa că, până la urmă, ce o să facem? Scăpăm de el și punem altul în loc?