Stelele generalului și ”Steaua României”

Nici nu intrase bine în cabinet, că începu să i se zbată pleoapa dreaptă. ”Semn bun!”, își zise, în timp ce se lăsa, plictisită, în fotoliu. I se mai zbătuse și în alte zile pleoapa dreaptă și, de fiecare dată, i s-a întâmplat ceva bun. Dar acum, parcă se zbătea prea tare! Începu să se neliniștească. Dacă, Doamne ferește!, i se desprind extensiile de gene false semipermanente, aplicate fir cu fir de către stilista la care merge ea de la o vreme, mai precis de când a venit în ministerul unde ocupă, hors concours, un post călduț de secretară? Păcat de munca stilistei! Dar și de timpul cât a stat ea nemișcată pe scaun, mai ceva ca la dentist. 

Ca să fie sigură că genele false sunt la locul lor, scoase oglinjoara din trusa de... intervenție rapidă (așa îi place să-i spună trusei de machiaj, de când dăduse norocul peste ea și se învârtea într-un cerc restrâns, în care erau numai oameni cu funcții mari în CV și cu multe stele pe umăr) și începu să-și verifice geană cu geană. Fiindcă tot umblase la trusă, luă dintre rujurile în nuanţe naturale pe cel roşu și începu să se aranjeze pentru întâlnirea cu Șeful ăl mare care, dintr-o clipă în alta, trebuia să sosească și el de pe unde îl chemase... interesul național. Nu trecu mult și auzi soneria. Intră zâmbind în cabinet și, după ce făcu un semn discret cu mâna, care putea însemna orice, se așeză într-unul din fotoliile din fața biroului Șefului.
- Ceva, vreo misiune mai deosebită ai avut de îndeplinit astăzi?, întrebă acesta.
- Nu, șefu`, doar ce am sosit și eu. Uite se face acum ora 12 și nici cafeaua nu am reușit să o beau.
- Bine, atunci îți dau eu o misiune. Te rog, scrie!, mai zise șeful și începu să se plimbe, de la un capăt la altul al cabinetului, cu o mână la spate și cu cealaltă la reverul hainei, cum văzuse el în filmele cu Napoleon. Așadar: ”Domnule Președinte, în semn de apreciere a serviciilor deosebite aduse instituției militare, pentru rezultatele remarcabile obținute în procesul de instruire, precum și pentru înaltul profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate, propun și rog să îi acordați ordinul ”Steaua României” doamnei...” Dar ce faci, nu scrii?, întrebă ministrul, oprindu-se din mers.
- Am scris, șefu`...”Steaua României doamnei...” Aștept să-mi spuneți numele pe care să-l trec.
- Hai că mă faci să râd și știi că eu nu râd prea des. Da` ce, ai uitat cum te cheamă?
- Vai, șefu`, nu se poate! Știți că eu am mai primit două stele...
- Și ce-i cu asta? Eu am primit patru și tot aș mai vrea.
- Nu stele ca ale dumneavoastră, șefu`, cu toate că mi-ar fi plăcut să am și eu din astea. Voiam să spun că am mai primit de două ori ordinul ”Steaua României”.
- Știu, că doar tot eu te-am propus. Și, dacă mai rămân la minister și nu mă pun ăștia premier, că așa se aude, te mai propun o dată. Cum am eu patru stele pe un umăr și patru pe celălalt, de ce să nu ai și tu două decorații pe un piept și două pe celălalt?
- Bine, șefu`! Deci scriu numele meu? Dacă-i ordin...
”Nu degeaba mi s-a zbătut pleoapa dreaptă!”, își zise, în timp ce scria ”doamnei Adela Loredana...”