Sunt tânăr, Doamnă...

(după poezia cu același titlu scrisă de Mircea Dinescu)

Sunt tânăr, Doamnă, însă nu tânăr cum am fost
când frecventam liceul, la zi, la Slobozia
și mă luau, la ore, toți dascălii la rost,
că nu rezolv, în viață, nimic cu poezia.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de versuri sunt sătul
am fost poet odată, chiar unul de calibru,
acum, când văd porumbul strâns, toamna, în pătul
și vinul în butoaie, mă simt în echilibru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, un moșier gomos,
având mereu în preajmă, cu scripca, lăutarul,
de vei veni la mine, așează-te frumos
la umbră, lângă cramă, și răsfoiește ziarul!

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, puțin mai în etate,
dar oamenii, pe stradă, și astăzi mă aclamă,
când o aduc pe Fifi, de coarne, din Cetate,
să facem împreună o nu știu ce reclamă.

Sunt tânăr, cum se vede, arareori rotula
mai scârțâie, cu toate că-s încă tânăr, Doamnă,
dar asta doar atuncea când Fifi, nesătula,
prin marketuri mă poartă, după curechi de toamnă.