miercuri, 3 octombrie 2012

Supărarea lui nea Fane


Eram cu mâna pe clanţă, gata să ies din casă, când... Țârrrrrrrr telefonul. Nu mobilul, ci ăla fix, pe care îl mai păstrez doar aşa, de mobilă, că se asortează cu radioul cu pikup, pe care nu l-am mai deschis de pe vremea când ascultam la el „Europa liberă”. Chiar dacă aş vrea să îl deschid, degeaba, că nu mai zice nici mâr, nici câr, nici pâr. Nimic! Dar eu tot îl păstrez. La fel, păstrez telefonul fix. Ăsta, cel puţin, mai scoate, din când în când, câte un ţâr. Doar atunci când mă sună nea Fane Sucitu, că el n-are tilemobil. De data asta, tot el m-a sunat.
„Ziua bună, nea Fane!”, i-o iau eu înainte. „Ce bună, mă, fraţilor, ce bună, că mi-o stricară ăştia de la tilivizor, de cum mă sculai. Mi-o stricară, ce mai! Mă, fraţilor, bag samă că scăparăm de dracu şi deterăm păste tac-su. Asta făcurăm!”. „Da` ce s-a întâmplat, nea Fane?”, intervin eu, prinzând o pauză. Scurtă pauza, că nea Fane vorbeşte la fel de repede, fără să respire, ca şi Dan Diaconescu, în direct. „Păi, mata nu te uitaşi la tilivizor? Păntru ce, Doamne, iartă-mă!, îl mai ţii, dacă nu te uiţi la el? Doar aşa, de mobilă?” Am priceput aluzia la radioul meu, dar nu am avut timp să-i zic ceva, pentru că nea Fane făcuse deja prima pauză de respiraţie şi, până la următoarea, nu aveam cum să-l opresc. Aşa că m-am așezat comod în fotoliu, am depărtat receptorul, cât să-mi protejez ciocănelul şi nicovala din urechea interioară, şi am continuat să ascult.
”Iote, mă, fraţilor, ce păţii! Cum detei drumul la tilivizor, cum să dusă dracu` toată dispoziţia de mi-o făcui după ce înghiţii, pă nemestecate, fo două bărdace de zaibăr d-ăl vechi, că ăsta nou nu stătu din fiert şi te taie la burtă dacă-l bei. Mă, fraţilor, nici nu să lumină bine icranu, că io mă întunecai de tot când îl văzui iar pă Becali, ăla de scriseşi matale dăspre el că făcu avere din comerţu` cu iaurt, nu ca alte hahalere, din politică şi furt.  Mă, fraţilor, am şi io mâncărime la limbă, recunosc, da` ăsta mă-ntrecu. Mă-ntrecu, ce mai! Mă, şi îl bălăcărea pă ăla, pă Dan Diaconescu, de ziceai că să au la cuţite și alta nu. Că ăsta, Dan, şi-a cam bătut joc de popor, că în săculeţii ăia de-i tot flutura el păn faţa camerelor de vederi nu avea euroi ci rumeguş Mă, fraţilor, da` cel mai tare îmi plăcu când i-o trânti de la obraz că ăsta, caracaleanu` nostru, îşi făcu reclamă gratuită la tilivizor. Că auzi el, Becali adicătelea, că toată panarama asta prezentată la tilivizor l-ar fi costat pă Dănuţ, dacă scotea banii din buzunar, că la bancă nu are, fo douăşopt de milioane de euroi. Mult, mult al dracu`, zic io. Da` dacă tiliviziunile îşi făcură pomană cu el  şi ni-l băgară nouă pă gât la orişice oră din zi şi din noapte, treaba lor! Mă, fraţilor, una tot nu înţeleg io. Dacă tiliviziunile îi făcură reclamă pă degeaba lu` domnu` Dan,  ce fac ele acum, tiliviziunile, cu Becali, cum să mai cheamă?  Că acuma dispăru Dănuţ dupe icrane, da` nu de tot, şi ieşi iar ăsta,  ca păduchele, în faţă. La fel ca muierea aia... Cum îi zice, mă, fraţilor, că uitai? Nu Sfătoiu, că asta fuse o vreme păn ograda lu` domn` Băsescu. Asta-i! Tatoiu... De-asta zisei io că scăparăm de dracu şi deterăm păste tac-su.”
Profit de o pauză şi-i zic: ”Ştiu, nea Fane. Am văzut şi eu...” Atât mi-a trebuit. ”Cum, mă, neică, aflaşi şi mă lăsaşi să-mi răcesc gura de pomană?! Om bătrân şi... Să-ţi fie...” Chiar dacă a trântit receptorul şi nu a mai continuat, ştiu ce ar fi vrut să-mi zică nea Fane. Oricum îi trece repede. Cum o să apară un nou scandal mediatic, cum o să mă sune el...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu