(după Tudor Arghezi)
Te drămuiesc adesea în tăcere
Și te pândesc o lună încheiată,
Să văd de vii, cum te știam odată,
Întreagă, sau sleită de putere.
Te strîng la piept cu grijă, cu tandrețe,
Pe cel ce mi te-aduce sunt gelos,
Ești visul meu de-o viață, cel frumos,
Cu care am rămas la bătrânețe.
Ca-n oglindirea unui ciob de sticlă,
Pari că ai fi și pari c-ai dispărut
Și nici nu știi ce tare m-a durut
Când un pitic ți-a pus azi o poriclă
Și te-a făcut în lume de poveste
Că, chipurile, ești o nesimțită.
O, pensia mea dragă și cinstită,
Vreau să te pipăi și să urlu: ”Este!”Ilie Bâtcă
O, pensia ta "Este" de poveste.
RăspundețiȘtergereVine acum piticu', si-o popreste!
De-ar mai fost și astăzi printre noi,
RăspundețiȘtergereMaestrul, năpăstuit de griji și de nevoi,
Și-ar fi făcut dreptate, în felul lui, discret:
Ar mai fi scris, cu pana-i sacră, un pamflet.
Salutare biliuta! Am vazut, ca m-ai vazut! Nu stiu daca mai stau mult!
RăspundețiȘtergereIcă, chiar mi-ar părea rău dacă se va întâmpla așa ceva.
RăspundețiȘtergereS-auzim de bine!
@ INCERTITUDIN:
RăspundețiȘtergerePoetul, odihnind în lacră,
Ne-a înzestrat cu pana-i sacră
Pe care ar fi vrut s-o folosim
Și frumuseți să izvodim
Din bube, mucegaiuri și noroi,
Aflate astăzi din belșug la noi.
El a iscat din toate câte-o floare,
RăspundețiȘtergereȘi poezia lui nu moare.
Și de-ar mai fi prin Hodivoaia,
Ca-n 907 s-ar ridica văpaia!