Aritmetica sărăciei

         De când a citit, în urmă cu aproape un an, într-un cotidian central (pe care i-l mai împrumutam, din când în când), că unul din consilierii lui Videanu are un salariu lunar de 22.000 de lei, vecinul meu, profesor de limba română, şi-a schimbat radical obiceiurile. De unde, până atunci, nu cumpăra nici măcar un ziar, ştiind că pentru asta ar fi trebuit să renunţe la două pâini, acum vine zilnic acasă cu teancul de gazete sub braţ. Înfulecă ceva în grabă şi începe să răsfoiască "Anunţul publicitar", "Anunţul telefonic", "Anunţul de la A la Z" şi încă vreo câteva cotidiane care acordă un spaţiu mai mare pentru mica publicitate.  

         Nu-l interesează rubricile cu vânzări şi cumpărări. Nu. De vândut nu are ce să mai vândă. Cărţile - singura avere pe care ar fi putut să le-o lase celor doi copii - le-a vândut, în urmă cu un an, ca să-şi plătească restanţele la întreţinere. De cumpărat, i-ar trebui multe, dar nu are cu ce. Singura rubrică pe care o urmăreşte cu sfinţenie este cea cu oferte de serviciu. Nu pentru că s-ar teme că va fi inclus şi el printre cadrele didactice care, conform unei hotărâri a ministerului de resort, vor fi disponibilizate în perioada următoare. Altu-i motivul care-l îndeamnă la o astfel de lectură.

          "Dacă aş găsi şi eu un post de consilier, altfel s-ar pune problema, vecine, îmi explică el, citindu-mi nedumerirea din privire. Nu 22.000, cât lua consilierul ăla al lui Videanu, măcar 15.000 dacă aş primi lunar şi tot ar fi ceva. Cu salariul din prima lună, mi-aş plăti restanţele la întreţinere, să nu-mi mai sune administratorul la uşă. A auzit şi el că nouă, celor din învăţământ, ne-au crescut salariile cu vreo 5%, şi gata, a şi sărit pe mine. Păi, ştie el ce înseamnă cinci la sută la salariul meu? Un kil de carne. Atât. Cu ce mi-ar rămâne din prima leafă, i-aş cumpăra soţiei o pereche de pantofi şi o rochie de-alea de-a văzut ea într-o vitrină, iar pentru mine o cravată. Din luna următoare, aş începe să economisesc. Opresc vreo 20 de milioane pentru coşul zilnic şi pentru întreţinere, o dă el pe banii vechi, şi restul îi pun la CEC sau la bancâ. Ce zici?"

         Nu zic nimic, să nu-mi reproşeze mai târziu că l-am sfătuit greşit. Sunt banii lui, eu nu m-amestec. "Deci, două sute de milioane ori 12 luni fac 2 miliarde şi patru sute. Gata, strâng bani să cumpăr un apartament pentru Gigel, că mâine, poimâine se însoară, continuă vecinul să-mi explice. Am auzit că un apartament cu trei camere, construit prin ANL, costă cam două miliarde şi ceva. Să cumpăr un apartament cu patru camere şi să-i ţin cu mine pe băiat şi pe noră, n-are rost. Nu că n-aş strânge eu vreo trei miliarde, că doar mă ştii om chibzuit, ce naiba, dar vine vremea să se însoare şi ăla micu' şi-atunci ce facem? Stăm claie peste grămadă? Mai bine mai muncesc încă vreo doi ani ca şef de cabinet pe undeva şi mai cumpăr un apartament cu trei camere. De mobilat, să-şi mobileze şi ei casele, că doar n-or să aştepte totul de-a gata. Din pensia de câteva zeci de milioane, cât o fi ea după salariul ăsta, vreau să trăiesc şi eu omeneşte, măcar la bătrâneţe. Numai de-aş da peste anunţul care mă interesează. Apropo, vecine, la matale, la ziarul la care colaborezi, nu aveţi astfel de anunţuri?" 

        Deşi, ascultându-l, mi-a încolţit o idee, îi răspund, totuşi: "N-avem, vecine, n-avem. Dar dacă primim..." Ce-am gândit mai departe, nu i-am mai zis, să nu creadă, cumva, că vreau să-i fur postul vizat. N-are rost ca, pentru o amărâtă de slujbă, să mă pun rău cu cel mai bun vecin al meu...