De la „pensii nesimţite”, la „sume primite în plus”

Parcă sună mai bine „sume primite în plus”, decât „pensii nesimţite”! Aşadar, o bilă albă din partea mea pentru noii guvernanţi. Deja o am pregătită şi pe cea de-a doua, dar o mai ţin, nu le-o dau încă, până nu vine poştaşul la uşa mea cu ce a mai rămas din fosta „pensie nesimţită”. Or fi adoptat ele, comisiile de apărare şi de muncă din Camera Deputaţilor, în şedinţa din 13 iunie, raportul la proiectul de lege privind pensiile militarilor, potrivit căruia pensionarii militari nu mai sunt obligaţi să returneze sumele primite în plus pe perioada recalculării drepturilor băneşti, dar eu am oarece reţineri. Să fie de vină acest 13? Poate. Cu toate că nu a fost marţi, 13. A fost miercuri, 13.

Aşadar, nu mi se vor mai reţine „sumele primite în plus”! Care sume? Care plus? Că eu, păcatele mele, până la 1 ianuarie 2012, când mânuşiţa domnului Boc, călăuzită de mâna forte a domnului Băsescu, s-a strecurat adânc în buzunarul meu, nu am primit nicio sumă în plus. Am primit exact cât mi se cuvenea, conform deciziei de pensionare eliberată în baza Legii nr. 164/2001. Nimic în plus, nimic în minus! Nimic în plus nu mai primisem de foarte multă vreme, cam de când au început să nu mai fie bani la buget pentru creşterea salariilor şi a pensilor, aceştia căpătând o altă destinaţie, stabilită de doamna Udrea. În minus am început să primesc după 1 ianuarie a.c. Cred că m-am exprimat greşit! Păi, dacă e „minus”, înseamnă că nu aveam cum să primesc. Cum să primeşti ce ţi se ia? În sfârşit...

Cum Legea nr. 164 s-a dovedit a fi nedreaptă, mă resemnasem cu gândul că pensia îmi va fi diminuată, făcându-se astfel voia domnului Băsescu. Chiar m-am bucurat într-un fel, văzând cum o ţară întreagă răsuflă uşurată la gândul că banii rezultaţi din „ajustarea” pensiilor noastre nesimţite vor salva economia de la colapsul în care era gata, gata să intre. Dar, dacă legea nu a fost bună, ce vină am eu pentru „sumele primite în plus”? Acestea ar fi trebuit recuperate de la cei care au făcut legea. Adică de la domnii Valer Dorneanu şi Nicolae Văcăroiu, preşedinţii, pe atunci, ai celor două Camere ale Parlamentului, de la domnii Ioan Mircea Paşcu (Apărare), Ioan Rus (Interne) şi Mihai Nicolae Tănăsescu (Finanţe). De la domnul Adrian Năstase, care era prim ministru. Şi chiar de la domnul Ion Iliescu, cel care a promulgat legea. Ce dacă e sărac şi cinstit? Să plătească!

Şi nici nu se mai punea acum problema unei „amnistii”, cu care eu, unul, nu sunt de acord. Sunt sigur că domnul ministru Dobriţoiu nu a avut în vedere, prin aceasta, că ar fi vorba de o măsură legislativă care desfiinţează caracterul delictuos al unei infracţiuni, anulând incriminarea şi pedeapsa (DEX), ci s-a gândit la un alt înţeles al verbului a amnistia, adică a ierta, a trece cu vederea. Chiar şi aşa, tot nu sunt de acord să fiu iertat, să mi se treacă cu vederea, pentru că s-ar crea un precedent. Şi, încă ceva! Dacă, peste un timp, să zicem, în locul acestui guvern va veni un altul (aşa e în democraţie!) şi va considera că, totuşi, e vorba (chiar dacă nu de "pensii nesimţite") de „sume plătite în plus”, de unde să scot banii să le restitui? În şase luni, cum vroia domnul Boc, m-aş fi descurcat. Mai cu un împrumut de la copii, mai cu pensia soţiei.  Că şi eu am ţinut-o destul pe banii mei, pe vremea când, tot mutându-ne dintr-o garnizoană în alta, rămânea fără serviciu...