joi, 24 februarie 2011

După Blaga, curge şpaga, precum în Brăila, braga...

La un semn, deschisă-i calea, către garda de onoare,
Preşedintelui ce vine cu gând rău, de răzbunare.
- Tu eşti, Igaş? - Da, mărite. - Am venit azi la bilanţ,
Să-ţi prezinţi activitatea, până la ultimul sfanţ.
- Am înţeles, prea mărite, ştiu că am de pătimit,
Dar să ştii că, la Interne, eu abia am fost numit.
- Ştiu, bă, Igaş, dă-o-n mă-sa, că doar nu e un secret,
Te-am numit chiar eu, prin toamnă, am semnat şi un decret.
Apropo, ia zi, băiete, cum stă treaba cu ancheta
În legătură cu ăia de-şi aruncară cascheta!
Zi-mi, în două, trei cuvinte, ai găsit vreun vinovat,
Sau a rămas ministerul, până azi, nerenovat?
- O să-l renovez eu, şefu, negreşit, doar sunt tâmplar
Şi de barda-mi n-o să scape necioplit vreun exemplar.
- O, tu nici visezi, bă, Igaş, câţi în calea mea s-au pus,
Dar, uitându-te la mine, ţi se pare că-s răpus?
Nea Ion, la referendum, ar fi vrut, cu vârful sulii,
Coastele să îmi străpungă, să-şi mulţumească mogulii,
Se repeziră asupra-mi, mai ceva decât şacalii,
Să mă sfâşie, nu alta, pesediştii, liberalii,
Marko şi Vadim, băiete, şi-au dat mâna-ntru unire,
Vroind scalpu-mi fiecare. O mare dezamăgire
Pentru amândoi, bă, Igaş, fiindcă eu, la o adică,
Ştiu să cad tot în picioare, parc-aş fi Hopa-Mitică.
Dar, stai, că mă iau cu vorba, şi-am uitat de chestiune!
Cu băieţii cu cascheta cum ai procedat? Hai, spune!
- Şefu, nu ar fi mai bine să mergem să bem cafeaua
Şi să îţi arăt, pe schemă, cum i-aranjez cu rindeaua?
Mi-am postat un banc de lucru chiar la mine-n cabinet,
Putem să gustăm, în tihnă, şi-un pahar de Cabernet.
S-ar putea să nu vă placă, dar nu am nicio tărie,
Că asta duhneşte tare, nu dă bine-n prăvălie,
De când se încinse treaba şi-ajunsei eu la Interne,
Unde am, se vede, şefu, multe lucruri a discerne.
- Mă, băiete, zi să vină vreo agentă cu făraşul,
Fiindcă simt că mă sufocă, scos de tine, tot talaşul.
Eu te-ntreb, ca tot românul, care-i treaba cu cascheta,
Iar răspunsul tău i-acelaşi, că îi termini cu raşcheta
Pe subordonaţii care şi-au permis, nu prima oară,
Să strige lozinci din alea cu o rimă... ordinară.
Hai că iar m-ai scos din pepeni. Chiar mă crezi un idiot,
Să mă-mpiedic, la Interne, de un Igaş, de un ciot?
Tu nu vezi că, precum lava din vulcanice erupţii,
Curg spre minister toţi hoţii, toţi şpăgarii, toţi corupţii?
Dacă, într-un loc, oricare, îmi proptesc arătătorul,
Dau pe-afară, ca puroiul, coruptul, corupătorul.
Cine să mai facă, astăzi, osebirea necesară,
Când nu ştii cine-i coruptul şi cine corupe-n ţară?
Uită-te un pic la mine! Poţi să spui dacă-s corupt,
Din bunuri necuvenite dacă-ncerc să mă înfrupt?
Hă, hă, hă, ţi-a plăcut gluma? Ai curajul să nu-ţi placă?
Dar ce fac acum, băiete, mă-ntind cu tine la clacă?
Hai, că-ntârziem bilanţul, ne aşteaptă caschetarii,
Să nu folosesc un termen mult mai dur, precum şpăgarii!
Sper din suflet, mă, băiete, că n-ai căzut în păcat
Şi să fi chemat în sală p-ăia de la Sindicat.
Ştii şi tu că două săbii într-o teacă nu încap,
Dacă-i văd, te las, bă, Igaş, să te speli cu ei pe cap.
Şi, un amănunt, dar care este foarte necesar:
Cât vorbesc, participanţii să îşi ţină-n buzunar
Mâinile sau să le aibă încrucişate la piept,
Căci, de la şpăgarii ăştia, eu aplauze n-aştept.
Laudele lor, desigur, m-ar mâhni peste măsură,
Aşa că s-o las moale şi să tacă toţi din gură!

Doi agenţi, aflaţi prin preajmă, se distrează şi-şi dau coate:
De aplaudat nu-i voie, dar de... huiduit se poate?! 

Ilie Bâtcă  

marți, 22 februarie 2011

Corupţia, la pal(p)at!


Mă, fraţilor, mă-mpinsă necuratu şi azi mă uitai iar la tilivizor. Nu că n-aş fi avut ce face, că-mi lăsă fomeia, când plecă la muncă, un ditamai pomelnicu. Pă puncte, cu tot ce aveam io de făcut, până vine ea acasă. Da-ntr-o pauză d-alea de le ia tot omu să să mai hodinească, mă-ncumetai şi deschsei tilivizoru. Şi ce credeţi că văzui de primaşi dată de cum apăru imaginea? Pă domn Băsescu, care-i muştruluia rău de tot, da rău de tot, ce mai, p-ăştia de la Interne.
Acu, nu că ar fi toţi uşă de biserică şi nu mai trebuie şi ei traşi de urechi, acolo. Da, nici aşa, mă, fraţilor. Vii în casa omului, te omeneşte şi el cum poate şi tu, haţ, la gâtu lui.
Cel mai tare mă supără treaba aia de-o zise despre ei domn preşedinte cu ielementele de corupţie. L-auzii pă domn Băsescu zicând că, la Interne, unde pui deştu, apar ielemente de corupţie. Or fi, nu zic nu, corupţi şi la ei, că rupţi d-ăştia dă foame sunt păste tot, da nici chiar aşa. Acu, io am o bănuială, mă fraţilor. Am o bănuială pornită de pă la filmele alea străine cu tot felu de doctori. Văzui io în toate filmele astea că doctoru, şi înainte şi dupe ce pune mâna pă un bolnav, să spală bine pă mâini. Să spală bine de tot cu apă şi săpun.
D-aia am io o bănuială. Dacă lu domn Băsescu nu-i mai ajunseră banii de-i deteră parlamentarii, să aibă şi el acolo, de cheltuială, şi nu mai avu cu ce să cumpere săpun sau detergent din ăla bunu de scoate toate petele? Ce să facă omu, să-mprumute de pă la fete? Nu să cade, că au şi astea mici ale lui tot felu de hangarale de plătit. Numa întreţinerea păntru căsoaiele alea de şi le cumpărară cât le-o ajunge, sireacele...Şi atunci ce să facă domn Băsescu, înainte să puie deştele pă organu de la Interne? Să clăti şi el, de ochii lumii, cu niscai apă chioară. Asta-i. Ş-atunci, de unde să ştiu io că ielementele alea de corupţie de apărură pă organ, când puse dânsu deştele, nu fură, măcar câteva, acolo, chiar de pă mâinile dumisale? Că atâta umblă în ultimele zile cu mâinile prin tot felu de dosare de corupţie, că am început să-mi fac griji păntru dânsu. Că auzii io că asta, corupţia, e mai rea ca râia, mă, fraţilor. Dacă unele ielemente de corupţie din alea de apărură la palpat le băgă chiar dânsu în minister. Mai ştii?
Şi nu-mi mai plăcu ceva la domnu Băsescu, mă fraţilor. Nu-mi plăcu că nu-i lăsă pă bieţii oameni să-l aplaude când termină el ce avu de spus. Şi să pregătiră ăştia de la Interne fo câteva zile cu aplauzele. Da, dacă nu-i lăsă, nu-i lăsă şi gata. Acu, io nu mai înţeleg nimic. Dacă-l aplaudă, nu-i bine. Dacă-l huiduie, iar nu-i bine...

Fane Sucitu

vineri, 11 februarie 2011

Revoluţia la români

Hai, că asta-i tare! Tare de tot! Circulă prin târg zvonul că, nu ştiu ce analist politic, pe nu ştiu ce post tv al nu ştiu cărui mogul, ar fi zis că ne-ar trebui vreo 20 de revoluţii ca să-l dăm jos pe Băsescu. Ai dracu` analiştii ăştia politici! Ştiu ei ce ştiu! Păi, pe criza asta, de unde să facem rost noi, românii, aşa, dintr-o dată, de 20 de revoluţii?
Dacă ne dăm silinţa, găsim noi vreo doi pensionari mai vânjoşi, care nu stau la coadă pentru medicamentele compensate, acestea fiind deja gătate, vreo trei mame fără obligaţii, copiii lor fiind în grija bunicilor asistaţi social, vreo doi, trei poliţişti în recuperare, după bătăile încasate de la huligani, vreo trei, patru rezervişti care nu se mai descurcă cu pensiile lor nesimţite, un profesor, doi care nu au ce face şi taie frunză la câini (nu frunza doamnei Udrea!), după ce, la sfârşitul săptămânii, au terminat cele 16 ore la catedră, vreun doctor uituc, întors acasă, tocmai de la vamă, după diploma care să-i ateste, formal, pregătirea, şi-o punem noi de o revoluţie, două. Mai de voie, mai de nevoie, asta e! Adică, mai mult de nevoie, căci de voie nu poate fi vorba, că nu ne lasă Constituţia pe care noi o respectăm (încă!), nu ca domnul Băsescu.
Şi chiar dacă (greu de crezut!), ne fac rost agenturili străine de revoluţiile alea 18 care ne lipsesc şi ni le trimit într-un camion burduşit cu ţigări de contrabandă, dar nu mergem cu toate 20 odată, pe tavă, să i le trântim domnului Băsescu în faţă, la Cotroceni, fără să mai aşteptăm confirmarea de primire din partea şefului Cancelariei Prezidenţiale, degeaba! Aşa, cu doar cinci revoluţii livrate per an, la domiciliu, până îşi termină domnul Băsescu mandatul, nu facem mare brânză. Păcat de bunătatea de revoluţii, să le risipim aşa, aiurea!
Dar dacă, să zicem, facem rost de o revoluţie mare, mare de tot şi o aruncăm peste gardul Cotrocenilor, puneţi pariu cu mine că domnul Băsescu nu-şi mai duce până la capăt mandatul, cum îl asigura, mai deunăzi, pe Radu Moraru?
Ce ziceţi, batem palma?
I.B.

Ăl mai tare din parcare

Mă fraţilor, mare chestie şî comunicarea asta! Iote, atâta să zbătu purtătoru ăla de vorbe a lu Oprea să convingă oamenii cum stă treaba cu pensiile noastre, că mi să şî făcu milă de el, sireacu. Mai cu samă că-l ştiu de când ierea tânăr locotinent şî începusă să zmângălească hârtia pă la fiţuica aia la care lucram eu din tinereţe, de-o botezasără ziariştii ăi bătrâni „La datorie”. Că, zâcea ei, dacă militarii despre care vorbeam la ziar ierea la datorie, musai să fim şî noi. Şî fusei, mă fraţilor, la datorie zî şî noapte. Şî prin poligoane, şî prin aplicaţii, şî prin tabere de instrucţie, şî pă la Canal, şî păn agricultură. Da, pă unde nu fusei?! Acu, nu zâc că nu îmi plăcu. Îmi plăcu, ce mai, da mă cam betegii dupe atâta umblat prin frig şî zloată. Atunci nu sâmţeam, da acu sâmţesc...
Cum vă spusei mai la început, mare chestie şî comunicarea asta. Bag samă că nu orice nărod care zâce el ceva însamnă că şî ştie să comunice. Nu. Da, domnu Băsescu ştie. Din doauă, trei vorbe pă care le zâse el în parcarea de la prăvălia aia unde-ş făcu ieri cumpărăturile, îi lămuri pă toţi. Aşa îi lămuri că nu mai zâse niciunul nimic. Nici Frăţilă, nici Pitulicea, nici ălă de-l fugări fomeia d-acasă şî doarme pă scările tiliviziunilor, nici Bălmăjean, nici Tremuriciu, nici (cre)Tinel, niciunul, de parcă-ş înghiţâră toţi limba. Mă fraţilor, acu io am o bănuială. Dacă tac toţi mâlc, să nu fi păţât, dracului, ceva Guvernu ăla şî să-l avem pă conştiinţă. Adică de ce să-l avem noi, că nu noi am zâs treaba aia cu suspendarea? Domn Băsescu a zâs-o şî tot el i-a pus pă foncţii, aşa că dacă a păţât ceva Guvernu, el să îl aibă pă conştiinţă, dac-o avea aşa ceva, nu noi.
Mă fraţilor, om fi noi cătrăniţi pă Guvernu ăsta, da suntem creştini, ce dracu! Aşa că io zâc ca mâine, când ajungem pă la Guvern, să bage careva capu pă uşă, să vază ce şî cum. Iar dacă li să făcu rău de la ce zâse domn Băsescu, musai să le dăm o mână de ajutor şi să-i suresci..., asta.... să-i resuscităm. Dacă nu s-o găsi careva s-o resusciteze pă doamna Udrea, mă pot oferi io, că făcui în tinereţe un curs de prim ajutor. La prim ministru nu mă bag. I-l las leatului Remus Macovei de la Constanţa, dacă trece mâine prin Capitală.
Acu, io nu ştiu ce să mai zâc de vorbele domnului Băsescu. Să-l crez, să nu-l crez? Dacă-l crez pă el, înseamnă că s-a dus dracu bruma de încredere pă care o mai aveam în statul ăsta, de-şi zâce de drept. Dacă o hotărâre de-o luară judecătorii ăia de la Înalta Curte să pune în aplicare numa dacă dă dezlegare domnu Băsescu, în ce stat mai trăim noi, mă fraţilor? Da, dacă, să zâcem, lu domnu Băsescu nu i să golea cămara şi nu-i punea muierea paporniţa în mână şi să-l trimeaţă la cumpărături, mai dădea el declaraţia asta în parcare? N-o mai dădea. Da, dacă o dădu aşa, la plezneală, că-l supărară ăia cu preţurile, la prăvălie, şî nu-i ajunsără banii să cumpere tot ce-i trecu fomeia pă listă? Mai ştii!
Mai degrabă, io cred că nu zâse bietu om nimic, ş-îi puse vorbele alea în gură fun şmecher d-ăla de pă la tilivzor. Că-i crez în stare p-ăştia. Doar văzurăţi cum fusă chestia cu dosul ăla de palmă de crezurăm toţi că domn Băsescu îl propti în faţa năzdrăvanului ăla de copchil. Să dovedi, până la urmă, că fu o făcătură? Să dovedi. Aşa şî cu vorbele astea...
S-auzâm de bine!
Fane Sucitu

Rapsodii de iarnă

(după George Topârceanu)

Am scăpat, de-acum, de ceaţă,
iar s-arată soarele,
c-a ieşit Udrea în faţă,
dezvelind picioarele.

Cu igaşi, cu boci, cu botişi
supăraţi pe naţie,
guvernarea asta, totuşi,
e o imitaţie.
La prezidiu-o femeiuşcă,
încurcând silabele,
e atentă la plevuşcă,
să ridice labele.

Un ministru, din orgoliu,
îşi numără clasele,
însă ţine de fotoliu,
că-s prea mari foloasele.

Păsările migratoare,
cu gândul la tropice,
aşteaptă de la cel mare
gesturi filantropice.

Pentru marea clientelă
ce-a-mpânzit oraşele,
au ajuns o bagatelă
contractele, grasele.

Într-o crâşmă, marinarul
care-a vândut bărcile
îşi priveşte, gol, paharul,
încleştându-şi fălcile.

Lui nea Nelu, moşul care
ne-a adus ponoasele
când era în postul mare,
toate-i merg de-a-ndoasele.

Pentru câte-a tras, săracul,
cui să ceară daune
fiindcă Geoană, prostănacul,
a pierdut la... saune?

Opoziţia, în stradă,
nu mai scoate masele,
Crin şi Ponta, puşi pe sfadă,
îşi dispută oasele.

La DNA-i hărmălaie,
urlă toţi că-i mare bai,
c-a fost prinsă o mamaie
cu o pungă de mălai.

Un dascăl, într-o exedră
înţesată de şcolari,
un colocviu, la catedră,
ţine despre căpşunari.

Gospodinele, gătite
cu şorţuri portocalii,
s-au trezit iar păcălite,
când e vorba de copii.

Turişti, în telegondole,
prin Vale se fâţâie,
dar nu văd jos ce nasol e
şi că toate scârţâie.

Transportate cu efort,
pe tărgi sau cu roabele,
umplu sălile de sport,
prin cătune, babele.

Plictisiţi, pensionarii
lasă cozile şi-ncing
o bătută cu jandarii,
mai ceva ca într-un ring.

Să nu uit piticul care
are o obsesie
şi strigă în gura mare
că-mi taie de pensie.

Lângă el, şi Izmănarul
vine şi s-alătură.
Când s-o face plin paharul,
oare cine-i mătură?
......................................

O duduiţă îşi saltă
fusta, de-i văd fesele...
Zău că-mi vine să las baltă
toate interesele.


Ilie Bâtcă  

Pă cuvânt de informator?

Mă fraţilor, de la o vreme, să-ntâmplă ceva cu mine. Nu ştiu ce, da să-ntâmplă. Casc ochii la tilivizor, câtu-i zâua de mare şi noaptea de lungă, da nu pricep nimic. Unde-or fi stat ascunşi, pân-acu, mă fraţilor, analiştii ăştia a lu peşte? Care mai de care îşi dă cu presupusu despre pensiile noastre care, iote, ca să să sâmţească Boc şi ai lui bine, da mai cu samă chiriaşul de la Cotroceni, nu mai sunt aşa nesâmţite. P-a mea, cel puţin, aproape că nu o mai sâmţesc de loc, aşa să făcu de mică şi la locul ei.
Şi nu ştiu cum să face, da toţi analiştii ăştia sunt de la partidu lu domnu Băsescu. Mai vine câte unu şi de la partidu lu înstelatu, cum ar fi Pitulicea ăla sau Gâgâlicea sau cum dracu i-o mai zâcea, că şi ăştia începură să să dăştepte acu, şi dăi, şi luptă, şi iar dăi, şi iar luptă... Cei mai mulţi, cum vă zâsei, sunt din ăia portocalii. Alde Vişan, alde Bălmăjean, sau cum i-o mai spune, alde Popoviciu, alde Măscăriciu, alde (cre)Tinel... Da, cel mai des să bagă în faţă unu Găoaz..., Găoaj..., ceva cu jdea la urmă. Mă fraţilor, bag samă că p-ăsta îl fugări fomeia d-acasă şi stă sireacu pă scările tiliviziunilor. Când îşi face careva milă de el, îl bagă înăuntru, îi dă un scaun şi o bardacă cu apă, ca să-ş mai vie în sâmţiri după tremuriciu d-afară şi-l lasă în plata lui. Da el, nărodu, în loc să şază acolo unde-l puseră ăia de-şi făcură milă de el şi să-ş înghiţă mucii în linişte, să nu-i deranjeze p-ăilalţi, să bagă sângur în samă, cu tot felul de nerozii.
N-o să mă credeţi, da-ntr-o sară, îmi plăcu ce zâse nărodu. Când unul dintre camarazii noştri aflaţi în platou bălmăjî ceva despre goarna care sună şi ofiţerii care sar primii la răzbel, să trăzi ăsta din moţăială şi zâse, citez după mintea mea, că la răzbel mor mai mulţi soldaţi decât ofiţeri. Ezemplu ăsta îmi plăcu, ce mai, că nu mă putui ţâne şi-i zâsei muierii. „Dăştept, nărodu dracului!” Păi, aşa este, mă fraţilor! Ştiu asta de la un unchi d-al meu care făcu frontu de două ori. O dată dus ş-o dată întors. Descurcăreţ unchiu ăsta! Alţi doi unchi din partea lu a bătrână, nu prea. Că ăştia nu să descurcară. Făcură frontu numa dus. De întors nu prea să mai întoarseră. Acu, ori că le plăcu p-acolo, pă unde ajunseră, şi să-mpământeniră prin cele străinătăţuri, ori că pierdură trinu la înapoiere, că acasă nu mai ajunseră. Degeaba-i tot aşteptară fomeile şi copchii...
Cum vă zâsei, unchiu ăsta mă dumiri, cînd eram mic, cum stă chestia cu soldaţii care mor la război. Că, zâcea el, glonţu sau obuzu nu prea făcea osebire între soldaţi şi galonaţi. Nu făcea şi gata. Îi lua pă toţi d-avalma. Da, dacă generalii dupe vremea aia nu erau la fel de dăştepţi ca Oprea şi puneau într-un ploton numa un ofiţer şi fro douazăci de soldaţi, ce vină să-i caut eu nărodului dă ... jdea? Că, zâcea unchiu ăsta că, odată, când veni de la companie, unde îl trimisăse suptlocotinentu cu treburi, nu mai găsi pă niciunu din ploton cu care să şază de vorbă, că erau toţi făcuţi mici fărâme. Dacă în plotonu ăla a lu unchiu ar fi fost douazăci de locoteneţi şi doar un soldat, adică unchiu, că doar el scăpă, altfel stătea treaba acu şi aveam şi noi cu ce să-l contrăm pă domnu ăla cu... jdea. Pă când aşa, îi dădui dreptate nărodului şi, bag samă, îi deteră dreptate şi camarazii noştri din platou, că la ezemplu ăsta al nărodului tăcură toţi mâlc, ca mortu-n păpuşoi.
Acu, dacă- i dădui dreptate în privinţa asta, musai să-l crez şi când zâce el că pensiile noastre au fost tăiate, pă ici, pă colo, dintr-o eroare făcută din greşală, pă care o s-o repereze acuş, acuş domnu Oprea cu specialiştii lui. Şi cum să nu crez eu că pensiile noastre sunt mai mici dintr-o eroare şi, mai cu samă, din lipsă de comunicare, dacă spune acest lucru chiar preşedintele în persoană. Acu, nu că m-aş îndoi de spusele preşedintelui, da dacă îşi dă şi cuvântul de informator, nu mai scot o vorbă. Am zâs...

Fane Sucitu

Mai bine informator decât... dezinformator

Mă fraţilor, să ştiţi că pă mine preşedintele ăsta al nostru, al tuturor românilor, mă cam băgă în încurcătură. Da, mă băgă rău de tot, ce mai. De-acu fo doauă zâle, de când zâse el la tilivizor vorbele alea de-l învăţă Elena Udrea să le zâcă depre pensiile noastre nesâmţite, să dusă dracului liniştea mea. Doar ce-o mai potolisăm pă muiere dupe supărarea că, din toată pensia din luna asta, venii acasă cu doauă pâini ş-o cutie de lapte din ăla de-i place ei, că atât mai putui să cumpăr din banii ce-mi rămasă dupe ce plătii toate hangaralele pă la bancă, că acu să porni iar. Că d-aia pensia mea să răduse mai mult de jumate, că nu mă făcui şî io, ca alţii, militar de carieră. Că-l auzî ea pă preşedinte la tilivizor că numa lu ăştia, militarii de carieră, o să le rămâie pensiile întregi. Degeaba îi esplicai io că d-aia făcui şî liceul militar, şî şcoala de ofiţeri, ca să ajung militar de carieră, da dacă nu putui, nu putui şî gata. Tomna când mai aveam puţân ş-ajungeam şî io militar de carieră, mă-mpinsă dracu de mă cerui la pensie. Să zâcă mersi domn Băsescu că nu ne făcurăm toţi militari de carieră. Că de unde lua Boc bani acu, ca să ne crească pensiile la toţi?
Şî să mai înţâfnă asta a mea că de ce, când fusăi locotinent şî mai veneam cu fo bluză ruptă p-acasă sau pătată de vaselină sau ulei, zâceam că-i de la transportor, dacă io nu călcai în viaţa mea păn transportor? Acu, de unde să ştie muierea de câte ori mă urcai eu într-un transportor? Că doar nu ierea s-o iau cu mine la plimbare prin poligoane sau pă câmpurile de aplicaţie, că ea trebuia să şază acasă cu copchii, că nu puteam să-i lăsăm sânguri, de capul lor, cu săptămânile, cât ieream io plecat. Şî nici domn Băsescu n-are de unde să ştie, sireacu, câte zâle şî nopţi petrecui eu păn transportor, şî pă arşiţă, când zâceai că acu, acu să topeşte blindaju şî ţi să scurge pă dupe ceafă, şî pă gerurile alea de foc de-ţ rămânea degetele lipite de chepeng. N-are de unde şti, că doar nu să ţânea dupe mine cu barca aia a lui, "Biruinţa" parcă-i zâcea.
Când io dădeam cu capu de toate alea păn transportor, el dormea cu capu pă fro masă dintr-o crâşmă sau bătea străzile porturilor în căutarea bordelurilor. Acu, e drept că păste mine nu prea trecui cu transportoru. Nu păste mine, ăsta de scriu rândurile de faţă, ci păste mine d-alea de fac buuum. Recunosc, nu trecui. Da, dacă ştiam că, păntru a primi pensia întreagă, e musai să fi trecut cu transportoru păste mine, împrumutam dracului o mină de pă la geniştii din unitate, o puneam frumos sub transportor, făceam o poză cu ea şi acu puneam poza la dosaru de pensie. Să mai lega domn Băsescu acu de mine că nu trecui păste mine? Nu să mai lega. Da, dacă nu mă descurcai, aşa-mi trebuie. Cât mă costa o poză? Patru, cinci lei acolo, da aveam acu pensia întreagă.
Mă fraţilor, cel mai tare să cătrăni asta a mea când auzi chestia aia cu miliardul de-l primirăm noi, când merserăm cu mâna întinsă la ăia de ne scoaseră de pân armată. De-asta vă zisei că nu mai am linişte în casă. Că mă toacă muierea toată zâua la cap că unde-i diferenţa de bani, că io, acum fo zece ani, când ieşii la pensie, nu-i dădui decât fo sută de milioane şî ceva. Atâta îmi deteră de la unitate, atât îi dădui. Alţi bani, de unde? Că nu oprii, păcatele mele, nici măcar de-o bere, doauă, acolo. Om cinstit, ce mai. Da, muierea, nu şi nu. Că unde-s banii? Ce făcui cu ei? Acu io nu ştiu cum să scap de gura muierii. D-aia vă scrisei. Poate îmi dă careva fun sfat. Mă gândii eu să merg la unitate, să cer o ţâdulă din care să reiasă ce şi cum, ca să potolesc muierea, da nu cred că că o să mă crează. Ea îl crede pă domn Băsescu, că d-aia e preşedintele nostru. Da, dacâ îi trimiţ io o recomandată lu domn Băsescu şî-l rog să-mi dea, cu împrumut, până primesc pensia întreagă luna viitoare, fo oapt sute de milioane şî ceva, diferenţa până la miliardul ăla de zâce el că-l primii, ce zâceţi, mi-o da? Poate i-o fi rămas ceva mărunţiş din banii de-i luă pă bărcile alea de le vându.
Că nu putu şî ăsta să rămâie un simplu informator, acolo. Să făcu acu şî dezinformator, ca să nu mai am io linişte în casă...

Fane Sucitu

De câte ori, Mareane...

(după Mihai Eminescu)

De câte ori, Mareane, mi-aduc de tine-aminte,
O mare de gunoaie mi-apare înainte,
Pe străzi - numai hârtoape - un bec nu luminează,
Doar luna, printre nouri, trimite câte-o rază
Şi peste o grămadă, uitată, de borduri,
Troneaz-o căţelandră intrată în călduri,
Pe când a ei pereche, o javră rapciugoasă,
Alene-i dă târcoale şi-ncearcă s-o miroasă.
Şi îmi mai vin în minte bătrânii stând la coadă
Cu noaptea-n cap, să intre la vreo vangheliadă,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
...................................................................
Suntem tot mai departe, Mareane, amândoi,
Şi, răvăşit de gânduri, cu sufletul de smoală,
Mă-ntreb ce dracul cauţi în astă Capitală...

Ilie Bâtcă  

Observatoru` lu` Oprea


Mă fraţilor, dăştept băiat Găbiţă ăsta a lu Oprea. Ho, mă, ce sărirăţi toţi cu gura pă mine, că, păcatele mele, nici n-apucai să vă zâc ce şi cum! E dăştept şi gata. De unde ştiu? Iote că ştiu. Până azi nu ştiam nici io, da acu ştiu. Cum să nu fie, mă fraţilor, dăştept, dacă să orientează? Toată viaţa să orientă ăsta, altfel nu pupa el atâtea foncţii bune. Acu să mai orientă o dată, că-şi făcu şi observator. Nu d-ăla astronomic, ca să vază ce şi cum stă treaba cu stelele alea de căzură toate pă umerii lui. Cu astea să lămuri. Şi ne lămurirăm şi noi că nici caru ăl mare de pă cer nu are atâtea stele câte văzui io la Oprea. Da, dacă le primi omu cu caru, ce era să facă, să nu le ia? Iote, mă, la ei ce le trecu păn cap!
Cum vă zâsei, dăştept băiat Oprea ăsta. Nu să mulţămi numa cu foncţiile, cu pământurile, cu casele şi acareturile pă care le are şi pofti şi la observator. Un observator militar, mă fraţilor, asta îşi făcu. Dădui păste el când nici nu să crăpă bine de zâuă şi începui, zor, nevoie, să cotrobăi păn internetul ăla de mi-l băgă fecior-miu în calculator. Acu, doar nu mă-nşelai io şi să fie observatoru altuia. Nu crez că mă-nşelai. Cum pătrunsei în observatoru ăsta, păste ce credeţi că dădui, mă fraţilor? Păste pozele lu Oprea, puse frumos la vedere. Încercai io să întorc o poză d-aia, să văz ce scrie pă spatele ei, da nu putui. Nu putui şi gata. Da cam ştiu io ce scria. „O piedică în calea uitării” sau „Păstrează copia şi nu uita originalul”. Chestiii din astea, ştiţi voi. Aşa-i scriam şi io fomeii pă pozele de i le trimiteam când să-ntâmpla să lipsesc mai mult de p-acasă. Şi am la poze d-astea, mă fraţilor, o grămadă. Fo paporniţă şi juma am, că fusei multă vreme plecat păn misiuni de tot felu. Da, Oprea cred că nu păntru muierea lui făcu pozele alea de le văzui io la intrarea în observator. Bag samă că să pregătea să i le trimită lu domn Băsescu, da n-apucă. Să-i amintească lu domn Băsescu ca nu care cumva să-l uite, sireacu. Că ăsta, domn Băsescu, cam începu să uite de la o vreme. Cum promite ceva, cum uită. Şi dacă uită ce promisă, promite iar, şi iar. Şi noi luăm de bune ce zâce el, că d-aia e preşedinte.
Ce credeţi că mai constatai io, mă fraţilor, plimbându-mă aşa, de unu singur, păn observatoru ăsta militar a lu Oprea. Cum mă sucii, cum mă-nvârtii, dădui păste tot felu de observatori. Care mai de care mai dăştept. De la plotoner, la ghinărar, toţi observară acelaşi lucru. Că ce bine le pică lor chestia asta cu recalcularea pensiilor, păntru care cel mai tare să zbătu ministru Oprea. Numărai io fo 15 observatori din ăştia, nu alta. Mă, fraţilor, când cetii io ce zâseră observatorii ăştia, mă-ncercă o bănuială. Cum că fun ziarist de-ăsta din garda lu Oprea scrise la repezeală nişte rânduri şi trânti câteva nume acolo, ca să le dea crezare fun nărod ca mine. Prea samănă între ele spusele observatorilor ăştia mulţămiţi de pensie şi de Oprea. Da, mulţămiţi şi mai tare de domn Băsescu. Bunăoară, toţi încep la fel. „Am atâţia ani vechime, başca fo câteva luni...”, „Am o vechime de...”, „Am stagiul complet de...” Şi dăi, şi laudă-l pă Oprea. De Băsescu, nu mai spui. Că unu nu uită, mă fraţilor, să-i mulţămească iubitului comandant suprem. Da, să ştiţi că mă-ndoii cam degeaba că n-ar fi spusele lor, că-şi puseră observatorii ăştia şi pozele în observatoru lu Oprea. Aşa, ca să-i vază lumea cum belesc fasolea şi cât sunt ei de mulţămiţi. Dacă nu-mi daţi crezare, căutaţi şi voi nr. 4 din „Observatorul Militar” şi-o să vedeţi ce şi cum. Da, nu la chioşcuri să-l căutaţi, că vă obosiţi degeaba. Acu, nu că ar fi dat lumea buluc să vază cât sunt de mulţămiţi de pensiile lor camarazii ăştia ai noştri şi să să fi ipuizat, da observatoru ăsta e cam de uz intern, bag samă io. De uz intern, că de iz nu poci să spui la fel, că ăsta să simţăşte de la o poştă...
Până atunci, s-auzim de bine!

Fane Sucitu