miercuri, 29 ianuarie 2014

Joienel şi...starea de alertă

- Mămiţică dragă, am o veste certă,
azi se decretează stare de alertă,
aşa că mai lasă, rogu-te, lopata
şi treci la căldură, că vine Armata,
vin şi pompieri, vin şi două freze,
şi vin şi jandarmii, ca să ne salveze
din nămeţii aştia care cresc, şi cresc...
- Joienele, mamă, eu nu mă opresc
din datul zăpezii, chit că vine gerul,
până când n-apare însuşi premierul,
după ce, la sală, mai dă vreo trei coşuri,
poate le va face unora reproşuri
că nu dau exemplu, că nu se implică
şi, mai mult de-atâta, să ştiu că aplică
măcar o măsură, una cât de mică,
să văd eu, băiete, ce capete pică...
- Mămiţică, dragă, dar nu e corect
să acuzi degeaba, fiindcă un prefect
a fost dat afară, pentru că, săracul,
a uitat să-şi pună în geantă abacul
şi, când ziariştii au sărit pe dânsul,
era gata, gata să-l apuce plânsul,
neştiind cam câte sate din Buzău
sunt înzăpezite. Mămiţică, zău,
nu-i iau apărarea, dar bietul prefect
are, ca tot boul, şi el un defect,
nu prea-l duce capul. Dar câţi boi, mămucă,
nu-s, la fel ca ăsta, puşi să ne conducă?


vineri, 24 ianuarie 2014

Venea dintotdeauna...

Se-nfiora câmpia sub caii de zăpadă
şi se-aşterneau prin sate ospeţele nuntirii,
în nerăbdarea vremii se presimţea o caldă,
neostoită boare de veacuri a Unirii.

Venea dintotdeauna, urcând mistuitoare,
ca pohta ce-a pohtit-o Viteazul pentru Ţară,
Istoria, cu plugu-i, se pregătea să are
în brazda strămoşească dospind a primăvară,

căci fremăta sub straturi sămânţa devenirii,
purtată spre lumină de veacuri de nesomn,
şi-a fost să vină Ceasul cel Mare, al Unirii,
când cei de-un grai şi-un sânge l-au vrut pe Cuza Domn.