vineri, 18 decembrie 2015

Plugușor cu repetiție



Aho, aho, copii și frați,
cumetri, nepoți, cumnați,
veri buni sau mai depărtați,
socri, fini, bunici și tați
și soții de deputați,
amante de senatori,
prinți, prințese, prințișori,
primiți niște urători?
Ne primiți sau nu cu Plugul, 
noi izbim poarta cu drugul
și intrăm în bătătură,
să vă facem urătură,
la cumpăna dintre ani.
Nu vrem nuci, covrigi sau bani,
acadele sau colaci,
vrem să vă băgăm în draci
și să spuneți unde-i șpaga
ce-au luat-o cu desaga
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
amanții, bunicii, tații
deputați și senatori, 
sau nașii de prințișori.
Ia mai mânați, măi feciori!
Hăi, hăi...

Scoateți capul pe fereastră
și-ascultați urarea noastră,
c-am venit cu mic, cu mare,
să vă facem o urare,
căci în anul ce-a trecut
să vă urăm n-am putut,
însă tare v-am urât,
sta-v-ar șpăgile în gât
și-atunci primul ajutor
să vi-l dea un procuror,
împreună cu mascații
veniți să vă salte tații, 
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
nașii, cuscrii și amanții,
verișoarele și verii,
rezidenți prin Primăverii,
și să-i ducă la răcoare,
cu cătușe la picioare,
căci acolo-i locul lor,
chiar de anul viitor!
Aho, aho...

Lângă mine, băietani,
să le spunem LA MULȚI ANI,
la mulți ani, la pușcărie,
unde vor putea să scrie
opere desăvârșite
despre șpăgile primite
și pe unde sunt dosite,
prin cavouri, prin saltele,
pe sub pat, pe sub podele.
Trageți brazdă voinicească,
șpăgarii să se-ngrozească,
să știe că, la popreală,
vor da cu toți socoteală
pentru tot ce au furat.
Ia opriți, măi, din urat,
că, parcă, se-aud venind
mascații cu-al lor colind,
cătușele zornăind!
Până vin dubele-aici,
pocniți, cu forță, din bici
și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi...


miercuri, 9 septembrie 2015

Sunt tânăr, Doamnă...

(după poezia cu același titlu scrisă de Mircea Dinescu)

Sunt tânăr, Doamnă, însă nu tânăr cum am fost
când frecventam liceul, la zi, la Slobozia
și mă luau, la ore, toți dascălii la rost,
că nu rezolv, în viață, nimic cu poezia.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de versuri sunt sătul
am fost poet odată, chiar unul de calibru,
acum, când văd porumbul strâns, toamna, în pătul
și vinul în butoaie, mă simt în echilibru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, un moșier gomos,
având mereu în preajmă, cu scripca, lăutarul,
de vei veni la mine, așează-te frumos
la umbră, lângă cramă, și răsfoiește ziarul!

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, puțin mai în etate,
dar oamenii, pe stradă, și astăzi mă aclamă,
când o aduc pe Fifi, de coarne, din Cetate,
să facem împreună o nu știu ce reclamă.

Sunt tânăr, cum se vede, arareori rotula
mai scârțâie, cu toate că-s încă tânăr, Doamnă,
dar asta doar atuncea când Fifi, nesătula,
prin marketuri mă poartă, după curechi de toamnă.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Stelele generalului și ”Steaua României”

Nici nu intrase bine în cabinet, că începu să i se zbată pleoapa dreaptă. ”Semn bun!”, își zise, în timp ce se lăsa, plictisită, în fotoliu. I se mai zbătuse și în alte zile pleoapa dreaptă și, de fiecare dată, i s-a întâmplat ceva bun. Dar acum, parcă se zbătea prea tare! Începu să se neliniștească. Dacă, Doamne ferește!, i se desprind extensiile de gene false semipermanente, aplicate fir cu fir de către stilista la care merge ea de la o vreme, mai precis de când a venit în ministerul unde ocupă, hors concours, un post călduț de secretară? Păcat de munca stilistei! Dar și de timpul cât a stat ea nemișcată pe scaun, mai ceva ca la dentist. 
Ca să fie sigură că genele false sunt la locul lor, scoase oglinjoara din trusa de... intervenție rapidă (așa îi place să-i spună trusei de machiaj, de când dăduse norocul peste ea și se învârtea într-un cerc restrâns, în care erau numai oameni cu funcții mari în CV și cu multe stele pe umăr) și începu să-și verifice geană cu geană. Fiindcă tot umblase la trusă, luă dintre rujurile în nuanţe naturale pe cel roşu și începu să se aranjeze pentru întâlnirea cu Șeful ăl mare care, dintr-o clipă în alta, trebuia să sosească și el de pe unde îl chemase... interesul național. Nu trecu mult și auzi soneria. Intră zâmbind în cabinet și, după ce făcu un semn discret cu mâna, care putea însemna orice, se așeză într-unul din fotoliile din fața biroului Șefului.
- Ceva, vreo misiune mai deosebită ai avut de îndeplinit astăzi?, întrebă acesta.
- Nu, șefu`, doar ce am sosit și eu. Uite se face acum ora 12 și nici cafeaua nu am reușit să o beau.
- Bine, atunci îți dau eu o misiune. Te rog, scrie!, mai zise șeful și începu să se plimbe, de la un capăt la altul al cabinetului, cu o mână la spate și cu cealaltă la reverul hainei, cum văzuse el în filmele cu Napoleon. Așadar: ”Domnule Președinte, în semn de apreciere a serviciilor deosebite aduse instituției militare, pentru rezultatele remarcabile obținute în procesul de instruire, precum și pentru înaltul profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate, propun și rog să îi acordați ordinul ”Steaua României” doamnei...” Dar ce faci, nu scrii?, întrebă ministrul, oprindu-se din mers.
- Am scris, șefu`...”Steaua României doamnei...” Aștept să-mi spuneți numele pe care să-l trec.
- Hai că mă faci să râd și știi că eu nu râd prea des. Da` ce, ai uitat cum te cheamă?
- Vai, șefu`, nu se poate! Știți că eu am mai primit două stele...
- Și ce-i cu asta? Eu am primit patru și tot aș mai vrea.
- Nu stele ca ale dumneavoastră, șefu`, cu toate că mi-ar fi plăcut să am și eu din astea. Voiam să spun că am mai primit de două ori ordinul ”Steaua României”.
- Știu, că doar tot eu te-am propus. Și, dacă mai rămân la minister și nu mă pun ăștia premier, că așa se aude, te mai propun o dată. Cum am eu patru stele pe un umăr și patru pe celălalt, de ce să nu ai și tu două decorații pe un piept și două pe celălalt?
- Bine, șefu`! Deci scriu numele meu? Dacă-i ordin...
”Nu degeaba mi s-a zbătut pleoapa dreaptă!”, își zise, în timp ce scria ”doamnei Adela Loredana...”