Tolba cu săgeţi

Căldură mare, monşer!

2012-06-04T14:22:00.001+01:00

Numai de asta nu-mi ardea mie astăzi, să stau în soare, la 33 de grade la umbră, şi să-l ascult pe adolescentul care, de cum am coborât din maşină, mă abordase, turuind ceva despre un proiect de suflet al primarului de sector, acest proiect fiind, zicea adolescentul, învăţământul. I-am făcut semn că mă grăbesc şi atunci, mai mult alergând după mine, mi-a întins un pliant din teancul pe care îl avea în braţe. „Ce să fac eu cu ăsta?”, l-am întrebat, în timp ce căutam lista de cumpărături fără de care nu plec de acasă. „Faceţi ce vreţi! ... faceţi vânt...”, am mai auzit în urma mea.

Când mi-am aruncat privirea peste pliant, nu mi-a venit a crede ce-mi auziseră urechile. Cum adică să-i fac vânt? Tocmai lui Vanghelie care, în timp ce „ei au tăiat pensii şi salarii”, el a „susţinut familii”? Privindu-i poza care vorbeşte de la sine despre această preocupare a lui, parcă îmi şi vedeam familia, toată cu salariile şi pensiile tăiate de EI (ştiţi voi care ei), cum a fost, este şi va fi susţinută de braţele vânjoase ale lui Vanghelie. Şi atunci, cum să-i fac eu vânt peste şase zile, la alegeri? Or fi vrând alţii să-i facă vânt. Treaba lor!

Ridicând ochii de pe pliant, ca să nu fiu din nou atenţionat într-un mod cât se poate de civilizat, specific zonei Rahova (Uită-te, măi, boule, pe unde mergi!), am răsuflat uşurat. Pe trotuar şi în piaţă, toată lumea îşi făcea vânt cu pliantul primit de la tinerii care mişunau prin zonă. Deci, asta îmi spusese tânărul! Că pot să-mi fac vânt, nu... să-i fac vânt. Surdul nu le aude...

Gata cu alegerile!

2012-06-02T11:41:00.003+01:00

(o scrisoare de la Fane Sucitu)

Mă, fraţilor, degeaba stătui io la pândă zilele astea, ca nu care cumva funu din şobolanii pripăşiţi pă lângă PDL-ul lu` Băsescu să să furişeze în sectoru`nostru, binecuvântat de Dumnezeu, da` mai ales de Vanghelie, că tot scăpă unu`. E drept căşobolanu` ăsta nu-i de la PDL, ci de la partidu` lu` Oprea, da` tot un drac! Acu`, că scăpă, scăpă, da` io cum de nu-l văzui? Probabil că să strecură pă când io mă proţăpisem în faţa oglinzii şi probam costumu`de ginerică`, pă care muierea îl scoase de la naftalină şi mă obligă să-l îmbrac, punându-mă să-mi sug burta, până la refuz, şi să aplic metoda "stânga păste dreapta şi cămaşa-n pantaloni", ca să vază dacă are cu se să mă înţolească, pă 10 iunie, când o să meargă ea la vot, iar io e musai s-o însoţesc, păntru că nu a avut timp până acu` să-şi ia permisu` de conducere.

Mă, fraţilor, degeaba efortu` meu cu suptul burţii, degeaba să dădu muierea de ceasu` morţii ca să măpregătească sămerg, pă 10 iunie la vot, că soarta noastră fuse crudă astă dată, păntru că, fără acordul meu şi al muierii, să stabili cine să fie primar în sectorul nostru. Adicătelea, la noi în sector, nu mai e nevoie de alegeri, pentru că, deja, să hotărî cin să fie primar. Carevasăzică, scăparăm de Vanghelie şi în locu` lui veni unu` nou, Romanescu, care, cum să văzu la Primărie, cum îşi făcu carte de vizită şi o trimise la toată lumea din sector. Nu ştiu dacă o iexpedie cu Poşta Română, că ăştia, cică, ar avea nişte probleme pă care musai să le rezolve! Da`, oricum, io o primii. Şi, ca să mă credeţi, vo arăt şi vouă. Iaca, na!

Urări reciproce

2012-06-01T07:38:00.001+01:00

Noroc cu „Ziua Rezervistului Militar”! Altfel domnul Traian Băsescu nu ar fi avut avut prilejul (de ce nu plăcutul prilej?) să ne adreseze nouă, cadrelor militare în rezervă şi în retragere, „ un salut călduros, împreună cu cele mai alese urări de sănătate”. Uitând de „pensiile nesimţite” pe care le-am avut şi pe care s-a străduit din răsputeri, împreună cu sluga sa credincioasă, Boc, să ni le ciunţească, pentru a le face cât mai „simţite”, şi-a amintit brusc de acest „ segment socio-profesional distinct, specializat al societăţii, pe care fiecare stat şi fiecare Armată caută să-l administreze cu deosebită grijă”, cadrele militare în rezervă şi în retragere, „componenta de rezervă, menită ca în caz de nevoie să completeze componenta activă, permanentă” a Armatei.

Şi-a adus apoi aminte, „cu uşurinţă”, de faptul că „toate izbânzile politice ale României au fost legate de Armată, fie că ne referim la Războiul de Independenţă, Primul Război Mondial sau la cel de-al Doilea Război Mondial”. Punct! Păcat că veteranii din Războiul de Independenţă şi din Primul Război Mondial nu au putut să se bucure de aprecierile elogioase ale preşedintelui României de astăzi. Doar cei din al Doilea Război Mondial o pot face. Şi nici aceştia toţi. Doar câţiva. Câţi vor fi mai rămas în viaţă!?

De preţuirea pe care o acordă Asociaţiilor noastre pentru activitatea desfăşurată „în plan militar, social, obştesc, precum şi în domeniul creaţiei culturale, ştiinţifice, istorice, care poartă emblema experienţei, înţelepciunii şi maturităţii” ne-am convins în toată această perioadă care s-a scurs de la declanşarea procesului de reducere a pensiilor militare, proces al cărui iniţiator a fost. Nu am înţeles, însă, ce a vrut să spună în fraza următoare: „ Acum, la vârsta deplinei maturităţi, continuaţi, cu aceeaşi exemplară dăruire, să aduceţi importante servicii sistemului naţional de apărare şi societăţii noastre”. Seamănă, mai degrabă, a constatare. Ceea ce mă face să fiu mândru de camarazii mei care aduc „importante servicii...” Dacă ar fi fost un îndemn, ar fi pus semnul exclamării. Dar dacă ar fi fost un îndemn, cui ar fi fost adresat? Celor pe care, în ultimii ani, i-a umilit cât pentru două vieţi?

Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, nu uită preşedintele nostru să ne amintească, dacă noi vom fi uitat, că „exemplul de abnegaţie şi devotament” pe care l-am dat, „cu generozitate şi tenacitate”, generaţiilor de tineri care s-au format sub îndrumarea noastră, constituie, astăzi, „pilde demne de urmat de către cadrele active, în îndeplinirea unor sarcini şi misiuni specifice atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii”.
La urările de „sănătate şi linişte sufletească” pe care ni le transmite, asigurându-ne „de tot respectul şi preţuirea”, cum aş putea să-i răspund decât urându-i să aibă liniştea sufletească pe care am avut-o eu în aceşti ultimi doi ani?! La fel şi sănătatea! De respectul şi preţuirea mea nu-l pot asigura.

Scrisuri şi... înscrisuri

2012-05-26T15:29:00.001+01:00

Un prieten de-al meu, pensionar ca şi mine, şi-a făcut un obicei din a colecţiona tot felul de lucruri care, zice el, peste ani, vor avea valoare... istorică. Recent, şi-a îmbogăţit colecţia cu o, hai să-i zicem, scrisoare pe care a găsit-o în cutia poştală.De ce acest petic de hârtie va avea valoare istorică, mălămureşte tot el. Nu atât pentru cele şase paragrafe pline de promisiuni, astea sunt simple abureli, zice el, cât pentru ultimul paragraf, scris chiar de mânuţa unuia dintre candidaţii la funcţia de primar, care se încheie cu o formulădragăprietenului meu - "cu sinceritate,..."

Scoţând, cu nedisimulată mândrie, hârtia cu pricina din buzunarul de la piept, unde o păstrează, frumos împăturită, ca să o aibă la îndemână, în caz căva fi nevoie să-şi susţină punctul de vedere, prietenul îşi începe disertaţia amănunţit pregătită: "Priveşte, colega, câtăelocinţă, câtăhotărâre degajăacest scris, un adevărat compromis între agerimea minţii şi încetineala mâinii. Ce mai, de un astfel de primar avem noi nevoie! Dacă aş avea pregătirea Dianei Simpson, cercetătoarea care a realizat un studiu grafologic pe baza unor documente redactate de mari pesonalităţi ale tuturor timpurilor, ţi-aşspune mai multe. Cred, însă, căe suficient şi atât, ca săte conving să mergi la vot şi să votezi pe cine trebuie... "

Din politeţe, îmi arunc privirea peste ţidula scrisă "cu sinceritate", mai mult pentru a-i face pe plac amicului. Nu măinteresează nici dacăscrisul este mic şi repezit, nici dacăeste apăsat şi dezordonat, dacă este lizibil sau nu, dacăîntre cuvinte există spaţii mari sau acestea sunt înghesuite. Nu măinteresează nici măcar conţinutul. În aceşti 22 de ani de pretinsă democraţie, am primit şi eu, la cutia poştală, foarte multe astfel de scrisori din partea celor care îşi amintesc de noi doar atunci când au nevoie de votul nostru pentru a accede la funcţiile despre care cred că, într-adevăr, li se cuvin. Spre deosebire de amicul meu, eu nu colecţionez astfel de înscrisuri, pentru că toate sunt pline de gogoşile pregătite într-o bucătărie politică duhnind a rânced.

De la furcă, la otravă

2012-05-25T10:17:00.001+01:00

Printre problemele prioritare din programele electorale ale candidaţilor la Primăria Capitalei se numără şi cea a câinilor vagabonzi. Silviu Prigoană se angajează să rezolve această problemă în şase luni, prin strângerea de pe străzi a câinilor comunitari şi adăpostirea acestora în spaţii amenajate pe terenuri ale Primăriei. Sorin Oprescu, principalul contracandidat al lui Prigoană, e cu un pas înaintea acestuia, având deja unele realizări în domeniu, cum ar fi inaugurarea unui Dogtown în judeţul Giurgiu, cu o capacitate de 2.000 de locuri. Mihai Atănăsoaie, fostul prefect de Bucureşti, încă mai visează la o lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân.

Cel mai radical dintre toţi pare a fi însă Gigi Becali care, într-o emisiune televizată, a declarat, în stilu-i caracteristic: „Omor 50 de milioane de câini pentru un singur om. Eu îi eutanasiez pe toţi. Şi care-i problema?” Problema este că latifundiarul din Pipera nu s-a hotărât încă ce metodă să folosească. „Pac, pac, şi nici nu simte!”, asta însemnând că o cale ar fi împuşcarea nevinovatelor patrupede. Gândindu-se, probabil, că procurarea muniţiei aferente ar greva bugetul Primăriei, s-a corectat repede: „"Îi strâng pe toţi. Nu-i împuşc, îţi dai seama că am glumit. N-am de ce să-i împuşc, când pot să le fac o injecţie şi gata! Îi omor pe toţi, ca să nu mai existe niciun câine, ca să nu mai muşte niciun om".

În orice caz, dacă Jiji va ajunge primar general, maidanezii ar trebui să-şi facă griji serioase, pentru că stimabilul cadindat nu numai că nu ia în calcul construirea de adăposturi, dar le-a pus gând rău la toţi. "Nu le fac niciun adăpost. Dau eu bani să-i dau de mâncare la câine ? Să-l ţin eu pe câinele vagabond în nu-ştiu-ce rezervaţie de câini ? Le dau eu numai otravă şi mor, nu le dau mâncare. (...) Fac adăpost pentru câini, şapte milioane de euro. Nici şapte euro nu dau!"

Aşadar, dacă va ajunge primar, Becali va trebui să aleagă între puşcă, injecţie şi otravă pentru a salva Capitala de invazia câinilor vagabonzi. Furca, pe care o folosea în tinereţe când, cioban fiind, ca şi acum, dar fără cheagul de astăzi, o înfigea în dulăii ce săreau la gâtul mieilor, iese din discuţie. Este prea mare efortul. Şi nici eficienţa nu este aceeaşi...

Un preşedinte „eficient”

2012-05-21T07:43:00.002+01:00

Am văzut multe spectacole de circ la viaţa mea. Unele ţinute în aer liber, pe o scenă improvizată din caroseria unui camion, altele în sălile devenite neîncăpătoare ale căminelor culturale din comunele patriei, sau, uneori, în saloanele unor restaurante de lux. Cele mai multe le-am văzut însă, în urmă cu mulţi ani, peste 40 la număr, sub cupola circului „Capitol”, pe vremea când, „plictisit” de şcoală şi fiind în căutarea unei meserii, am încercat-o şi pe cea de „circar”. Minte de copil!

Aşadar, am văzut multe spectacole de circ. Unele mai bune, altele mai rele. Cel oferit de Traian Băsescu unui grup de români, probabil simpatizanţi, în sala de conferinţe a hotelului The Drake, situat pe 140 East Walton Place din Chicago, le întrece însă pe toate. Imaginile pe care le-am văzut la televizor m-au dus cu gândul în urmă, peste ani, la cei doi clovni ai noştri de la „Capitol”, Grigo şi Bebe. În afara unor numere proprii cu care, atunci când nu te făceau să te îneci de râs, te ţineau cu sufletul la gură, aceştia mai aveau şi nişte numere „de umplutură”. Mai precis, în timpii, aşa-zis morţi, când, în arenă, se pregătea recuzita pentru trupa următoare (acrobaţi, dresori etc.), Grigo şi Bebe, împiedicându-se în pantofii lor „doi la metru”, cu vârfurle amintind de botul unui aligator, se opreau în faţa copiilor aflaţi în primele rânduri şi începeau să se scălâmbe, făcând tot felul de giumbuşlucuri, spre deliciul acestora.

Ei, bine, ce a făcut Bebiţă al nostru în timp ce ministrul de externe, profesorul Andrei Marga, răspundea la întrebările asistenţei legate de politica externă a României?! Ostentativ, i-a întors acestuia spatele şi a început să discute cu cineva din sală. Şi, pentru ca numărul său să fie complet, dând dovadă de o totală lipsă de respect faţă de cel care vorbea, a început să facă poze cu copiii prezenţi în sală, sub privirea admirativă a ex-ministrului Cristian Diaconescu, pe care, oricât m-am străduit, nu am putut să mi-l imaginez în rolul lui Grigo.

Ce explicaţie a dat Traian Băsescu gestului său? „Eu sunt mai eficient!”, le-a zis el, printre hăhăituri, celor prezenţi, dându-le de înţeles că ştie să folosească... timpii morţi.

PS
Pentru că unul dintre vizitatorii acestui blog (Anonim, ora 12,30) spune că nu a văzut respectivele secvenţe, am căutat filmul pe Youtube. Vă invit şi pe ceilalţi să-l vedeţi!

Furând în taină...

2012-05-19T12:19:00.003+01:00

(după Mihai Eminescu)

Furând în taină, am făcut avere,

Ştiind că asta ţie o să-ţi placă,

O fată nici bogată, nici săracă,

Cu un noian de visuri de plăcere.

Dar nu mai pot! Al dracului să fie

Cin' te-o minţi, căci azi în ministere

Nu mai am prieteni care să-mi ofere

Cât aş fi vrut să îţi ofer eu ţie.

Nu vezi că am rămas fără contracte

Şi viaţa mea-i un semn de întrebare,

Căci Ponta vrea să-mi caute prin acte?

N-aş vrea s-ajung, iubito, la răcoare

Şi-ncerc să îmi păstrez măcar, intacte,

Opt conturi ce le am peste hotare.

Iarăşi, despre leu

2012-05-17T08:42:00.001+01:00

Leul este dub asediu!,

scrie presa, alarmată,

cei de la Garda de mediu

stau cu... garda ridicată.

Şi pe-afară, şi prin sediu,

guvernanţii toţi aleargă

să găsească un remediu.

Leul zace-ntins pe targă...

Moare leul

2012-05-16T09:28:00.001+01:00

Moare leul, moare bietul,

moare-ncetul cu încetul,

a rămas din el scheletul,

nu mai are nici burletul.

Moare leul, e pe ducă,

multe zile nu apucă,

ne anunţă o duducă.

Lumea parcă e năucă.

Strâns de gât având juleul,

moare bietul, moare leul,

nu apucă jubileul.

Jubilează PDL-ul.

Gunoiul de la Primărie

2012-05-15T07:34:00.001+01:00

„Hai cu noi să scăpăm de GUNOI!” scrie, cu litere de-o şchioapă, pe benerele electorale de înălţimea unui bloc cu patru etaje care ni-l înfăţişează pe Corin Romanescu, candidat din partea UNPR la Primăria sectorului 5. După cum îşi îndreaptă, ameninţător, arătătorul către noi, amărăştenii, ai crede că acest slogan nu seamănă a îndemn, a chemare ci, mai degrabă, a poruncă, iar mie, cel puţin, după o viaţă de executat ordine, acest lucru îmi repugnă.

Fiind însă vorba de o problemă arzătoare, cea a gunoaielor, am zis să trec peste asta şi să dau şi eu o mână de ajutor la salubrizarea sectorului în care locuiesc. Numai că, domnul candidat n-a învăţat de la şeful său de partid, generalul cu patru stele Oprea, că, atunci când organizezi o activitate, e musai să precizezi data (ora), locul şi ţinuta. Să zicem că de precizarea ţinutei nu era nevoie, pentru că nu aş fi mers la adunat gunoaie îmbrăcat la costum şi cravată, cum i-am văzut eu pe unii candidaţi de prin alte sectoare. Dar, locul? Locul şi ora? Cum să le ghicesc? Că doar n-oi fi eu băiatul ăla, mentalistul Cristian Gog, care, în finala concursului “Românii au talent”, a reuşit să pună mâna pe marele premiu de 120.000 de euro!

Neavând, aşadar, datele necesare, nu-mi rămâne decât să aştept, ţinând permanent la îndemână un sac de plastic şi mătura din dotare. Şi unde aş putea să fac mai bine acest lucru, adică să stau şi să aştept, dacă nu pe balcon, de unde pot să admir, în toată măreţia lui, benerul de pe peretele blocului de vizavi?!

Dar, ia stai! Dacă în sloganul domnului Romanescu nu este vorba de gunoiul nostru obişnuit, cel de toate zilele? Dacă, sfătuit de cineva (de Oprea, în niciun caz, că nu-l duce mintea!), încearcă să ne sugereze că gunoiul de care trebuie să scăpăm se află la Primărie? Din păcate, cu acesta ne-am obişnuit. Așa că, până la urmă, ce o să facem? Scăpăm de el și punem altul în loc?

Numai mamă să nu fii!

2012-05-14T14:08:00.001+01:00

„La sapă, la sapă, c-aţi neorocit ţara voi, ziariştii şi televiziunile! La sapă! La muncă! Să vedeţi cum e la sapă! Ia uitaţi, filmaţi! Să vedeţi!” Unii dintre ziariştii aflaţi, în urmă cu un an şi zece luni, pe sălile tribunalului chiar i-au filmat mâinile Smarandei Stoica, zisă Mimi Cămătăreasa, mama cunoscuţilor interlopi Sile şi Nuţu Cămătaru. Ce-i drept, nu prea se vedeau urmele de sapă. Sau astea, urmele, nu se văd la televizor. Şi nici nu am auzit ca vreunul dintre ziariştii admonestaţi atunci să fi urmat sfatul Cămătăresei şi să schimbe microfonul sau pixul cu sapa. Unii dintre ei nici la sapă nu ar fi buni.

Zilele acestea i-m văzut iarăşi pe ziarişti bulucindu-se în preajma doamnei Mimi, care îi asigura că Sile s-a predat poliţiştilor germani de bună voie şi nesilit de nimeni, iar Nuţu o să facă şi el acelaşi lucru, în ţara sa de baştină, „după ce îşi aranjează şi el toate situaţiile”. ”Când am văzut că se ia aşa o amploare degeaba, i-am zis du-te şi te predă acu'. Fiul meu nu a plecat din ţară sau a fugit de pedeapsă. Neştiind că se dă această pronunțare, acum trei zile a plecat în Germania după nişte medicamente, pentru el care suferă de diabet cu inima şi cu ochii şi pentru mine, care sunt femeie bătrână şi foarte bolnavă. Când a văzut pe la toate televiziunile ce s-a întâmplat, m-a sunat şi i-am spus să se predea imediat”. Deprins de mic să nu iasă din vorba mamei, Sile a căutat cu înfrigurare un poliţist şi, neştiind germana, i-a arătat acestuia buletinul, după care a întins resemnat mâinile pentru ca acesta să-i prindă cătuşele.

„Numai mamă să nu fii!” îmi ziceam, de fiecare dată când deschideam televizorul şi, indiferent pe ce post de ştiri aş fi dat, o vedeam pe această femeie necăjită căinându-se şi pledând pentru nevinovăţia celor doi feciori pe care "Cine a venit acum iar la putere i-a băgat la puşcărie, că nu le-a dat atunci pentru campanie". Noroc cu una dintre televiziuni care, în încercarea de a stabili un echilibru precar între starea de nelinişte, dusă până la disperare, provocată de drama unei mame care-şi va vedea din nou fiii nevinovaţi după gratii şi bucuria ce ne-a prilejuit-o echipa noastră de gimnastică, a adus-o în faţa telespectatorilor, pentru câteva minute, pe mama Cătălinei Ponor. "Sunt foarte fericită pentru rezultatele Cătălinei. Am avut emoţii enorme. Emoţiile le-am retrăit după cinci ani. Are o dorinţă enormă să-şi demonstreze sieşi că mai poate. Concursul din Bruxelles a fost un pariu cu ea, iar pariul cel mare va fi la Olimpiada de la Londra. Mi-e teamă pentru Olimpiadă pentru că este mult mai grea şi este nevoie de foarte multă muncă. Trebuie să muncească de trei ori mai mult până la Olimpiadă", a declarat aceasta.

Poate că, pe timpul Olimpiadei şi după aceasta, mama Cătălinei sau a oricăreia dintre gimnastele noastre va avea posibilitatea să vorbească mai mult despe eforturile şi sacrificiile pe care fetele le-au făcut pentru ca, datorită lor, în acordurile Imnului naţional, Tricolorul să se înalţe pe cel mai înalt catarg. Dacă nu cumva, şi atunci, Cămătarii şi alte clanuri de interlopi vor fi cap de afiş...

P.S.

Aproape trei zile a durat căutarea celor doi interlopi, despre care televiziunile noastre de ştiri au venit cu foarte multe amănunte. Primul zbor al unui român în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, a durat 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute şi începea pe 14 mai 1981. Cine să-şi mai amintească?!

Nedumerire

2012-05-11T09:52:00.003+01:00

Singurii oameni de afaceri pe care îi cunosc şi cu care mă întâlnesc zilnic, când scot căţelul la plimabre, sunt femeia de serviciu şi soţul acesteia. De vreo câteva luni, aceştia îşi mai rotunjesc veniturile primite de la Asociaţia de proprietari, adunând de prin resturile menajere şi vânzând sticlele de plastic aruncate de locatari, unele pe toboganul ghenei de gunoi, cele mai multe, însă, direct pe spaţiul, fost cândva verde, din jurul blocului. Dar aceştia nu locuiesc în bloc. Şi nici acei „întreprinzători” care mai scot şi ei un ban, vânzând la centrele de colectare a fierului vechi ba o ţeavă de la bătătorul nostru de covoare, ba o porţiune smulsă din gardul ce împrejmuie blocul, ba un calorifer luat de pe scara blocului. Şi sunt destui de astfel de „întreprinzători” în sectorul 5.

Dar, cine ştie, or fi fiind oameni de afaceri şi în blocul meu! Altfel nu văd de ce ni s-ar fi lipit pe geamul uşii de la intrare un anunţ, format A 3, prin care suntem invitaţi să participăm sâmbătă, 19 mai, ora 11, 00, la „Forumul oamenilor de afaceri”, ce se va desfăşura la Palatul Parlamentului.

Mentalitate de ţărani

2012-05-11T06:18:00.001+01:00

Primarul, cu a lui consoartă
şi cu odraslele mai mari
vor bate iar, din poartă-n poartă,
la casele de gospodari
şi, aruncând pisica moartă,
la ai lui Ponta, în ogradă
(cu care-a fost, cândva, „la toartă”),
lăsa-va-n urma lui, pe stradă,
o dâră de promisiuni,
că viaţa le va fi o tartă
ţăranilor şi că minuni
va face domnul Gură spartă,
cât va mai sta la Cotroceni.
Bătuţi de vremuri şi de soartă,
ce vor gândi bieţii săteni?
Că ăştia vor să îşi împartă
ciolanul, cam la patru ani,
şi de-aia bat din poartă-n poartă...
Mentalitate de ţărani!

Luaţi de la Băsescu!

2012-05-07T08:20:00.001+01:00

Luaţi de la Băsescu, luaţi o portocală,

Luaţi şi-un colţ de pâine, numai să fiţi cuminţi

Şi nu uitaţi că are românul o zicală:

Când e de dar mârţoaga, n-o căuta la dinţi!

Luaţi de la Băsescu, luaţi încă o sută,

Din sfertul de salariu ce el vi l-a luat!

Cu aţă albă treaba aceasta e cusută,

Cât încă vă mai crede un simplu aluat.

Luaţi de la Băsescu, luaţi chiar un grăunte

(Bobiţă cu bobiţă, se face mare sacul!)

Şi nu-l băgaţi în seamă când trece peste punte,

Ţinându-se de mână cu fratele său, Dracul!

Nimic nu e bătut în cuie

2012-05-04T09:12:00.001+01:00

Până mai acum câteva luni, când una dintre tablele ce îl maschează s-a desprins pe una din părţi şi a început să lovească puternic în peretele de la capul patului meu, producând zgomote pe măsură, nu m-am întrebat ce rost are acel rost dintre cele două corpuri ale blocului în care locuiesc. Ca să mă dumiresc, am apelat la cunoştinţele unui vecin, constructor de meserie, astăzi şomer cu state vechi, ca mai toţi vecinii mei, care mi-a explicat că acel spaţiu îngust, căruia i se spune rost, lăsat între două construcţii alăturate sau între două părţi ale unei construcţii, permite mişcarea lor relativă sub acţiunea forţelor interioare sau a variaţiilor de temperatură. Tabla care îl acoperă ar fi aşa, doar pentru esteică.

Destupat la minte vecinul! Numai că nu vrea să creadă, în ruptul capului, că, de la o vreme, după ce mai multe table s-au desprins şi, umflate de vânt, încep să bată la unison în peretele meu, acesta începe să vibreze. Şi nu vibrează singur, pentru că îi antrenează şi pe ceilalţi pereţi din apartament, ba chiar şi pe ai vecinului de deasupra, dându-ţi senzaţia că eşti martorul unui cutremur cam de cinci grade pe scara Richter. Şi nici doamna administrator nu m-a crezut. De-asta, cred, nu a luat nicio măsură să fixeze tablele desprinse sau, chiar dacă dă prost la estetica blocului nereabilitat încă, să le dea jos.

La ultimul cod galben de furtună, nu am mai rezistat şi am sunat-o pe doamna administrator, invitând-o să vină la de mine, să vadă cum se cutremură patul cu noi. Nu ştiu ce o fi înţeles, că a închis telefonul. Eu, insistent, nu l-am închis. Am sunat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi l-am rugat pe cel care mi-a răspuns să trimită de urgenţă la scara noastră un echipaj de pompieri, cu o scară, să dea tablele jos, până când acestea nu pică cu bloc cu tot. Mi s-a răspuns că nu e de competenţa pompierilor. Altfel ar fi stat lucrurile dacă i-aş fi spus că o pisică (nu din alea pe care doamna Udrea ar putea să le calce de zece ori cu maşinuţa pe care tocmai şi-a cumpărat-o şi acestea tot ar sări la gâtul lui Ponta), o prăpădită de mâţă, ca să scape de maidanezi, s-a urcat pe bloc şi, spre nenorocul ei, a căzut în rostul al cărui rost ştiu acum care este. Ce ziceţi, ar fi venit pompierii şi ar fi dat jos toate tablele, şi de pe o parte şi de pe alta a blocului? Eu zic că da, mai ales dacă îi spuneam celui de la 112 că am anunţat şi vreo două, trei televiziuni. Că pentru mai multe n-ar fi fost loc în jurul blocului. Nu m-am orientat. Asta e! Noroc că, în loc să bată spre portocaliu, codul galben a început să-şi piardă din intensitate. La fel şi vântul.

Ei, bine, s-a potolit el, vântul, dar eu nu m-am potolit. Am mers la Primărie, să vorbesc cu unul dintre specialiştii care pun buline roşii pe clădiri, să cer şi eu una, cu împrumut, s-o lipesc la intrarea în bloc, doar aşa, ca să o vadă doamna administrator când vine să recupereze restanţele la întreţinere. Credeţi că acesta m-a crezut? Ei, aş! Degeaba i-am explicat eu că rezonanţa mecanică, precum cea indusă de vânt sau de marşul în cadenţă al unei trupe de militari pe un pod, poate genera oscilaţii cu o amplitudine atât de mare încât să provoace, în cel mai grav caz, prăbuşirea podului. Treaba cu cadenţa şi podul o ştiam încă de pe vremea când uceniceam într-ale ostăşiei. Mai proaspătă (de prin august 2007) era imaginea cu podul din Minneapolis, care făcea legătura între două state americane şi traversa fluviul Mississippi, rupt pe o secţiune destul de mare şi prăbuşit în apă, datorită vibraţiilor care au atins nivelul de rezonanţă.Nu l-a convins nici aceasta. Şi nici trimiterile pe care le-am făcut la evenimente din urmă cu 5.000 de ani, consemnate în Biblie (Iosua 6. 1-20), când, după scanarea, timp de şase zile, a frecvenţei de rezonanţă a zidurilor, prin folosirea a şapte trâmbiţe, în cea de-a şaptea zi, prin mărirea amplitudinii până la valoarea critică, zidurile cetăţii Ierihon s-au prăbuşit.

În timp ce eu mă străduiam să reproduc cât mai exact citatul din Biblie („Atunci au trâmbiţat preoţii din trâmbiţe. Şi, cum a auzit poporul glasul de trâmbiţă, a strigat tot poporul împreună cu glas tare şi puternic şi s-au prăbuşit toate zidurile împrejurul cetăţii până la temelie şi a intrat tot poporul în cetate, fiecare din partea unde era şi au luat cetatea“), funcţionarul de la Primărie a pus mâna pe telefon şi a format un număr din trei cifre. Am tras cu coada ochiului şi am văzut că formase 112. Cum la acest număr răspund nu doar pompierii, ci şi cei de la Salvare, am salutat scurt, milităreşte, am făcut stânga împrejur şi am părăsit încăperea.

Aşadar, nimic nu e bătut în cuie. Nici măcar nişte nenorocite de table ruginite, care, fără nicio exagerare, pot provoca o nenorocire, darămite un program prin care Guvernul României (nu Guvernul Ponta, pentru că nici celui care poartă acest nume nu-i place să i se spună aşa!) îşi propune să repare multe din nedreptăţile pricinuite acestui popor în ultimii ani. Dacă nu se va întâmpla aşa, nu ne mai rămâne decât să sunăm la 112. Sau, mai bine, să îi luăm la rost...

Doar o simplă întrebare

2012-05-02T15:19:00.003+01:00

Astăzi, Victor Ponta a dat mâna cu Gabriel Oprea! Mâine, probabil, îi va pupa mâna lui Traian Băsescu! Noi pe mâna cui mergem?

Reverie

2012-05-02T09:14:00.002+01:00

(după Vasile Alecsandri)

De data asta, purtând o ie
Pe ai săi umeri albi, rotunjori,
Juna Elenă nervoasă scrie,
Scrie pe blogu-i, încă din zori.

Ea, cu grăbire, ne dă de veste
Şi-i plânge lui Ponta de milă
Că astăzi Guvernul lui este
Ceva ca o... struţo-cămilă.

Trăgându-şi ea spuza pe turtă,
Ne dă de-nţeles că-n Guvern,
După o perioadă, dar scurtă,
Va fi iar PDL-ul... etern.

Cu vorbe de duh ea-şi presară
Al său comentariu pe blog
Şi gândul aiurea îi zboară
Spre alt minister sau, mă rog,...

În căutarea unei noi adrese...

2012-04-26T09:57:00.003+01:00

După ce am locuit 30 de ani în sectorul 5 al Capitalei, mă bate gândul să mă mut. Oriunde, numai să scap de stigmatul pe care îl port, fără nico vină, asemeni tuturor locuitorilor acestui sector, de o bună bucată de vreme. Mai precis, de vreo 12 ani, de când ne-am procopsit cu „primarul care este” şi care o să mai fie încă 12, şi încă 12 ani în fruntea primăriei. Până când se va plictisi de noi şi ne va lăsa în pace. Pentru că, în cursa pentru primăria de sector, Vanghelie nu are nevoie de sprijinul PSD. Şi nici al unui alt partid. El se bazează pe apartizi. Aţi citit bine! Nu apatrizi, ci apartizi, adică acei, mulţi la număr, bezpartinîi din sector. A dovedit-o în 2004, când, autosuspendându-se din partid, a candidat ca independent, câştigând, direct, din primul tur, în lupta cu contracandidatul scos din joben de mai marii PSD.

Dacă, totuşi, m-am obişnuit cu gândul că de alt primar decât Vanghelie nu voi mai avea parte, de unde toana asta cu mutatul din sector, se vor întreba, pe bună dreptate, mulţi dintre cei care vor citi aceste rânduri. Ei bine, nu mai suport să fiu desconsiderat de către cei care îşi trimit, în lupta cu Vanghelie, sacrificaţii din start. Aş vrea şi la mine în sector nişte candidaţi mai de soi, nu doar ciurucuri, ca să am motive să pun şi eu ştampila pe numele cuiva.

De mai bine de un an, un oarecare din UNPR, pe numele său Corin Romanescu, face circ în sector, dându-le nevoiaşilor, din când în când, o pâine, două. Nu personal, ci folosindu-i pe unii dintre foştii ofiţeri care şi-au asumat rolul de port-ţucal în partidul lui Oprea. PDL-ul nu se dezminte şi vine cu pretenţii la primăria de sector cu unul care, zice-se, ar fi fost prefectul Capitalei. Cică ar fi auzit acesta că în sectorul 5 sunt cei mai mulţi maidanezi pe cap de locuitor şi ţine neapărat să-şi pună în evidenţă calităţile de hingher. Ar mai candida, ca independent, un cumătru de-al lui Vanghelie, ex-pesedistul Cătălin Stoichiţă, de care, iarăşi, n-am auzit.

Ei, bine, capac la toate le-a pus ştirea din ziarul „Adevărul”, conform căreia un „actor” cu mare succes la un anumit segment de public, cu aplecare spre trivialităţi, ar râvni şi el la fotoliul de primar. Cei mai mulţi îl ştiu drept „Garcea”, dar în buletinul lui scrie Mugur Mihăescu...

După toate astea, să văd dacă se mai întreabă cineva de ce vreau să mă mut din sector!

Gura lumii, slobodă...

2012-04-24T08:12:00.001+01:00

Tocmai când mă obişnuisem cu gândul că, decât să mă împiedic de ea prin casă, „Tolba cu săgeţi” stă mai bine în cui, unde o agăţasem de vreo lună de zile, am citit, pe pagina de Facebook, un text postat de prietenul meu Fănică. Iată cam ce scria el: „După ce, “cu mult suflet” şi cu mâna întinsă, sub sigla PSD+PC, “Liliana 6 din 49” a ajuns Preşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Conservator (PC), în Decembrie 2011, a făcut o extragere câştigătoare şi s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), ocupând funcţia de vicepreşedinte al Departementului Economie, Transporturi, Finanţe din respectiva făcătura politică de trădători şi ejectaţi. Liliana a jucat step, o perioadă, ca preşedinte al Companiei Naţionale Loteria Română. În aceasta seară am avut neşansa să o revăd pe guralivă, ca invitată la Antena 3, în cadrul emisiunii “Subiectiv”, unde, cu greu, moderatorul a reuşit să o încadreze în subiectul emisiunii. Pentru că duduii acesteia prea îi place să bată câmpii…”

Ştiam şi eu că duduia bate câmpii. Îi bătea şi înainte, când făcea parte din PC, dar acum nu o mai întrece nimeni. Nici măcar şeful ei de partid, generalul cu patru stele şi cu multe tinichele. „Îmi place să merg cu câştigătorii”, zicea duduia (unde altundeva decât la B1?!), încercând să-şi motiveze dezertarea din PC şi înrolarea sub flamurile amintind de o izmană ale lui Oprea. Dar, de unde, până unde... câştigătorii, când şansele acestor ciurucuri de a mai intra în Parlament sunt mai mici decât cele ale unui jucător la „6 din 49” de a prinde potul cel mare?

Să o lăsăm pe doamna Liliana Mincă să viseze frumos, iar noi să vizionăm un filmuleţ al cărui protagonist, o fetiţă de doar câteva luni, turuie întruna! La fel ca doamna Mincă. Şi, la fel ca în cazul respectivei doamne, nimeni nu înţelege nimic din ce spune fetiţa. Atâta doar că fetiţa este simpatică...

De la sublim la ridicol nu este decât un pas

2012-03-23T07:11:00.000Z

„Adevărata mea glorie nu constă în faptul că am câştigat patruzeci de bătălii. Waterloo va şterge amintirea atâtor biruinţe. Ceea ce va trăi veşnic este Codul meu Civil”, scria Napoleon Bonaparte. Au trecut de atunci mai bine de 200 de ani şi se pare că a avut dreptate. Multe dintre statele lumii au copiat sau împrumutat din prevederile Codului Civil Napoleonian, care situează proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice, privind-o drept sorgintea oricăror libertăţi individuale.

Dacă Napoleon a rămas în istorie, de ce nu ar rămâne şi Traian Băsescu? N-am spus-o eu, ci Theodor Paleologu, băiatul acela frumuşel care a fost ministrul Culturii timp de un an şi o zi. Aşadar, preşedintele nostru vrea să rămână în istorie, iar calea prin care poate face asta nu este alta decât modificarea Constituţiei. ”Trebuie înţeles personajul Traian Băsescu, ne mai spune domnul Paleologu. Uitaţi-vă la semnătura lui, seamănă cu semnătura lui Louis XIV, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!”

Nu ştiu cum arată semnătura lui Napoleon, nici cea a domnului Băsescu, aşa că nu pot face o comparaţie. Între cei doi, da!. Dacă Napoleon a înţeles că “gloria este vremelnică, doar obscuritatea este veşnică” şi că „în politică, prostia nu e un handicap”, preşedintele nostru a reţinut, din gândirea celui pe care ar vrea să îl copieze, doar că „în viaţă poţi face multe promisiuni, dar nu e neapărat nevoie să le respecţi”. În timp ce Napoleon a pus „Franţa, înainte de toate şi pentru totdeauna”, domnul Băsescu a pus, pe moment şi mai presus de toate, interesele personale şi pe cele ale clientelei politice. „Mulţi oameni, ca şi cifrele, capătă valoare numai prin poziţia lor”, a mai spus Napoleon, fără să bănuiască măcar că, peste 200 de ani, într-o „Europă, ca un muşuroi de cârtiţe”, se va găsi un conducător care să nu ştie „că nu urci niciodată atât de sus decât atunci când nu ştii încotro te îndrepţi”.

„Orice putere corupe, iar puterea absolută corupe absolut”, mai spunea Napoleon. Asta nu înţelegem noi. Şi mai ales că „nu se poate salva naţiunea fără ajutorul naţiunii”, iar „zece oameni care-şi exprimă părerea în public sunt mai puternici decât alte sute de mii care tac”. Pentru că „a muri nu înseamnă a fi învins. Dar a trăi învins şi fără glorie înseamnă a muri în fiecare zi”.

Spre deosebire de preşedintele nostru, Napoloeon a avut puterea să-şi recunoască greşelile, chiar şi numai spunând: „La Waterloo, începând cu mine, niciunul nu şi-a făcut datoria”. Aşa a rămas în istorie. Cu biruinţele şi greşelile sale. Şi acum vine domnul Paleologu şi ne spune că preşedintele nostru vrea să rămână în istorie. Se va întâmpla asta, doar dacă vom da crezare cuvintelor lui Napoleon care spunea că „Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă”.

Ce şcoală are şi ăsta, dom`le!

2012-03-19T16:17:00.005Z

La fix o săptămână (plus sau minus câteva minute) după ce, cu ochii scăldaţi în lacrimi, ne-a impresionat, spunându-ne cât de umilit a fost în această perioadă, de când s-a instalat la Cotroceni, fiind jignit, de dimineaţa până seara, de tot soiul de oameni, pe televiziuni, prin adunări publice, preşedintele ţării şi-a făcut din nou apariţia pe micul ecran. De data aceasta, la B1, postul preferat al domniei sale de pe vremea când era invitatul omului de televiziune Radu Moraru. Ca să ne spună ce? Să ne spună ce o să facă după ce nu va mai fi preşedinte. „ Fac o şcoală de politicieni, o fundaţie, o ceva. (...) O să fac o fundaţie să le spun la tinerii ăştia cum se face politica”, ne-a anunţat preşedintele, uitând că, în urmă cu o săptămână, tot domnia sa ne spunea că, în prima zi când va pleca de la Cotroceni, va pleca din viaţa politică.
De ce vrea să facă o şcoală de politicieni, o fundaţie, o ceva acolo? Foarte simplu! Pentru că s-au umplut televiziunile „de profesori care vin şi o fac pe moderatorii. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar în probleme europene, în probleme de gestionare a ţării, mulţi dintre ei nu ar lua nici nota doi. Am văzut gângavi, se numesc profesori, care timp de o oră nu au terminat o frază, să o ducă până la capăt, să înţelegi ce vrea să spună", a argumentat omul care, de la înălţimea fotoliolui pe care îl ocupă, a reuşit totuşi să vadă că şcoală românească scoate doar tâmpiţi, cum ar fi gângavii ăştia, de exemplu.
O fi preşedintele nostru neîntrecut într-ale politichiei, dar singur nu cred că va reuşi să le spună la tinerii ăştia cum se face politica. Sigur îşi va lua măcar nişte asistenţi care să-l ajute, nişte preparatori, ceva acolo. Aşadar, va avea nevoie de o grupă pregătitoare. Şi de unde ar putea să-i ia pe aceştia, dacă nu din partidul său?

Se aude că, pentru prima serie de cursanţi, deja au fost pregătite câteva materiale şi au fost puse la punct metodele de predare/învăţare/evaluare, cum ar fi: prelegerea „Creşterea şi descreşterea masculocraţiei în politica românesacă”, autor Andreea Paul Vass, studiul de caz „Viitoarea putere economică nu va fi nici China, nici India, ci femeia!”, autor Andreea Paul Vass (după rebranduire, Andreea Maria Paul), eseul „Motivul vânătorii în basmul „Feciorul de împărat, cel cu noroc la branconaj”, autor Traian Igaş, dezbaterea „Să rămânem femei în politică, să nu încercăm să fim mai bărbaţi decât bărbaţii!”, coordonator Elena Băsescu; expunerea „Succesurile şi insuccesurile unei femei-politician care duce povara tinereţii şi pe frunte şi pe spate”, coautori Elena Băsescu şi Andreea Maria Paul Vass; lucrarea practică „Să învăţăm să numărăm cu Roberta Alma Anastase! Numai aşa vom trece de la mica ciupeală, la marea jecmăneală”, sub coordonarea lui Sever Voinescu Cotoi, demonstraţia „Într-o societate misogină, pentru o femeie este TABU să aspire la funcţia de prim-ministru sau de preşedinte?”, autor Elena Udrea; explicaţia „Cum să ajungi, de pe scena de la Costineşti, pe marea scenă a politicii europene”, autor Monica Ridzi, descrierea „Cu publicitatea mascată, ascensiunea e garantată!”, autor Monica Ridzi, observarea sistematică şi independentă „Fiecare femeie-politician poartă în geanta Hermes Birkin sceptrul de preşedinte”, coordonator Elena Udrea, simpozionul „Nu trebuie să aşteptăm10-15 ani, pentru a ajunge... grele!”, pregătit de Elena Udrea şi Roberta Alma Anastase.

Parcă-l aud pe un mai vechi prieten al meu, cum, după ce se va lămuri el ce şi cum e cu această iniţiativă a preşedintelui, va rosti: „Ce şcoală are şi ăsta, dom`le!”

Ce ţi-e şi cu interlopii ăştia!

2012-03-15T07:55:00.007Z

Cum mitingul organizat de SCMD pe platoul din faţa Academiei Militare s-a încheiat mai repede decât mă aşteptam, ieri am dat fuga acasă, cu un scop precis, acela de a vedea cu ochii mei (din presă bineînţeles) „Ce trăsnăi a mai făcut poliţistul Christian Ciocan, care a trecut, de la chiloţi cu logoul lui, la flirt cu vedete şi iubite de infractori” (http://www.adevarul.ro/). Am aflat astfel că, deşi se numără „printre apropiaţii interlopilor bucureşteni” (http://www.dcnews.ro/), „Christian Ciocan ascunde legăturile pe care le are cu clanul Cămătaru” (http://www.ziuanews.ro/) şi, în timp ce stă „la taifas cu interlopii”, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române mai face şi „poză cu regina Bamboo-ului, protejata clanului Cămătaru” (http://www.jurnalul.ro/).

Din muţimea de informaţii, cel mai mult mi-a plăcut aceea în care ni se spune nouă că „Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Christian Ciocan, îmbrăţişează iubita unui dealer de droguri” (http://www.click.ro/). După ce m-am dumirit cum stau lucrurile, cu poza în faţă şi cu DEX-ul alături, m-am tot chinuit să înţeleg cu care dintre mâini o îmbrăţişează vajnicul comisar pe frumoasa Mihaela, „apropiata lui Nuţu Cămătaru” şi apropiată de Ciocan, doar atât cât s-a declanşat blitzul aparatului cu care a fost imortalizată clipa (http://www.cotidianul.ro/). Cu mâna dreaptă, pe care o ţine pe masă, îndreptată către sticla căreia, în poză, i se vede doar gâtul, ca să nu se facă reclamă băuturilor alcoolice, sau cu mâna stângă cu care Cristi îşi ascunde jumătate din zâmbetul său şăgalnic? A trecut ceva vreme de când am văzut poza, dar tot mă chinuie întrebarea cu pricina. Ori autorii DEX-ului au dat, pentru verbul „a îmbrăţişa”, o explicaţie la plesneală, cum că ar însemna „a înconjura cu braţele (pentru a-şi demonstra dragostea sau afecţiunea); a strânge în braţe; a cuprinde”, ori fetele şi băieţii de la „Click” n-au văzut în viaţa lor un DEX.

Ca să nu mă mai chinuie pârdalnica de întrebare, am zis să mă mai destind un pic şi să văd un filmuleţ, două pe Youtube. Necuratu` m-a împins, că uite peste ce am dat!

Vă doresc vizionare plăcută!

Pentru cei care nu au citit-o, propun spre lectură şi următoarea parodie:

Umbra lui Bercea. La Costeşti

(după Grigore Alexandrescu)

Ale corturilor umbre încep să se desfăşoare,
Către satul de alături, maiestoase, se întind,
Iar pirandele-nţolite, purtând chile de odoare,
Uşuiesc copii care, la grătar, privesc cu jind.
Pe izlaz venind aceştia, de pe uliţe înguste,
De-ale micilor arome, ca de un magnet, atraşi,
Se hlizesc la cuconetul ce se-mpiedică în fuste,
Alergând să ostoiască foamea multor bulibaşi.
Este ceasul ghiftuirii: un morman de bunătăţuri,
Ca din cornul abundenţei, se revarsă peste mese
Şi, precum, odinioară, caii lor scăpaţi din hăţuri,
Se reped toţi căldărarii spre bucatele alese.
Purceluşilor de lapte, c-un măr îndesat în gură,
Li se-alătură curcanul rumenit la foc domol,
Printre mici, tronează, falnic, un batal făcut friptură,
Neştiind ei, căldărarii, ce-i ăla colesterol.
Precum apa susurândă, vinul curge în pocale,
Stingând setea, aţâţată de muştar şi de mujdei,
Bulibaşilor ce bagă hartane întregi la foale,
Sub privirea pofticioasă a acelor puradei.
De puteri sleiţi şi astăzi, după truda de la câmp,
Uitând şi să-şi mai adape animalele din curţi,
Pe la garduri vin gagii şi privesc cu toţii, tâmp,
La cravatele din aur, arcuite peste burţi.
Pe izlazul plin de corturi, decibelii se-ntretaie,
Sar cuţitele pe mese şi cafeaua din ibric,
Pe manelele cântate chiar de Guţă Nicolae,
Miss Piranda, posedată, scoate dracii prin buric.
Peste corturi, peste mese, noaptea stă să se coboare,
O suflare parcă trece peste toate, ca un nor,
Bulibaşii strâng din umeri: Ziua asta, prima oară,
Nu se mai aude Puştiu Sorinel, la difuzor.
Scuipă-n sân cîte-o priarnadă şi, pierdută, se căinează:
- Haoleo, iote-o fantomă, cocoţată pe-un zaplaz,
Face semne, dă poruncă, se încruntă, ne mustrează,
C-am făcut paranghelie, fără dânsa, pe izlaz.
Cioabă, tu care eşti rege peste toţi ai tăi din şatră
Şi-ai decis să-ţi faci palatul, pentru sibieni, muzeu,
Dă la baba un tăciune, din ăia nestinşi, din vatră,
Să-ţi ghicească dacă semnul e trimis de Dumnezeu!
Este el, cum îl arată ceafa groasă şi tunsura,
Omul care-a stat în faţă la-mpărţit de caşcaval,
Un frate de preşedinte i-a cinstit chiar bătătura
Şi i-a botezat nepoata. Este Bercea Mondial!
„Bercea!”, bâiguie Stănescu; „Bercea!”, răcneşte şi Cioabă.
Acest nume se înalţă în văzduh, ca un ecou,
Iar gagii de la garduri nu pricep, măcar o boabă,
Dacă Bercea Mondialu infractor e sau erou.
Sărutare, Mondiale, treci la masă şi haleşte,
Din Slatina, pân-acilea, ai bătut destulă cale,
Ia din purceluşu` ăla, că-ncepe să se răceşte,
Gustă şi din vinu` ăsta, trăi-ţi-ar neamu` matale!
Râvna-ţi fu neobosită, rezultatul, pe măsură,
Dar te-au ţinut caralii, pe nedrept, în colivie,
La un loc cu românaşii care tâlhăresc şi fură,
Neţinând cont că matale ai şi claustrofobie.
Intreprinderea ta, vere, a fost nobilă şi mare,
Să fie doi ani de-atuncea, când l-ai adus, mintenaş,
La paranghelia noastră, ca invitat de onoare,
Chiar pe fratele cel mare al cinstitului tău naş.
Pentru gestul tău de-ai face un cadou doamnei Maria,
Cocoşeii strânşi în salba ce i-ai prins-o chiar la gât,
Îmi scot, Mondiale, iarăşi, în faţa ta pălăria
Şi te rog să-i chemi şi astăzi pe cei doi. Numai atât!
................................................................................
Au trecut vremile-acelea, de campanii prelungite
După zâmbete, urale, poze şi, desigur, voturi.
În zadar aşteaptă rromii, pentru că un cogeamite
Preşedinte nu mai are ce s-adune de prin... corturi.

&lt;p&gt;&amp;amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;d&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;amp;gt;&lt;/p&gt;

M-aţi umilit!

2012-03-13T10:55:00.003Z

(după George Coşbuc)

Când navigam din port în port
Şi-atâtea mări am străbătut,
Eu zi şi noapte m-am zbătut
Să scriu tot, în raport.
Cu un elan nestăvilit,
Pe mulţi colegi i-am „domolit”
Şi i-am împins pe tobogan.
Ca să câştig un gologan
Şi să dea bine la Organ,
M-am umilit.

N-aveam insignă la rever,
Cum poartă astăzi nişte ţânci,
Dar am muncit, din nou, pe brânci,
La postul din Anvers.
Cu un program prestabilit
Şi-angajamentul iscălit,
Trăgeam din greu, pentru Regim,
Având un obiectiv sublim,
Să nu rămân un anonim,
Un umilit.

Proaspăt ministru la Transport,
Am moştenit, ca vai de ea,
O flotă care ruginea
Prin nu ştiu care port.
Nu era vreme de jelit
Şi-adânc în suflet răscolit,
Ca marinar, eram dator
Să îi găsesc un armator,
Dar, ca să fiu un... salvator,
M-am umilit.

Şi, iată-mă!, fost marinar,
După alegeri, am ajuns,
Prin votul plebei, să fiu uns,
În Bucureşti, primar.
Nu am pretenţii că-s şcolit,
Dar legea nu am ocolit
Şi nu pot înţelege, neam,
De ce se face-atât tam-tam
Iar pentru casa ce o am
Sunt umilit.

Nici n-am sfârşit acel mandat,
Când voi mi-aţi pregătit alt post
Şi m-am supus, fiindcă am fost
De voi recomandat.
A fost atunci un hăulit,
Cum n-am văzut, de s-a zbârlit
Puţinul păr ce mi-a rămas,
Dar toate mi-au ieşit pe nas,
Căci, după următorul pas,
M-aţi umilit.

Voi ce-aţi făcut în aceşti ani?
Muncit-aţi, cum v-am sfătuit?
Aiurea! Doar aţi cheltuit
Puţinii voştri bani.
Puşi pe chiolhane, pe chiulit,
De multe ori, voi m-aţi hulit.
Când, din salariu, doar un sfert
V-a fost tăiat, n-aţi dat în fiert
Şi, acceptând un trai incert,
M-aţi umilit.

Nu am puteri şi chip de-acum
Să mai conduc acest popor,
Dar nici să-l las, cum unii vor,
Ca pe-o căruţă-n drum.
Să nu dea Domnul ca, silit
De Ponta sau vreun acolit,
Să-mi vină, chiar dacă ciudată,
Ideea să mai vreau o dată,
Încât să fiu, de ţara toată,
Mai umilit!

De-a Puia-Gaia

2012-03-02T08:01:00.007Z

E zarvă mare-n cotineaţă!

Trezite-abia din picoteală,

găinile, de dimineaţă,

sunt puse pe cotcodăceală.

- Eu am avut un vis sinistru,

cotcodăci o Cochinchină,

cu unul Fuia, un ministru,

ce zice că n-am fi uzină,

să facem ouă, la comandă,

când se apasă pe buton,

şi să le-aliniem pe bandă,

precum soldaţii în pluton,

c-ar fi-nvăţat el în liceu

că, artificial umflat,

produsul meu galinaceu

îl fac chiar gata... ştampilat.

- Îl cheamă "Puia" şi, de aia,

asupra lui arunc dojană,

urându-i să-l mănânce Gaia,

interveni o Paduană,

în timp ce-şi admira penajul.

Eu, fetelor, pentru moment,

vă las, că n-am făcut menajul

şi (ştiţi voi!) sunt de... ornament!

Foindu-se într-un cuibar,

o transilvană Gât golaş

se-nvrednici să spună doar:

- Îmi pare rău, sunt în relaş!

- Atac, pe faţă, la pudoare,

a ridicat o Langshahn glasul,

nu vreau să-şi vâre nimeni nasul

în fundul meu de ouătoare,

că nu-s Moţată Olandeză,

cu condicuţă să lucrez!

Mai bine grevă japoneză,

decât să mă... prostituez!

Sau, facem grevă, ca la carte,

şi nu ne mai ouăm... nici moarte.

Ilie Bâtcă

Legi cu dedicaţie

2012-02-29T09:10:00.001Z

(după George Topârceanu)

După atâta zăbavă,

Mare agitaţie,

Căci ni s-a servit, pe tavă,

Un fel de... lustraţie.

Pedeliştii se adună

Şi fac demonstraţie

Cum că legea este bună,

Nu-i o imitaţie.

La B 1, în ogradă,

Mare concentraţie

De lingăi ce stau grămadă,

Plini de admiraţie.

Mircea Toader iar se screme

(Ca la constipaţie!)

Să ne spună că, prin vreme,

A curs transpiraţie.

Pirpiliii care „cântă”

După orchestraţie,

Gata-s să se ia la trântă,

Plini de abnegaţie.

Apele iar se agită,

Vorbind de lustraţie,

Opoziţia unită

Face figuraţie.

Numai nea Ion, sărmanul,

Căzut în dizgraţie,

Va „profita”, de la anul,

De-această lustraţie.

Pentru asta are, cică,

Şi o explicaţie,

C-a făcut nea cutărică

Pentru el fixaţie.

Totuşi, legea asta are

Şi o destinaţie:

Premierul nostru care

E iubit de naţie.

Când constat că legea-i altă

Mare aberaţie,

Zău că-mi vine să las baltă

Orice inspiraţie!

Ilie Bâtcă