vineri, 18 decembrie 2015

Plugușor cu repetiție



Aho, aho, copii și frați,
cumetri, nepoți, cumnați,
veri buni sau mai depărtați,
socri, fini, bunici și tați
și soții de deputați,
amante de senatori,
prinți, prințese, prințișori,
primiți niște urători?
Ne primiți sau nu cu Plugul, 
noi izbim poarta cu drugul
și intrăm în bătătură,
să vă facem urătură,
la cumpăna dintre ani.
Nu vrem nuci, covrigi sau bani,
acadele sau colaci,
vrem să vă băgăm în draci
și să spuneți unde-i șpaga
ce-au luat-o cu desaga
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
amanții, bunicii, tații
deputați și senatori, 
sau nașii de prințișori.
Ia mai mânați, măi feciori!
Hăi, hăi...

Scoateți capul pe fereastră
și-ascultați urarea noastră,
c-am venit cu mic, cu mare,
să vă facem o urare,
căci în anul ce-a trecut
să vă urăm n-am putut,
însă tare v-am urât,
sta-v-ar șpăgile în gât
și-atunci primul ajutor
să vi-l dea un procuror,
împreună cu mascații
veniți să vă salte tații, 
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
nașii, cuscrii și amanții,
verișoarele și verii,
rezidenți prin Primăverii,
și să-i ducă la răcoare,
cu cătușe la picioare,
căci acolo-i locul lor,
chiar de anul viitor!
Aho, aho...

Lângă mine, băietani,
să le spunem LA MULȚI ANI,
la mulți ani, la pușcărie,
unde vor putea să scrie
opere desăvârșite
despre șpăgile primite
și pe unde sunt dosite,
prin cavouri, prin saltele,
pe sub pat, pe sub podele.
Trageți brazdă voinicească,
șpăgarii să se-ngrozească,
să știe că, la popreală,
vor da cu toți socoteală
pentru tot ce au furat.
Ia opriți, măi, din urat,
că, parcă, se-aud venind
mascații cu-al lor colind,
cătușele zornăind!
Până vin dubele-aici,
pocniți, cu forță, din bici
și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi...


miercuri, 9 septembrie 2015

Sunt tânăr, Doamnă...

(după poezia cu același titlu scrisă de Mircea Dinescu)

Sunt tânăr, Doamnă, însă nu tânăr cum am fost
când frecventam liceul, la zi, la Slobozia
și mă luau, la ore, toți dascălii la rost,
că nu rezolv, în viață, nimic cu poezia.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de versuri sunt sătul
am fost poet odată, chiar unul de calibru,
acum, când văd porumbul strâns, toamna, în pătul
și vinul în butoaie, mă simt în echilibru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, un moșier gomos,
având mereu în preajmă, cu scripca, lăutarul,
de vei veni la mine, așează-te frumos
la umbră, lângă cramă, și răsfoiește ziarul!

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, puțin mai în etate,
dar oamenii, pe stradă, și astăzi mă aclamă,
când o aduc pe Fifi, de coarne, din Cetate,
să facem împreună o nu știu ce reclamă.

Sunt tânăr, cum se vede, arareori rotula
mai scârțâie, cu toate că-s încă tânăr, Doamnă,
dar asta doar atuncea când Fifi, nesătula,
prin marketuri mă poartă, după curechi de toamnă.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Stelele generalului și ”Steaua României”

Nici nu intrase bine în cabinet, că începu să i se zbată pleoapa dreaptă. ”Semn bun!”, își zise, în timp ce se lăsa, plictisită, în fotoliu. I se mai zbătuse și în alte zile pleoapa dreaptă și, de fiecare dată, i s-a întâmplat ceva bun. Dar acum, parcă se zbătea prea tare! Începu să se neliniștească. Dacă, Doamne ferește!, i se desprind extensiile de gene false semipermanente, aplicate fir cu fir de către stilista la care merge ea de la o vreme, mai precis de când a venit în ministerul unde ocupă, hors concours, un post călduț de secretară? Păcat de munca stilistei! Dar și de timpul cât a stat ea nemișcată pe scaun, mai ceva ca la dentist. 
Ca să fie sigură că genele false sunt la locul lor, scoase oglinjoara din trusa de... intervenție rapidă (așa îi place să-i spună trusei de machiaj, de când dăduse norocul peste ea și se învârtea într-un cerc restrâns, în care erau numai oameni cu funcții mari în CV și cu multe stele pe umăr) și începu să-și verifice geană cu geană. Fiindcă tot umblase la trusă, luă dintre rujurile în nuanţe naturale pe cel roşu și începu să se aranjeze pentru întâlnirea cu Șeful ăl mare care, dintr-o clipă în alta, trebuia să sosească și el de pe unde îl chemase... interesul național. Nu trecu mult și auzi soneria. Intră zâmbind în cabinet și, după ce făcu un semn discret cu mâna, care putea însemna orice, se așeză într-unul din fotoliile din fața biroului Șefului.
- Ceva, vreo misiune mai deosebită ai avut de îndeplinit astăzi?, întrebă acesta.
- Nu, șefu`, doar ce am sosit și eu. Uite se face acum ora 12 și nici cafeaua nu am reușit să o beau.
- Bine, atunci îți dau eu o misiune. Te rog, scrie!, mai zise șeful și începu să se plimbe, de la un capăt la altul al cabinetului, cu o mână la spate și cu cealaltă la reverul hainei, cum văzuse el în filmele cu Napoleon. Așadar: ”Domnule Președinte, în semn de apreciere a serviciilor deosebite aduse instituției militare, pentru rezultatele remarcabile obținute în procesul de instruire, precum și pentru înaltul profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate, propun și rog să îi acordați ordinul ”Steaua României” doamnei...” Dar ce faci, nu scrii?, întrebă ministrul, oprindu-se din mers.
- Am scris, șefu`...”Steaua României doamnei...” Aștept să-mi spuneți numele pe care să-l trec.
- Hai că mă faci să râd și știi că eu nu râd prea des. Da` ce, ai uitat cum te cheamă?
- Vai, șefu`, nu se poate! Știți că eu am mai primit două stele...
- Și ce-i cu asta? Eu am primit patru și tot aș mai vrea.
- Nu stele ca ale dumneavoastră, șefu`, cu toate că mi-ar fi plăcut să am și eu din astea. Voiam să spun că am mai primit de două ori ordinul ”Steaua României”.
- Știu, că doar tot eu te-am propus. Și, dacă mai rămân la minister și nu mă pun ăștia premier, că așa se aude, te mai propun o dată. Cum am eu patru stele pe un umăr și patru pe celălalt, de ce să nu ai și tu două decorații pe un piept și două pe celălalt?
- Bine, șefu`! Deci scriu numele meu? Dacă-i ordin...
”Nu degeaba mi s-a zbătut pleoapa dreaptă!”, își zise, în timp ce scria ”doamnei Adela Loredana...”



luni, 10 august 2015

Rondelul maneliștilor

Ne pleacă maneliștii, vere,
de muzică s-alege praful,
că s-a trezit, cică, ANAF-ul
să îi întrebe de avere.
Bieții de ei, câtă durere
să nu mai aibă bani cu vraful,
ne pleacă maneliștii, vere,
de muzică s-alege praful.
După umila mea părere,
va fi la modă iar taraful
sau, și mai și, chiar fonograful
găsit prin nu știu ce unghere.
Ne pleacă maneliștii, vere...

vineri, 10 iulie 2015

Barba lui Ponta. La Guvern

(după Grigore Alexandrescu)
Ale copertinei umbre peste ierburi stau culcate,
Către gardul de la stradă se întind, se prelungesc
Și-ale soarelui lungi suliți, în catran încins muiate,
Din înalturi se pogoară, drept în creștet te izbesc.


Este două după masă; o mașină se oprește,
O fantomă aplecată din ea iese... o zăresc...
Merge... vine către trepte... în baston se opintește,
Oprea înapoi se trage... sepepiștii se feresc.

Sting țigările în grabă și se-nclină trepădușii,
Secretarele-și fac cruce și dau cu fugiții bir,
În birouri intră toate și, prin căpătura ușii,
Trag cu ochiul și se-ntreabă: ”E chiar Marele Vizir?”

Este el, cum îl arată, neschimbată, uitătura,
Premierul ce, din țară, pe neve, plecase spân,
Dar acum două tuleie ce-i acoperă figura
Dintr-o dată ni-l arată fiind altul... Mai bătrân.

”Victor!”, murmură Rovana, ”Pon-ta!”, Gabriel scandează,
Acest nume-i înfioară pe toți cei aflați pe hol,
Și Rovanei și lui Oprea, după ce-i îmbrățișează,
Victor Ponta le șoptește: ”Vreau să îmi reintru-n rol!”

”Mai întâi, dragă cumetre, îți spun sincer, m-am crucit
Când mi-ai apărut în față chiar așa nisam-nitam,
Am crezut, Doamne, ferește! că pe-acolo te-ai turcit,
De-ai venit cu barba asta și fără să faci tam-tam.

Și acuma, doi la mână, află că eu, subsemnatul,
General cu patru stele, date de doi președinți,
Cu onoare și virtute mi-am îndeplinit mandatul,
Acceptând, în loc de stele, numai treizeci de arginți.”

marți, 7 iulie 2015

O, rămâi

(după Mihai Eminescu)
”O, rămâi, rămâi acolo,
Unde ești plecat de mult,
Pe meleaguri otomane,
La genunchi să-ți faci consult!
Sub umbrela de mătase,
Te aseamăn unui crai,
Când în jur roiesc cadâne,
Ca răpite din serai.
Ce să cauți tu în țară,
Dacă nu mai ești dorit,
Iar la turci e caldă apa,
Litoralu-i însorit?
Pentru ce să-ți faci probleme,
Dacă-n țară e nasol
Și vor unii să te vadă
Făcând băi la Techirghiol?
De la Bosfor, schimbă locul,
Du-te și la Dardanele
Și, când ți-amintești de țară,
Poți s-asculți niște manele!”
Astfel zise tata socru,
Încheindu-și convorbirea
De pe un mobil pe care
I-l dăduse Gabi Firea...
.........................................
Astăzi chiar de s-ar întoarce,
A-nțelege nu-l mai pot,
Căci genunchiul nu-l mai doare,
Dar de noi îl doare-n cot.

vineri, 26 iunie 2015

Cântecul premierului

(după George Coșbuc)
În spitale, doctori, ioc,
Căci, făcându-și semnul crucii,
Și-au zis atunci hăbăucii:
- Hai să o luăm din loc!
Nu e rost de stat în țară,
Să ne facă de ocară
Marinarul și-alde Boc...
Și de-atuncea, ce să vezi!?
Când te poartă interesul,
Mergi la doctorii cu fesul,
La genunchi să te tratezi.
Important să ai parale,
Că găsești la turci spitale,
Cum nu poți nici să visezi.
Și vă spun, să știți ți voi,
Sunt giugiuc pe-aici băieții,
Nu hapsâni ca turcaleții
Ce veneau la noi, puhoi,
Și bătându-i bine, vere,
Luau aur, grâu și miere,
De-i lăsau pe-ai noștri goi.
Câte-un Vodă haidamac
Îi prindea la-nghesuială
Și, luându-i la cafteală,
Le venea și lor de hac,
Că-și pierdeau turcii șalvarii,
Dar și, cariați, molarii
Într-un nu știu ce bulhac.
Într-o zi (acu-i acu!),
Cum eram, în mare grabă,
(De plăcere, nu cu treabă),
Ca și Putin, la Baku,
Am prins în urechi o șoaptă,
Undeva, în partea dreaptă:
”Mergi la Istanbul și tu?”
Fără niciun preambul,
Direct, pe nepusă masă,
Mă chema la el acasă
Erdogan, la Istanbul.
Când am vrut, ca tot ghiaurul,
Să-i pup dreapta, cea cu ghiulul,
M-a oprit: ”Destul! Destul!
Vreau în avion să urci
Cu soția ta mai iute,
Dacă vrei la Putin, du-te,
Dar cu el să nu te-ncurci,
Căci, ți-o spun pe aia dreaptă,
Mâine-n Istanbul te-așteaptă
Douăzeci de medici turci!”
I-am răspuns: ”Fugim! Fugim!,
Dar aș vrea să știi matale
Că rahat și baclavale
Nu mănânc, că-s la regim.
Asta-i singura doleanță,
Că fac sport de performanță”.
”Mănânci bio? Aferim!”
Și-au sărit turcii cu tot
Ce aveau la îndemână,
Astfel că-ntr-o săptămână
Mă-ntremai, însă socot
Că nu-i bine să fac pasul
Către țară, fiindcă sasul
Îmi dă sigur peste bot.
.........................................
Acest cântec îl făcui
Eu, numitul B. Ilie,
În umila mea chilie,
Și gândeam: Tu râzi și spui,
Dar mergi tot adus de spate!
Las` că vine Ponta, frate,
Și-o să iau bastonul lui!
BULHÁC s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc (DEX)

luni, 22 iunie 2015

Microbul puterii

(după „Bacilul lui Koch”, de George Topârceanu)
Prea onorate doamne, distins auditor, 
Subiectul odei mele pot spune că-i minor,
De nebăgat în seamă, e un subiect banal,
Deci nu ştiu câţi citi-vor ce scriu, pân` la final.
Chiar Muza, altădată prea darnică cu mine,
M-a părăsit de-o oră jumate şi mai bine,
A pretextat că are de rezolvat o treabă,
Şi-a pus pe umăr tolba şi a plecat în grabă.
Prin aburii cafelei privesc neputincios
Spre monitorul care nu-mi este de folos,
De mi-ar fi fost alături, să mă ajute, Muza,
După subiecte bune nu mi-ar mai arde buza,
Dar, de nu-mi vine Muza nici până dimineaţă,
Ce-aţi zice de subiectul ”Parlamentar... pe viaţă”?
O, nu vă fie teamă, nu eu l-am inventat,
E un subiect la modă, deci foarte discutat,
Subiectul despre care aş vrea să vă vorbesc
Include, de la sine, şi genul femeiesc.
Dacă, prin legea firii, egală-i cu bărbatul,
De ce n-ar fi femeia, la fel ca deputatul
Sau senatorul Y, pe viaţă-n Parlament,
Iar locul să îl lase cuiva, prin testament?
Deci, firoscosul ăsta în Parlament ajuns,
Crezând că cinci mandate nu-i sunt îndeajuns,
Se-agaţă, ca-înecatul, de orişice chichiţă
Cum n-ar fi fost în stare nci neica Agamiţă,
Şi vrea alte mandate, cinci, şase, nu contează,
Că-n Parlament, se pare, nimic nu îl stresează.
Nu-i nimeni decât dânsul în ţară mai deştept,
Că nu degeaba este „parlamentar de drept”,
Pe scena mare-a vieţii e un actor teribil,
Când joacă rolul unui distins incoruptibil,
La orice oră poate, cu acte, să confirme
Că n-a avut şi n-are avere şi nici firme,
Că soacra, cam bătrână, dar încă sănătoasă,
E cea care aduce un ban muncit în casă,
Ca să îşi facă firmă, şi-a-nstrăinat, săraca,
Vreo cinci găini de ouă, o capră, dar şi vaca,
A arvunit, din vreme, şi puii din găoace,
Dar n-ar avea atâtea, de n-ar fi fost robace
Şi n-ar pune-n grădină un morcov, o verdeaţă,
Pe care să le vândă, pe mai nimic, la piaţă.
Noroc că el primeşte o diurnă de şedinţă
Cu care să-şi procure ce-i e de trebuinţă,
Cât timp, la datorie, se află-n Capitală,
Unde a sa prezenţă, desigur, e VITALĂ.
De face sacrificii la orişicare pas,
Ca ţărişoara asta s-o scoată din impas,
Nu cere pentru sine onoruri, privilegii,
Dar, dacă, bunăoară, se vor gândi colegii
O pensie să-și facă, să zicem specială,
Și el, din întâmplare, se va găsi în sală
Când se votează legea, doar n-o să se opună,
Chiar dacă-i împotrivă, altfel o să se spună
Că-i populist, că n-are nici pân-acum habar
Ce sacrificii face înaltul demnitar,
Cât își iubește țara, cât e de devotat,
Cum pentru el contează doar cei ce l-au votat,
Doar pentru ei se zbate, doar lor li se dedică
Și, pentru ei, și viața și-o dă, la o adică...
Mai vreau, în încheiere, vreo două, trei cuvinte
Să spun despre subiectul ce mi-a venit în minte.
Parlamentarul ăsta ce „trage ca un rob”
A contactat, se pare, un oarece microb,
A cărui denumire i-au dat-o, de mult, alţii
Şi-am scris-o-n titlul astei pseudodisertaţii.

sâmbătă, 20 iunie 2015

Scrisoare din Istanbul

(după George Coșbuc)

Rovana dragă, mail-ul meu
Găsească-mi-te-n pace!
Eu sunt la turci și-mi este greu,
Dar rabd, că n-am ce face.
Aș vrea un pas să fac, sau doi,
Dar e prea mare riscul,
Nu pot piciorul să-l îndoi,
Că mi-i beteag meniscul.
Aud că-i mare tărăboi
În București, nu șagă,
Că e Iohannis în război
Cu mine, iarăși, dragă,
Că mă hulește cu păcat,
Deși n-are dreptate,
Căci eu, din țară, am plecat
Să-mi cat de... sănătate.
Păi, mă credeau pesemne prost
S-aștept ca Uncheșelu
Sau altul să mă ia la rost
Și să îmi facă felu`?
Când îmi răspunzi, aș vrea să treci
Întâi pe la cumnatul,
Să vezi de este tot la beci
Și dă cu subsemnatul!
Iar de-o-ntâlnești, aș vrea să-i zici
Iubitei Daciana
Că n-o aștept încă aici,
Cât timp nu-mi trece rana.
Ea lupte-se cum o putea,
Dac-o-ncolțesc dușmanii,
Dar să nu umble la saltea,
Că nu-s acolo banii!
Lui Oprea eu i-am acordat
Puteri să-mi țină locul,
Dar să nu-mi spui că m-a trădat!
E-n stare, dobitocul!
Dacă nu-l vezi, atât îți cer:
Prin Dragnea, vorba-i lasă
Că îi mai dau un minister,
Când mă întorc acasă.
Mi-e bine-acum și așa socot
Că merg spre vindecare,
Vreau să închei, însă nu pot
Decât c-o întrebare:
Parlamentarii ăstui neam
Au pensia ce-au vrut-o?
Majoritatea ce-o aveam,
Doar nu or fi pierdut-o!
Mai am dureri, dar nu să țip,
Cum se-ntâmpla acasă,
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip,
Căci turcii nu mă lasă.
Pe-aici s-ar mai putea să stau
O lună ne-ncheiată,
Și-ajuns în țară, o să-mi iau
Concediu fără plată.

miercuri, 17 iunie 2015

Blestem de pacoste

(după Miron Radu Paraschivescu)

Când ţi-o fi viaţa mai dulce,
la pat boala să te culce,
să n-ai parte de hodină
pe-ntuneric şi lumină,
de cum se arată zorii,
să te calce procurorii
şi, când îţi vor da bineţe,
inima-n piept să-ţi îngheţe,
să simți cum te iau fiorii
până-n măduva spinării
şi să dai cu subsemnatu`,
pân` se lasă înnoptatu`!
Să rămâi fără un ban,
ăl mai ultimul golan,
dintr-un ditamai buhaiu`,
s-ajungi subțire ca paiu`
şi puterea ta de-acum
să se scurgă ca un fum,
să mergi de spate adus,
vântul să te ia pe sus,
să ajungi un peregrin,
flămânzind prin loc străin,
sau milog, la cap de pod,
cerşind bani de la norod!
Boală-n lume să nu fie
de tine să nu se ţie,
arde-te-ar focu`, mangalu`,
c-ai fost mai rău ca muscalu`
şi ne-ai furat toți bănuţii,
călca-te-ar roata căruţii!
Hoț parşiv care mi-ai fost,
te-ai ajuns mare pe post,
de te-aş vedea jos, de-a dura,
frânge-ţi-s-ar junghetura,
să te-adune pe făraş,
că prea te-ai făcut trufaş!
Să fugă toţi, ca de ciumă,
când te-or întâlni, huidumă,
păr pe limbă să îţi crească,
mâţele să te stuchească,
secerat să văz cum cazi,
ca pădurile de brazi!
Scălda-te-ai într-un cazan
cu ăl mai încins catran,
să nu ai parte de şpagă
şi nici trupul tău de vlagă,
vedea-te-aş, cu toată pleava,
după gratii, la Jilava!


duminică, 14 iunie 2015

Ultima poruncă pentru baroneți

(după Dimitrie Bolintineanu)


Într-o sală mare de pe Kiseleff,
unde pesediștii au al lor fief,
dis-de-dimineață este zarvă mare...
Unii stând pe scaun, alții în picioare,
cei veniți din țară, chemați de partid,
în jurul lui Ponta vor să facă zid
și cu procurorii să se ia la trântă,
pe ei DNA-ul nici că-i înspăimântă.
Viorel se scoală și le mulțumește
și de la tribună astfel le grăiește:
- Veșnică credință vreau de la acei
pe care-i consider baroneții mei.
Fac o paranteză! După cum vedeți,
mă adresez vouă, azi, cu ”baroneți”,
căci baronii noștri cei mai cunoscuți
sunt puși la popreală, de parc-ar fi șuți.
Privind eu în sală, mă apucă mila,
că nu-l văd pe Bunea Stancu din Brăila,
Mazăre lipsește, la fel și Pendiuc,
nu-i Cosma, bătrânul, nu-i nici Hrebenciuc,
scaunul pe care stătea Nicușor
văd că este liber cam demultișor,
căci baronul nostru de la țărmul mării
dă cu subsemnatul, când vor procurorii,
cât despre Nichita, nu știu ce să spun,
de când cu amanta, parcă e nebun...
De la Nicolescu nu am nicio veste,
era la-nchisoare, tot acolo este?
Dacă nu-ncetează această prigoană,
ne pun procurorii pe toți în coloană
și ne escortează, ca pe derbedei,
până la clădirea din strada Știrbei.
Acum procurorii și-au făcut un plan:
să ne ia pe mine și pe Șova Dan
și să ne depună la Beciul Domnesc,
cum îi spune Radu. Geaba ostenesc
să găsească probe și să ne înhațe,
că ne țin colegii pe-amândoi în brațe.
Știu că am în juru-mi oameni de ispravă,
mergeți, dar, acasă și, fără zăbavă,
dați sfară în țară că rezist la greu...
Unul este Ponta și acela-s eu!