marți, 26 martie 2013

Oul dogmatic?

Chivernisire

Cine fură azi un ou
mâine fură o duzină
să-şi cumpere limuzină,
şi, din rest, un palat nou.

Oul lui Columb

Când a pornit spre Lumea Nouă,
Columb se lăuda oricui
că este cel mai tare-n ouă,
dar, încă, n-avea oul lui.

Dojană

Rămasă astăzi fără ouă,
striga Moţata-n dreptul uşii:
„Chiar nu vă e ruşine vouă,
să-mi fierbeţi iarăşi bebeluşii?”








duminică, 24 martie 2013

Blestem de pacoste


(după Miron Radu Paraschivescu)


Când ţi-o fi lumea mai dragă,
câinii de nădragi să-ţi tragă
şi s-ajungi în Modrogan
ăl mai ultimul golan,
dintr-un ditamai Buldog
să ajungi un slăbănog
şi puterea ta de-acum
să se scurgă ca un fum,
să mergi de spate adus,
vântul să te ia pe sus,
să ajungi un peregrin
bătând la uşa lui Crin!


Boală-n lume să nu fie
de tine să nu se ţie,
arză-te mangalul, focul,
că mi-ai stricat mie jocul,
de primesc acum reproş
de la Nuţi-a lu` Cocoş!
Vameş parşiv ce mi-ai fost,
te-ai ajuns mare pe post,
de te-aş vedea jos de-a dura,
frânge-ţi-s-ar junghetura,
să te-adune pe făraş,
că prea te-ai făcut trufaş!


Călca-te-ar roata căruţii,
c-ai umilit-o pe Nuţi,
de-o să vezi tu cum se cară
la Mişcarea Populară!
Vedea-te-aş eu singur cuc,
că ai fost un zăbăuc,
n-o să uit până-n mormânt
că mi-ai ieşit din cuvânt
şi-aşa cum te ştiu, avid,
m-ai lăsat fără partid!
Adio şi n-am cuvinte,
vameş parşiv, fără minte!

sâmbătă, 23 martie 2013

Proverbe ilustrate

Educaţie

Ca să reuşească-n viaţă,
e supus la grea corvoadă,
astfel că, de mic, învaţă
să tragă mâţa de coadă. 


 
Evoluţie

În micul nostru Univers
se schimbă totul azi, din mers.
Avem, în poză, o dovadă
că nu doar mâţa... stă în coadă.
 
Constatare

Presa-i plină azi de ştiri
foarte bine redactate
şi, citindu-le, te miri,
cum s-ar spune... cazi pe spate. 


Inventivitate

Ce nevoie ai de perne,
de cearşafuri sau de pled?
Orice om, în viaţă, cred,
doarme, după cum şi-aşterne.


 


vineri, 15 martie 2013

Mesaj ascuns

(la trecerea mea în rezervă, în urmă cu, eheeeeiiii, mulţi ani)

Până mai ieri, când un amic
a scos un plic din buzunar
şi mi l-a dat, n-aveam habar
ce-nseamnă (totuşi, hai să-i zic!)
literatura...de sertar.

Credeam eu, biet neştiutorul,
că au curs tone de cerneală
până când, coală după coală,
a strâns, prin vreme, autorul,
ţinându-le mai la fereală.

Dar (deziluzie totală!),
în plicul scos din buzunare
şi pus de mine la păstrare
era (ciudat!) o biată coală
purtând vechi urme de licoare.

O explicaţie bizară
(probabil din dicţionare)
cu termeni care mai de care
mai elevaţi, cum, bunăoară,
cuvântul EXTERNALIZARE.

Şi se mai întreba amicul,
cu litere subliniate
cu bold, cursiv şi extralate:
"Când, oare, va mai creşte micul
buget de austeritate?"

Atât şi altceva nimic
nu-şi mai notase autorul.
Probabil l-a lăsat umorul,
de-acum, pe bunul meu amic,
dar, sigur, îi voi duce dorul.

De ce-mi lăsase mie plicul,
a fost destul de clar mesajul,
căci, folosind metalimbajul,
mi-a dat de înţeles amicul
că-i musai să îmi fac...bagajul.

joi, 14 martie 2013

Scrisoare lui Marin Neacşu, de ziua sa


(după George Coşbuc)

Marine dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace,
În Bucureşti e vremea rea,
Dar, asta-i, n-ai ce-i face,
Aşa că-n casă, stând la geam,
Îi duc naturii dorul
Şi altă bucurie n-am
Decât calculatorul.

Apoi, să ştii c-aş fi venit
Şi eu la Târgu Mureş,
Cum, mai demult, am convenit,
Aş fi venit în iureş,
Şi-acolo am fi chefuit,
Ne-am fi simţit toţi bine,
Căci astăzi, cum am auzit,
E ziua ta, Marine.

Aş fi venit, însă nu pot,
Căci trenul mă hurducă,
Şi, dacă bine eu socot,
Şi pensia-i pe ducă.
Cu dragă inimă, îţi spun,
Aş părăsi oraşul,
Însă, Marine, nu-s nebun
Să merg, pe tren, cu „naşul”.

Aş vrea, Marine, să îmi spui
Pe-acolo cum stă treaba,
Tu cum te simţi printre secui,
S-agită iar degeaba?
Curaj de nu vei fi având
Să-i vezi, lasă-le vorba
Să şază-n casele lor blând,
Că s-au mai fript cu ciorba.

Ne-or crede proşti, te pomeneşti,
Să-şi joace hopa-tropa
Pe-aceste plaiuri româneşti,
Cum cântă Tokes, popa?
Dar nu vreau să te amărăsc
De ziua-ţi, că nu-i bine
Şi-n încheiere îţi doresc
Ani cât mai mulţi, Marine!

P.S.
De ziua ta, ţi-aş fi urat
ceva mai acătării,
însă, bag seamă, m-ai luat
deja-n... cuiul cătării.

miercuri, 13 martie 2013

Drumurile noastre, poate...


La sfârşitul anului 1994 a fost deschis "Tunelul pe sub Canalul Mânecii", un tunel feroviar submarin, care leagă vestul Franţei cu sud-estul Angliei. Tunelul are o lungime de 50,450 km, din care 37,9 km sunt sub mare. Adâncimea medie este de 45,7 m sub planşeul oceanic, iar cea maximă este de 60 m.Este al doilea tunel feroviar din lume ca lungime, fiind depăşit doar de tunelul japonez Seikan. Traversarea maşinilor, autocarelor, motocicletelor şi camioanelor este asigurată de navete feroviare şi durează aproximativ 35 de minute de la peron la peron.
Galeriile britanică şi franceză, care fuseseră săpate cu ajutorul măsurătorilor cu laser, s-au întâlnit prima dată pe 30 octombrie 1990, printr-o mică gaură în galeria de serviciu. Diferenţa între centrul celor două tunele era de doar 358 mm orizontal şi 58 mm vertical...
Cu totul altfel stau lucrurile pe plaiurile noastre miortice. După finalizarea proiectului şi primirea fondurilor europene necesare pentru construirea unei şosele de legătură între judeţele Cluj şi Bihor, drumarii s-au apucat serios de treabă. Şi au lucrat ei zi de vară până-n seară, de prin 2008 şi până acum, când cele două echipe de constructori ar fi trebuit să se întâlnească la jumătatea drumului. Numai că, stupoare! Oricât munceau şi se străduiau, nu se întâlneau, pentru că diferenţa dintre cele două porţiuni de şosea nu era de... 358 mm pe orizontală. Nuuuuuu! Era aşa de mare, că nici măcar nu se vedea cu ochiul liber. Au descoperit-o constructorii doar după ce s-au uitat pe hartă şi i-au tras de limbă pe oamenii din zonă dacă nu au văzut cumva un capăt de drum care ducea... Dar unde, oare, ducea?
Vorba cântecului: Drumurile noastre, poate,/ se vor întâlni vreodată...”

duminică, 10 martie 2013

Se duce ţara...

Se duce ţara bâldâbâc!
Voi face-un ultim chiloman
şi voi porni în hagealâc
spre cine ştie ce liman.

Dar m-am trezit şi eu taman
când nu mai am calabalâc.
Se duce ţara bâldâbâc,
condusă de un capsoman.

Sătul de-atâta hamalâc,
o viaţă-ntreagă scriptoman
în ţara (iarăşi?!) paşalâc,
m-aş vrea şi eu mai ortoman.
Se duce ţara bâldâbâc...